presedinte.md

Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Este nevoie de mai mult sprijin pentru Ucraina și de mai multă presiune asupra Rusiei”

Președinta Maia Sandu a cerut mai mult sprijin militar pentru Ucraina și intensificarea presiunii economice asupra Rusiei, în cadrul reuniunii Coaliției de Voință, care a avut loc pe 13 iulie la Paris. Șefa statului, care a participat la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, a declarat că aceste măsuri sunt necesare pentru a apropia pacea.

„Este nevoie de mai mult sprijin pentru Ucraina și în primul rând, apărare aeriană. Și de mai multă presiune economică asupra Rusiei — ca să fie lipsită de mijloacele pentru a purta războiul. Ambele vor aduce pacea mai aproape”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, participarea Republicii Moldova la Coaliția de Voință „este un pas firesc”. Maia Sandu și-a exprimat, în acest context, recunoștința față de statele care sprijină țara noastră.

„Pacea în Ucraina înseamnă pacea și siguranța noastră. Apărarea țării noastre și pacea în regiune sunt două părți ale aceluiași efort: să ne ținem oamenii și țara în siguranță. Le sunt recunoscătoare tuturor statelor care ne sprijină pe acest drum”, a scris Maia Sandu pe rețelele de socializare.

Șefa statului a salutat, totodată, decizia Consiliului Uniunii Europene de a aproba 120 de milioane de euro pentru Republica Moldova în 2026, destinați consolidării capacităților de apărare, în special a apărării antiaeriene. Ea a făcut referire și la drona rusească cu 40 de kilograme de explozibil care a încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 13 iulie: „Este un incident care ne-a amintit încă o dată de ce sunt necesare aceste investiții”.

Coaliția de Voință reunește 37 de state, în mare parte europene, care coordonează sprijinul pentru Ucraina și eforturile de a obține un armistițiu și o pace durabilă. Republica Moldova a participat pentru prima dată la o reuniune a acestei platforme.

În marja reuniunii, Maia Sandu a avut întrevederi cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și cu cancelarul Austriei, Christian Stocker.

Potrivit Președinției, participarea Republicii Moldova la Coaliția de Voință este compatibilă cu statutul de neutralitate prevăzut de Constituție. Din această platformă fac parte și alte state neutre, precum Austria și Irlanda.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova

Ziua lucrătorului din protecția socială, marcată la Chișinău: a fost lansată o campanie pentru atragerea tinerilor în domeniu

R. Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale. Cu această ocazie, la Chișinău, a avut loc un forum național. Președinta Maia Sandu a declarat în cadrul evenimentului că de profesionalismul și corectitudinea lucrătorului din sfera protecției sociale depinde încrederea în acest sistem. Iar ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a spus că, de multe ori, ne amintim de sistemul social atunci când se întâmplă ceva rău, însă „mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. În cadrul evenimentului, mai mulți lucrători din sfera protecției sociale au fost premiați. La finalul evenimentului, Natalia Plugaru a anunțat lansarea unei campanii.

„De multe ori ne amintim de sistemul social atunci când ceva rău s-a întâmplat, când apare un caz grav, când apare o tragedie, când un caz ajunge în presă. Atunci toți se întreabă: „unde a fost protecția socială?”. Dar mult mai rar ne întrebăm: „câte vieți și câte familii au fost protejate anume pentru că protecția socială a fost acolo la timp?”. Aceste povești nu ajung la știri tocmai pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a făcut meseria onest și cu dedicație”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială.

Președinta Maia Sandu a declarat că „prin reforma RESTART a început o transformare amplă a asistenței sociale”. „Vedem deja schimbări importante. Avem mai mulți specialiști care lucrează pentru protecția copiilor. Dezvoltăm serviciile pentru persoanele cu dizabilități și cele care permit oamenilor să rămână în comunitățile lor. Echipele mobile oferă sprijin unui număr tot mai mare de beneficiari. (…) Dar nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică. (…) De profesionalismul și corectitudinea dumneavoastră depinde încrederea în acest sistem. Vă mulțumesc încă o dată pentru omenie și pentru grija pe care o aveți față de semeni. Vă doresc să aveți putere să continuați această muncă și să vedeți cât mai des rezultatele ei în viețile celor pe care îi ajutați”, a adăugat șefa statului.

În timpul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a acordat premii speciale pentru debut și longevitate în domeniul protecției sociale:

  • Premiul pentru debut în asistență socială – Irinei Zubco, asistentă socială comunitară din satul Ghelăuza, raionul Strășeni;
  • Premiul pentru debut în domeniul muncii și ocupării forței de muncă – Victoriei Postolachi, specialistă principală în cadrul Direcției pentru ocuparea forței de muncă Fălești;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în asistență socială – Veronicăi Spălatu, din Sîngerei;
  • Premiul pentru cel mai longeviv lucrător în domeniul muncii și ocupării – Elizavetei Storoj, care activează în domeniu de peste bine de 40 de ani și care, în prezent, este șefa Direcției pentru ocuparea forței de muncă din raionul Briceni;
  • Premiul pentru cel mai longeviv funcționar din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Margaretei Demidova.

Totodată, au fost acordate trofee pentru contribuții în domeniul protecției copilului, serviciilor sociale, sprijinului persoanelor cu dizabilități și al persoanelor refugiate:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecţiei drepturilor copilului – Elena Rusu, STAS Călărași, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile dedicate familiei și copilului – Lăcrămioara Chicaroș, Serviciul de asistență parentală profesionistă, DGPDC Chișinău;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi – Elena Manoli, STAS Ialoveni, ATAS Centru;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate persoanelor cu dizabilitati – Svetlana Arhiri, STAS Ungheni, ATAS Centru-Vest;
  • Angajatul din serviciile sociale destinate refugiaților – Gheorghe Bejenari – directorul Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din Mun. Chișinău;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Agenției de Gestionare a Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă – Vasile Pascari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Centrului Republican Experimental, Protezare, Ortopedie și Reabilitare – Lidia Panico;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Consiliului Național de Determinare a Dizabilității și Capacității de Muncă – Victoria Custiuc;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională a Inspectoratului Social de Stat – Alina Dașcov.

De asemenea, au fost acordate premii pentru contribuții în protecția drepturilor persoanelor în etate, excelență academică și bune practici în domeniul serviciilor sociale ale ATAS-urilor:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul protecției persoanelor în vârstă – Anna Arnaut;
  • Angajatul din serviciile sociale dedicate persoanelor vârstnice – Sabina Rotaru;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială din domeniul asistenţei sociale comunitare – Lilia Nejel;
  • Premiul pentru promovarea educaţiei şi formării profesionale în asistenţă socială – Valentina Prițcan, dr., conf.univ., prorectoră, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
  • Premiul pentru promovarea cercetării în asistenţă socială – Maria Strechie, dr., conf.univ., Universitatea de Stat din Moldova.

În același timp, au fost acordate trofee pentru contribuții în sprijinirea victimelor violenței și a traficului de ființe umane:

  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Domeniul Protecției Victimelor Violenței și Reabilitării Victimelor Infracțiunilor – Ion Gogu, STAS Căușeni, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului din Centrele pentru victimele violenței în familie – Ana Tcaci, STAS Ștefan Vodă, ATAS Sud-Est;
  • Angajatul din sistemul de asistență socială al anului pentru cea mai activă implicare în soluționarea cazurilor de trafic de ființe umane – Lilia Levința, Directoarea Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă.

De asemenea, a avut loc decernarea premiilor pentru contribuții în domeniul muncii și ocupării, cât și premii speciale pentru angajament civic:

  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Inspectoratului de Stat al Muncii – Vitalie Bînzari;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă – Veronica Todica;
  • Premiul pentru performanță în activitatea profesională al CNAS – Natalia Șmundeac;
  • Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei;
  • Platforma pentru Îmbătrânire activă;
  • Platforma pentru egalitate de gen;
  • Coaliția Națională ,,Viață fără Violență”;
  • Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

La finalul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre lansarea unei campanii de informare. „Noi avem nevoie de o generație care să înceapă să aleagă, în special, profesiile din domeniul asistenței sociale, să intre în sistem, dar mai ales – să dorească să rămână. (…) Tocmai de aceasta am considerat că este extrem de important să lansăm astăzi o campanie care se numește „Profesia mea contează pentru Moldova”. Vrem ca tinerii să aleagă această profesie. (…) Campania începe astăzi, dar va continua în următoarele zile, săptămâni și luni. Vom merge la tineri, în special, în școli, în regiuni. (…) Impactul acestei campanii îl vom vedea peste câțiva ani”, a anunțat Natalia Plugaru.

Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială a fost organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale. Menționăm că, anual, în cea de-a treia duminică a lunii septembrie, Republica Moldova marchează Ziua profesională a lucrătorului din sfera protecției sociale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: