Avertisment fără vize. Parlamentul European pregătește o reacție dură la starea democrației din Moldova

Parlamentul European ar putea revizui regimul fără vize pentru cetățenii Moldovei în caz că țara noastră nu-și va onora angajamentele privind combaterea corupției și a spălării de bani. Pentru prima oară în toți anii de după liberalizarea regimului de vize, avertismentul despre aceste condiții a fost inclus în proiectul raportului Parlamentului European despre îndeplinirea de către Moldova a Acordului de Asociere cu UE. Documentul va fi examinat în Parlamentul European miercuri, 14 noiembrie. Vicepreședintele PE Heidi Hautala a menționat pentru NM că cel mai probabil, proiectul va fi adoptat fără modificări.

Avertismentul despre eventualitatea stopării funcționării regimului fără vize cu Moldova din cauza neîndeplinirii angajamentelor este unul dintre cele patru „răspunsuri” ale deputaților europeni la evoluția democrației din Moldova. În același punct se menționează condițiile de stopare a funcționării Acordului de Asociere Moldova - UE.

În proiectul documentului publicat pe site-ul Parlamentului European se mai menționează că întrebarea privind reluarea sprijinului macrofinanciar acordat de UE pentru Moldova va fi examinată doar după alegerile parlamentare din anul 2019. Și aceasta, cu condiția că ele se vor desfășura conform standardelor internaționale și vor fi evaluate de organisme internaționale specializate.

Toate programele de susținere pe care UE le acordă Moldovei de asemenea vor rămâne înghețate până „la un progres semnificativ în domeniul standardelor democratice”. În același timp, Parlamentul European intenționează să continue să acorde sprijin financiar societății civile din Moldova, presei independente, sectorului privat și autorităților locale.

În proiectul raportului, deputații europeni reamintesc că apartenența la principiile democratice constituie temelia Acordului de Asociere, iar încălcarea acestui angajament poate duce la stoparea drepturilor pe care le presupune acordul. Inclusiv dreptul cetățenilor RM la regimul fără vize cu UE.

Parlamentul European intenționează să întreprindă toate aceste măsuri drept răspuns la anularea rezultatelor alegerilor locale în Chișinău, lipsa unei justiții independente, dosarele politice împotriva opoziției, avocaților și activiștilor din domeniul drepturilor omului, intimidarea jurnaliștilor și monopolizarea presei.

NM a expediat o cerere raportorului Parlamentului European pentru Republica Moldova Petras Auštrevičius cu rugămintea de a explica recomandarea depre regimul fără vize. Auštrevičius va prezenta raportul despre RM la ședința Parlamentului European de miercuri.

De asemenea, NM va publica în curând detalii ale raportului.

În ce privește regimul fără vize pentru cetățenii Moldovei, în luna decembrie 2017, Comisia Europeană a pregătit un raport de monitorizare despre cum țările deținătoare ale regimului fără vize cu UE își îndeplinesc angajamentele privind liberalizarea vizelor. În document se menționa că Moldova trebuie să ia măsuri urgente pentru asigurarea combaterii corupției și spălării de bani, pentru a continua să beneficieze de regimul fără vize cu Uniunea Europeană.

Surse de la MAEIE au declarat atunci că Moldova îndeplinește cu succes angajamentele, însă autoritățile moldovenești sunt gata să țină cont de recomandări.

Autor: Marina Supac

Партнерские ссылки