Ce pot avea în comun politica moldovenească și BDSM?
Cum au devenit show-urile televizate umoristice un instrument al luptei politice?
Umorul nu este doar un instrument pentru distracții și pentru o mai bună dispoziție. El este și o armă fină și eficientă pentru formarea opiniei publice și a luptei politice. NM a vizionat cele mai populare talk-show-uri ale televiziunilor moldovenești și a aflat, cum ar arăta liderul democraților Vladimir Plahotniuc într-un film asiatic gen BDSM, cărui politician din Moldova indienii i-ar fi pus porecla „Pata Mare", cine dintre ei s-a obișnuit „să-și lase pantalonii pe vine" în fața Occidentului și ce pot avea în comun liberalismul și onanismul.
Al Tompkins
Decan al Facultății de Radioteleviziune și presă electronică a Institutului Poynter din Florida, SUA
Umorul este o armă puternică pentru formarea gândirii civice.

Acest fenomen are rădăcini adânci: de la caricaturi politice în ziarele care apăreau cu mai mult de 100 de ani în urmă, până la Will Rogers (umorist și jurnalist american – NM) și la revista „Punch", publicație britanică despre satiră, care apare din anii 1840.

Este cunoscut un caz din Grecia antică: filozoful Platon a fost rugat de un prieten să-i recomande o carte, pentru a înțelege mai bine societatea din Atena și acesta i-a sugerat comediile lui Aristofan, care a criticat în lucrările sale clasa conducătoare elenă.

Și poetul roman Horațiu a utilizat lucrările satirice despre perioada în care s-a născut Iisus, pentru a lua în zeflemea guvernarea.

Grecia antică, Roma și Egiptul au fost formate prin satiră – egiptenii chiar au inclus satira în lista patrimoniului lor cultural.

Chiar și Ben Franklin (părintele națiunii americane Benjamin Franklin) a fost un cunoscut satiric politic. Să ne amintim de lucrarea sa „Regulile care pot transforma un mare imperiu în unul mic", scris în anul 1773.

Satira și comedia pot fi eficiente pentru că, în cazul reflectării subiectelor dificile, ele permit o abordare mult mai blândă decât atunci când e vorba de știri. Acestea îi ajută pe oameni să creadă că ei înțeleg subiectele complicate, deși, în realitate, poate fi alfel.

De asemenea, este o modalitate mai simplă de a pune la îndoială lucrurile sensibile, însă în așa fel ca nimeni să nu fie speriat.

La fel, satira și comedia demonstrează că funcționarii care ocupă posturi înalte rămân aceiași oameni.
Jurnaliștii NM au vizionat trei dintre cele mai populare talk-show-uri politice și umoristice de la televiziunile moldovenești.
Ora de Ras
Exclusiv News
Made în Moldova

Conform datelor AGB, emisiunea cu cel mai mare ratinguri este Ora de Ras.
5,58%
Ora de Ras
Cota medie a emisiunii (mai-iunie)
2,22%
Exclusiv News
Cota medie a emisiunii (de la 15 iunie până la 29 iulie)
0,88%
Made în Moldova
Cota medie a emisiunii (mai-iunie)
Cota medie înseamnă cota emisiunii din numărul total de telespectatori care privesc televizorul în acest moment
În medie, fiecare emisiune a fost vizionată:
55,3 mii de persoane
Ora de Ras
18,6 mii de persoane
Exclusiv News
7,7 mii de persoane
Made în Moldova

Spoturile din emisiunile umoristice sunt vizionate și pe Facebook, adesea acestea devenind virale.

De exemplu, clipul din emisiunea Ora de Ras despre judecătoarea Rodica Berdilo, care a anulat rezultatele alegerilor primarului în Chișinău, a fost vizionat pe Facebook de aproximativ 160 mii de persoane. Alte spoturi ale emisiunii Ora de Ras au acumulat în rețelele sociale de la 20 mii până la 100 mii de vizualizări.

Emisiunile Exclusiv News din perioada iunie-iulie au acumulat pe Facebook de la 8,5 mii până la 15 mii de vizualizări. Iar Made in Moldova – de la 5 mii până la 66 mii de vizualizări.

Conținutul talk-show-urilor reflectă mereu politica redacțională generală a televiziunilor.

