INSTRUCȚIUNE NM

Cum să faci nuntă în Moldova și să nu dai faliment
Costul unei nunți în Moldova poate ajunge până la 20 de mii de euro. Dar poți să te descurci și cu mai puțini bani, fără a neglija, un meniu bun, fotografii și video calitative, rochia scumpă a miresei și toate atributele necesare pentru o nuntă de la noi. Reporterul NM Nicolai Paholinițchi, proaspăt căsătorit, povestește, cum poți organiza o nuntă fără să dai faliment. În instrucțiune mai sunt și multe lifehack-uri utile.
Așadar, ați decis să vă căsătoriți. Cel mai important de ce aveți nevoie sunt
timpul și banii.

Probabil, puteți planifica nunta și în câteva luni, dar cel mai bine e când aveți la dispoziție măcar un an.
1
În primul rând,
veți minimaliza astfel alergăturile din ultimele zile dinaintea nunții (acestea oricum vor fi, dar cu mult mai puține).
2
În al doilea rând,
multe restaurante sunt rezervate din timp, uneori, chiar și cu un an înainte. Același lucru se referă și la alți prestatori de servicii de nuntă – fotografi, muzicanți etc. Cu cât mai devreme veți începe să-i căutați, cu atât mai mare va fi alegerea.
3
În al treilea rând,
nunta presupune multe cheltuieli și veți avea la dispoziție mai mult timp pentru a aduna suma necesară, dacă nu o aveți încă.
Este, probabil, unul dintre punctele cele mai importante și mai costisitoare din lista de pregătiri de nuntă. Acestuia îi revine mai mult de o jumătate din cheltuieli.

1
Sala
În Chișinău, sunt zeci de restaurante și săli de banchet, cu capacitatea de la 20 până la 400 de persoane.
Însă înainte de a merge să vedeți restaurantul și să negociați detaliile despre nuntă, e bine să alegeți ziua evenimentului – de exemplu, vineri, la începutul lunii septembrie, la fel ca și numărul aproximativ al invitaților. Și toate acestea trebuie să le faceți din timp. Noi, de exemplu, în vara anului 2017 căutam localul pentru luna septembrie 2018. În câteva locuri însă ni s-a spus că aproape toate zilele de weekend sunt deja ocupate. Acum, unii cunoscuți de-ai noștri, care se pregătesc de nuntă, spun că sala unui restaurant popular din Chișinău este deja rezervată pentru câteva zile din anul 2020.

Unii își aleg restaurantul preferat și rezervează sala în funcție de când aceasta este liberă.
Un sfat – probabil, banal, dar important: dacă doriți să vedeți câteva restaurante concomitent, organizați-vă din timp traseul și aflați, în prealabil, la telefon, dacă poate fi văzută sala. Cel mai convenabil e să le vedeți în prima jumătate în zilelor de weekend. În zilele de lucru, seara (dacă lucrați și nu puteți ziua), se poate întâmpla ca la restaurant să lipsească administratorul. Iar după amiază, în zilele de weekend, sălile și restaurantele sunt deja ocupate de evenimentele planificate.

2
Mâncarea
Costul mesei de nuntă variază de la 500 de lei până la 1400 de lei de persoană, în funcție de restaurant. În afara Chișinăului, prețurile pot fi mai mici.
Important: practic, toate restaurantele din capitală adaugă, la costul total al banchetului, 10% pentru deservire. O asemenea practică este și în sălile de banchet mai puțin scumpe, și în cele mai scumpe restaurante. De ce aceste 10% nu pot fi incluse în prețul meniului, nu-i clar.
De asemenea, în restaurante este un număr minim de oaspeți. De exemplu, dacă o sală de banchet este prevăzută pentru 120-150 de persoane, iar nunta voastră – pentru 80, s-ar putea să fiți refuzați ori să vi se propună organizarea evenimentului într-o zi de lucru. Dar s-ar putea ca localul să accepte organizarea evenimentului în weekendul ales de voi, însă costul va fi mai mare decât cel standard.
De obicei, cuplurile își fac griji că ar putea să nu fie suficientă mâncare și comandă bucate suplimentare, pe lângă meniul standard oferit. Acest lucru nu este practic, întrucât restaurantele întocmesc deja meniurile „cu rezervă".
În cazul nostru, de exemplu, conform calculelor restaurantului, unui oaspete i-a revenit 1,8 kg de mâncare, deși, statistica internă a acestui local denotă că în timpul unei nunți, o persoană consumă în jur de 1 kg de mâncare.

3
Bonusurile și „capcanele"
În costul meniului pentru o persoană este inclusă mâncarea și, de regulă, lipsesc candy barul, băuturile și tortul.

Multe restaurante, primind comanda, oferă diferite bonusuri: candy bar gratuit, scutirea de cele 10% pentru deservire, cameră în hotel pentru miri, muzică live la întâmpinarea oaspeților, decor, prânz gratuit pentru muzicanți și moderator etc. Suplimentar, la restaurant poate fi obținută o reducere de 5-15% dacă ați organiza nunta într-o zi de lucru sau în timpul vreunui post ortodox.
Este important ca atunci când faceți comanda, să aflați toate posibilele „capcane" și plăți ascunse.
De obicei, în arsenalul de nuntă al restaurantelor intră un decor simplu, o arcă pentru întâmpinarea oaspeților, un stand pe care este afișată schema locurilor, tăblițele cu numerele meselor, pernuța pentru verighete (pentru ceremonia cununiei civile), o cutie pentru banii dăruiți ș.a. Cel mai adesea, acestea sunt oferite gratuit, dar, totodată, pot fi solicitați bani. Se mai întâmplă că după ora două-trei de noapte, restaurantele includ un tarif suplimentar, „pe oră", pentru arenda sălii.
Aceste „chițibușuri" sunt foarte importante. Când noi am ales restaurantul, în unul dintre ele ni s-a spus că nu percep taxa de 10% pentru deservire. În schimb, punând întrebări, am aflat că arca nu intră în costul banchetului și aceasta trebuie plătită aparte – 1000 de lei, la fel ca și pentru stand (200 de lei), precum și pentru sfeșnicele de pe masă (40 de lei/bucată).

Ce-i drept, aceasta este mai degrabă o excepție, însă este important să concretizați toate detaliile în discuția cu administratorul.

Mai rău e atunci când restaurantul pur și simplu nu dispune de cele necesare pentru organizarea ceremoniei de nuntă și a banchetuui. De exemplu, cutia decorativă pentru depunerea banilor, pernuța pentru verighete etc. Acestea trebuie cumpărate aparte ori luate în arendă.
Un alt detaliu – degustarea bucatelor. Unele restaurante oferă cuplului posibilitatea de a veni, cu câteva săptămâni înainte de nuntă, și de a degusta bucatele care vor fi pe masa de sărbătoare.

4
Plata și contractul
Iar acum – despre plată. În timpul discuției cu administratorul, negociați detaliile ce țin de modalitățile și regulile de plată. De obicei, restaurantele lucrează în regim flexibil. Cel mai adesea, trebuie plătit un avans (acesta poate varia de la 2 mii de lei până la 20 de mii de lei), o altă parte din bani trebuie plătită cu câteva săptămâni înainte de nuntă, iar restul – după banchet. În unele cazuri , restaurantele pot solicita achitarea integrală a sumei cu doar câteva săptămâni până la eveniment.

Dacă vă convin toate condițiile, poate fi întocmit contractul. În acesta trebuie să fie indicate toate detaliile: data organizării, costul serviciilor și alte informații importante.

Și încă un detaliu de care ar trebui să țineți cont – mâncarea pentru cei care lucrează pentru voi: fotograful, operatorul, moderatorul, dansatorii ș.a. De obicei, restaurantele au pentru ei un meniu separat – de la 160 până la 300 de lei pentru o persoană.
Aproape toate restaurantele le propun tinerilor însurăței să cumpere singuri băuturile pentru banchetul de nuntă. Condiția – pentru băuturile alcoolice trebuie să fie bon fiscal, certificat de calitate și timbru de acciz.

Unele restaurante însă sunt categoric împotriva acestor cumpărături de sine stătăoare și propun ca alcoolul să fie comandat la ele. Vă spun din start că în cazul unor prețuri adecvate, acest lucru este justificat.
Conform calculelor restaurantelor, în medie, pentru 10 oaspeți e nevoie de cinci sticle de coniac, câte trei sticle de vin și de șampanie și 10 litri de apă. La banchete, votca practic nu se consumă, iar în loc de apa minerală gazificată se dă preferință apei plate. În afară de aceasta, din băuturile nealcoolice dulci, Coca-Cola este cea mai solicitată.
Cel mai ieftin e să cumpărați băuturile direct de la producători sau distribuitori. De obicei, prețul depinde de volumul achiziției. Cineva chiar oferă reduceri pentru cumpărăturile de nuntă (e suficient să prezentați contractul cu restaurantul).

Se întâmplă însă că în timpul promoțiilor, prețurile din supermarketuri sunt mai mici decât cele de la producător. De exemplu, când noi am făcut cumpărăturile, o băutură costa în supermarket cu 40 de lei mai ieftin decât era prețul cu amănuntul și cu 20 de lei mai puțin decât la producător. În orice magazin sau supermarket se eliberează certificate de calitate, trebuie doar să vă apropiați de administrator.
Certificatul este necesar și pentru tortul care, de obicei, încununează festivitatea de nuntă. În Chișinău, sunt zeci de patiserii și cofetari particulari care pregătesc torturi de sărbătoare pentru orice gust și buzunar. Un tort costă de la 180 până la 400 de lei pentru un kilogram. Când îl comandați, se recomandă să calculați câte 100-150 de grame pentru un oaspete. Unele restaurante propun pregătirea tortului din partea lor. Dacă prețul este adecvat, merită să acceptați, pentru că acest lucru vă va scuti de dureri de cap suplimentare.
O altă grijă este candy bar (masă fourchette cu dulciuri) și decorul sălii. Acestea ne-au fost oferite de către restaurant, de aceea aici nu vă pot da niciun sfat.
După ce ați selectat restaurantul, trebuie să vă gândiți la alegerea moderatorului nunții și a muzicii. Sunt moderatori care lucrează doar în limba rusă ori doar în română, dar sunt și bilingvi, care cu ușurință trec de la o limbă la alta, iar unii o includ chiar și pe cea de-a treia.

Noi am avut nevoie de un moderator trilingv, de aceea alegerea s-a redus semnificativ.
Costul serviciilor moderatorului variază de la 100 de euro până la 650 de euro. Aceasta depinde de cât de cunoscut este moderatorul, experiența acestuia și serviciile incluse. De exemplu, moderatorul poate cere mai scump dacă va modera nunta în două limbi. Dacă el mai și cântă, la fel, acest lucru se negociază separat.
Lista cu datele de contact ale moderatorilor este, de obicei, în restaurantele care organizează petrecerile de nuntă. De asemenea, aceste date pot fi găsite pe site-urile specializate, de exemplu, aici, aici sau aici.

Un alt detaliu la fel de important este muzica și lumina de pe ringul de dans. Prețurile, la fel ca și toate celelalte, sunt diferite, puteți alege în funcție de bugetul vostru.
Varianta cea mai ieftină este DJ – persoana care cunoaște repertoriul de nuntă și poate selecta muzica atât pentru o nuntă moldovenească tradițională, cât și pentru una modernă. De obicei, DJ-ii răspund personal de lumina de pe ringul de dans ori lucrează în echipă cu LJ (specialistul în lumini). Costul serviciilor DJ și LJ depinde, la fel, de cât de cunoscuți sunt ei, de profesionalismul lor, de mărimea sălii (pentru sălile mari este necesar un utilaj mult mai puternic). De obicei, costul pornește de la câteva sute de euro.
Muzica „vie" costă mai scump. Orchestra care va cânta pe parcursul întergii nunți vă poate costa câteva mii de euro. O altă variantă – vedetele. De obicei, un interpret sau o formație cântă aproape o oră. Aceasta costă de la câteva sute până la câteva mii de euro.

La nunta noastră, noi nu am invitat dansatori. Însă din experiența cunoștințelor noastre, știm că serviciile acestora costă de la 150 de euro până la 350 de euro pentru o seară.
Dacă nu sunteți dansatori, trebuie neapărat să repetați ori să montați primul dans al mirelui și miresei. Serviciile antrenorului de dans costă 150-160 de lei ora. În funcție de complexitatea dansului și de pregătirea perechii, pentru a monta și repeta dansul, e nevoie de cinci-șapte lecții.
Datele de contact ale DJ-ilor, muzicanților și dansatorilor sunt, de obicei, la restaurant și la moderatorul nunții cu care v-ați înțeles. De regulă, ei lucrează în aceeași echipă și vă pot recomanda diferite variante. Un antrenor de dans poate fi găsit pe portalul 999.md.
Important! În măsura posibilităților, încercați să semnați cu toți contracte în care să conveniți asupra genului de servicii, costul lor și diferite situații imprevizibile. De fapt, în realitățile Moldovei, nu toți pot sau doresc să încheie contracte. În orice caz, puteți lua o recipisă în care vor fi indicate datele din pașaport ale prestatorului de servicii, suma care a încasat-o și serviciul pe care se obligă să-l presteze.
Cel mai bine e să căutați un fotograf pe portalul mywed.com – aici este publicată o listă a fotografilor de nuntă din toată lumea. Acesta conține și câteva sute de fotografi din Moldova. Pe site puteți vedea și portofoliile lor, precum și datele de contact.
Serviciile unui fotograf costă de la 300 de dolari și pot ajunge până la 1,5 mii de euro. Cotul depinde de durata filmărilor, tehnica pe care o folosește, locul în care au loc filmările (dacă trebuie de plecat undeva) și alte detalii.

Ca să găsim un videograf, ne-a ajutat fotograful pe care l-am ales pe acest site. Costul filmărilor pentru nuntă pornesc de la 400 de dolari și poate depăși 2 mii de euro. Și iar, aceasta depinde de măiestria videografului, cât de solicitat este și volumul de servicii.
De obicei, videografii propun elaborarea unui teaser de trei minute și filmul principal. Unii propun filmarea nunții voastre în formă de reportaj, adică filmează tot laolaltă, apoi montează în ordine cronologică. Durata înregistrării poate fi de până la trei ore. Alții propun pregătirea unui gen de film despre nunta voastră. De data aceasta, durata poate fi de 20-40 de minute.
De obicei, acest lucru nu influențează prețul, dimpotrivă, filmele scurte pot costa mai scump.

De fapt, profesionalismul și calitatea tehnicii încă nu e tot. Este important să găsiți limbaj comun cu fotograful și operatorul. Că doar va trebui să petreceți destul timp cu ei, să comunicați, să pozați în fața camerei și dacă veți vorbi în limbi diferite, rezultatul muncii lor nu prea vă vor bucura. De aceea dacă încă de la prima întâlnire acest om nu vă convine, mai bine renunțați dintr-odată la serviciile sale.
Nu ezitați să negociați totul până la cele mai mici detalii. Serviciile oricăror furnizori sunt destul de costisitoare, ținând cont de veniturile majorității populației, de aceea nu trebuie să vă intimidați ori să vă grăbiți să plătiți fără a afla anumite detalii. Înainte de a plăti avansul, noi am specificat dacă tehnica lor le permite să lucreze pe timp de noapte, când vor fi gata fotografiile și video-urile, cunosc ei locuri interesante pentru filmări, cum vor acționa în caz că va ploua ori se vor descărca bateriile ori cartela de memorie a tehnicii se va bloca, cum selectează muzica pentru video și altele.
Nouă ne-a fost dificil să înțelegem nivelul profesionalismului fotografului și operatorului, noi nu înțelegem prea multe în acest sens. De aceea am selectat conform principiului „scăpărilor" evidente din fotografiile incluse în portofoliu, al prețului înalt pentru noi, precum și impresiile de la prima comunicare.
Un mic lifehack – în afara Chișinăului, serviciile foto/video în raport cu prețul/calitatea pot fi mai bune. De aceea uneori este mai convenabil să angajezi oameni din alt oraș și să le asiguri transport în ambele direcții, ceea ce am și făcut.
Rezultatul filmărilor este gata, de obicei, peste trei-șase luni. Unii promit să facă totul în câteva săptămâni, iar alții pot tărăgăna până la un an.

Cheltuielile suplimentare pot fi provocate de sesiunea foto dinaintea nunții. Înainte de restaurant, tinerii însurăței ies, de obicei, la o plimbare pentru o sesiune foto. Aici poate fi vorba de un parc, dendrariu, studio, muzeu sau chiar un hotel. Fotografii sugerează alegerea a două locații: natură și încăpere.
Sesiunile foto gratuite pot fi realizate în parcurile Valea Morilor, Valea Trandafirilor sau Ștefan cel Mare. Însă țineți cont de faptul că în sezonul nunților, la Valea Morilor, în orele de prânz, puteți întâlni alte zeci de perechi și fotografi.

Dendrariul și Grădina Botanică sunt cu plată. La Dendrariu, o sesiune foto costă aproximativ 300 de lei, iar la Grădina Botanică – 400 de lei pentru o oră de filmări. Încăperile închise – cafenea, studio, teatru, muzeu, hotel – de obicei, sunt cu plată. Costul poate ajunge până la 3 mii de lei pentru o oră de filmări. Un asemenea tarif, de exemplu, este la Muzeul de Artă. La o cafenea ați putea să vă fotografiați gratis dacă ați comanda ceva.
Transportul poate fi divizat în auto sau cortegiu de nuntă pentru tinerii însurăței și mașini pentru transportarea oaspeților. Dacă sunt mulți oaspeți și există necesitatea deplasării lor, puteți arenda un microbuz.
Tinerii însurăței arendează, de obicei, automobil cu șofer. De regulă, sunt automobile de clasa premium, limuzine sau automobile retro. Tariful poate fi la oră sau fixat pentru o zi. De obicei, acesta variază de la 10 dolari până la 75 de dolari, în funcție de automobil. Mai scumpe sunt limuzinele și automobilele retro. Dacă este planificată deplasarea dintre orașe sau plecarea în afara orașului, șoferii pot cere bani suplimentari.
Și încă un sfat: înainte de a vă adresa cuiva dintre prestatorii de servicii, gândiți-vă, cât de mult vă trebuie aceasta. De exemplu, multora le pare foarte importantă muzica live, însă aceasta poate fi de zece ori mai scumpă decât serviciile unui DJ, în plus, ea este mai convenabilă pentru nunțile cu mulți invitați și sălile mari. Într-o sală cu 100 de persoane, de obicei, ringul de dans este mic, unde muzicanții pur și simplu nu vor încăpea. Același lucru se referă și la transport: merită să vă gândiți bine dacă face să plătiți mai mult pentru acesta – de fapt, automobilul doar vă duce pe voi și pe câțiva oaspeți de acasă până la Oficiul Stării Civile, la sesiunea foto, apoi la restaurant.
În ce privește costumul, totul este simplu. El poate fi și trebuie să fie cumpărat. Prețurile în Chișinău pornesc de la 2300 de lei. În medie, în magazinele din capitală poate fi găsit un costum bun cu 3 mii – 5 mii de lei, dar sunt și cu 10 mii de lei. Probabil, sunt și mai scumpe. Aici totul depinde de buget. La costum mai trebuie o cămașă albă, dar mai bine două – pentru orice eventualitate: se poate întâmpla să vărsați ceva sau pur și simplu o veți păta. Mai e nevoie de pantofi, cravată sau papion.
Cu rochia de mireasă e mult mai complicat. La piața „Calea Basarabiei" din capitală, prețul pornește de la 2 mii de lei și ajunge până la câteva mii de euro în saloanele scumpe. Prețul mediu al unei rochii în saloane variază de la 600 până la 700 de euro. Soția mea a decis să ia o rochie în chirie și pentru aceasta sunt câteva motive. După nuntă, rochia devine inutilă: este foarte complicat s-o vinzi și ea, de fapt, are rolul de a aduna praf. De obicei, prima chirie a rochiei costă cu 30% mai ieftin decât dacă ar fi cumpărată. Adică vi se oferă o rochie nouă, iar apoi o restituiți salonului. Rochii „de mâna a doua" nu ne-a propus nimeni în chirie. Un alt avantaj al chiriei constă în faptul că salonul plătește pentru ajustarea rochiei după figura miresei, la fel ca și pentru curățarea chimică a rochiei după nuntă, iar în cazul procurării, toate acestea le plătește cumpărătorul.
Verighetele pot fi procurate sau comandate la giuvaier. Toate magazinele mari de giuvaierie din Chișinău sunt situate pe bulevardul Ștefan cel Mare, ele pot fi cutreierate în mai puțin de o jumătate de zi.
Prețul bijuteriilor din aur este de aproximativ 1,2 mii de lei pentru un gram. Sunt verighete din aur galben și aur alb, mai rar – din platină cu diamante. Astfel, două verighete, pot costa, în medie, de la 8 mii până la 12 mii de lei, în funcție de greutatea lor.
Unele magazine sunt gata să vândă verighete în schimb: dacă aveți ceva din aur, îl predați magazinului și plătiți diferența. Ce-i drept, aurul este cumpărat de aproape trei ori mai ieftin (la prețul de amanet) – aproximativ 400 de lei pentru un gram.

