Dom Polski
Cum a devenit Moldova casă comună pentru diferite popoare. Partea a patra
Polonezii au apărut pe teritoriul actualei Moldove acum câteva secole, iar deja în sec. XIX, în Basarabia, familiile de aristocrați polonezi ocupau o poziție socială importantă, conducând Adunarea nobililor locală. Majoritatea actualilor polonezi din Moldova sunt urmași ai refugiaților, mulți dintre care au fost reprezentanți ai șleahtei poloneze. Polonezii datorează anume aceastei imagini – de nobil trufaș și arogant - ideea despre ei precum că sunt niște oameni exagerat de mândri, pentru care propria concepție despre mândrie este mai importantă decât orice. De fapt, mulți dintre polonezii care locuiesc astăzi în Moldova nici nu bănuiesc despre originea lor, deoarece strămoșii lor imigranți au fost înscriși în acte, mai târziu, ca fiind ucraineni.
Este cel de-al patrulea articol din cadrul unui proiect special al NM despre cum au apărut și au trăit pe teritoriul Moldovei de azi reprezentanții diferitelor etnii și despre contribuția lor în istoria și cultura țării. Primele articole din acest proiect au fost dedicate evreilor, găgăuzilor și ucrainenilor.
Istoricii moldoveni și cei polonezi nu au o părere unică despre cum au apărut polonezii pe teritoriul Moldovei de astăzi. Vitalii Maevskii, istoric din cadrul comunității poloneze din Bălți, este de părere că primii polonezi au apărut în Cnezatul Moldovenesc după bătălia din Codrii Cosminului, care a avut loc în anul 1497 și în care au luptat armatele lui Ștefan cel Mare și cele ale regelui Poloniei Jan Olbracht. Astăzi, acestea sunt în vecinătatea satului Valea Cosminului din regiunea Cernăuți, Ucraina.

Armata poloneză, care a încercat, până la aceasta, să cucerească Suceava, capitala Moldovei, a suferit înfrângere și Ștefan cel Mare, conform legendei, a cerut ca nobilii polonezi luați prizonieri să are ei singuri pământul de pe câmpul de luptă. Astfel, domnitorul Moldovei a dorit să demonstreze că nu vrea război, ci doar să-și apere supușii – țărani simpli, care se ocupă de muncile agricole.

