Cine, dacă nu Dodon?
Tinerii socialiști povestesc, de ce au intrat în politică și cum văd ei viitorul Moldovei
Peste 65% din alegătorii care au participat la alegerile parlamentare din 24 februarie sunt persoane care au depășit vârsta de 40 de ani. Cota tinerilor de 18-25 de ani în structura votanților este de doar 8,5%. În același timp, mulți tineri din Moldova nu numai că se interesează de politică, dar și se implică în ea. Fiecare partid are câte o organizație de tineret, ai cărei membri adesea devin chiar și elevii. NM a decis să-i cunoască pe cei mai tineri reprezentanți ai partidelor din Moldova, pentru a înțelege, de ce ei se implică în politică, de ce au ales un partid sau altul și cum văd ei viitorul Moldovei.
Seria de interviuri realizate de NM îl continuă cel cu reprezentanții «Gărzii tinere» – organizația de tineret a Partidului Socialiștilor. Doi tineri socialiști au povestit, cum pensiile mici i-au influențat să intre în partid, pe cine ei îl consideră «portavocea politicii moldovenești», cine este opoziție inteligentă în Moldova și va găsi oare Partidul Socialiștilor înlocuitori pentru Igor Dodon și pentru Zinaida Greceanâi.
  • Veaceslav Jucov, 22 de ani
  • Student în anul IV, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, specialitatea Business și Administrare
  • Stagiu de partid – 2,5 ani
  • Veaceslav Jucov, 22 de ani
  • Student în anul IV, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, specialitatea Business și Administrare
  • Stagiu de partid – 2,5 ani
Despre supărarea pentru stat și interesul față de politică
În copilărie, îmi era milă de o bătrânică din curtea noastră, care ne vindea bomboane în formă de cocoșei. Mă revolta faptul că statul nu-l poate asigura pe un om care a construit țara. Eu înțelegeam că nu doresc ca părinții mei să aibă o asemenea bătrânețe. Pensia majorității pensionarilor nu acoperă minimul de trai.

Dacă fiecare ar înțelege că de corectitudinea alegerii sale depinde cum vom trăi peste câțiva ani, noi am avea un trai mai bun. Majoritatea celor care nu merg la alegeri pur și simplu nu este informată, și acest lucru trebuie rectificat. Eu înțelegeam că pot oferi ajutor, pentru că pot vorbi cu oamenii.

Despre primele agitații și temerile părinților
Am început să particip activ la acțiunile partidului în anul 2016, în timpul alegerilor prezidențiale. Însă cu mult până la aceasta, eram deja simpatizant al Partidului Socialiștilor. Îmi amintesc că în luna noiembrie 2014, aveam emoții când CEC publica primele informații. De pe atunci, făceam ceva agitație, fără să-mi dau seama, printre rude, prieteni. Tinerii, mai ales, nu întotdeauna înțeleg de ce sunt necesare alegerile și de ce trebuie să participăm la ele.

Eu aveam câțiva prieteni din «Garda tânără» și odată am ajuns la un eveniment cultural. Am făcut cunoștință cu băieții, am închegat o discuție plăcută și totul s-a pornit. Aceasta s-a întâmplat încă la Bălți, acolo unde m-am născut.

La început, familia mea nu doar că mă privea cu neîncredere, dar o vreme, mă urmărea. Acum, ei înțeleg că eu nu degeaba am venit în partid, că, treptat, câte puțin, toate ajung la un anumit succes și ei mă susțin în toate, își fac griji, mă sună adesea.

Despre «partidul luptei» și vectorul estic
[Am ales Partidul Socialiștilor, pentru că] era un partid al luptei, al opoziției. Îmi amintesc că erau mitinguri la care eu mergeam încă împreună cu părinții. Pe atunci deja am înțeles că îmi este mult mai apropiat vectorul extern estic pentru dezvoltarea țării. Iar partidul opta anume pentru acesta. Un factor la fel de important este și politica internă. Însă geopolitica a influențat mereu soluționarea problemelor economice interne.

Eu personal provin dintr-o familie de ruși. De aceea, probabil, am și ales vectorul estic și parteneriatul strategic cu Federația Rusă. În principiu, acolo exportăm aproape întreaga producție a complextului agroindustrial.