Postul de televiziune de opoziție Jurnal TV critică mult mai dur decât alte televiziuni conducerea Partidului Democrat de la guvernare și mai ales liderul Vladimir Plahotniuc. Este dur criticat și președintele Igor Dodon. În schimb, Andrei Năstase și Maia Sandu sunt prezentați exclusiv ca persoane corecte și politicieni principiali.

La Canal 3 – televiziune care aparține Partidului Democrat – totul este diferit. Întregul sarcasm este îndreptat împotriva liderilor din opoziție – Andrei Năstase, Maia Sandu și Renato Usatâi. Sunt satirizate nu numai liderii de opoziție, ci și protestele organizate de aceștia.

Exclusiv TV, televiziune controlată de socialiști, coboară până la insulte la adresa cuiva mai rar decât alții. Însă cele mai puțin măgulitoare glume sunt adresate liberalilor Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu, dar și liderului Partidului Popular European Iurie Leancă. Despre Dodon și Plahotniuc, aici nu se glumește.

Ora de Ras
Ora de Ras
Emisiunea apare săptămânal, la Jurnal TV.
Prezentatori: Constantin Cheianu și Anatol Durbală.
Subiecte penru glume, colaje video și foto, miniaturi, benzi desenate și clipuri sunt evenimentele săptămânii și persoanele implicate – politicieni, funcționari, judecători.
Cel mai adesea, în postura de eroi negativi apar liderul PDM Vladimir Plahotniuc, președintele Igor Dodon, primarul de Orhei Ilan Șor, membri ai guvernului, deputați democrați. După deciziile instanței referitoare la invalidarea alegerilor din Chișinău, la aceștia s-au adăugat judecătorii care au luat respectivele hotărâri.

Vladimir Plahotniuc este prezentat în rol de bucătar, care împarte gratis frigărui și promisiuni electorale în raionul Nisporeni, de unde este originar și unde, probabil, ar putea candida la alegerile parlamentare conform circumscripțiilor uninominale. Ca distribuitor de „schizofrenie molipsitoare" în rândurile PDM și ale „partidelor-partenere", inclusiv al socialiștilor.

În altă ediție, telespectatorii Jurnal TV l-au văzut pe Plahotniuc în calitate de drogat, care îi cumpără pe toți, controlează totul și se teme de toate. Lui îi sunt indiferenți cetățenii țării și dorințele acestora, de aceea el a ignorat voința lor exprimată la alegerile primarului în Chișinău și a anulat rezultatele acestora. El este numit dictator nebun și este comparat cu Hitler și Kim Jong-Un. Se zice că el este favorizat de însuși Putin, pentru că Plahotniuc intenționează să-i dăruiască acestuia Transnisria și toată Moldova.
Culmea umorului în stilul Ora de Ras poate fi considerat spotul din ediția din 30 iunie. În acesta, Plahotniuc, colegii săi din PDM și judecătorii care au luat decizia de a invalida alegerile în Chișinău devin participanți ai scenelor BDSM. Este prezentat un cadru dintr-un film asiatic gen BDSM: eroul principal este un masochist cu capul lui Plahotniuc, în care scuipă o doamnă îmbrăcată în haine de piele, iar el „meditează" despre anularea mandatului lui Năstase, pentru ca el (Plahotniuc) să fie disprețuit de toți, iar el să sufere. Că doar lui „îi place să sufere".

Periodic, imaginea este înlocuită de un colaj în care judecătoarea Berdilo îl biciuiește pe Plahotniuc. Coloana sonoră este următoarea: Berdilo citește decizia despre nerecunoașterea rezultatelor alegerilor.

Sunt criticați și colegii lui Plahotniuc: în unul din aceste colaje, doi magistrați de la Curtea de Apel îl țin în lesă pe premierul Filip. În altul, șefa diplomației europene Federica Mogherini îl bate pe speakerul Candu. În asemenea scene sado-masochiste mai apar democrații Vladimir Cebotari, Sergiu Sârbu, Anatolie Zagorodnâi și Marian Lupu.

Magistrata Rodica Berdilo, judecătorul de la Curtea de Apel Ion Druță și judecătorul de la Curtea Supremă de Justiție cu numele Clima au devenit eroi ai altui colaj foto. În acesta, ei sunt prezentați în rol de prostituate. Un actor deghizat în bunică scuipă în aceștia și îi numește „curve" plătite de Plahotniuc.

Igor Dodon este prezentat în emisiune ca politician pe care l-a cumpărat Plahotniuc. Ei au dispute interne, dar, pentru bani, Dodon tace și face ceea de ce are nevoie Plahotniuc.
În alt caz, el este prezentat ca persoană care doar se odihnește (a fost în concediu de nouă ori) și culege căpșuni, nu are nicio influență și își vinde colegii. În schimb, ca un copil mic, el o face pe împăratul, însă are doar eșecuri. Ba monumentul lui Ștefan cel Mare l-a scuipat pe Dodon (iar el a crezut că e un porumbel), ba o jurnalistă rusă l-a ignorat pe președinte, întorcându-se cu spatele spre el în timp ce intervieva un alt participant la forum.

Dodon este luat în zeflemea și în parodia clipului lui Kirkorov «Зайка моя» („Iepurașul meu"). La corpul unei femei îmbrăcate în costum de iepure a fost „adăugat" capul lui Dodon. Prezentatorii îl numesc „președințel de serviciu".
Despre primarul de Orhei Ilan Șor se vorbește în contextul declarațiilor acestuia despre banii pe care i-a dat Maiei Sandu. În plan secund – imaginea unui porc cu fața lui Șor. El este numit criminal, bandit, hoț, iar Sandu – persoană corectă.

În altă ediție, Șor apare ca hoț și om lipsit de onestitate, care știe cum să-i jefuiască pe moldoveni, pentru că „tatăl său l-a învățat": „Învață, fiule, să furi doar bani mulți".
Made în Moldova
Made în Moldova
Talk-show-ul umoristic Made in Moldova este difuzat pe postul Canal 3, controlat de Partidul Democrat de la guvernare.
Subiecții principali ai criticilor și satirelor sunt liderii din opoziție Andrei Năstase, Maia Sandu, Renato Usatâi.
Năstase este, evident, ținta principală a atacurilor. El apare în fața telespectatorilor ca o persoană dezechilibrată, care cumpără voturi la alegeri, nu se bucură de susțnerea populației și nu este un politician independent, obținând toate indicațiile de la oamenii de afaceri Victor și Viorel Țopa.

„Frankfurt, salut. Dar acum nu despre asta" – cântă un erou al unei parodii. Amintim că în acest oraș din Germania trăiesc businessmanii menționați, de care televiziunile holdingului democraților îl „leagă" mereu pe Andrei Năstase. În altă ediție, Victor Țopa apare cu chipul lui Darth Vader. „Darth Țopa" îi îndeamnă pe toți să-l voteze pe Năstase și să salveze mai întâi planeta, apoi și înterg universul.

În unele spoturi, se face aluzie la faptul că Năstase are probleme mintale – el „aude voci în capul său" și se poartă agresiv. Nu au uitat nici despre „pantalonii uzi": o fată dintr-un trib indian îl numește pe Năstase „Andrei – Pată Mare" și-i dorește ca pantalonii lui să nu se usuce niciodată.
De asemenea, se ironizează pe seama susținerii pe care Năstase a obținut-o înainte de alegeri din partea unor politicieni străini. În cadru apare un bărbat cu turban, înarmat, care spune că și el îl susține pe Năstase, îl consideră sfânt și este gata să-i devină naș, după ce Năstase va adopta în Moldova poligamia. „Andrei, tu vei face capitala Moldovei la fel de frumoasă și confortabilă ca și capitala Afganistanului", spune eroul spotului.

După aceasta, apare un extraterestru care afirmă că îl va susține pe Năstase chiar dacă acesta a condus planeta lui și acum ea nu mai este.

În această emisiune, Maiei Sandu îi este acordată mai puțină atenție. La fel ca și Năstase, ea apare ca o femeie fără prea mare succes, dependentă de misteriosul „Frankfurt". La fel ca și în cazul lui Năstase, autorii proiectului o prezintă pe Sandu ca pe un politician care nu se bucură de prea mare susținere din partea populației. În una dintre parodii se spune că Sandu, de fapt, nu a dorit să devină președinte și că acest lucru a fost decis de altcineva în locul ei.

