-4ºC Chișinău
Joi 24 ianuarie 2019

Ce faci ca să nu nimerești în ambuteiaj, unde găsești bilete ieftine la avion și ce mai citești? Sinteza celor mai utile canale Telegram

Popularitatea aplicației Telegram este în continuă creștere. Totodată, nu toți știu că în afară de corespondența obișnuită, în Telegram pot fi găsite diferite informații utile și interesante. Este vorba despre comunitățile canalelor Telegram, a căror tematică este diversă — de la situația despre drumuri și bugetul familial până la filme și cărți. În prima sinteză, NM relatează despre canalele Telegram utile.

Evităm ambuteiajele

Cel mai popular pe segmentul moldovenesc al Telegram-ului este canalul Inspectoratului Național de Patrulare Infotrafic Moldova. De două ori pe zi, pe acest canal sunt plasate informații noi despre ambuteiajele din Chișinău. În afară de aceasta, canalul respectiv oferă informații operative despre accidentele rutiere care pot face dificilă deplasarea transportului în capitală. Și toate acestea sunt însoțite de imagini.

Canalul are peste 1930 de abonați.

https://t.me/infotraficmoldova

Să aflăm mai multe despre medicină

Canalul Telegram despre medicina științifică «namochimantu» a fost creat de patru jurnaliști de profil. În afară de linkurile spre diferite articole interesante despre medicină, pe acest canal pot fi găsite multe informații cu adevărat utile în viața de zi cu zi. De exemplu, dacă supele sunt utile pentru copii, ce se va întâmpla dacă veți consuma alcool, dacă vă veți administra antibiotice, cum puteți accelera metabolismul ș.a.

https://t.me/namochimanturu 

Economisim bani

Tema banilor proprii și a alfabetizării financiare îi interesează pe mulți oameni. Cu părere de rău, nu există un canal Telegram moldovenesc dedicat «lifehack»-urilor financiare. Însă este un canal al Alexandrei Krasnova, jurnalist din Rusia specializat în finanțe — Moneyhack. Sfaturile și analizele ei sunt deosebit de actuale și pentru realitatea din Moldova.

https://t.me/moneyhack 

Învățăm engleza

În Telegram pot fi găsite numeroase canale dedicate studierii limbilor străine, în special, a englezei. Astfel de canale conțin, printre altele, foarte multe informații interesantre despre particularitățile vocabularului, gramaticii și frazeologiei engleze. De exemplu, cum se pronunță corect numeralele sau cum se numesc aceleași lucruri în Marea Britanie și în SUA.

https://t.me/englishsite

https://t.me/dailyeng

https://t.me/debilenglish 

Îmbunătățim cunoștințele de limba rusă

Pe Telegram mai pot fi găsite canale utile despre cum se scrie și se vorbește corect în limba rusă. Pe asemenea canale se poate afla, cum se scrie un cuvânt sau altul, unde este necesară virgula și unde nu, când și cum se pun accentele și multe altele.

https://t.me/ispravil

https://t.me/sitdownplz

https://t.me/gramota 

Călătorim inteligent

Dacă vă place să călătoriți, dar nu doriți să cheltuiți prea mulți bani pentru aceasta, vă va fi util canalul Telegram «Călătorii bugetare. MD» al reporterului NM Nicolai Paholinițchi. Aproape în fiecare zi, pe acest canal apar informații despre bilete ieftine la avion cu zboruri din Chișinău sau din România. În afară de aceasta, pe acest canal sunt multe «lifehack»-uri utile despre călătorii.

https://t.me/travelmd 

Vizionăm filme

Adesea, serile, dorim să vizionăm filme bune, însă apare întrebarea: care? Pe Telegram există canalul «Ce vizionăm, amice», pe care pot fi găsite recomandări despre acestea. Filme și seriale de diferite genuri și pe gustul fiecăruia.

https://t.me/dudefilm

Citim cărți

Pe Telegram pot fi găsite și recomandări despre lectură. Pe aceste canale sunt și linkuri spre cărți. Ce-i drept, trebuie să știți că acesta este un content piratat. Printre aceste canale pot fi menționate: «Opere ale literaturii: cărți», «Lumea cărților» și altele.

https://t.me/shlitbooks

https://t.me/KnijniyMir

Handmade

Cei care sunt pasionați de handmade sau, de exemplu, intenționează să facă reparație, Telegram le poate veni în ajutor. Găsiți sfaturi utile pe următoarele canale:

https://t.me/knitideas

https://t.me/ComfortRu

https://t.me/Samodelkino

Căutăm știri

Și NM are un canal pe Telegram. În mod automat, acolo sunt publicate linkuri spre toate materialele noastre. Astfel, dacă doriți să aflați cât mai operativ ce nou și interesant se întâmplă în țară și în lume și cum ne afectează toate acestea, merită să vă abonați la Telegram-ul nostru.

https://t.me/newsmakerlive

 

Autor: Nicolai Paholinițchi

Партнерские ссылки