Prizonierii polonezi nu erau asupriți aici, ba mai mult, în condițiile războaielor permanente cu Imperiul Otoman, pe ei și pe locuitorii Cnezatului Moldovenesc îi unea aceeași religie, creștină. De aceea o parte a polonezilor așa și nu a mai revenit în Polonia și s-a stabilit în nordul Moldovei, în special în împrejurimile Sucevei, Hotinului și mai la sud, unde ulterior au apărut Bălți și Glodeni.
Vitalii Maevskii:
„Astfel, polonezii se pot considera prima minoritate etnică, care locuiește oficial pe teritoriul Moldovei istorice și contemporane, ținând cont de faptul că ucrainenii care locuiau atunci în aceste locuri erau deja parte a populației băștinașe a ținutului".
Potrivit lui Maevskii, în diferite surse istorice sunt și atestări despre faptul că domnitorii Moldovei aveau și rădăcini poloneze: „De exemplu, bunica domnitorului Petru Mușat, cu o mare probabilitate, a fost de origine poloneză. Iar el a fost căsătorit cu una dintre numeroasele rude ale lui Wladyslaw Jagiello, întemeietorul dinastiei Jagiello (legile în statele Europei Centrale și de Est în secolele XIV-XVI. – NM)".
Istoria polonezilor din Moldova poate fi divizată, formal, în opt etape
1
Sfârșitul sec. XIV – începutul sec. XV
Cnezatul Moldovenesc este un motiv al intereselor și conflictelor permanente dintre Regatul Poloniei și Imperiul Otoman. Pe teritoriul actualei Moldove se stabilesc primii polonezi, în mare parte, foști prizonieri.
2
Anii 1500 – 1770
Este perioada conflictelor militare permanente dintre Imperiul Otoman, Cnezatul Moldovenesc și Recea Pospolită. Populația poloneză de pe teritoriul Moldovei crește nu doar datorită ostașilor polonezi, dar și altor supuși polonezi care, din diferite motive – cel mai des, politice, nu doresc ori nu pot să se întoarcă în Polonia.
3
Anii 1772 – 1812
În anul 1795, Recea Pospolită și-a încetat existența, iar teritoriul ei a fost împărțit între Austria, Rusia și Prusia. Noile autorități i-au intimidat pe polonezi, iar pe teritoriul actualei Moldove a fost aceeași atitudine față de ei. De aceea aici au început să se stabilească polonezi din alte localități.
4
Anii 1812 – 1840
Revoltele polonezilor din Imperiul Rus au provocat o reacție foarte dură: execuții, exilări ale celor indezirabili. Însă toate acestea nu au afectat Basarabia, o gubernie nou formată la periferie. În plus, încercând să populeze teritoriile puțin locuite ale Basarabiei, Imperiul Rus a oferit imigranților loturi de pământ și înlesniri. Și un nou val de polonezi s-a îndreptat spre aceste teritorii.
5
Anii 1840 – 1917
În condiții loiale pentru imigranți, populația poloneză din Basarabia este în plină expansiune. În alte regiuni ale Imperiului Rus, familiile de polonezi sunt rescrise ca „maloruse", iar în Basarabia, familiile nobililor polonezi Krupenskii, Doliva-Dobrovolskii și Dzerojinskii, înrudindu-se cu aristocrația moldovenească, devin reprezentanți importanți și lideri ai nobilimii locale.
6
Anii 1918 – 1944
După unirea Basarabiei cu România, situația comunității poloneze s-a înrăutățit semnificativ. În anul 1928, după conflicte îndelungate, noile autorități au lichidat complet autonomia culturală și lingvistică a polonezilor.
7
Anii 1945 – 1989
Perioada sovietică se deosebește prin ambiguitate: pe de o parte, toți sunt egali, pe de alta – cu orice ocazie, polonezii sunt înscriși ca fiind ucraineni, iar bisericile lor (kosteluri), la fel ca toate celelalte lăcașuri de cult, sunt închise.
8
Anul 1990 – în prezent
După destrămarea URSS și formarea Republicii Moldova independente, a fost creată prima comunitate de polonezi din Moldova, recunoscută de stat.
Pentru prima dată, cuvântul „leșii" (în poloneză – Lędzianie) este întâlnit în letopisețul vechiului cronicar rus Nestor, posibilul autor al «Повести временных лет» („Scrierile vremurilor apuse"). În acesta se spune că „slavii au venit și s-au așezat în Vizsla, numindu-se Leși", deși în perioada descrisă (sec. IX), la fel ca și după aceasta, înșiși polonezii nu s-au numit așa niciodată.

Conform unei versiuni, „leși" erau numiți oamenii care curățau pădurile pentru a le transforma în terenuri arabile. Există și a doua versiune, mirifică, legată de legenda despre cneazul Leach, care a întemeiat primul stat polonez.
Catedrala Adormirea Fecioarei Maria în Gniezno
Iar denumirea „polonezii", potrivit versiunii acceptate astăzi despre originea entității poloneze, a fost moștenită de la tribul „polanii din vest" (Polanie) care, în epoca Marii migrații a popoarelor (sec. IV-VII e.n.), au populat malurile râurilor Wisla și Odra. Centrul proprietăților poloneze a devenit orașul polonez Gniezno. Mai târziu, reprezentantul familiei poloneze a cneazului Mesko I a înființat statul polonez. Iar în Gniezno și astăzi se află „Mama bisericilor poloneze" – cea mai veche catedrală catolică poloneză Fecioara Maria.