Noi vedem, câte eforturi a depus președintele Igor Dodon pentru ca embargoul să fie anulat. Însă acest lucru este dificil, pentru că în politica moldovenească totul e ca despre lebădă, rac și știucă. Unii trag spre vest, alții – spre est. Eu susțin părerea partidului. Desigur, noi suntem pentru un parteneriat strâns cu Federația Rusă, însă acest lucru nu înseamnă că, dacă vom avea propuneri avantajoase din partea României, SUA sau UE, noi trebuie să le refuzăm. Nu, noi trebuie să colaborăm cu toți și, în primul rând, pentru beneficiul cetățenilor Moldovei.

Și, desigur, am urmat liderii – Igor Dodon, Zinaida Greceanâi. Până acum, nu regret că am încredere în ei.

Despre partidul fără defecte și situația din țară
Este greu de spus [ce aș schimba în Partidul Socialiștilor]. Noi avem o structură democratică, care, așa cum au demonstrat alegerile, funcționează bine – noi am învins. Eu nu aș schimba nimic în el. Deputații, consilierii noștri, membrii de partid știu întotdeauna despre ce vorbesc, acesta nu este un populism de doi bani. Nu am pus niciodată la îndoială corectitudinea cuvintelor lor.

Situația de astăzi din țară demonstrează că noi facem totul corect. Ne-am dori ca cetățenii noștri să plece mai puțin din țară. Și ca prezența la vot să fie mai mare, pentru că, de altfel, votarea nu reflectă ceea ce-și dorește cu adevărat întreaga Moldovă.

Despre insultele aduse președintelui și opoziția inteligentă
În timpul campaniei electorale, noi toți am văzut insultele aduse de peste tot președintelui țării și membrilor Partidului Socialiștilor. Mizeria venea din toate resursele. S-a încercat insultarea personală, afectând un om. Eu consider că în politică, acest lucru este inadmisibil.

Oamenii care se ocupă cu așa ceva demonstrează că ei nu au o agendă temeinică și nu au ce propune poporului în afară de insulte neîntemeiate. Acest lucru nu poate fi numit critică constructivă.

În campania electorală, eu am simțit toate acestea pe propria piele. Chiar și mama m-a sunat, își făcea griji. Eu știu că Igor Dodon este foarte puternic, însă nu înțeleg, cum a rezistat o asemenea presiune din partea oponenților.

Noi suntem unica opoziție inteligentă, cu o agendă clară și o viziune de dezvoltare a țării. De aceea și ne atacau toți. Noi am mers la alegeri ca favoriți, iar scopul partidelor mici era de a mușca tot mai mult dintr-un pește mare.

Despre anti-recordurile Moldovei și destinele familiilor tinere
În Moldova, salariile sunt mici, drumurile rele, corupție totală, migrație în masă. Acestea sunt problemele fundamentale care trebuie soluționate în primul rând.

Dacă noi vom majora salariile, oamenii vor rămâne în țară. Acum este o situație deplorabilă. Cei mai mulți cunoscuți de-ai mei sunt persoane în vârstă de la 22 până la 27 de ani. Cel mai adesea, e vorba de familii tinere. Sunt multe exemple: mama și copilul sunt aici, iar tata – la muncă în străinătate. Dacă am restabili sectorul distrus al economiei, acest lucru ar permite majorarea salariilor și îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor. Atunci vom putea stopa și emigrarea în masă.

În prezent, noi stabilim zilnic anti-recorduri: datoria de stat a Moldovei este în continuă creștere. Sectorul economiei este distrus complet. Și nu se știe, cum vom achita toate creditele, când va veni timpul. De unde vom lua bani? În plus, nu dea Domnul, va fi scoasă la licitație averea statului. Trebuie să se facă ceva. De aceea am și venit în politică.

Despre fake news și «PR politic murdar»
Eu încerc să studiez toată presa care difuzează știri politice. Astfel, eu pot afla întregul spectru de opinii. Cu părere de rău, noi ne confruntăm cu manipulări ale opiniei publice, fake news. Desigur, eu am fost mereu împotriva unor astfel de metode ale PR-ului politic murdar.

