Căsuța ucrainească
Cum a devenit Moldova casă comună pentru diferite popoare. Partea a treia
Căsuța ucrainească
Cum a devenit Moldova casă comună pentru diferite popoare. Partea a treia
Potrivit unei vechi legende, ucrainenii au apărut pe teritoriul Moldovei contemporane cu mult până la formarea Țării Moldovei. Iar pe la mijlocul secolului XIV, ei constituiau aproximativ 40 la sută din populația Moldovei. Ucrainologii sunt siguri că ucrainenii, la fel ca și moldovenii, au toate temeiurile pentru a se considera băștinași ai acestor locuri. Cineva ar putea pune la îndoială acest lucru, însă este greu de contestat faptul că tradițiile și cultura ucrainenilor sunt strâns legate de cele ale moldovenilor, iar ucrainenii sunt a doua cea mai numeroasă etnie din Moldova.
Acesta este al treilea articol din cadrul unui proiect special al NM despre cum reprezentanții diferitelor etnii au apărut și au trăit pe teritoriul actualei Moldove și care a fost contribuția lor în istoria și cultura țării. Primele articole din acest ciclu au fost consacrate evreilor și găgăuzilor.
Anții și sclavinii, ruteanul Iațko și oseledets
Potrivit unei vechi legende despre întemeierea Țării Moldovei, Dragoș-Vodă din Maramureș (conform altei versiuni, el a fost păstor), aflându-se cu boierii săi la o vânătoare de zimbri, a trecut Carpații și a ajuns într-o câmpie extraordinară de lângă un râu, unde a văzut prisaca ruteanului Iațko. El a spus că „locurile de aici sunt pustii, dominat de animale și păsări și aceste pământuri se întind în jos, până la Dunăre și în sus, până la Nistru, unde se mărginesc cu țara leșilor".

Vânătorii s-au grăbit să se întoarcă în Maramureș, de unde și-au adus oamenii aici și s-au stabilit inițial lângă munți, apoi și în văile râurilor. Conform legendei, Dragoș a numit aceste pământuri Moldova, în memoria cățelușei sale iubite Molda, care s-a înecat în râu, aruncându-se în apă, după un zimbru. De asemenea, Dragoș a dorit ca pe stema noului cnezat să fie ilustrat capul taurului sălbatic – al zimbrului, despre care Dimitrie Cantemir a scris în „Descrierea Moldovei".
În letopisețele lui Eustratie Logofătul, Simion Dascăl, Nicolae Costin sunt indicații despre „hotarul" etnic dintre moldoveni și ruteni, care trecea la nordul Țării Moldovei pe râurile Suceava și Siret, iar la sud-est - pe Nistru până la Akkerman și Chilia.
Victor Cojuhari
Colaborator științific principal al Institutului Patrimoniului Cultural al RM
De facto, ucrainenii pot fi considerați băștinași, după moldoveni.
Deci, la originea întemeierii Țării Moldovei au fost și ucrainenii (rutenii). „Ucrainenii și moldovenii au toate temeiurile de a se considera populație autohtonă a Moldovei", scrie în monografia «Iсторiя украiнцiв» („Istoria ucrainenilor") Victor Cojuhari. „Fiind cea mai numeroasă comunitate, ei au participat activ la construcția statului. De facto, ucrainenii pot fi considerați băștinași, după moldoveni", susține colaboratorul științific superior al Institutului Patrimoniului Cultural al RM Victor Damian.

Însă până la apariția Țării Moldovei, ucrainenii încă nu erau formați ca etnie. „Conform datelor istoricilor, arheologilor, antropologilor și reprezentanților altor științe, pe teritoriul Carpato-Dunărean, de la sfârșitul secolului V e.n., trăiau anții și sclavinii – triburi slave, strămoși îndepărtați ai ucrainenilor. Așezările lor erau întinse la vest de Nistru și până la Dunărea de Jos. În sudul Transnistriei, sclavinii și anții trăiau alături de populația locală sedentară – geții romanizați, dacii și nomazii", scrie Victor Cojuhari în articolul „Ucrainenii Moldovei". În acest „amestec" trebuie incluse și triburile ulicilor, și cel al tiverilor, despre existența lor pe aceste teritorii vorbind numeroasele săpături. Însă începând cu sec. XII, toți slavii de la nordul Moldovei erau cunoscuți cu numele rusini, rusnaci, ruteni.
În secolele XIII-XIV, când s-a format Țara Moldovei ca stat independent, influența și relațiile reciproce dintre valahi – strămoșii moldovenilor și slavi – strămoșii ucrainenilor, erau deosebit de pronunțate. La mijlocul secolului XIV, pe teritoriul actualei Moldove erau 322 de sate în care trăiau reprezentanți ai slavilor de est – în total, peste 30 de mii de persoane sau 39,5 la sută din populația Țării Moldovei. Ei erau proprietari de pământ, de aceea s-au stabilit temeinic aici.

Se știe că din secolul XIV până la începutul secolului XVII, administrarea afacerilor în Țara Moldovei era efectuată în limba slavă veche. „A.I. Iațimirskii, mare cunocător al scrisului slav din Moldova, scria: „La baza limbii legislației Moldovei din secolele XVI-XVII era limba rusă: pe de o parte, rusa de vest oficială, iar pe de altă parte – dialectul galician-volyn", scrie Victor Cojuhari în monografia sa «Iсторiя украiнцiв» („Istoria ucrainenilor").
Despre diferența dintre ucraineni și ruși
În baza opiniilor ucrainologilor contemporani
„Ei au rădăcini comune – aceștia sunt slavii de est. Ei au o limbă înrudită. Însă rușii și ucrainenii sunt etnii separate, deoarece, deși din punct de vedere istoric ei s-au dezvoltat împreună, cultura și limba lor s-au format separat. Întrucât sunt particularități ale culturii, sunt și particularități ale mentalității", menționează Cojuhari.
El susține că la baza limbii ucrainene stă slava veche. „De ce s-au format trei ramuri ale limbii – rusa, ucraineana și belarusa? Pentru că aceste popoare s-au divizat teritorial și formarea fiecărei limbi din aceste trei a fost influențată de anumiți factori: vecini, cotropitori ș.a. Limba rusă a fost foarte mult influențată de limbile turcice. Iar limba ucraineană a rămas mai aproape de cea slavă de est. Din punct de vedere teritorial, ucrainenii au rămas pe același loc, unde s-a format nucleul etniilor slave de est – în Rusia Kieveană. În afară de aceasta, limba ucraineană a fost influențată foarte mult de limbile poloneză, maghiară și alte limbi slave occidentale", susține ucrainologul Victor Cojuhari.
Oseledets – un atribut constant al cazacilor din Zaporojie
De ce ucrainenii sunt numiți hoholi?

Una dintre versiuni a fost explicată de secretarul Societății de cultură ucraineană din RM Svetlana Lipko-Ketrușko. „Se obișnuia ca bărbații ucraineni să fie rași pe cap, lăsându-se doar câteva șuvițe, pe vârful capului – „oseledets", în limba ucraineană. Este o variantă a stilului căzăcesc. Și nu era așa, pur și simplu – ai dorit și ai lăsat. Aceasta era o legătură cu cosmosul, cu universul. În aceasta consta totul. Dar de ce au început să fie numiți „hoholi"? Nu toți puteau traduce în alte limbi cuvântul „oseledets". Și nu toți bărbații ucraineni reușeau să-și păstreze forma necesară a „oseledets"-ului. El semăna cu un „hoholok". Așa și a apărut această denumire – hoholi".

Academicianul Dmitrii Iavornițki, ucrainolog rus și sovietic, scrie despre oseledets ca depre un atribut constant al cazacilor din Zaporojie. Dar se știe că oseledetsii (sau oseredetsii) erau purtate și de unii principi de la Kiev, ceea ce însemna mijlocul, centrul, principalul printre ceilalți. La Kiev, în afară de principi, nu purta nimeni oseledetsi.

Procesul de formare și dezvoltare a ucrainenilor din Moldova, ca grup etnic, avea loc în condiții istorice foarte dificile și are rădăcini în vechea antichitate. Potrivit ultimelor date științifice, în acest proces sunt identificate șase etape principale, ce țin nemijlocit de istoria Moldovei:
Veche
Până la formarea statului moldovenesc
Din secolul XIV până la începutul secolului XIX (în componența Țării Moldovei – anii 1359-1812)
Această etapă poate fi divizată în două perioade:
  • perioada de formare și dezvoltare a statului moldovenesc independent (anii 1359-1538)
  • perioada dominației turco-fanariote (anii 1538-1812)
Din anul 1812 până la începutul secolului XX (anul 1918)
Așa-numita etapă rusă
De la începutul secolului XX până în anul 1944
Perioada interbelică și anii de război
Din anul 1944 până în anul 1991
Perioada sovietică
Din anul 1991
Perioada contemporană
Perioada basarabeană
În afară de ucrainenii care s-au stabilit pe aceste teritorii încă până la apariția Țării Moldovei, mai târziu au mai fost câteva valuri de migrație a originarilor din Ucraina. „Migrațiile în masă ale țăranilor ucraineni aveau loc din Galiția în Podolia, acest proces s-a intensificat mai ales în secolul XVII. Țăranii ucraineni care nu erau împroprietăriți cu părmânt erau atrași aici de terenurile foarte mari, libere, neprelucrate. Pentru a-i ademeni pe migranți, autoritățile locale îi scuteau de impozite", povestește Victor Cojuhari.
Odată cu întemeierea Basarabiei, aceste terenuri au devenit mult mai atractive pentru migranți. Noul val de migranți ucraineni are loc în secolele XVIII-XIX. Despre această perioadă a scris scriitorul ucrainean Mihail Koțiubinskii. Aflându-se în Basarabia cu afaceri oficiale, a scris un ciclu de povestiri și nuvele. În lucrarea «Дорогой ценой» („Cu orice preț"), el a scris: „În stepele largi ale Basarabiei, libere, fără stăpâni și boieri, se trăgea imaginația fierbinte și atrăgea după sine sute și mii". „Ca apele dezghețate sub suflarea caldă a primăverii, curgea, ca un râu, țărănimea ucraineană acolo unde, fie și cu un preț mare, era posibilă obținerea libertății râvnite".

Victor Cojuhari menționează în lucrările sale că în Basarabia, s-au format trei grupuri etnice ale ucrainenilor migranți: rutenii din Galiția și Bucovina, ucrainenii din Podolia și Volyni și ucrainenii din Sloboda a Ucrainei. Și doar pe la sfârșitul secolului XIX, s-a încheiat procesul de consolidare etnică a acestora în națiunea ucraineană, după care rutenii din Moldova au căpătat o conștiință ucraineană comună. În același timp, istoricul a subliniat nivelul înalt al asimilării ucrainenilor în mediul moldovenesc. Astfel, Dimitrie Cantemir cria că „în secolul XVIII, parțial, acești oameni au uitat limba lor maternă și au învățat-o pe cea moldovenească, iar alții, în special cei din nordul țării, de lângă frontieră, au păstrat dialectul rutean".
„În comparație cu moldovenii, evreii, țiganii, ucrainenii sunt deosebit de deschiși. Ei se lasă influențați mult mai ușor din punct de vedere lingvistic și etnic. Ei cedează procesului de asimilare mai mult decât alte naționalități. Ucrainenii se căsătoresc cu ușurință cu reprezentanții altor etnii", explică acest fenomen Victor Cojuhari.
Urainenii în Moldova
10,9%
din populația Basarabiei în anul 1930 le constituiau ucrainenii
282198
de ucraineni trăiau în Moldova în anul 2004
64,1%
din ucrainenii din Moldova au numit ucraineana limbă maternă
28,8%
din populația Transnistriei sunt ucraineni
La începutul anilor 2000, potrivit datelor Ministerului Educației, în Moldova funcționau 54 de școli ucrainene. În cadrul programului de „optimizare", numărul acestora s-a micșorat până la 37 (conform datelor din anul 2017), dintre care 31 sunt gimnazii, iar șase – licee teoretice, în care etnicii ucraineni studiază limba, literatura și cultura maternă.
Particularitățile caracterului național
O trăsătură distinctivă a caracterului național al ucrainenilor este încăpățânarea: dacă un ucrainean decide ceva pentru sine, este foarte greu să fie oprit. Același lucru se referă și la muncă: dacă începe să facă ceva, lucrează până la istovire. Economisirea la ucraineni este aproape egală cu zgârcenia, iar insistența – cu încăpățânarea.
„Așa s-a format din punct de vedere istoric că, în comparație cu moldovenii, poziția femeilor în famiile ucrainenilor este cel mai adesea dominantă. Noi am găsit o explicație: timp de secole, ucrainenii au fost atacați de tătarii din Crimeea, bărbații plecau adesea la lupte, iar femeile rămâneau cu copiii și gospodăria – toate erau pe umerii lor. În consecință, ucrainencele au devenit deosebit de independente", relatează Victor Cojuhari.