Rude apropiate pentru „polanii din vest" erau „polanii din est", care au participat la întemeierea primului stat rus. Însă denumirea tribului, care a devenit și nume al națiunii, a fost preluat anume de polanii din vest, care au devenit polonezi. În situația lingvistică contemporană, denumirea „leach" în raport cu un polonez nu este o insultă directă. Dar iată o femeie trebuie numită corect, în limba rusă, «полька» („polika"), iar «полячка» („poleacika") este o insultă. (În limba română, formele corecte sunt „polonez" pentru bărbat și „poloneză" pentru femeie. – nota trad.).

Potrivit afirmațiilor Liliei Gurskaia, reprezentantă a comunității poloneze din Moldova, creator și protector al Muzeului Polonez de la nordul Moldovei, majoritatea actualilor polonezi din Moldova și a celor care alcătuiau populația poloneză a Basarabiei începând cu anul 1812, sunt refugiații și urmașii acestora: „Fugeau cel mai adesea din Kamenetz-Podolsk și periferiile acestuia. În timpul revoltelor poloneze, s-a vărsat mult sânge, rebelii erau găsiți, omorâți, adesea erau torturați cu flăcări. De acolo se trage și expresia noastră locală – „șleahta poloneză din polonezii pârjoliți".
Primii imigranți polonezi din acea perioadă sunt cunoscuți nominal – 37 de familii la care, timp de un an, s-au adăugat încă cinci. Acestea au vândut toate terenurile obținute în diferite locuri, au mai împrumutat bani și au cumpărat de la Elizaveta Cucoreanu, moșieră locală, un teren mare cu suprafața de 502 desetine (aproximativ 540 hectare) pe teritoriul actualului raion Glodeni.
Lilia Gurskaia:
„Pentru a cumpăra acest pământ, strămoșii noștri au luat credite de la bancă, pe care au fost nevoiți să le restituie timp îndelungat. În schimb, ei au putut trăi pe acest pământ ca pe al lor, să-l lucreze și să construiască pe el case. Când au plătit creditele, au obținut un document oficial care confirma că acest pământ le aparține. Acest lucru s-a întâmplat abia în anul 1897".
Iar primul sat polonez a apărut la nordul Moldovei. Inițial, el a fost numit Elizavetovca, însă când migranții au aflat că în ținutul Bălți este deja un sat cu acest nume, s-a decis să se dea un nume nou, deja polonez – Stârcea. Înșiși imigranții din prima generație, în viața de zi cu zi, își numeau noua lor casă „mala Warszawa" (mica Varșovie).

De atunci, Stârcea a devenit centru al diasporei poloneze din Moldova și rămâne așa și în prezent.
Se mutau în Basarabia și reprezentanți ai familiilor de aristocrați polonezi, stabilindu-se cu succes în marile orașe, inclusiv în Chișinău. Este cunoscută, de exemplu, dinastia de moșieri basarabeano-poloneză Kowalskii, care deținea un restaurant chiar în centrul Chișinăului, situat în clădirea actualei primării, precum și magazine de mezeluri pe strada Pușkin. „Salamurile de Kowalskii" erau considerate cele mai bune delicatese din carne în toată gubernia. Kowalskii au deschis în Chișinău și o rețea de magazine alimentare.
Magazinul familiei Kowalskii
În Chișinău, erau câteva magazine cu acest brand. Unul dintre ele se afla la intersecția străzilor Șciusev și Pușkin. […] Magazinele Kowalskii erau cunoscute și pentru extraordinarele pateuri fierbinți, cu umpluturi delicioase, care erau cumpărate imediat. Diversitatea produselor din carne îi suprindeau chiar și pe clienții permanenți: șuncă afumată, crenvurști, salam „cu sânge", „la ceai", „De Krakow"... Salamurile se deosebeau nu doar printr-un gust deosebit, ci și prin uzoare frumoase pe tăieturi. Ele nu erau cumpărate cu kilogramele. Ca produse delicate, ele erau procurate în cantități mici: câteva felii de un fel – pentru cină, câteva felii de altfel – pentru dejun".
(„Istorii basarabene", V. Tarankin, T. Soloviova)
Istoricul Vasilii Kazimirovici, membru al diasporei poloneze din Moldova, menționează că mulți polonezi din Basarabia au obținut un statut social înalt.
„Peste 10% dintre ei au fost funcționari, 20% și-au deschis propriile afaceri, 1,5% au devenit proprietari de pământ (moșieri), 6% - administratori de moșii, alți 6% erau încadrați în comerț și meșteșuguri, 15% activau în agricultură. […] În județele Soroca și Orhei, au fost moșieri polonezi, arendatori și administratori de moșii. Iar în județele Chișinău, Belgorod, Ismail, Bender, populația era preponderent urbană și activa în instituțiile orășenești".
„Pagini din istoria polonezilor din Moldova", V. Kazimirovici
Conform datelor președintelui comunității poloneze din Chișinău, Stanislaw Kostjevski, în anii 1920-1930, diaspora poloneză din Basarabia depășea cifra de 25 de mii de membri.
Rembrandt. Nobil polonez
Cuvântul „șleahtă", cel mai probabil, provine din dialectele nord-germanice ale limbii germane - slahta, schlacht. Șleahta este o clasă socială poloneză privilegiată, inițial exclusiv militară, care a reușit să obțină dreptul la o monarhie electivă: a fost întemeiat primul sistem politic din Europa în care regele a fost ales și subordonat Seim-ului (parlamentului), a cărei cea mai mare parte o constituia șleahta.

