«Acesta este raiul naționalismului?»
Interviu NM despre problema lingvistică, separatism și diversitatea etnică din Moldova



«Acesta este raiul naționalismului?»
Interviu NM despre problema lingvistică, separatism și diversitatea etnică din Moldova
În Moldova, nici până acum, nu există o înțelegere cu privire la problema limbii și a minorităților etnice și lingvistice. Ce-i de făcut cu diversitatea lingvistică? Cum ar trebui să fie numit cursul de istorie din școală? În general, Moldova poate să fie numită un stat multietnic? Și de ce, dacă nu sunt soluționate aceste probleme, Moldova nu ar trebui să viseze la aderarea la UE? Despre toate acestea a vorbit într-un interviu acordat pentru NM John Paker, directorul Centrului de cercetări și de instruire în domeniul drepturilor omului din cadrul Universității din Otawa. Recent, el a fost din nou la Chișinău, la invitația Misiunii OSCE, pentru a oferi consultații instituțiilor statului din Moldova, care au sarcina de a apăra drepturile minorităților.
Istoria unei țări este cu mult mai dificilă decât istoria unei etnii
Unii politicieni din Moldova declară deschis că țara este multietnică, iar alții evită din răsputeri acest cuvânt. Nu mai este chiar atât de clar, ce înseamnă aceasta și putem oare să fim numiți astfel. Există oare criterii pentru a afla, care țară poate fi numită multietnică?
Mie nu-mi place paradigma care presupune diferența dintre un stat național și unul multietnic. O asemenea diferență este parte a paradigmei naționaliste. Există un răspuns mai simplu: societatea moldovenească este diversă.

Moldova trebuie să se autodefinească ținând cont de cele peste 100 de grupuri etnice și lingvistice care trăiesc pe teritoriul țării. Aceasta nu înseamnă că toate acestea se organizează în comunități, mai ales politice, în jurul naționalității lor. Da, există Găgăuzia. Însă aceasta este o parte mică.
O definiție mult mai obiectivă și corectă ar fi următoarea: Moldova este o țară diversă, ca și oricare alta. Problema constă în altceva: este oare Moldova o țară democratică? O societate democratică trebuie să fie deschisă, pentru ca cetățenii să se unească în conformitate cu interesele pe care le au. Eu mi-aș dori să văd partide care se unesc în jurul anumitor modele: conservatori, liberali, socialiști, social-democrați și nu în jurul naționalităților. Cred că partidele create conform principiului național constituie un factor al imaginii incomplete despre politică.
Elveția, de exemplu, se consideră un stat multietnic. Însă aceasta este o percepție foarte îngustă a Elveției, țară în care trăiesc francezi, italieni, nemți. Iar aproape 20 la sută din locuitori îi constituie străinii. Aceștia fie sunt lucrători temporari, fie persoane foarte bogate. Ce parte a societății elvețiene reprezintă aceștia?

Grupurile etnolingvistice ale Elveției trăiesc compact din punct de vedere geografic: există partea francofonă a Elveției, germanofonă etc. Însă elvețienii vă vor spune că ei sunt o singură națiune – «elvețieni». Și ei sunt mândri că sunt parte a poporului Elveției.
Acesta este un exemplu unic.
Eu l-am menționat, pentru că această țară se consideră multietnică. Însă eu nu știu, cum Moldova percepe multietnia. Nu e clar nici chiar ce se are în vedere prin stat național. Există pur și simplu statul Moldova cu o populație diversă.

Sau cineva dorește să construiască o concepție politică a «statului național», bazat pe ideile naționalismului din secolul al XIX-lea? Adică al celor care au precedat noțiunea modernă a drepturilor omului și a UE. Acesta să fie raiul naționalismului? Și oare acest lucru este progresiv?