Cum trăiau ucrainenii?
Ucrainenii își numesc locuințele „хата" (hata – cocioabe, căsuțe), chiar însuflețindu-le – căsuțe albe. Pentru că în exterior, ei își ungeau pereții cu lut și îi văruiau.

De obicei, în case erau două camere: velika hata (casa mare) – pentru oaspeți și hatcina (căsuță), unde stăpânii și găteau, și dormeau.
O tradiție deosebită a ucrainenilor au devenit broderiile – cămăși bărbătești și femeiești, brodate cu uzoare speciale. Broderiile cu ornamente aveau magie protectoare, erau adevărate talismane pentru toată familia. Fetele ucrainene își împodobeau capetele cu coronițe înfrumusețate cu panglici care, la fel, erau talismane, apărătoare contra „deochiului" și a „forței necurate". Erau semnificative și florile din care erau împletite coronițele, panglicile și culorile acestora. Coronița de asemenea simbolizează cerul pașnic, infinitul neamului.
Din bucatele tradiționale ucrainești sunt cunoscute borșul, colțunașii, sarmalele, balabuștele cu usturoi, diferite pateuri: varzare, învârtită, pălăniță.
Tradiții și ritualuri
Folclorul ucrainean este poetic și reflectă apropierea omului de tot ce-l înconjoară. De exemplu, pentru poezia populară ucraineană este caracteristică transformarea oamenilor în flori – brebenoc sau mentă, iar sufletele oamenilor, după moarte, se pot transforma în mere sau pere.
Metamorfozele poeziei populare ucrainești își au rădăcinile în vechea antichitate, când însuși zeul luminii s-a destrămat și a devenit lume. Și omul, ca un microcosmos, la fel a putut lua diferite forme. Luând alte forme, omul doar revine în reflecțiile vieții, familiare pentru el, de unde forța vieții l-a scos la lumină. În vremurile străvechi, omul nu se separa de animale, păsări, chiar și de copaci și flori și percepea natura ca pe sine însuși.
Ivan Neciui-Levițkii
Scriitor ucrainean, în cartea «Свiтогляд украiнского народу, Ескiз украiнсоi мiфологii» („Viziunile poporului ucrainean. Schiță despre mitologia ucraineană").
Potrivit afirmațiilor lui Victor Cojuhari, în viața cotidiană a ucrainenilor din Moldova, elementele păgâne practic nu se mai manifestă. Dar în folclor, ritualuri, acestea se întâlnesc poate chiar mai mult decât în Rusia. Un exemplu elocvent – sărbătoarea Ivan Kupala.

