7.41ºC Chișinău
Joi 25 aprilie 2019

Cum trăiesc socialiștii. Cât câștigă și ce dețin candidații la funcția de deputat. Partea a 3-a

Salarii, pensii, îndemnizații, apartamente, case, automobile, terenuri, depozite bancare, cadouri scumpe, moșteniri, afaceri – totul ca la oameni. NM continuă să studieze declarațiile candidaților la funcția de deputat din listele de partid. Ce-a de-a treia prezentare este despre veniturile și averile candidaților Partidului Socialiștilor. Cum și cu ce trăiesc candidații Partidului Democrat și cei ai Partidului „Șor” – puteți citi aici и aici.

Primii trei

Liderul partidului Zinaida Greceanîi a câștigat, în doi ani de activitate în parlament, 283,2 mii de lei. De asemenea, ea a obținut de la parlament 25,9 mii de lei îndemnizație. La capitolul venituri, ea a mai indicat pensia de 254,7 mii de lei, plăți unice din partea statului – 12 mii de lei și 5,1 mii de lei din darea în arendă a terenurilor. Soțul lui Greceanîi, potrivit declarației, a obținut în această perioadă pensie în sumă 52,1 mii de lei.

Familia Greceanîi deține două terenuri: cu suprafața de 0,1 hectare, care costă 890 mii de lei și cu suprafața de 2,4 hectare (prețul nu este indicat).

Familiei Greceanîi îi mai aparține o casă cu suprafața de 273 m.p., în valoare de 1,2 milioane de lei, precum și două automobile: Volkswagen, anul 1999 (2,5 mii de euro) și Honda CRV, anul 2011 (prețul nu este indicat).

Greceanîi mai deține valori mobiliare ale companiei Astra Invest. Numărul și valoarea acestora nu sunt indicate. La fel, familia Greceanîi mai este proprietar al ÎI „Alexei Greceanîi”, însă niciun fel de venituri obținute din activitatea întreprinderii nu au fost declarate.

Deputatul Vlad Bătrîncea, care este cu numărul doi în lista de partid, a câștigat, în doi ani, 324 mii de lei și a primit îndemnizație de 137 mii de lei. Din anul 2014, Bătrîncea deține 1/3 dintr-un apartament cu suprafața de 95 m.p. Potrivit declarației acestuia, el nu deține automobile, afaceri sau bani în conturi.

Cel de-al treilea în lista socialiștilor este consilierul municipal Ion Ceban. În doi ani, el a câștigat în Partidul Socialiștilor și în administrația președintelui aproximativ 80,3 mii de lei. La fel, el a declarat îndemnizația primită de la consiliul municipal – 31,5 mii de lei. Soția sa a câștigat, în doi ani, 95,3 mii de lei și a primit 71,6 mii de lei îndemnizație pentru îngrijirea copilului.

La fel, soții Ceban au câștigat 108,7 mii de lei din vânzarea unui automobil și a unui teren, precum și 39,8 mii de lei dobândă din depozitele bancare. Pe conturile bancare ale soților Ceban, conform declarației, sunt 185,5 mii de lei, 1 euro și 213 dolari. La fel, ei au și o datorie față de un salon auto – 7 mii de euro.

În anul 2017, familia Ceban a procurat un automobil nou, Skoda Kodiaq, cu 455 mii de lei (aproximativ 23 mii de euro). Iar în anul 2016, Ion Ceban, potrivit declarației, a primit în dar un apartament cu suprafața de 230 m.p., în valoare de 992 mii de lei. De asemenea, lui Ceban îi aparține un teren cu suprafața de 0,06 hectare, care costă 160 mii de lei.

Ion Ceban a comunicat pentru NM că a primit apartamentul cadou din partea părinților, care l-au procurat din banii obținuți din vânzarea unei case. Această casă este situată în centrul Chișinăului, pe strada Zaikin și, potrivit lui Ceban, le aparținea încă din anii 80 ai secolului trecut. Ceban a mai spus că a procurat automobilul Skoda în credit, inclusiv prin utilizarea banilor din contul bancar. „Aceasta este unica [achiziție importantă] la cei 38 de ani ai mei”, a spus Ceban.

Venituri neobișnuite

Cea de-a șasea pe lista Partidului Socialiștilor este Ivanna Koksal. Ea a indicat ca unică sursă de venit „comercializarea produselor agricole proprii”. În acești doi ani, ea a câștigat 201 mii de lei. Potrivit declarației, Koksal are un teren agricol cu suprafața de 40 de hectare (122 mii de lei), un apartament cu suprafața de 37 m.p. (117 mii de lei), o încăpere cu suprafața de 249 m.p. (213,8 mii de lei) (destinația acesteia nu este indicată), precum și automobilul Honda CRV, anul 1999 (prețul nu este indicat).

Vasile Bolea, cu numărul 12 în listă, a câștigat în doi ani, în calitate de deputat al parlamentului, 302,5 mii de lei și a primit îndemnizație de 133,6 mii de lei. Soția sa, care activează la Moldpres, a câștigat 241,7 mii de lei. De asemenea, Bolea a declarat 250 de euro prejudiciu moral din partea companiei aeriene poloneze LOT și 5,7 mii de euro recuperare datorie.

Familia Bolea deține două terenuri cu suprafața a câte 0,05 hectare, în valoare totală de 81,7 mii de lei. La fel, acesteia îi aparține un apartament cu suprafața de 44 m.p., în valoare de 219,5 mii de lei și 1/3 dintr-un apartament cu suprafața de 53 m.p., care costă 278,7 mii de lei. În anul 2018, familia Bolea a procurat un apartament nou, cu suprafața de 57 m.p., în valoare de 790 mii de lei. Totodată, soții Bolea dețin două automobile: Kia Rio, anul 2002 (30 mii de lei) și Chevrolet Aveo, anul 2010 (70 mii de lei).

Vasile Bolea mai deține 50% din compania juridică Afaceri de familie. Familia Bolea mai are două depozite în Compania de Asigurări Grawe Karat, în sumă totală de 23 mii de lei. Familia deputatului are și o datorie de 25 mii de euro.

Venituri de milioane

Șahistul moldovean Victor Bologan (numărul 15 în listă), care activează în calitate de antrenor în Qatar, a câștigat în doi ani 2,8 milioane de lei (600 de mii de riali qatarezi), precum și 14 mii de euro în calitate de director executiv al Federației Internaționale de Șah (FIDE). Soția sa a câștigat 943 mii de lei (200 mii de riali qatarezi).

De asemenea, Bologan a obținut 30 mii de euro onorarii pentru cărți, articole și discuri DVD. Pe conturile sale bancare sunt 302 mii de riali qatarezi (1,4 milioane de lei), 16,2 mii de ruble rusești (4,2 mii de lei), 172,3 mii de dolari și 89,4 mii de euro.

În Moldova, Victor Bologan are o companie de consultanță – Bologan Consulting. Însă el nu a indicat niciun fel de venit din aceasta. La fel, Victor Bologan deține un teren agricol cu suprafața de 2,5 hectare, care valorează 3 mii de euro și un teren în oraș, cu suprafața de 560 m.p., în valoare de 100 mii de euro. El mai are o casă cu suprafața de 204 m.p. (300 mii de euro) și o casă în suburbie, cu suprafața de 29 m.p. (35 mii de euro).

Cel de-al optulea în lista socialiștilor este directorul companiei de asigurări Acord Grup, Victor Gaiciuc. El a câștigat, în doi ani, 1,17 milioane de lei și a primit pensie în sumă de 282 mii de lei. La fel, Victor Gaiciuc a declarat un cadou și o moștenire – două terenuri în valoare totală de 26 mii de lei. O altă sumă, de 306,3 mii de lei, el a câștigat-o din darea în arendă a unui automobil. Soția sa, care lucrează la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a câștigat, în doi ani, 246 mii de lei, iar alte 134,9 mii de lei le-a obținut pensie. Activitatea pedagogică le-a adus soților Gaiciuc 160,2 mii de lei.