Asemenea viziuni înguste nu au nicio atribuție față de economia globalizată și așteptările tinerilor. Oare ei își doresc să-și trăiască viața la ferme și să fie țărani în Moldova de modelul secolului al XIX-lea? Cu siguranță, ei doresc să fie europeni moderni, să călătorească, să fie parte a culturii globale. Însă este imposibil să îmbini toate acestea cu ideile naționalismului din secolul al XIX-lea.
În școlile din Moldova se predă «istoria românilor». Cât de corect este acest lucru?
Eu am oferit ajutor în acest sens în România, când sistemul educațional din țară era în proces de reformare. Și acolo era, mai devreme, disciplina «Istoria românilor». Programul școlar excludea totalmente alte grupuri etnice – nemți, maghiari. Acest lucru îi deranja foarte tare. Însă acest lucru este și stupid: istoria unei țări este cu mult mai dificilă decât istoria unei etnii.

O parte a reformei învățământului din România a fost și modificarea predării istoriei. Au format o comisie și au decis să adauge în program istoria altor etnii care au locuit și mai locuiesc pe acest teritoriu. Ei au redenumit disciplina în «Istoria României». Aceasta este istoria teritoriului pe care au fost diferite state, etnii, sisteme. «Istoria României» a fost introdusă încă acum 20 de ani.

Predarea istoriei este peste tot o problemă politică sensibilă. Și România este un exemplu bun în acest sens.
Ce fel de semnal este acesta pentru Transnistria? Că ei nu contează?
În Moldova, ne confruntăm aproape în fiecare zi cu probleme ce țin de identitate. Limba rusă, de exemplu, nu are un statut oficial. Și nu în toate magazinele și instituțiile de stat sunt inscripții în limba rusă, de exemplu, pe etichete. În opinia dvs., cum ar putea fi schimbată situația? Conform datelor oficiale, 15% din locuitorii Moldovei vorbesc în limba rusă.
Această cifră include și Transnistria?
Nu.
Transnistria nu este considerată parte a Moldovei? Atunci despre ce fel de planificare a politicii poate fi vorba? Moldova a decis să ignore Transnistria?
Acesta este status quo în politica noastră.
Dar aceasta n-are niciun sens. Dacă spuneți: «Aceștia sunt cetățenii noștri», de ce nu țineți cont de ei? Ce fel de semnal este acesta pentru Trasnistria? Că ei nu contează? Adică voi le spuneți literalmente: «Voi nu contați». Și voi doriți ca ei să se integreze?

Voi îi alungați din casă pe membrii familiei voastre, pentru că ei nu fac întotdeauna ceea ce le spuneți? Este alogic și pare irațional.
Autoritățile de stat de la noi susțin că nu dețin control asupra acestui teritoriu și posibilitatea de a lucra acolo.
Dar ei au control asupra cuvintelor lor și a promovării politicii.

Eu am întrebări către datele recensământului oficial al populației. Posibil, întrebările adresate în cadrul recensământului oficial despre apartenența etnică și limbi au fost incorecte și fără sens. Și chiar dacă acesta a fost un recensământ oficial, dar întrebările au fost incorecte și fără sens, ce s-ar obține?
Dacă e să revenim la problema lingvistică, cum ar putea fi soluționată?
În acest sens, trebuie să se lucreze corect și în baza faptelor. Care este situația reală? Pentru început, trebuie să se dea răspuns la întrebarea, ce se subînțelege prin cuvântul «rusofon». E vorba despre cei care știu limba rusă ori cei pentru care rusa este limbă maternă? În Moldova, rusofonii nu constituie 15%. Este un neadevăr. Sunt cu mult mai mulți oameni care vorbesc în limba rusă. E cea mai mare parte. Și o mare parte a populației o constituie rușii. Ce-i de făcut cu acest fapt?
Ce anume se poate face? În Moldova, aceasta nu e doar o problemă politică, ci și un sindrom postsovietic…
Aveți cumva nevoie de psiholog? Sunteți o țară suverană. Trebuie să decideți ce să faceți. Eu nu sunt moldovean. Am urcat în avion și am plecat. Voi rămâneți și trăiți aici. Locuitorii Moldovei trebuie să decidă, ce să facă cu societatea lor, cu situația lingvistică reală, cu ideea că aceasta este o societate diversă, multilingvistică, unde și vorbitorii de limba română, și vorbitorii de limba rusă sunt mulți.

