22ºC Chișinău
Luni 23 aprilie 2018

„Aici, în Moldova, noi putem obține rezultate istorice”. Reprezentantul Special al OSCE a devenit mai optimist după vizitele la Chișinău și Tiraspol

După prima sa vizită în Moldova, Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană Franco Frattini a devenit mai optimist în ce privește posibilitatea de a obține progrese în negocieri. În mod deosebit l-a impresionat întâlnirea cu liderul Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc. Acesta l-a asigurat pe diplomatul italian de faptul că procesul de negocieri nu va fi influențat de campania electorală din Moldova. Cei de la OSCE sunt siguri că având voință politică la Chișinău și Tiraspol, anul acesta vor putea fi obținute „înțelegeri istorice”.

„Încheindu-mi vizita în Moldova, eu sunt mai mult ca sigur că progresul obținut în procesul de reglementare transnistreană va continua”, a spus Reprezentantul Special al Președinției OSCE Franco Fratiini la conferința de presă de totalizare a negocierilor care au avut loc la Chișinău și Tiraspol.

El i-a nominalizat pe toți cei cu care s-a întâlnit pe ambele maluri ale Nistrului, accentuând în mod deosebit întâlnirea cu liderul PDM Vladimir Plahotniuc. Acesta l-a asigurat pe diplomat că în pofida dificultăților ce țin de campania electorală parlamentară din Moldova, procesul de negocieri va fi constructiv, iar rezultatele – pozitive. „A fost foarte important să primesc un asemenea semnal de la liderul coaliției de la guvernare din Moldova”, a subliniat Frattini.

Diplomatul a primit asigurări pozitive și la Tiraspol. „Voința politică, care a fost exprimată în timpul întâlnirilor mele la nivel înalt la Chișinău și Tiraspol, îmi oferă încrederea că cele trei priorități care au fost marcate în Protocolul „5+2” de la Viena, inclusiv mecanismul participării mijloacelor de transport din Transnistria în traficul rutier internațional, vor fi îndeplinite”, a spus Frattini.

El și-a mai exprimat o dată încrederea că înțelegerile care încă nu au fost îndeplinite vor fi realizate în următoarele săptămâni, iar noua întâlnire în formatul „5+2” ar putea avea loc în luna mai. În cadrul acesteia ar putea fi stabilite următoarele sarcini. Una dintre acestea ar putea deveni cooperarea în domeniul bancar. Grupul de lucru al experților reprezentanți ai părților este deja în curs de formare.

Atât Reprezentantul Special Frattini, cât și șeful Misiunii OSCE din Moldova Michael Scanlan au menționat importanța menținerii consensului participanților internaționali la negocieri. „Este foarte important că toți participanții externi vorbesc cu aceeași voce”, a spus Scanlan.

newsmaker.md/rom/noutati/nistrealism-de-ce-la-chisinau-s-au-speriat-de-diplomatia-reala-a-reprezentantului-36676

„Anume reglementarea transnistreană este acel caz unic când, pe fundalul crizei și haosului pe care le vedem în lume, pot fi obținute succese”, a menționat Frattini. El a atras atenția că participanții la procesul de negocieri care sunt în relații dificile la alte nivele, sunt uniți în tendința de a obține rezultate în reglementarea transnistreană. „Acesta este motivul care ne permite să sperăm că aici, în Moldova, noi putem obține rezultate istorice”, a adăugat el. 

Reprezentantul Special al OSCE a fost iarăși  întrebat despre atitudinea sa față de problema retragerii trupelor ruse. În ajunul vizitei sale, unii experți și instituții media din Moldova i-au organizat diplomatului o campanie de critici pentru declarațiile sale în acest sens. În unul dintre interviurile acordate, Frattini a spus că este ireal să vorbim despre retragerea trupelor până nu va fi îndeplinit pachetul de înțelegeri. Mai târziu, el a precizat că subiectul pacificatorilor trebuie separat de problema retragerii Grupului Operativ al Trupelor Ruse care supraveghează depozitele cu muniții de la Colbasna. Însă a adăugat că trebuie să fim realiști: dacă alte întrebări nu vor fi soluționate și între părți nu va fi încredere, prea puțin probabil că situația se va urni din loc.

De data aceasta, întrebarea privind militarii ruși a fost adresată de un jurnalist din regiunea transnistreană. Frattini a menționat, din nou, că este important să fie separată operațiunea pacificatoare de problema retragerii munițiilor ruse. Potrivit lui, pacificatorii trebuie să-și continue misiunea de susținere a păcii și a stabilității. „Retragerea munițiilor este cu totul altă istorie. Eu am discutat-o cu cei din conducerea Transnistriei și deși noi putem avea păreri diferite în acest sens, eu am subliniat că acest lucru [necesitatea de retragere a munițiilor] este poziția OSCE”, a spus diplomatul.

Michael Scanlan a adăugat că o altă funcție pe care trebuie s-o îndeplinească pacificatorii este asigurarea libertății de deplasare și acest subiect este inclus în „pachetul din opt puncte” pe care părțile au convenit să le realizeze. „Toate acestea oferă optimism și încredere că ne aflăm în punctul în care putem obține rezultate istorice în procesul de negocieri”, a conchis șeful Misiunii OSCE.

Autor: Evgheni Solari

Партнерские ссылки