Liderul „Partidului Nostru" Renato Usatâi este menționat în treacăt – ca primar de Bălți care timp de doi ani nu a apărut în acest oraș. De asemenea, se subliniază de fiecare dată legătura acestuia cu mafia și implicarea lui în tentativa de asasinare a bancherului Gherman Gorbunțov.

În afară de atacurile la persoană, numeroase eforuri ale autorilor emisiunii sunt îndreptate spre discreditarea ideii propriu-zise a protestelor. Telespectatorilor li se dă de înțeles că liderii protestelor sunt rupți de popor, nu sunt independenți și doresc să arunce țara noastră în haos.
Acestui subiect îi sunt dedicate două spoturi-parodii. În primul – pe piesa lui Max Fadeev și Narghiz Zakirova «Мы вдвоем» („Noi doi") – Sandu și Năstase sunt prezentați ca oameni care adunau oameni la proteste, spuneau poporului povești, însă împreună, la alegeri, vor acumula doar 1% din voturi. De asemenea, se menționează că Năstase plătește pentru voturi și „va transforma într-un oraș al corturilor toată capitala".

În parodia la piesa formației „Грибы" („Ciupercile") «Между нами тает лед» („Între noi se sparge gheața"), eroul îi îndeamnă pe toți la protest, le spune: „cu voturile voastre vom trăsni țara", promite rezolvarea în piață a problemelor poporului. Mai departe, sunt deja doi eroi, ambii cu cagule, al doilea erou al clipului fiind femeia care o simbolizează pe Maia Sandu.
„Noi cu Năstase așteptăm poporul, însă poporul nu vine la noi, noi chemăm în continuare, la proteste suntem doar noi doi", se cântă în clip. Sună ideea precum că oamenii vin la proteste pentru bani. Ei, și cum fără „pantalonii uzi" ai lui Andrei Năstase?
Exclusiv News
Exclusiv News
Emisiunea Exclusiv News apare o dată pe săptămână, la postul TNT – Exclusiv TV, conrolat de Partidul Socialiștilor.
Prezentator: Dumitru Buimistru.
Emisiunea are o durată de 20-25 de minute și apare ca un buletin de știri umoristic.
Monologurile prezentatorului sunt uneori întrerupte de „reportaje speciale". Alegerea știrilor este haotică: în buletine apar și știri locale, și din cele internaționale de rezonanță sau haioase.

Politicii moldovenești i se dedică, de obicei, de la o treime până la o jumătate din timpul de emisie. Cu anumite excepții, autorul emisiunii evită învinuiri directe la adresa cuiva.

În edițiile vizionate, nu este menționat și arătat nimeni din Partidul Socialiștilor, nici președintele Igor Dodon, nici liderul democraților Vladimir Plahotniuc. Printre eroii satirelor aproape că nu a fost observată nici șefa Partidului „Acțiune și Solidaritate" Maia Sandu. Liderul DA Andrei Năstase a fost observat, dar nu în prim-plan.

Cel mai adesea, la televiziunea socialiștilor se fac glume pe seama persoanelor secundare din politica moldovenească – liberalii Dorin Chirtoacă și Mihai Ghimpu, precum și a liderului Partidului Popular European Iurie Leancă.

Chirtoacă apare ca un primar unionist, care a jefuit orașul. Chișinăuienilor le va rămâne de la el drept moștenire „chioșcurile familiale" din parcuri și noua rețetă a cafelei „româniana". Sunt demonstrate imagini vechi: Chirtoacă cântă în garaj, el este arestat la primărie.

Ghimpu este un unionist neghiob, neadecvat. În una dintre edițiile acestei emisiuni, este amintită propunerea președintelui parlamentului Andrian Candu adresată deputaților ca aceștia să devină donatori de sânge. La rubrica „Tata știe", actorul spune că toate acestea sunt prostii: dacă vecinului Petrovici îi vor introduce sângele lui Ghimpu și el va începe să se intereseze doar de „onanism" (adică unionism)?