Dacă e să vorbom despre domeniul privat, păi, dacă aș fi un om de afaceri, aș fi dorit să ajung până la un număr cât mai mare de persoane. Cu cât sunt mai mari vânzările, cu atât mai bine e pentru mine. De ce să se creeze impedimente pentru vânzări? De ce, în genere, acest lucru trebuie reglementat?
În Moldova, acest lucru nici nu se reglementează.
Dacă unele companii nu indică informația în limba rusă, prin aceasta, ele aleg perspectiva de a vinde mai puțin și de a împiedica dezvoltarea lor. Dacă nu există descrierea produsului și a ingredientelor acestuia într-o limbă accesibilă, îl vor cumpăra toți? Eu – nu.
Iar dacă e să vorbim despre instituțiile statului?
Dar ce, ele au decis să nu-și servească toți cetățenii? De ce să nu-și dorească același lucru: să fie înțelese de un număr maxim de oameni? Ba mai mult, de ce să-i supui riscului pe cetățenii proprii? De exemplu, în sănătate.

Dacă o femeie însărcinată are o problemă, dar ea nu vorbește în limba română, o veți sfătui să învețe româna înainte ca ea să se adreseze după asistență medicală?
La noi, au fost asemenea cazuri.
Acest lucru nu doar că este absurd, dar și inuman. Și îmi provoacă indignarea. Acest lucru e pur și simplu groaznic! Dacă e să vorbim într-un limbaj profesionist, acest lucru contravine drepturilor omului și normelor europene. Este o barbarie, evul mediu.

Mă mir că după aceasta, oamenii doresc ca o asemenea țară să fie ajutată și apărată. Doriți în NATO? Dar de ce fiii mei (Canada este membru al NATO, - NM) trebuie să vină în apărarea Moldovei, în cazul în care va deveni membru NATO, cu o asemenea atitudine din partea ei față de oameni? Și aici nu contează, este vorba despre femei însărcinate sau nu. Dacă un muncitor și-a rupt un deget, nici el nu va fi ajutat, pentru că nu știe limba?
Îl vor ajuta, dar nu-i exclus că va fi o atitudine deosebită.
Aceasta este deja o întrebare despre omenie și înțelegerea noțiunii despre demnitate.
Reprezentanții guvernării mai spun uneori că traducerea tuturor documentelor în câteva limbi este costisitoare.
Dacă ar fi vorba despre limba suahili, ar fi fost dificil și costisitor să se găsească în Moldova o persoană care vorbește în această limbă. Însă este vorba despre limba rusă. Oare e atât de greu să se găsească o persoană vorbitoare de limba rusă? Nu. În condițiile Moldovei, acest argument este neîntemeiat. Și nu e costisitor.
O generație întreagă de tineri care au mai puțin de 20 de ani nu vorbesc în limba rusă și o înțeleg cu greu. Cum poate fi soluționată problema lingvistică, fără a impune pe cineva să învețe rusa?
Noi am acceptat deja că cea mai mare parte a populației vorbește în limba rusă. Nu este vorba despre faptul că fiecare medic trebuie să vorbească în limba rusă. Problema e că în general, să fie medici care vorbesc în limba rusă și ei să nu fie împiedicați să vorbească rusește.

În Canada, doar 18% din populație sunt francofoni. În afara provinciei francofone Quebec, cu greu poate fi găsit un medic care vorbește în limba franceză. Însă în Canada, nimeni nu va spune, din principiu: «Noi n-o să vă ajutăm, pentru că vorbiți în franceză și nu în engleză». Așa ceva nu se va întâmpla, chiar dacă în Canada veți vorbi în limba română. Oricum, se vor face încercări să fiți ajutat.

Eu am activat într-o instituție guvernamentală, care plătea angajaților compensații în cazuri de traume. Noi am oferit serviciile noastre în 100 de limbi, pentru că lucrătorii vin din toate colțurile lumii.

Uneori, ei nu vorbesc în engleză sau franceză. Noi nu le refuzăm compensațiile, pentru că ei vorbesc în spaniolă. Acest lucru, desigur, nu înseamnă că întregul personal de la noi vorbea în spaniolă. Însă noi găseam pe cineva care să ne ajute să completeze formularul, să găsească un medic care să înțeleagă limba respectivă.
Uneori, suntem nevoiți să plătim traducătorilor. Însă aceasta nu trebuie să fie un obstacol pentru obținerea compensației, care este de zeci de ori mai mare decât aceste cheltuieli. Noi trebuie să remunerăm traducătorul, pentru a asigura dreptul lucrătorilor la compensație.
În instituțiile statului din Moldova, adesea este problematic chiar și să înțelegi, unde trebuie să mergi, de ce documente ai nevoie, la cine să te adresezi.
La Geneva, de exemplu, în orice bancă sau oricare altă instituție, multe documente sunt în patru limbi. Germană, italiană, franceză – sunt limbi oficiale. Plus engleza. Aceasta nu este limbă de stat, legea nu o impune. Însă oamenii vin din alte țări și ei sunt ajutați, ce și cum.

Dacă societatea voastră este diversă, și politica lingvistică trebuie să corespundă cerințelor unei societăți atât de diverse. Este logic. Democratic. Dacă politica lingvistică nu corespunde situației reale, apare întrebarea: pe ce se bazează?
Este aproape imposibil să impui studierea unei limbi cu forța sau prin constrângere
Cum poate societatea noastră să urgenteze soluționarea acestor probleme? Politicienii adesea nu sunt gata sau nu doresc să le soluționeze ori le folosesc în favoarea lor.
Alegătorii trebuie să aprecieze critic situația creată. Este promovată astăzi o politică corectă în acest sens? Cu părere de rău, este foarte posibil ca politicienii voștri să exprime, cu adevărat, convingerile care predomină în societate și ei sunt votați de cei care susțin o asemenea politică care, în viziunea mea, nu are niciun sens. Cu părere de rău, în asemenea caz, aceasta este o reflecție a Moldovei așa cum este ea.

Trebuie schimbată politica. Aceasta înseamnă că locuitorii Moldovei trebuie să discute între ei aceste chestiuni, să aducă argumente, să analizeze. De exemplu. Ei zic că există pericol din partea Rusiei și acesta este un argument. Însă de ce, în așa caz, nu doriți să cunoașteți limba rusă? Doriți să ignorați pericolul? Este absurd.

Unii își fac griji că limba rusă ar putea suprima limba română. Și aceasta ar putea fi o teamă îndreptățită. Însă în așa caz, trebuie să vă gândiți, ce fel de politică ar putea susține limba română și cum se poate investi cât mai mult în ea. Interzicerea altor limbi nu înseamnă că toți vor îndrăgi limba română.

Și apropo, să faci în așa fel, ca oamenii să învețe o altă limbă – nu este o sarcină simplă. Este aproape imposibil să-i impui să învețe o limbă, cu forța sau prin constrângere.
De ce?
Oamenii se opun. Este psihologia socială. Eu cred că locuitorii Moldovei au păstrat amintirile despre perioada sovietică, atunci când oamenii erau impuși să învețe limba rusă. Multora nu le-a plăcut acest lucru și ei se împotriveau.
Dar în Moldova sunt mulți vorbitori de limba rusă care trăiesc aici și nu vorbesc în limba română.
Dar ce a făcut Moldova pentru a promova studierea limbii române? Dacă legile împiedică pe cineva să vorbească în limba rusă, nu înseamnă că oamenii vor înceta s-o vorbească. Voi nu le-ați oferit suficiente posibilități de a studia o altă limbă.

Este nevoie de un complex de legi și politici. În școli și universități, trebuie îmbunătățită studierea limbii române, trebuie dezvoltată media. Trebuie să fie creat un mediu atrăgător. Să fie susținută literatura, teatrul, televiziunea în limba română.
În realitate, în lume, vorbitorii de limba rusă sunt mai mulți. Însă în așa caz, trebuie să începem să ne îngrijorăm și de influența limbii engleze. Lumea anglofonă este un pericol și mai mare pentru multe limbi.

Limba română nu se află într-un pericol atât de mare ca multe alte limbi. Cu mult mai mare este riscul pentru limba estoniană în Estonia. Pe lângă faptul că Estonia este o țară mică, și limba estoniană este unică și seamănă doar cu finlandeza. Ei au mult mai multe motive de a-și face griji pentru expansiunea culturală a altor limbi, mai ales a celei ruse. Și acest lucru poate justifica politica de conservare activă și de promovare a limbii estoniene. Însă nici acolo nu va funcționa, dacă ei pur și simplu vor interzice alte limbi. În loc de aceasta, ei trebuie să promoveze cât mai activ limba estoniană.

Lângă voi este România. Sper că voicolaborați cu ea în domeniul limbii române.
În Găgăuzia, de exemplu, aproape că nu există școli în care ar putea fi studiată limba română.
Am auzit despre aceasta. În Găgăuzia, la nivelul școlii medii, este un singur profesor de limba română. Și voi așteptați că găgăuzii vor îmvăța limba cu un singur profesor? Este nostim.

Voi nu puteți impune profesorii să plece încolo. Însă îi puteți încuraja – să majorați de două ori salariul, de exemplu. În Canada e același lucru. Medicii nu doresc să plece din orașe, ei obțin acolo titluri, doresc să meargă la teatru și să trăiască într-un mediu cultural interesant. Nimeni nu dorește să trăiască la nord, într-un sătuc. Însă ei sunt încurajați, li se acordă bonusuri, de exemplu.

Voi puteți colabora cu România la nivel de studii, media etc. Nu cred că este ceva ieșit din comun. Însă acest lucru, desigur, necesită mult timp și efort.

Refuzând oamenilor accesul la ceva, creați riscuri. Nu le veți cuceri inimile și mințile – asta-i clar, însă din cauza politicii lingvistice greșite, ei pot lua alte medicamente, de exemplu. Și acest lucru se va încheia cu încălcarea drepturilor omului. Nu cred că vă doriți acest lucru. Că doar nu vă doriți să aveți faima unei țări în care sunt încălcate drepturile omului?

Din punctul de vedere al abordării corecte și chibzuite, trebuie să vă gândiți la ce anume va face țara mai democratică, ce îi va impune pe tineri să rămână? Și veți înțelege că problema principală constă în altceva.
Straniu că pe acest drum încearcă să meargă cel care ar trebui să-și dorească cel mai tare libertatea
Adesea, în presa din Moldova, locuitorii Autonomiei Găgăuze și cei din Transnistria nerecunoscută sunt numiți «separatiști». Chiar și autoritățile centrale au, uneori, o atitudine suspicioasă față de Găgăuzia, deși aceasta este parte a Moldovei. Cât timp ar putea rămâne fără consecințe o asemenea tensiune?
Moldova nu este unica țară cu astfel de probleme. Statele n-au apărut odată cu planeta, ele sunt un rezultat al experienței umane. Încă nu demult, Moldova nu a existat ca stat. O noutate bună este că acum, noi putem să discutăm despre aceasta pe principii ale democrației și libertății de exprimare. Iar în trecut, totul se rezolva cu forța.

În multe state, sunt grupuri de oameni care nu doresc să rămână în componența unei țări sau pur și simplu vor să-și controleze de sine stătător propria soartă. Această problemă este și în Canada, noi avem partide care promovează asemenea idei.

Cât timp ar putea să dureze toate acestea? Probabil, este o întrebare veșnică. Depinde de faptul dacă cei care doresc să se separe vor deveni mai mulți. Asemenea mișcări vor căpăta sau vor pierde popularitate, mereu, în funcție de cât de mult ideea separatismului corelează pentru oameni cu ceva concret. Pe cât de mult acest lucru corespunde necesităților reale? Cu alte cuvinte, în realitate, vor trăi mai bine separat? Cred că nu merită să ne fie teamă de așa ceva în condițiile unei democrații puternice.
Găgăuzii, de exemplu, nici nu vorbesc despre crearea unui stat aparte. Ei vor să rămână parte a Moldovei, însă își doresc o autonomie mai mare. Și chiar și această dorință, adesea, îi scoate din sărite pe politicienii moldoveni.
Eu am fost de câteva ori în Găgăuzia și știu câte ceva despre istoria și legislația acestei regiuni. Niciodată nu am auzit ca reprezentanții autorităților de stat din Moldova să îi numească pe găgăuzi «separatiști». Ei doresc să-și administreze comunitatea, e adevărat. Însă și Chișinăul dorește să administreze Chișinăul. Și acesta este un model de autonomie. Fiecare administrație are nivelul său de responsabilitate și de guvernare. Și dacă anumite împuterniciri sunt exclusive, aceasta și este autonomie.