„Vechea sărbătoare păgână Kupala a fost transtormată de către popor în sărbătoarea Ioan Botezătorul. Se pare că însuși cuvântul „Kupalo" înseamnă că forțele aprinse, de vară, cerești, soarele, fulgerul, tunetul scaldă pământul, îi dăruiesc în această zi cea mai puternică forță de fertilitate", menționează scriitorul și publicistul ucrainean Ivan Neciui-Levițkii în cartea sa «Свiтогляд украiнского народу. Ескiз украiнсоi мiфологii» („Viziunile poporului ucrainean. Schiță despre mitologia ucraineană").
„Întrucât în perioada păgână, această sărbătoare era organizată în semn de închinare Soarelui și Apei, în noaptea lui Kupala era importantă curățarea prin forța focului – săriturile peste rug, precum și prin forța apei – scăldatul în lac sau cel puțin stropirea cu apă. De noaptea Kupala se pregăteau și băieții, și fetele, care împleteau coronițe cu talismane (ierburi vindecătoare) […] Toate acestea se organizau într-o atmosferă de veselie, glume, fredonare a cântecelor dedicate Kupala. […] Băieții aruncau de pe dealuri anvelope aprinse".
„Întrucât în perioada păgână, această sărbătoare era organizată în semn de închinare Soarelui și Apei, în noaptea lui Kupala era importantă curățarea prin forța focului – săriturile peste rug, precum și prin forța apei – scăldatul în lac sau cel puțin stropirea cu apă. De noaptea Kupala se pregăteau și băieții, și fetele, care împleteau coronițe cu talismane (ierburi vindecătoare) […] Toate acestea se organizau într-o atmosferă de veselie, glume, fredonare a cântecelor dedicate Kupala. […] Băieții aruncau de pe dealuri anvelope aprinse".
În satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, în zilele noastre, se organizează festivalul Ivan Kupala, în care se împletesc tradițiile ucrainești și cele moldovenești, de o frumusețe extraordinară.

„Elementele culturii slave și ale celei românești se împletesc strâns și în ritualul Malanca. De exemplu, în satul Tețcani, raionul Briceni, la revelion, prin sat umblă tineri costumați. Printre ei, este și un preot, și un medic, și un bogătaș, și reprezentanți ai diferitelor pături sociale. Toți participanții mascați joacă diferite roluri teatrale din viața reală. În aceste scene cu umor, satiră și sarcasm sunt reflectate particularitățile relațiilor sociale din acest sat. Iar eroina principală – Malanca – merge prin toată casa în care intră cu cei mascați și caută, ce i-ar putea reproșa gospodinei: praf, vase rău spălate etc. Și toate acestea sunt însoțite de glume și bucate. Malanca există practic în toate satele ucrainești de la nordul Moldovei, însă în Tețcani, din raionul Briceni, ea a căpătat trăsături caracteristice deosebite", menționează Victor Cojuhari.

În acest sat, mai poate fi văzut un ritual păgân, care a ajuns până în zilele noastre: încheierea secerișului este sărbătorită aici prin împletirea așa-zisei „bărbi" din spice de grâu ori secară, care este lăsată în câmp, legată cu panglică roșie și înfrumusețată cu flori și plante. Potrivit legendei, în această „barbă", iarna, se ascund sirenele de câmp.

În miturile urainenilor sunt foarte multe entități și forțe supranaturale: sirene și mavia (spirite ale copiilor mici care au decedat fără a fi încreștinați), spiriduși, afurisiți, vrăjitoare și vrăjitori, strigoi și alte creaturi.
„Vrăjitoarele care zboară pe „Lâsaia gora" demonstrează că ele sunt imaginea de cândva a norilor care zboară pe cer. […] În credința populară, vrăjitoarele și vrăjitorii au forțe supranaturale: țin în mâinile lor ploaia, grindina, roua, norii și vântul, fură stelele și luna de pe cer, zboară pe „Lâsaia gora" și se joacă acolo cu dracii în jocuri ciudate. Astfel de semne vorbesc despre faptul că vrăjitoarele și vrăjitorii sunt personaje cerești, transferate în oameni de pe cer pe pământ, mult mai târziu", scrie Ivan Neciui-Levițkii în cartea «Свiтогляд украiнского народу. Ескiз украiнсоi мiфологii» („Viziunile poporului ucrainean. Schiță despre mitologia ucraineană").
Iar în cartea «Календарна обрядiвисть у життэдiяльностi етносу» („Riturile calendaristice în activitatea etniei" descrie în felul următor ritualul ce ține de vrăjitoare: „Încă din antichitate se considera că la răsăritul soarelui, în ziua Sf. Gheorghe, putea fi întâlnită o vrăjitoare în pielea goală. Se credea că adunând roua într-o sită, ele furau în acest mod laptele de la vaci. De asemenea, vrăjitoarele puteau să intre în grajd și să mulgă vacile, luându-le laptele. Pentru a se proteja, țăranii așezau pe praguri o ramură de salcie sfințită, o seceră și o cheie și peste toate acestea trebuia să pășească vaca atunci când ieșea din grajd. În plus, stăpânul presura drumul vacii cu mac sfințit și semințe de cânepă și urmărea ca după ce vaca va trece, vrăjitoarea să nu le măture și să nu le ardă".