Polonezii datorează anume acestei imagini ideea precum că sunt niște oameni exagerat de mândri, pentru care mândria este mai importantă decât orice.

În Imperiul Rus, după înăsprirea, în anul 1831, a legii despre recunoașterea nobilimii străine (ne-ruse), cea mai mare parte a membrilor șleahtei, inclusiv cei din Basarabia, au fost privați de dreptul de a se numi nobili. Însă acest lucru nu a afectat vechile familii moldovenești de origine poloneză – Krupenskii, Dolivo-Dobrowolskii, Sinițkii și Prjeslawskii.
Administrația română s-a pomenit în fața dilemei: minoritatea poloneză a acceptat calm traducerea administrării afacerilor și comunicarea în limba română, însă a fost categoric împotriva cerinței de a folosi în spațiul public exclusiv limba română. În afară de aceasta, comunitatea polonezilor a păstrat slujbele în biserici doar în limba poloneză și sistemul de școli private cu predare în limba maternă, care nu necesita finanțare din partea statului.

Diaspora poloneză, probabil, era cea mai autonomă printre alte minorități etnice din Basarabia de atunci. Astfel, în anul 1922, pe teritoriul ținutului funcționau 12 școli autonome și cinci asociații poloneze. Pe parcursul următorilor cinci ani, administrația română, depistând anumite motive, a închis 10 școli, însă cele din Chișinău și Bălți continuau să activeze, în pofida presiunii permanente din partea autorităților.
Josef Pilsudskii
Însă la începutul anilor 1930, a avut loc apropierea României de Polonia, iar în 1932, în Basarabia, a venit într-o vizită oficială mareșalul Josef Pilsudskii. Formal, el ocupa funcția de ministru al apărării, de facto însă conducea Polonia printr-un guvern care îi era loial totalmente. La întâlnirea cu administrația Basarabiei, mareșalul s-a interesat, printre altele, de soarta diasporei poloneze. Aluzia a fost înțeleasă – presiunea asupra diasporei poloneze a slăbit simțitor, încercările de a închide școlile din Chișinău și Bălți au încetat.
Însă în luna februarie 1938, la sfârșitul administrației de mai puțin de două luni a premierului de extremă dreapta al României Octavian Goga, au fost interzise toate organizațiile poloneze. Tot atunci, în România, au fost adoptate legi antisemite, conform cărora evreii au fost lipsiți de cetățenia română.

În perioada 1941-1944, administrația militară română i-a deportat pe polonezi. Conform planurilor naziștilor, polonezii, la fel ca și majoritatea celorlalte popoare slave, urmau să fie parțial „germanizați", iar în cea mai mare parte – exterminați. Potrivit datelor lui Vasilii Kazimirovici, din Basarabia au fost deportați 1400 de polonezi, iar planurile presupuneau exilarea totală a acestora.
După eliberarea din anul 1944, în Moldova a început înrolarea populației masculine în armata sovietică. Polonezii erau înrolați în unități speciale – Divizia I Poloneză de Infanterie „T. Kostiușko" și Primul Corp Polonez de Infanterie.
Lilia Gurskaia își amintește mărturisirile tatălui său:
„La locul înrolării, uniformele sovietice ale acestora au fost schimbate cu uniforme poloneze, cu „rogotuvka" (coif triunghiular al armatei poloneze). Cei care erau mai puternici și mai rezistenți, erau aleși pentru cercetare. Din șase oameni care plecau în cercetare, se întorceau, de obicei, doi. Tata scria: dacă se va întoarce viu, va restabili neapărat kostelul polonez. Ei au ajuns până la Berlin. Tatei i-au propus de mai multe ori să rămână în Polonia. Însă el avea o familie mare și, desigur, s-a întors acasă".
După război, atitudinea administrației sovietice față de populația poloneză a fost ambiguă. Nu erau interdicții directe pentru a ocupa funcții sau cote pentru obținerea studiilor (așa cum a fost în cazul evreilor). Însă era o recomandare nescrisă „de sus" de a-i înscrie pe polonezi în documente ca fiind ucraineni.

De exemplu, polonezilor din satul Târnova, raionul Edineț, le-au schimbat naționalitatea. Satul a fost divizat în partea moldovenească și cea „leahă", la fel, și cimitirele erau diferite: pentru ortodocși și pentru catolici. În timpul pașaportizării populației RSSM, toți polonezii au fost înscriși în pașapoarte ca fiind ucraineni. La fel a fost și în alte sate cu populație preponderent poloneză: în satul Grigorievca, raionul Sângerei și satul Duruitoarea Nouă, raionul Râșcani. Acest lucru nu a afectat doar două sate poloneze – Stârcea și Sloboda-Rașcov.
A fost o interdicție aspră și pentru serviciile divine catolice. Dacă biserica ortodoxă funcționa cu statut semi-legal, toate kostelurile au fost închise, iar clădirile lor au început să fie folosite în alte scopuri. De exemplu, în kostelul din Stârcea a fost depozit, iar în principala catedrală catolică din Chișinău – încăperi de depozitare și producere ale „Moldova-Film".
A fost o interdicție aspră și pentru serviciile divine catolice. Dacă biserica ortodoxă funcționa cu statut semi-legal, toate kostelurile au fost închise, iar clădirile lor au început să fie folosite în alte scopuri. De exemplu, în kostelul din Stârcea a fost depozit, iar în principala catedrală catolică din Chișinău – încăperi de depozitare și producere ale „Moldova-Film".
Nu au fost niciun fel de limite privind munca sau altă autoafirmare. Un exemplu – biografia academicianului AȘ RSSM, doctor în științe fizico-matematice Tadeusz Malinowski. După război, el a condus comisia de stat care se ocupa de reîntoarcerea în RSSM a valorilor culturale care au fost duse de aici. Datorită lui Malinowski, a fost restituit și monumentul lui Ștefan cel Mare, care în anul 1944 a fost dus în România.
Datorită eforturilor lui Tadeusz Malinowski și ale regizorului Yan Tsitsinowski, în anul 1990, în Moldova, a fost înființată prima asociație a limbii și culturii poloneze care, ulterior, a devenit Asociația Polonezilor din Moldova. În prezent, în țară, sunt înregistrate oficial cinci organizații etnoculturale poloneze.

În afară de aceasta, continuă procesul de autoidentificare: urmașii polonezilor, care și-au schimbat naționalitatea în acte, la începutul și la mijlocul secolului trecut, din cauza că au fost impușți sau pentru propria securitate, descoperă originea și cultura părinților, iar aceasta înseamnă și o nouă etapă a vieții lor, foarte importantă.

Regizorul Yan Tsitsinowski
Ca și pentru oricare alt popor, limba poloneză a fost întotdeauna o parte importantă a autoidentificării națiunii, inclusiv în afara teritoriului Poloniei.

Particularitățile lingvistice ale limbii poloneze sunt de așa gen că, în pofida unui mare număr de dialecte, purtătorii lor se înțeleg perfect unii pe alții, ceea ce i-a ajutat pe polonezii din Basarabia să-și păstreze limba maternă. Dar dacă polonezii din satele Basarabiei au fost, inițial, izolați de alții, cei din orașe au învățat foarte repede limbile de bază cu care contactau: rusă, moldovenească și ucraineană. La aceasta a contribuit și faptul că în Basarabia nu era o interdicție pentru „serviciul de stat", adică un serviciu în aparatul de stat, pentru oamenii de naționalitate poloneză.
Alfabetul polonez modern
Un dialect absolut special s-a format în jurul primului sat polonez de pe aceste pământuri – Stârcea. Dialectul așa și a fost numit – „stârcesc". El reprezintă un amestec dintre limbile poloneză și ucraineană și, parțial, moldovenească și rusă. Acesta este un dialect absolut unic, în care vorbesc doar locuitorii acestui sat și care este cu greu înțeles de vorbitorii limbilor literare poloneze și ucrainene. Și polonezii „orășeni" înțeleg prost dialectul stârcesc, cei care au crescut, de regulă, în familii bilingve, în care una dintre limbi a fost poloneza literară.
Odată cu trecerea timpului, dispăreau exclusiv satele-enclave poloneze și populația poloneză se amesteca cu cea moldovenească și ucraineană. De aceea o parte importantă a autoidentificării devenea religia – de regulă, catolică, iar apoi și cea ortodoxă. Însă ea avea o particularitate principială: rugăciunile și slujbele se desfășoară până în prezent doar în limba poloneză, și pentru polonezii catolici, și pentru cei ortodocși.

Sărbătorile tradiționale ale polonezilor se împart în religioase și laice. Una dintre cele mai importante sărbători religioase este Înălțarea Fecioarei Maria (15 august). În Polonia, în mod tradițional, este venerată anume Maica Domnului.
În afară de aceasta, la fel de venerate sunt prima și a doua zi a Nașterii Domnului (25-26 decembrie), primele două zile de Paști și Sărbătoarea trupului lui Cristos. În schimb, revelionul este sărbătorit mult mai modest. Enoriașii îl numesc „ziua sfântului Silvestr". În comparație cu Crăciunul, revelionul, de regulă, nu este o sărbătoare de familie.

Iar „colegul" lui Ded Moroz (Moș Gerilă( și Moș Crăciun vine la polonezi mult mai devreme – de obicei, la 6 decembrie. Această sărbătoare este numită „Mikolaiki", după numele Sfântului Nicolae.
Sunt tradiționale și „Sărbătorile verzi" – data exactă a acestora depinde de Paști. În mod special, această sărbătoare este marcată în sate: casele sunt înfrumusețate cu verdeață și sunt organizate jocuri în aer liber.

Pentru polonezi, sunt speciale și zilele de 1 și 2 noiembrie, când catolicii sărbătoresc Ziua tuturor sfinților și Ziua tuturor creștinilor decedați. Acestea mai sunt numite „suflețele de toamnă", pentru că în această zi, toți se roagă pentru sufletele celor decedați. Oamenii obișnuiesc să meargă la cimitir, să facă curățenie la morminte și să le înfrumusețeze cu verdeață și flori, să aprindă lumânări.
Sunt tradiționale și „Sărbătorile verzi" – data exactă a acestora depinde de Paști. În mod special, această sărbătoare este marcată în sate: casele sunt înfrumusețate cu verdeață și sunt organizate jocuri în aer liber.

