Captură video

Sandu, despre atacurile la adresa sa: „Uneori te întrebi – cât trebuie să mai asculți asemenea tâmpenii? Apoi îți trece”

Președinta Maia Sandu recunoaște că nu îi este ușor să ignore falsurile și acuzațiile lansate la adresa sa, însă spune că încearcă să se concentreze pe munca sa și pe oamenii „cumsecade ai acestei țări”, pentru care lucrează. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastului „Jurnal Politic”, pe 5 august.

Întrebată cât de mult o afectează falsurile care sunt răspândite despre ea, șefa statului a recunoscut că există momente în care se întreabă „cât trebuie să mai asculte asemenea tâmpenii”.

„Depinde ce fel de falsuri, dar e adevărat că uneori ajungi în situația să te întrebi – cât trebuie să mai asculți asemenea tâmpenii la adresa ta? Apoi îți trece și te concentrezi pe lucruri importante. Știi că ești aici pentru un timp limitat, nu stă nimeni aici pentru 100 de ani și oricât de greu ar fi, e totuși un timp limitat și în acest timp limitat trebuie să faci tot ce poți, ce trebuie, pentru oamenii cumsecade a acestei țări”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a spus că, atunci când este ținta unor acuzații false și acestea o supără, încearcă să își amintească motivul pentru care se află în funcție.

„Eu când mă supăr pe tot felul de acuzații false, revin la ideea că eu totuși lucrez nu pentru cei care vin cu acuzații – bine, când adoptăm politici sau iau decizii, sunt pentru toți – dar mie mi-e mai ușor când mă gândesc că totuși lucrez pentru oamenii cumsecade ai acestei țări. Și ei sunt mai mulți”, a mai declarat șefa statului.

Amintim că, în mandatul Maiei Sandu, Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a organizat referendumul constituțional privind integrarea europeană. În această perioadă, în special în anii electorali, șefa statului a fost ținta unor campanii intense de dezinformare, alimentate în special de rețele pro-Kremlin și de grupări afiliate oligarhului fugar Ilan Șor. Printre falsurile răspândite s-au numărat acuzații de corupție, informații fabricate despre viața personală și sănătate, precum și afirmații că ar fi „marioneta Occidentului” sau că ar pregăti fraudarea alegerilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are asigurat necesarul de energie electrică pentru astăzi. Energocom îndeamnă la consum rațional în orele de vârf

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru sâmbătă, 15 august, este acoperit integral. Anunțul a fost făcut de compania de stat Energocom, care a precizat că, în total, a achiziționat 9 392 MWh.

Potrivit sursei citate, cea mai mare parte, 68,08%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 28,56% provin din surse regenerabile locale și eligibile.

Totodată, 1,95% din energia procurată este cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar 1,42% provine de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru ziua de astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne în continuare dificilă. Menționăm că energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf”, a menționat compania.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: