23ºC Chișinău
Luni 18 iunie 2018

Hackathonul „Puterea a cincea” revine în 2018 la tema educației media

Centrul pentru Jurnalism Independent, Deutsche Welle Akademie și Internews desfășoară, în perioada 6-8 iulie 2018, cea de-a patra ediție a hackathonului media – „Puterea a cincea”. În condițiile în care răspândirea falsurilor prin intermediul mass-mediei devine un fenomen tot mai frecvent, organizatorii au decis să revină la tematica educației media prin prisma actualizărilor și noutăților din acest domeniu.
 
Prin urmare, în cadrul ediției curente, vor fi încurajate dezvoltarea unor idei de proiecte și aplicații, care să promoveze educația media și să ajute consumatorii de media să se informeze conștient și să evite manipularea.
 
Prin acest hackathon, organizatorii își propun să contribuie la formarea spiritului analitic al consumatorilor de media, pentru a-i ajuta să analizeze informația, cu ajutorul unor aplicații web sau mobile, precum și al altor instrumente IT inovatoare.  
 
La eveniment pot participa echipe constituite din jurnaliști, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, activiști civici, consumatori media și alții. Echipele se vor înregistra pentru participare cu o idee de proiect, iar pe durata hackathonului vor beneficia de expertiza și consultanța mentorilor pentru a-și dezvolta proiectele.
 
În acest an, în funcție de complexitatea proiectelor propuse, vor fi oferite două categorii de premii pentru învingători: 2 granturi a câte 4000 de dolari și 3 granturi a câte 3000 de euro.
 
Proiectele vor fi făcute publice, iar după ce vor fi definitivate vor fi oferite gratuit pentru utilizare.
 
Pe 6 iulie, în prima zi a evenimentului, echipele înscrise vor face cunoștință cu experții și mentorii și vor avea posibilitatea să-și prezinte ideile. În cea de-a doua zi, mai mulți experți vor face prezentări pe teme precum: De ce avem nevoie de educație media; Instrumente de propagandă; Inovații media; Elementele unei știri profesioniste pe înțelesul tuturor; Tendințe de manipulare și dezinformare din mass-media; Manipularea prin rețelele sociale etc. În ultima zi, echipele vor continua lucrul la dezvoltarea proiectelor, fiind ghidați de mentori. La sfârșitul hackathonului, proiectele demo vor fi definitivate și prezentate, iar 5 dintre acestea vor fi desemnate câștigătoare.
 
Informații despre eveniment și regulile de participare găsiți pe site-ul hackathon4.media-azi.md.
 
Participarea la eveniment este gratuită, dar este necesară preînregistrarea. Persoanele interesate se pot înscrie cu o idee de proiect completând formularul de înregistrare până la data de 29 iunie 2018.
 
Pentru detalii suplimentare, nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon: 022 213 652 (Departamentul instruire și comunicare).

A patra ediție a hackathonului media Puterea a cincea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectelor „Consolidarea  libertății de opinie în Republica Moldova”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și implementat de Internews.

Партнерские ссылки