Pentru polonezi, sunt speciale și zilele de 1 și 2 noiembrie, când catolicii sărbătoresc Ziua tuturor sfinților și Ziua tuturor creștinilor decedați. Acestea mai sunt numite „suflețele de toamnă", pentru că în această zi, toți se roagă pentru sufletele celor decedați. Oamenii obișnuiesc să meargă la cimitir, să facă curățenie la morminte și să le înfrumusețeze cu verdeață și flori, să aprindă lumânări.
cunoscuȚi polonezi din Moldova
Lidia Lipkowskaia
Interpretă de operă
A fost solistă a Teatrului Mariinsk și a Teatrului de dramă muzicală din Sankt-Petersburg, Metropolitan Opera din New York și Covent Garden din Londra. Partenerul ei de scenă a fost Enrico Caruso. S-a născut în anul 1884, în satul Babin, județul Hotin, Basarabia.
Sigismund Zalewski
Artist de operă
A fost solist al Teatrului Mariinsk din Sankt-Petersburg, solist și prim regizor al Operei din București. A fost partener de scenă al lui Fiodor Șaliapin. S-a născut în anul 1885, la Bălți.
Tadeusz Orda (Zalewski)
Interpret de operă
A fost fratele mai mic al lui Sigismund Zalewski, și-a luat numele scenic Orda. A fost solist al Teatrului de Operă din Odessa și al Teatrului Mariinsk din Sankt-Petersburg, precum și al doilea regizor al Teatrului de Operă din Varșovia. S-a născut la Bălți, în anul 1889.
Valentin Voițehovski
Arhitect, coautor al proiectului de modernizare a Pieței Universității din București, autor al proiectului Catedralei Sfinții Constantin și Elena din Bălți
A proiectat multe clădiri din Chișinău, inclusiv cinematograful „Patria" și blocul central al Universității de Medicină. S-a născut în anul 1909, la Minsk. În anul 1910, familia acestuia s-a mutat în Basarabia.
Tadeusz Malinowski
Doctor în științe fizico-matematice, profesor, academician al Academiei de Științe al RSSM
Director al Institutului de Fizică Aplicată al AȘ al RSSM. Fondator al școlii moldovenești și sovietice de cristalografie. S-a născut la Chișinău, în anul 1921.
Iulia Kveatkovskaia
Prima femeie medic din Basarabia cu studii universitare medicale
Fondatoarea primei clinici oftalmologice din Basarabia. În timpul celui de-al doilea război mondial, a salvat mulți copii din getto-ul evreiesc din Chișinău. S-a născut în anul 1859, în gubernia Eniseisk. S-a mutat la Chișinău în anul 1893.
Lev Pisarjewski
Doctor în științe chimice, academician al Academiei de Științe a URSS
A fost rector al Universității Montane din Dnipropetrovsk. Întemeietorul Institutului de Chimie Fizică din Ucraina, în prezent – Institutul de Chimie Fizică al AȘ „L. Pisarjewski" din Ucraina. S-a născut la Chișinău, în anul 1874.
Piotr Yablonski
Doctor în științe medicale, profesor, șef Secție chirurgie toracică a Ministerului Sănătății din Federația Rusă, președinte al Asociației chirurgilor toracici din Rusia
Sub conducerea sa, în anul 2006, a fost efectuat primul transplant în serie al ambilor rinichi. S-a născut în anul 1959, în satul Stârcea, raionul Glodeni.
Egor Râșcanu-Dorojinski
Primul președinte al nobilimii din Basarabia
Fondatorul primei „Băncii agricole taurice din Basarabia" – cea mai de succes din toate băncile agricole din Rusia, care a funcționat până în anul 1920. S-a născut în anul 1839, în satul Tuzara, județul Orhei (actualmente, este parte a orașului Călărași).
Roman Dolivo-Dobrowolski
Judecător de district, conducător al nobililor din Chișinău, apoi al nobililor din Basarabia
După unirea Basarabiei cu România, a devenit fondator al primei organizații pentru apărarea drepturilor omului „Solidaritate". S-a născut la Chișinău, în anul 1868.
Familia Krupenski
Familia de nobili Krupenski este una dintre cele mai mari și mai influente din familiile de nobili din Basarabia
Vitalii Maevskii:
„Dimitrie Cantemir menționează în „Descrierea Moldovei" toate familiile moldovenești cunoscute, inclusiv: două dinastii de origine poloneză – Krupenski și Prjeslawski. Ultima dinastie nu a fost numeroasă și nici prea cunoscută, iar familia Krupenski a jucat un rol foarte important în istoria Moldovei".
Timp îndelungat, una dintre cele mai importante funcții publice în sistemul de adminsitrare locală din gubernie – cea de președinte al nobilimii – era ocupată de reprezentanți ai familiei Krupenski care, practic, o transmitea prin moștenire, deși, formal, aveau loc alegeri. La nordul Basarabiei, în special în județele Hotin și Belețc (Bălți), cei din familia Krupenski erau de facto stăpâni cu drepturi depline – de la autorități locale până la justiție. De asemenea, lor le aparținea o parte foarte mare a terenurilor agricole. Aceasta este o situație fără precedent pentru Imperiul Rus: în cealaltă parte a acestuia, după înlăturarea cneazului Adam Czartoryski din funcția de ministru, familia poloneză însemna interdicție la orice funcție, cât de cât importantă în stat.