Leancă apare ca un tip jalnic și infantil, „un simplu prim-ministru". În semn de compasiune în legătură cu stoparea asistenței financiare din partea UE, el „își lasă pantalonii pe vine sau coboară drapelul partidului". În altă ediție, Leancă îi scrie o scrisoare lui Moș Crăciun: „Îți scriu, Moș Crăciun, fă, te rog, ca țara noastră să fie acaparată. Și un tren jucărie". „Nu se va întâmpla aceasta, Iura. Hotarul nostru e sub lacăt! Putem glumi în pace", adaugă de la sine autorul emisiunii.

Uneori, prezentatorul parafrazează – ce-i drept, destul de blând – declarațiile și inițiativele speakerului Andrian Candu și ale prim-ministrului Pavel Filip.

Se menționează, de exemplu, cunoscuta reacție a lui Candu la incendiul din Rusia – „în Europa nu s-ar fi întâmplat așa ceva". Autorul ironizează că nu trebuie căutate îndreptățiri ale propriilor eșecuri în ceea ce se întâmplă în Europa sau în Rusia.

Adesea se fac glume pe seama miliardului furat și – foarte atent – despre rolul în acest caz al primarului de Orhei. „Ilan Șor a spus, în ultimul interviu, că știe unde se află miliardul furat din sistemul bancar. Însă nimeni așa și nu a înțeles, unde se află acest miliard furat. Probabil, nici chiar Ilan... În general, interviul era cam așa: Ilan i-a învinuit pe toți – și pe Filat, și timpul, și ziua, și pe Socrate, și pe Aristotel, și pe Platon. Toți sunt de vină, numai nu el".

La fel de des, în cadrul emisiunilor sunt luate în zeflemea relațiile politicienilor moldoveni cu SUA și UE. Întâlnirea lui Pavel Filip cu secretarul de stat al SUA Mike Pompeo este ilustrată printr-o înregistrare video acompaniată de piesa «Привет» („Salut"), în care Filip și Pompeo doar se salută cu presa și pleacă. Astfel, este subliniată „rodnicia" întâlnirii.

„Totul e corect. Mai puține cuvinte – mai mulți bani. De fapt, SUA sunt o mare companie de creditare rapidă și, ca în cazul oricărei companii, ea trebuie să aibă propria publicitate", susține autorul, anticipând înregistrarea despre cum se poate obține un credit rapid de la SUA, fără gaj și fără girant. „Credite de la SUA. Rapid. Simplu. Comod. Oricum, poporul îl va restitui". Spotul se încheie cu un cadru în care apare Filip zâmbind.

Banii occidentali, după cum urmează din satirele pe această temă, nu ajung până la simplul popor moldovenesc. De aceea oamenilor „nu le este nici cald, nici frig" de la stoparea finanțării europene. În calitate de master class, cum trebuie să ceri corect bani de la UE, este prezentat un fragment din filmul sovietic „12 scaune": „Donați fostului deputat al Dumei de Stat".
De asemena, telespectatorii sunt îndemnați să nu creadă sondajelor de opinie „americane". Drept exemplu, este menționat sondajul potrivit căruia a crescut încrederea față de guvernul Moldovei: „Interesant, cine a organizat acest sondaj? Că doar acest lucru este important, ca să îi credem pe aceși oameni. Iar el a fost organizat de Institutul Republican Internațional al SUA. Unde s-a desfășurat acest sondaj? Nu m-aș mira dacă în coridoarele Institutului Republican Internațional al SUA".

Autorii emisiunii au organizat propriul sondaj pe străzile Chișinăului. În „vox"-uri răspundeau doar oameni în etate. Era clar că unii au fost intervievați în timpul protestelor antiguvernamentale – pe fundal răsună lozinci. Toți spun că și în parlament, și în guvern stau hoți, toți trebuie duși la închisoare.
La fel ca și în emisiunile democraților, în câteva talk-show-uri de la televiziunea socialiștilor s-a ironizat pe seama protestelor opoziției din Chișinău. Într-o prognoză meteo umoristică se promit „proteste de scurtă durată" și „nori negri de-asupra oficiului PDM". Iar participanții protestelor sunt prezentați ca fiind agresivi și neadecvați.

