A este A. Evghenii Șolari despre puterea și adevărul noii guvernări din Moldova

Eu îmi doresc o guvernare puternică în Moldova. Nu, nu acea «putere» despre care vorbea mereu Plahotniuc. Și nu acea «mână puternică» despre care a amintit Dodon. Eu aștept de la noua guvernare puterea de a fi, în sfârșit, corectă – pentru prima dată în anii de independență a Moldovei, să spună lucrurilor pe nume, să fie responsabilă de toate acestea, să conducă societatea înainte și nu s-o urmeze. Și să meargă până la sfârșit, depășind împotrivirea inevitabilă a populiștilor, haterilor, rămășițelor fostului sistem politic și lobby-ul geopolitic.

Declarația șefului de la MAEIE Nicu Popescu la București, unde el a numit, deschis, conflictul transnistrean din anul 1992 război civil, a stârnit un val de nemulțumiri în paharul facebook-ului moldovenesc. Definiția de mult acceptată în comunitatea internațională importantă, în cea științifică, politică și cea a experților, a provocat un flux de ură, care a fost preluat de unii deputați mai îndrăzneți și «alimentați» activ de trollii reînviați ai Partidului Democrat.

S-ar fi putut crea impresia că, practic, întreaga societate moldovenească clocotește de revoltă. Însă nu e chiar așa. În realitate, foarte mulți oameni din Moldova înțeleg destul de bine că fără o împăcare cu trecutul, fără recunoașterea reciprocă a pierderilor și a suferințelor, fără acceptarea adevărului despre acel conflict, în care au fost implicați oamenii simpli de pe ambele maluri ale țării dezbinate, nu va fi nicio împăcare. Și nici o posibilitate de a privi și de a merge înainte, la fel, nu va fi. Va fi însă ură încă pentru mulți ani înainte, cu lozinci ura-patriotice care, deja de trei decenii, dezbină societatea.

Cândva, aceeași reacție (și, apropo, la același public) au provocat primele publicații și expuneri corecte ale altei pagini negre din istoria noastră – Holocaustul de pe teritoriul Moldovei. În acest sens însă, cu sprijinul partenerilor internaționali, se lucrează mai mult timp în direcția memoriei și a adevărului istoric și, câte puțin, acest lucru dă propriile rezultate. Chiar dacă și acum se mai întâmplă... În privința memoriei istorice în conflictul transnistrean nu lucrează nimeni: timp de trei decenii, încă de pe băncile școlii, oamenilor de pe ambele maluri li se impune, de pe ecranele televizoarelor, imaginea alb-negru cu chipul dușmanului care trebuie disprețuit.

newsmaker.md/rom/noutati/de-o-varsta-cu-razboiul-9-istorii-despre-viitorul-moldovei-si-al-transnistriei-38843

Eu nu știu, câți oameni sunt gata, astăzi, să privească deschis, curajos și sincer la adevărul despre conflictul transnistrean. Dar știu că societatea moldovenească, inclusiv cea civilă, nu se limitează nicicum la haterii de pe facebook. Însă în aceasta constă, parțial, problema segmentului sănătos, echilibrat, «centrist» al societății – în momentele-cheie, tot mai frecvent, mulți dintre noi se abțin de la discuții. Iar în acest timp, «carul» hodorogit al radicalismului, intoleranței și urii bubuie, creând vizibilitatea «opiniei publice», care cere linșarea următorului om care a încercat să spună ceva și care nu se încadrează în imaginea lor asupra lumii.

Anume o asemenea istorie s-a întâmplat cu votul lui Andrei Năstase la APCE – o poziție corectă și responsabilă, care urmează trendul european general și care așează Moldova în aceeași poziție cu principalii jucători europeni, lideri și vizionari politici.

Și așa va fi încă de multe ori – la fiecare «pas mic» îndreptat spre depășirea dezbinării geopolitice, interetnice și teritoriale a țării. Însă adevărata problemă a acestei guvernări nu va fi volumul sunetului criticii care este strigată la adresa sa, ci faptul că strigătele haterilor și frica de a ieși din zona așteptărilor cuiva și a viziunilor arhaice vor rămâne pentru ea decisive.

Această guvernare are astăzi un mandat social fără precedent pentru unificarea societății moldovenești și pentru reorganizarea politică deplină a Moldovei. Ea are și dreptul moral, și dreptul politic de a propune, dar mai ales de a impune noi abordări, noi poziții, noi reguli ale jocului. Un nou model politic pentru Moldova în locul actualei competiții de populism iresponsabil și al jocului de dezbinare politică, emoții primitive, fobii, prejudecăți și ignoranță.

newsmaker.md/rom/noutati/partea-intunecata-a-moldovei-evghenii-solari-despre-ura-nationalism-si-miscarea-pr-38620

Acest lucru poate părea un idealism, însă eu îmi doresc o politică deschisă și corectă. Eu doresc să se spună lucrurilor pe nume, chiar dacă societății noastre îi este neplăcut să le recunoască pe unele dintre ele. Eu îmi doresc o guvernare care, în sfârșit, se va ocupa de lucrul cu societatea. Și în primul rând, cu propriul «electorat» – creșterea și educația lui în spiritul transparenței, toleranței, comportamentului civilizat, culturii politice și responsabilității. Pentru aceasta, trebuie să se spună adevărul.

Și nu contează, acest lucru se referă la conflictul transnistrean, la furtul miliardului, la faptul că nu se poate copia la examene sau că în buget nimic nu se poate lua de nicăieri. Eu îmi doresc o guvernare care va numi întotdeauna negrul negru, iar albul – alb. Și spunând, în sfârșit, că «A este A», nu îi va fi teamă, nu va începe să se dezvinovățească și nu va ceda sub presiunea celor care strigă în favoarea populismului, «patriotismului» sau a unei noi oportunități politice.

Evghenii Șolari, editorialist politic NM

Opinia autorului ar putea să nu coincidă ci părerea redacției.

Партнерские ссылки