Potrivit afirmațiilor lui Victor Cojuhari, fiecare popor are propriile interpretări ale vieții de dincolo, însă la ucraineni, această cultură este deosebit de bogată. „Practic, toate obiceiurile și ritualurile sunt legate de credințele despre lumea cealaltă. Astăzi, multe dintre aceste ritualuri și-au pierdut funcțiile magice, pentru că participanții lor, cel mai adesea, nu mai pot explica semnificația acestora. Deși există credința precum că acest lucru protejează împotriva lucrurilor rele, de aceea ritualurile continuă să fie respectate și în ziua de azi", povestește istoricul.
Ucraineni celebri din Moldova
Vladimir Țîganko
(1886 — 1919)
Cunoscut arhitect basarabean
Este autor al proiectului Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală al RM, construit în stil pseudomauritan. De asemenea, conform proiectelor sale, au fost construite Muzeul Național de Istorie, internatul „Balș" (actualmente, clădirea Liceului „A. Cantemir" de pe strada A. Lăpușneanu). Țîganko a fost arhitect al mai multor clădiri din Chișinău, inclusiv biserica „Sf. Nicolae" – anterior, biserica spitalului de zemstvă. Toate lucrările sale se evidențiază printr-un stil special și, uneori, prin exotic. Țîganko a fost înmormântat la Cimitirul Armenesc.
Constantin Popovici
(1924 — 2010)
Scriitor sovietic moldovean, critic literar, eminescolog
Profesor, academician al AȘM, membru al Uniunii Scriitorilor a RSSM. A fost pionier al procesului literar ucrainean în Moldova. A scris peste 500 de lucrări științifice și peste 60 de cărți despre colaborarea literară moldo-ruso-ucraineană, folclor. Sunt cunoscute romanele sale în limba ucraineană «Бентежний світанок» („Răsăritul cu griji"), «Скривджені долі» („Bătut de soartă") și «На крутых перегонах» („Pe drumuri abrupte"), în care a elucidat destinele istorice ale Basarabiei la intersecția epocilor, imagini din viața basarabenilor.
Serhii Tihipko
(1960)
Politician și businessman ucrainean, deputat, ex-vicepremier al Ucrainei
S-a născut la 13 februarie 1960, în satul Drăgănești, raionul Sângerei. În anii 2002-2004, a fost guvernator al Băncii Naționale a Ucrainei, iar în 2004 a condus staff-ul electoral al lui Viktor Ianukovici la alegerile prezidențiale din Ucraina. Și el și-a înaintat candidatura la funcția de președinte, în anii 2010 și 2014. Până în 2012, făcea parte din top-10 cei mai bogați ucraineni în versiunea Forbes. În prezent, potrivit acestei publicații, averea lui Tihipko constituie 495 milioane de dolari.
Comunitatea ucrainenilor din Moldova
Comunitatea ucrainenilor din Moldova este una dintre cele mai numeroase și mai active. Ea numără peste 115 000 mii de membri, în aceasta fiind incluse sate întregi. Principala grijă a comunității este păstrarea culturii, limbii și identității ucrainene, precum și apărarea drepturilor ucrainenilor.
Text: Ecaterina Cojuhari
Prezentare: Natalia Melnic, Tatiana Bulgac
Autorul tabelului: Victor Cojuhari
Video: Serghei Roșca
Foto: din arhivele personale ale lui Viktor Kojuhari, gagauzinfo.md, freejojo.com, wikimedia.org, bialczynski.pl, userapi.com, ok.ru/gagauzskiiugol, kubey.info, biligbitig.com, gazeta.gospmr.org, dpchas.com.ua,