Vitalii Maevskii:
„După destrămarea Poloniei, practic, trei sferturi din terenurile poloneze au ajuns în componența Imperiului Rus. Polonezii adesea s-au răsculat, cele mai mari revolte fiind în anii 1833 și 1861. Administrația țaristă și-a format o atitudine nu prea binevoitoare față de polonezi și acestora practic le-a fost interzis să ocupe funcții în stat. Însă acest lucru nu a afectat Basarabia, de aceea reprezentanța poloneză a devenit aici atât de puternică".
În anul 1914, în situația internă a adunării nobilimii din Basarabia a fost nevoit să se implice țarul Nikolai II, deoarece o parte a nobililor era categoric împotriva „puterii absolute" a familiei Krupenski și cerea o nouă conducere a adunării „din afara dinastiei". „O figură de compromis" a devenit, de fapt, un alt reprezentant al diasporei poloneze – Roman Dolivo-Dobrowolski, care a fost ultimul conducător al Adunării Nobililor din Basarabia.
Matvei Krupenski
(1775-1855)
Vicegubernator al Basarabiei, a fost primul supus rus naturalizat de origine moldo-polonă. În perioada guvernării Basarabiei de către generalul Ivan Inzow, care nu persevera în chestiunile financiare, a devenit, de facto, director al trezoreriei locale.
Nikolai Krupenski
(1822-1893)
A fost fiul lui Matvei Krupenski, conducător al nobililor din județul Hotin, apoi din toată Basarabia. A fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământ din ținut – deținea peste 5 mii de desetine de pământ (aproximativ 7,25 mii de hectare).
Gheorghii Krupenski
(1850-1923)
A fost fiul cel mai mare al lui Nikolai Krupenski. A fost ambasador al Rusiei în Norvegia, apoi în Italia. A fost unul dintre inițiatorii acordării unui statut special pentru insula Spitsbergen.
Mihail Krupenski
(1851-1905)
Fiul lui Nikolai Krupenski. Timp de opt ani, a fost conducător al Adunării Nobililor din Basarabia. A mărit suprafața terenurilor de pământ din proprietatea tatălui său până la 6,5 mii de desetine (aproximativ 8,7 mii de hectare).
Alexandr Krupenski
(1861-1939)
Fiul lui Nikolai Krupenski. După fratele său Mihail, a fost ales conducător al nobililor din Basarabia. Autor al cunoscutei opere „Scurtă schiță despre nobilimea din Basarabia". În emigrație a fost participant activ al organizațiilor monarhiste, care au încercat să restabilească Imperiul Rus.
Pavel Krupenski
(1863-1939)
Fiul lui Nikolai Krupenski. Militar profesionist, a fost ales în componența celei de-a doua, a treia și a patra Dume de Stat, ca reprezentant al proprietarilor de pământ din Basarabia. După ce a emigrat, a fost participant activ al organizațiilor monarhiste.
Text: Alexandr Macuhin
Prezentare: Tatiana Bulgac
Foto și video: Ecaterina Droban