Sâmbătă 16 decembrie 2017
$ 17.2229 20.372

Cetățeni moldoveni reținuți pentru contrabandă cu droguri

 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Inspectoratul Național de Investigații, în colaborare cu instituțiile de drept din Italia, Ucraina și Rusia, au anihilat activitatea unei grupări internaționale de traficanți de droguri care transportau narcotice din Spania în Rusia. Oamenii legii au stabilit că liderul și alți câțiva membri ai grupării criminale sunt cetățeni ai Moldovei. Patru dintre ei au fost reținuți la 23 noiembrie, se spune într-un comunicat de presă al procuraturii.

Conform informațiilor anchetei, gruparea criminală era compusă din numeroși oameni care se aflau în Spania, Rusia, Moldova și Ucraina. Membrii grupării cumpărau în Spania diferite tipuri de droguri, le camuflau în diverse mijloace de transport și apoi le vindeau în Rusia.

Potrivit anchetatorului Gheorghe Ciubureanu, acțiunile criminalilor erau dirijate din Moldova.

 „Membrii grupării erau în vizorul nostru de aproape doi ani. Liderii din Moldova recrutau oameni care, prin contrabandă, scoteau bani din Moldova. Mai târziu, cu acești bani cumpărau droguri din Spania, cu 1200-1300 de euro pentru un kilogram și le transportau în Federația Rusă, unde le vindeau cu 4000-5000 de euro”, a explicat Ciubureanu, citat de realitatea.md.

Membrii activi ai grupării criminale atrăgeau în permanență alte persoane pe care le implicau în procurarea și transportarea drogurilor. Adesea, curierii care transportau drogurile dintr-o țară în alta, nici nu se cunoșteau unii pe alții. Se menționează că liderul grupării da indicații subalternilor săi în mod anonim, cu ajutorul unui dispozitiv mobil.

Potrivit procurorului Nicolae Dumbrăveanu, la 10 noiembrie, doi membri ai grupării au cumpărat în Spania hașiș și s-au îndreptat spre Moldova, pe traseul lor obișnuit, ascunzând marfa în rezervorul unui automobil de marca Audi. La 22 noiembrie, curierii au adus drogurile în țară, unde au fost reținuți împreună cu alți doi complici. Poliția a sustras de la traficanți aproape 30 kg de substanțe narcotice în valoare totală de 3 milioane de lei. Toate persoanele reținute au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani și sunt originare din raionul Căușeni.

Un alt de droguri, de 40 kg, a fost reținut în Federația Rusă.

Potrivit procurorilor, investigația cazului continuă. Dacă judecata va recunoaște vina celor reținuți, ei riscă de la 7 până la 15 ani de privațiune de libertate pentru comercializare de droguri și de la 7 până la 10 ani pentru contrabandă.

 

 

Партнерские ссылки