În realitate, eu înțeleg de ce cineva din cealaltă parte a Moldovei își face griji că locuitorii Găgăuziei pur și simplu își doresc să-și controleze propria comunitate, deși ei singuri decid pentru sine. Găgăuzia este mică și ca teritoriu, și ca număr de locuitori. În plus, ei nu stau acolo pe rezervele mondiale de aur. Din punct de vedere istoric, aceasta nu este o regiune bogată, ea nu este exclusivă nici în sensul securității.

Sincer, eu nu înțeleg, care este problema. Știu că ea este. Însă ea mi se pare inventată. Chiar e atât de rău că locuitorii Găgăuziei se mândresc cu regiunea lor, doresc să-și controleze comunitatea și să-și susțină identitatea? Acest lucru este bun. Sau nu? Majoritatea oamenilor își dorește același lucru.

Oare nu același lucru și-l doresc locuitorii Moldovei în general? Oare toți își doresc să fie sub controlul României sau al Ucrainei? Probabil, unii își doresc. Însă aceasta înseamnă că oamenii sunt gata să renunțe la independența lor. Întrebare: de ce? Majoritatea oamenilor din lume își dorește independență. Probabil, ei sunt atrași de avantajele economice, securitate, posibilitatea integrării în UE. Însă, apropo, dacă veți adera la UE, veți fi nevoiți să renunțați la cea mai mare parte a suveranității.
Cât de mare este această parte?
Legile și economia vor trebui să fie reorganizate aproape 100% conform cerințelor UE. Trebuie să se țină cont de faptul că Moldova este o țară mică. Credeți că veți avea o influență mare în UE? Prea puțin probabil, este un mit. Posibil, unul dintre miniștri va fi în Consiliul Europei, însă în general, Moldova nu prea va avea mare influență în interiorul UE.

Moldova însă are dreptul să dorească ori să nu dorească să adere la UE. În general, moldovenii își doresc identitate. Care este problema, dacă același lucru și-l doresc găgăuzii? Și apropo, multor găgăuzi, la fel, le sunt interesante ideile integrării europene. De aceea pentru mine, «separatismul găgăuzilor» este o problemă inventată.

Cu Transnistria, dimpotrivă, problema este mult mai reală. Nu în ultimul rând, din punct de vedere al securității, pentru că acolo, până în prezent, se află armate străine.
În ce privește Transnistria. În Moldova, au avut loc alegeri parlamentare și pentru prima oară, noi am avut circumscripții electorale speciale pentru transnistrenii cu pașapoarte moldovenești. Deși ei sunt cetățeni ai Moldovei, mulți, inclusiv politicieni, spuneau că transnistrenii «nu pot alege soarta noastră» și nu trebuie să decidă, cine va fi în parlamentul moldovenesc. Cât de normală este, de fapt, această situație în cazul statelor nerecunoscute?
În această situație, este foarte dificil să vorbim despre norme. E clar că situația Transnistriei este anormală pentru multe țări. Însă dacă eu aș fi membru al guvernului Moldovei, aș dori o integrare cât mai mare posibilă a acestei părți a țării. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.

Cu cât mai mult timp această parte a țării nu va fi sub controlul eficient al Moldovei (dar au trecut deja aproape 30 de ani), cu atât mai puține sunt șansele că ea va reveni sub acest control.

Principiul fundamental în dreptul internațional este cel al controlului eficient. Și dacă timp de generații nu există acest control, pot apărea întrebări: dar pe ce sunt bazate, de fapt, revendicările față de acest teritoriu?

Nu este în interesele Moldovei să împiedice integrarea Transnistriei, mai ales în viața politică a țării. Eu nu înțeleg logica. Aș spune chiar că aceasta este obligația Moldovei – aplicarea unei legi unice față de toți locuitorii Moldovei, inclusiv transnistrenii.