Un subiect aparte s-a bazat pe înregistrările video în care un protestatar lovește cu piciorul o tobă a muzicienilor din Africa, iar altul bate în capota unei mașini care trece pe alături. Prezentatorul spune ironic că aceștia „nu sunt rasiști" și nici „protestatari agresivi", ci muzicienii care joacă cu picioarele pe capotă și la tobe.

Autorii emisiunii subliniază că „nu au nimic împotriva acestor proteste", dar sunt uimiți de comportamentul protestatarilor care „își apără drepturile și cu mâinile, și cu picioarele". La mitingul socialiștilor așa ceva nu s-a întâmplat.
Ei nu sunt Charlie
Cristian Saulea, expert în comunicare și PR, consideră că emisiunile umoristice constituie una dintre cele mai eficiente metode de promovare și ponegrire a politicienilor.
Cristian Saulea
Expert în comunicare și PR
„Ei îi pot ridiculiza pe politicieni, pot duce până la absurd inițiativele guvernării sau ale opoziției. Și aceasta funcționează. Cu ajutorul umorului și al satirei, autorii emisiunilor încearcă să comunice cu telespectatorul în limba care, așa cum cred ei, este mai accesibilă. Stilul și limba unor astfel de talk-show-uri se deosebesc de la o televiziune la alta".
În opinia sa, conținutul unor astfel de emisiuni în Moldova nu întotdeauna poate fi numit umor. „În sketch-urile lor, ei adesea depășesc limitele, iar în unele cazuri – și limitele legii. Mă refer la hate speech, apelurile la discriminare. S-a întâmplat la Ora de Ras că într-una dintre ediții, a fost specificată naționalitatea – evreu – a unui „eroiu"", a precizat Saulea.

Umorul despre politică este foarte interesant, însă atunci când umorul devine politică, este trist, susține expertul. „În general, ceea ce se face la noi în acest format, este o rușine. Da, sunt și ediții reușite. Însă în țara noastră, întotdeauna au fost probleme cu umorul, nu trebuie să ne fie frică să reunoaștem aceasta. Poate doar în anii 90, când a fost o emisiune interesantă a lui Gheorghe Urschi", consideră Cristian Saulea.

Dacă e să facem abstracție de calitatea unui asemenea conținut, aceste emisiuni practic nu se deosebesc de cele în format analogic care sunt produse în alte țări. „În SUA, televiziunea apropiată republicanilor face glume pe seama democraților. Și invers. În România, sunt două emisiuni umoristice cunoscute. Ce-i drept, nu trece nicio lună ca acestea să nu fie amendate pentru exagerări. Granițele etice trebuie să fie și în umorul care ajunge în popor prin intermediul televiziunii", a subliniat Saulea.

Igor Volnițchi, directorul Agenției de consultanță Poliexpert, este de părere că asemenea emisiuni umoristice, bineînțeles, au efect.
Igor Volnițchi
directorul Agenției de consultanță Poliexpert
„Când spunem asta, trebuie să ținem cont de nivelul pregătirii politice, al maturității alegătorilor. Acest nivel este deosebit de scăzut. În societatea în care acest nivel este scăzut, asemenea emisiuni au un anumit succes – nu se poate spune că acesta este enorm, însă este mai mare decât influența unor talk-show-ur și dezbateri obișnuite".
El a menționat că teoretic, sunt două modele de interacțiune dintre politicieni și alegători. „În primul model, clasa politică își asumă sarcina de a educa societatea: să-i cultive anumite valori, doctrine – este o cale complicată. Cea de-a doua cale este mai simplă: identifici așteptările în mediul electoratului și corespunzi lor", a menționat expertul, adăugând că cel mai adesea, politicienii moldoveni aleg cea de-a doua cale și utilizează aceste talk-show-uri ca intrument.

Referindu-se la încălcările eticii în astfel de talk-show-uri, Volnițchi a menționat că trebuie discutat fiecare caz în parte, însă în general, situația nu trebuie dramatizată: „Umorul și satira politică prevăd încălcarea limitelor, inclusiv și a eticii. Pot să amintesc despre scandalurile care apar mereu cu publicația franceză Charlie Hebdo".

Au privit televizorul: Evghenii Șolari, Alexandra Batanova, Olga Gnatcova, Nicolai Paholinițchi, Galina Vasilieva
Prezentare: Tatiana Bulgac