De aceea urmăresc noutățile din diferite surse, pentru a vedea nu numai o parte a monedei. În internet, îi citesc pe diferiți politicieni și aflu opiniile lor. Și opinia mea se formează reieșind din ceea ce am văzut. M-am obișnuit să nu am încredere într-o singură sursă.

Despre emigrare și «zona de confort»
Oricât ar încerca cineva să mă convingă, eu doresc să rămân în Moldova. «Veaceslav, aici nu este viitor, țara moare, pleacă, tu, cu mintea ta, vei câștiga bani buni». Dar eu nu vreau.

Aici îmi sunt părinții, cunoștințele. Aici mi s-a creat zona de confort, din care nu vreau să ies. Eu vreau ca în țara mea să fie totul bine, să se schimbe ceva. Eu nu cred că, dacă apar probleme, trebuie să pleci. Câte puțin, situația poate fi schimbată.

Despre familie și stabilitate
Eu încă nu m-am gândit, ce voi face mai departe. În primul rând, aș dori să mă realizez ca familist, în al doilea rând, ca politician. În ce privește vreo afacere, deocamdată, nu am niciun fel de planuri. Viața va demonstra. Îmi place să trăiesc cu ziua de azi.

Atât timp cât în țară nu există stabilitate, e greu să planifici ceva. Când va fi stabilitate, voi putea să mă gândesc, este ce afacere ar fi rentabilă etc. Cu părere de rău, astăzi, noi nu suntem la o asemenea etapă.

În ce privește salariile funcționarilor publici, cu vreo 10 ani în urmă, cu un salariu de 3-4 mii de lei, te puteai descurca, dacă nu închiriai locuință. Dacă salariile nu vor fi mărite, iar inflația va crește, va fi dificil chiar și cu un salariu de 12 mii de lei să-ți întreții familia. Aceasta nu va fi viață, ci supraviețuire. De aceea vom vedea ce va urma.

Despre înlocuirea lui Dodon și a lui Greceanâi și «portavocea politicii moldovenești»
Este greu să ne imaginăm Partidul Socialiștilor fără Igor Dodon și fără Zinaida Greceanâi. Aceștia sunt oamenii care au construit partidul. Însă noi nu avem deficit de cadre. În teritorii și la nivel republican, activează profesioniști. Sunt astfel de politicieni cu perspectivă, cum ar fi Vlad Bătrâncea, el este portavocea politicii moldovenești. Este Ion Ceban. Însă totuși, e greu să ne imaginăm Partidul Socialiștilor fără Igor Dodon și fără Zinaida Greceanâi.

  • Ecaterina Medvedeva, 21 de ani
  • Studentă în anul II, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie «N. Testemițanu», specialitatea Medicină generală
  • Stagiu de partid – aproape 5 ani
  • Ecaterina Medvedeva, 21 de ani
  • Studentă în anul II, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie «N. Testemițanu», specialitatea Medicină generală
  • Stagiu de partid – aproape 5 ani
Discuții despre politică și amintiri despre anul 2009
Am ajuns întâmplător în partid. Am mers cu colegii de clasă la un eveniment și m-am înflăcărat atât de tare, încât mi-am dorit să particip. Desigur, au fost discuții permanente cu părinții despre politică, depre situația politică instabilă din țară. Eu am înțeles că nu doresc să fiu un cetățean pasiv și am aderat la «Garda tânără».

Pe atunci, aveam 16 ani. Părinții erau cam îngrijorați, pentru că nu înțelegeau ce reprezintă o organizație politică, ce voi face eu acolo. Părinții mai păstrau amintirile despre evenimentele din anul 2009. Și ei, bineînțeles, își făceau griji pentru mine. Apoi au făcut cunoștință cu instructorii mei și au înțeles că pot, fără grijă, să mă lase undeva cu ei. Noi am avut niște evenimente mai degrabă cognitive decât politice: cursuri de artă oratorică, unde am fost instruiți, cum să ne expunem propria opinie, cursuri despre scrierea proiectelor.

Despre beneficii și depuneri de flori
În mediul vorbitorilor de limba rusă, nu era o organizație obștească, ce ar fi fost cunoscută și din care elevii, liceenii ar fi dorit cu adevărat să facă parte. De aceea eu am ales o organizație politică.