Altfel, apare întrebarea: de ce Moldova împiedică valorificarea oportunității de a avea la guvernare reprezentanți ai tuturor cetățenilor săi? Acest lucru este antidemocratic și încalcă drepturile cetățenilor. Ba mai mult, contravine logicii și chiar legii.
Este un amănunt: unii transnistreni au fost aduși la secțiile de votare cu autobuze organizate și au fost plătiți pentru participarea la scrutin.
Această problemă ține deja de corectitudinea procesului electoral. Desigur, dacă sunt cazuri de manipulare electorală, care trebuie investigate. După aceasta să se decidă, cât de legitime au fost alegerile. Posibil, trebuie organizate altele, dacă alegerile au fost incorecte. Nu doar pentru o transparență formală, ci și pentru ca oamenii să știe sigur că acei candidați pe care i-au ales sunt reprezentanții lor legitimi.
Există o problemă aparte: mulți politicieni se tem de așa-numita influență rusă prin intermediul alegătorilor din Transnistria.
În primul rând, statul poate adopta legi pentru a proteja transparența procesului electoral. De exemplu, să interzică finanțarea străină. În caz normal, alte țări respectă asemenea cerințe și nu se implică. Astfel de cerințe sunt strâns legate de suveranitatea țării.

Cred că Moldova are motive de îngrijorare. Trebuie să facă totul pentru a promova un proces electoral transparent. Pe de altă parte, e prea puțin probabil că va reuși ceva vreodată în acest sens și că va fi exclusă 100% orice influență externă.

De exemplu, cea informațională. Cetățenii Moldovei pot citi pe internet orice. Probabil, e imposibil să excluzi influența din exterior dăcă statul tău nu este controlat totalmente. Însă aceasta este deja totalitarism.

În Canada, noi știm că la alegeri va fi intervenția rusească, însă noi nu izolăm societatea de orice contacte. Aceasta este o dilemă: cum să rămâi deschis, dar, totodată, să-ți protejezi sistemul și să nu devii totalitar.

Este vorba mai ales despre rețelele sociale. Însă și în acestea se poate reglementa altfel anumite procese. Inclusiv în raport cu faptul, câți bani pot fi cheltuiți pentru promovarea unui anumit content. Dar nu poți interzice accesul la informație.
În Moldova, deja de mult timp trăim fără știrile rusești.
Moldova trebuie să aibă amintiri vii despre ce înseamnă o societate totalitară și interzicerea accesului la informații. Straniu că pe această cale încearcă să meargă anume cel care cel mai mult ar trebui să-și dorească libertatea. Da, libertatea este riscantă. Însă noi știm pur și simplu că libertatea, cu toate riscurile pe care le presupune, este mai bună decât alternativa libertății.

Oare chiar se gândește cineva că cetățenii Moldovei sunt într-atât de tonți că propaganda rusă ar putea să-i convingă să voteze pentru cineva anume doar aplicând tehnologiile potrivite? Aceasta este, probabil, o părere greșită despre cetățenii proprii.
Prea mult se gândește aici despre naționalități și altele
Revenind la problemele de identitate. Unii locuitori ai Moldovei se consideră români, alții – moldoveni, o etnie aparte. Cine trebuie să decidă, cum e corect?
Dar de ce, în genere, acest lucru trebuie să fie important?
Există o anumită tensiune în această întrebare, ea se amplifică în timpul alegerilor.
În Canada sunt diferiți separatiști. De exemplu, în provincia Quebec. Sunt separatiști în vestul Canadei. În câteva orașe, aproape 50% din locuitori consideră că le-ar fi mai bine să trăiască fără restul Canadei. Pur și simplu din interesele lor regionale. În Quebec, sunt separatiști francofoni. Reprezentanții lor sunt și în parlamentul federal al Canadei.

Toate acestea coexistă în mod pașnic. Unii locuitori din Quebec se consideră quebechieni care trăiesc în Canada din motive politice. Alții se consideră canadieni care acum trăiesc în Quebec. Aceasta ține de preferințele personale. E ca și întrebarea, de ce culoare să-ți vopsești părul. Este alegerea fiecăruia. Cine și ce treabă are cu aceasta?
Nu este științific?
Determinarea apartenenței naționale sau etnice nu este o problemă a științei, ci a alegerii proprii, a autodeterminării și autoidentității. De aceea chestiunea ce ține de alegerea «corectă», «științifică» a naționalității sau apartenenței etnice este irelevantă. Ținând cont de această abordare, este greu să conduci. Într-o societate liberă, pot fi viziuni diferite. Unii vorbitori de limba română se pot simți mai apropiați de România. Istoric, o perioadă, a fost o singură țară, iar până la aceasta – nu. Totul se schimbă. Unii simt altfel: ei vorbesc aceeași limbă, dar se simt alții. Iată, eu vorbesc în limba engleză, dar nu trebuie să mă confundați cu un australian sau cu un englez.