Familia Gaiciuc are două depozite bancare a câte 10 mii de dolari, precum și unul de 10 mii de euro și unul de 83 de lei. Depozitele le-au adus venituri de 2,8 mii de dolari și 12 euro. De asemenea, ei dețin două automobile: Toyota, anul 2014 (235 mii de lei) și Mercedes, anul 2005 (9,7 mii de euro).

Totodată, familia Gaiciuc mai deține câteva terenuri agricole cu suprafața totală de 0,86 hectare, un teren cu suprafața de 0,15 hectare, pe teritoriul căruia este o casă, un teritoriu pentru construcții de 0,1 hectare și un alt teren cu altă destinație, cu suprafața de 0,06 hectare (valoarea acestora nu este indicată).

În proprietatea familiei Gaiciuc mai sunt două apartamente cu suprafața de 130 m.p. și 73 m.p., care costă 67 mii de lei și, respectiv, 7 mii de lei, precum și o casă cu suprafața de 117 m.p., în valoare de 15,6 mii de lei, un garaj cu suprafața de 54 m.p., care costă 4,7 mii de euro și un beci de 16 m.p.

Venituri mici – cumpărături scumpe

Consilierul municipal Gagik Vartanian este cu numărul 27 în lista socialiștilor. În acești doi ani, conform declarației, el a obținut 34,4 mii de lei – îndemnizație din partea consiliului municipal.

În anul 2018, el a procurat automobilul Renault Megan, anul 2012, cu 6 mii de euro. Iar din anul 2013, deține și automobilul Kia Clarus, anul 2000, cu prețul declarat de 10 mii de lei. Potrivit declarației, Vartanian nu are alte venituri și averi.

El a comunicat pentru NM că a cumpărat automobilul în rate. „Eu am mers cu vechiul automobil KIA și am adunat bani pentru cel nou. De asemenea, am convenit să iau automobilul în rate. Am un contract oficial, conform căruia plătesc în fiecare lună pentru automobil”, a spus Vartanian, menționând că altfel, el nu și-ar fi permis această achiziție. Și a precizat că nu a știut cum să indice în declrație că a procurat automobilul în rate.

Cu numărul 31 este Alexandr Usatîi, candidatul Partidului Socialiștilor care a participat la alegerile primarului de Bălți, din anul 2018. În doi ani de activitate în cadrul Fundației de caritate Soluția, el a câștigat 57,5 mii de lei. Iar soția sa, activând în compania Makler Plus – 172,4 mii de lei. Usatîi a mai declarat o îndemnizație de 1,7 mii de lei, pe care a primit-o în calitate de consilier municipal Bălți, și 14,8 mii de lei dobândă din depozitele bancare. Pe conturile sale bancare sunt 153,1 mii de lei.

În anul 2017, Alexandr Usatîi a devenit proprietar al cotei de 1/5 dintr-o casă cu suprafața de 317 m.p., în valoare de 5,4 milioane de lei, conform declarației. La fel, el a devenit proprietar al cotei de 1/5 dintr-un garaj cu suprafața de 51 m.p,, care costă 182 mii de lei. În anul 2018, Usatîi a primit moștenire un apartament cu suprafața de 45 m.p., care valorează 106,2 mii de lei. De asemenea, familia Usatîi mai deține cota de 2/5 dintr-un apartament cu suprafața de 53 m.p., în valoare de 137 mii de lei, cota de 1/5 dintr-o încăpere a cărei destinație nu este indicată și care are suprafața de 51 m.p. și valorează 182,8 mii de lei, precum și un garaj cu suprafața de 25 m.p., care costă 32 mii de lei, primit cadou. Lui îi mai aparțin două automobile: Renault Megane, de 50 mii de lei și Ford Escort, de 10 mii de lei.

Solicitat să ne explice, cum Alexandr Usatîi, având asemenea venituri, a devenit coproprietar al unei case atât de scumpe, surse din serviciul de presă al PSRM au spus că această casă aparține surorii lui Usatîi și soțului acesteia. Conform informațiilor serviciului de presă, aceștia i-au transmis gratuit lui Usatîi această parte a imobilului, însă au întocmit înțelegerea ca fiind contract de vânzare-cumpărare, dar care, în esență, nu este.

Autor: Nicolai Paholinitchi

Партнерские ссылки