Desigur, colegii mei de clasă și prietenii din alte școli mă întrebau uneori: «La ce-ți trebuie aceasta? Pleacă! Du-te și lucrează!». Eu înțelegeam perfect că e mai comod și mai convenabil să găsești ceva de lucru decât să mergi la evenimente, să depui flori, să studiezi istoria, procesele politice. Însă oricum, erau și prieteni de vârsta mea care, la fel, aderau la această organizație.

Despre 9 mai și alegerea PSRM
Eu am aderat la «Garda tânără» la puțin timp după ziua de 9 mai. Am văzut că această organizație politică desfășoară evenimente dedicate acestei zile. Și așa s-a întâmplat că familia noastră păstrează în memorie și respectă această zi și o sărbătorim în fiecare an. Eu am înțeles că îmi este apropiată ideologia acestui partid, principiile sale.

Apoi au fost câteva acțiuni sociale – de exemplu, sărbători pentru copii din spitale. Am văzut că «Garda tânără» se ocupă nu doar de proiecte politice, ci și de cele sociale, interesante.

Despre comunicarea cu tinerii democrați și «acum»-iști
[În ce privește schimbările în partid], aș dori o mai mare comunicare trilaterală între tinerii din partidele politice. Aceasta există și acum, însă astfel de întâlniri sunt organizate de către anumite ONG-uri, care doresc să construiască un dialog anume între cei tineri.

Mi-aș dori ca o asemenea inițiativă să vină și din interiorul partidelor: de la socialiști, de la democrați, de la blocul ACUM. Și în organizațiile de tineret trebuie să se conștientizeze faptul că tineretul este o mișcare, o forță care poate schimba ceva în țară.

Datorită partidului, eu am ajuns în proiectul «Eu susțin femeile în politică». Și, firește, acolo erau multe reprezentante ale diferitelor partide. Era uimitor, cum femeile și fetele pot coopera, în pofida viziunilor lor politice. Pentru că, de fapt, toate au unul și același scop: de a schimba în bine viața în Moldova.

Deși cei pe care îi susțineau, vorbesc în limbi diferite, toate femeile erau de părerea că ar fi minunat să fie creat un partid sau o mișcare ce ar promova interesele femeilor. Această idee mi-a părut foarte interesantă. Însă atunci când ieși din spațiul creat de către organizatori, înțelegi că ceva nu ajunge și astfel de idei nu sunt susținute. În opinia mea, un asemenea format ar fi interesant și pentru tineret.

Despre mercur și aiureli
Hotarul admisibilului se termină acolo, cred, unde încep manipulările directe ale propriului electorat. Când politicienii vorbesc aiureli, să mă scuzați.

De exemplu, toți au auzit despre otrăvirea cu mercur și se întreabă, dacă e adevărat.

Dar ținând cont de profesia mea, pot spune că aceasta nu-i adevărat. Cu părere de rău, oamenii de la noi uită, uneori, că politicienii îi pot manipula și încep să creadă în orice. Cetățeanul care îți demonstrează cu încăpățânare că Năstase și Sandu au fost otrăviți cu mercur, nu mai poate fi convins că o astfel de otrăvire are manifestări și simptome concrete. El are deja ochii acoperiți cu ceață și nu poate vorbi cu tine. În acest moment, e mai simplu să spui «da, bine» și să pleci.

Atunci când politicienii manipulează oamenii în asemenea măsură și înțeleg că cineva este deja obsedat de această idee, e îngrozitor. Așa ceva trebuie ori să fie curmat, ori monitorizat cumva.

Despre voturi vândute și implicare
Am fost impresionată de sondajul efectuat de Europa Liberă: înainte de alegeri, jurnaliștii s-au deplasat prin țară și au întrebat pentru cine vor vota oamenii și cu cât ei sunt gata să-și vândă votul. Am văzut fragmentul filmat în Găgăuzia și mi-a părut rău că oamenii nu au sentimentul implicării. Ei nu înțeleg că dacă acum vor rata șansa de a vota, în următorii patru ani, vor fi și mai responsabili de tot ce se va întâmpla.

Au fost situații în care unii prieteni de-ai mei nu știau pentru cine să voteze. Și nu voi spune că au fost cumpărați, însă ei priveau și înțelegeau: «Dacă voi merge încolo, voi obține un anumit pachet social». Cineva a dorit să nu aibă probleme mai târziu. Cineva pur și simplu a dorit să obțină acum un bonus important și pentru el nu conta ce va fi în următorii patru ani. E de râs și de plâns.