Din câte știu, unii dintre cei care se consideră români își doresc unirea cu România. Se poate spune că ei sunt împotriva integrității teritoriale a Moldovei. E rău? Dacă într-adevăr vă veți uni cu România, nu are sens să credeți că moldovenii vor dicta României politica lor. Bucureștiul va decide. Dacă veți face pentru voi o asemenea alegere – bine. Dacă unii oameni își doresc aceasta – fie. Însă iată întrebarea către ceilalți: ce faceți voi pentru ca acestora să le fie mai bine să fie parte a Moldovei?

Probabil, nu faceți nimic. E ca și cu tinerii care emigrează. De ce ei pleacă de acasă? Ei pleacă pentru o viață mai bună.

Am venit aici acum patru zile și m-am gândit: aș vrea să pot veni aici în aprilie-mai. În timpul iernii, Chișinăul este gri, iar vara, aici este foarte cald. Dar iată primăvara, totul e verde, copacii -înfloresc, în aer sunt miresme plăcute. Aceasta este țara cu un vin minunat, cu peisaje extraordinare. Pentru mulți, acesta ar fi un loc de trai excelent. Dar de ce țara devine neatrăgătoare pentru viață? Din cauza politicii și a economiei. Altfel, mulți oameni ar veni aici. Eu cunosc persoane care ar dori să se mute aici.
Dar ei sunt cu mult mai puțini decât cei care au plecat.
Și mai mulți pleacă din cauza că nu se îmbunătățește situația economică. Moldova trebuie să decidă ce să facă cu acest fenomen. Aici, prea mult se gândesc la naționalități și altele. Politicienii trebuie să se ocupe de probleme reale. Găgăuzia, de exemplu, nu este o problemă. Ea nu este un pericol pentru securitate.

Toate acestea se exagerează, pentru că este mult mai simplu să ai astfel de probleme. Este mult mai dificil să ai de-a face cu dificultăți economice. Eu aș propune să fie întrebați tinerii: ei sunt pregătiți să plătească impozite pentru o asemenea politică?
Dar adesea, politicienii nu-i aud pe cetățeni. Chiar dacă, să zicem, jurnaliștii publică investigații, acestea pur și simplu sunt ignorate.
Dacă politicienii au posibilitatea să facă acest lucru, ei îl vor face. Cu părere de rău, așa ceva ar putea dura mult și costa scump, pentru că se va termina cu un colaps. Însă aceasta e cu adevărat riscant. Șansele Moldovei de a intra în UE nu vor crește până nu vor fi soluționate aceste probleme. În UE apare deja întrebarea: dar dorim noi să ne mai extindem? La ce ne mai trebuie probleme? La ce ne trebuie Moldova cu Transnistria? Șansele voastre sunt foarte mici. Pentru ca șansele să crească, trebuie să rezolvați toate acestea. Altfel, nu se va întâmpla nimic bun.
Notă NM
John Paker este profesor de drept, director al Centrului de cercetări și de instruire în domeniul drepturilor omului al Universității din Otawa. Interese științifice: apărarea drepturilor omului, minoritățile, relațiile interetnice, conflictele, intermedierea. Anterior, a predat la Universitatea Essex, unde a condus Centrul pentru drepturile omului, precum și la Universitatea Tufts (SUA).

A activat în cadrul Oficiului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, Organizația Internațională a Muncii (ILO), precum și în Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului. În calitate de colaborator al celei din urmă instituții, a investigat cazuri de încălcare a drepturilor omului în Iran, Afganistan, Myanmar. A fost primul director al Oficiului Înaltului Comisar OSCE pentru problemele minorităților, la fel, a lucrat în calitate de expert în diferite organizații neguvernamentale.
Text: Olga Gnatcova
Prezentare: Cristina Demian
Imagine de fond: Maxim Andreev, NewsMaker