Interesant e că în magazinele din Ucraina, aurul este de 1,5 ori mai ieftin: aproximativ 1200 de hrivne ucrainești pentru un gram, adică aproape 800 de lei. Astel, două verighete care în Chișinău pot fi procurate cu 10 mii de lei, la Odessa vă pot costa 6200-6500 de lei. Dar și prețul aurului lăsat în schimb, deși cu puțin, este mai mare. Drumul până la Odessa în ambele direcții vă va costa, pentru două persoane, 600 de lei, adică ați putea economisi câteva mii de lei.

O altă variantă – dacă aveți aurul propriu, puteți comanda verighetele la un giuvaier. Lucrul meșterului costă aproximativ 100 de euro. Dacă nu aveți aur, de obicei, se plătește la prețul de la amanet, adică mai ieftin decât la magazin.
Aici este mai greu să venim cu anumite sfaturi. În orice caz, e nevoie de mulți bani. Chiar și nuntă cu un buget modest vă va costa câteva mii de euro, iar prețul unei nunți scumpe poate ajunge până la 20 de mii de euro, adică prețul unei garsoniere.
De aceea, în încheiere, iată câteva informații care ar putea să vă fie utile în planificarea cheltuielilor. Cea mai mare parte (restaurant, tort, fotograf, videograf, moderator, muzică) poate fi planificată în felul următor: avansul – de obicei – 10-50% din suma totală – trebuie achitat până la nuntă, iar restul – după. O asemenea formă de plată presupune că dacă nu are din start întreaga sumă, cuplul poate achita din banii pe care îi vor dărui oaspeții.
Ce-i drept, la un restaurant ne-au povestit că mirii au ales un meniu scump, însă banii câștigați la nuntă nu au fost suficienți și a doua zi, mirele căuta în regim de urgență o modalitate de a plăti.

Unii miri iau pentru nuntă credit de la bancă sau de la organizații de microfinanțare. De obicei, instituțiile financiare oferă asemenea credite fără prea mari probleme, deoarece ele sunt considerate sigure și ușor de restituit.
Vă pot propune și un astfel de lifehack. Băncile au carduri de credit. Dacă lucrați oficial, puteți să-l obțineți – este suficient să veniți la bancă, să oferiți un certificat de la serviciu care demonstrează veniturile. De obicei, în funcție de veniturile voastre, băncile deschid o linie de credit de până la 100 de mii de lei.

Cardul de credit vă permite utilizarea banilor din bancă cu o perioadă de grație de până la 60 de zile. Adică dacă ați cheltuit 10 mii de lei, în decurs de două luni îi puteți restitui fără anumite procente. Singura condiție este să achitați cu cardul pentru servicii. Pentru retragerea în numerar, banca percepe un anumit procent.
Text: Nicolai Paholinițchi

Prezentare: Tatiana Bulgac