Despre schimbările în Moldova și combaterea corupției
În primul rând, eu aș elimina corupția și cumătrismul. E foarte trist când în locul unei persoane care a meritat acest lucru – locul său de muncă, de exemplu, este ocupat de ruda cuiva. Acest lucru se întâmplă peste tot, însă așa nu e bine.

Mai ales pentru persoanele tinere care, după aceasta, cred că în această țară nu mai poți schimba nimic. Ei se gândesc: «Mai bine îmi voi încerca norocul în altă țară, unde cunoștințele mele vor fi apreciate altfel».

Cred că trebuie să începem cu educația cetățenilor. Fie și prin distribuirea elementară a broșurilor în care ar fi scris, care sunt consecințele corupției și cum poate fi ea combătută și de ce nu trebuie să ne fie teamă să luptăm cu ea.

După aceasta deja, trebuie să fie schimbată componența Centrului Național Anticorupție, pentru ca acolo să nu activeze rudele cuiva, dar cei care merită cu adevărat.

Despre televiziunea generală
Încerc să citesc presă diferită, indiferent de viziunile mele politice. Preferințele mele nu înseamnă că eu nu-i voi citi pe cei care critică viziunile socialiștilor și susțin ACUM, de exemplu. Eu sunt abonată la Europa Liberă, vizionez știrile mondiale.

Dacă e să vorbim despre Rusia, eu nu privesc doar «Pervîi kanal», cu un «văl» pe ochi, și nu cred că acolo e atât de bine. Eu sunt abonată la «Dojdi», «Novoe vremea», care susțin că, de fapt, nu e chiar totul atât de bine. Trebuie să se țină cont de această polaritate.

Să fim sinceri, în Moldova, Accent TV relatează despre un partid, Publika TV – despre altul, Jurnal TV – despre cel de-al treilea. TV8 încearcă să relateze despre toate părțile, însă despre una – mai puțin. Când privești diferite emisiuni, înțelegi ce fel de procese au loc în partide.

Despre frica de a pleca și salariile medicilor
Eu am avut posibilitatea de a pleca din țară, după absolvirea școlii, însă am decis că nu doresc. Mie îmi este frică să plec. Au trecut doi ani și eu înțeleg, cât de corectă a fost alegerea pe care am făcut-o. Dacă aș fi plecat, cel mai probabil, nu aș fi revenit. Acest lucru este cel mai trist – să conștientizezi că ești gata să-ți lași aici rudele, să pleci în altă țară pentru a-ți găsi un loc de muncă și pentru a obține studii de calitate.

În Moldova, se atestă o mare insuficiență de medici. Eu văd acest lucru și mă deranjează foarte tare. Și nu sunt gata să părăsesc țara care mi-a dat și îmi va da studii. Chiar dacă voi pleca, va fi doar pe câțiva ani,, pentru a căpăta o practică bună și pentru a reveni.

Despre salariile mici îmi dau seama și eu, și părinții mei. Anume părinții meu m-au orientat spre medicină. Ei au considerat că medicina înseamnă studiile în care merită să investești. Când participam la concursul de admitere, partea financiară a problemei era pe unul din ultimele locuri în lista priorităților.

Acum, eu sunt mulțumită de ceea cu ce mă ocup și văd că această profesie este importantă și plăcută. Tu vezi că poți să-l faci pe om mult mai fericit, să-l vindeci și să-l înveți, cum să se alimenteze corect, să aibă grijă de sine. Medicii lucrează pentru binele societății.

Despre înlocuirea lui Dodon și a lui Greceanâi
Eu nu m-am gândit niciodată la o înlocuire a lor. Pentru mine, Igor Dodon și Zinaida Greceanâi sunt nu doar niște figuri politice, dar în primul rând oameni, patrioți care se preocupă de ceea ce se întâmplă în țară și care se gândesc ce și cum să facă pentru a fi mai bine.

Text: Olga Gnatcova
Prezentare: Cristina Demian
Foto: NewsMaker, arhiva personală a lui Veaceslav Jucov și a Ecaterinei Medvedev