Curtea Armenească
Cum a devenit Moldova casă comună pentru diferite popoare. Partea a cincea
Armenii au apărut pe teritoriul actual al Moldovei în secolele X-XII. Potrivit istoricilor, caravanele comerciale ale armenilor – carele armenești, care uneau Moldova cu piețele din orient și de cele din occident, au contribuit la apariția și dezvoltarea orașelor pe acest teritoriu și la formarea Cnezatului Moldovenesc. De origine armeană a fost și unul dintre domnitorii Moldovei – Ioan Vodă cel Cumplit, care a murit în lupta pentru eliberarea ținutului de jugul otoman. Strada Armenească din Chișinău este o amintire despre cunoscuta Curte Armenească, care atrăgea aristocrația din Chișinău prin serate și recepții, iar simplii orășeni – prin prăvălii, ateliere meșteșugărești și taverne.
Acesta este cel de-al cincilea articol din cadrul unui proiect special al NM despre cum au apărut și au trăit pe teritoriul actual al Moldovei reprezentanți ai diferitelor etnii și care a fost contribuția lor în istoria și cultura țării. Primele articole din acest ciclu au fost dedicate evreilor, găgăuzilor, ucrainenilor și polonezilor.
~
În varianta greacă a „Genezei" se spune că Arca lui Noe s-a oprit „pe Muntele Ararat", iar în traducerea în limba latină – „în munții Armeniei", scrie profesorul orientalist Boris Piotrovsky în cartea sa „Regatul Van" (Urartu).
Armenii sunt un popor foarte vechi și misterios. Într-atât încât savanții nici astăzi nu au o teorie unică despre originea acestuia.
Frigienii
Herodot și Strabon, istorici din Grecia antică, considerau că armenii sunt o ramură a frigienilor. Istoricul orientalist rus Igor Diakonov scria că frigienii s-au mutat de pe Peninsula Balcanică în Asia Mică la hotarul dintre secolele XIII-XII î.e.n. și s-au stabilit pe teritoriul Imperiului Hitit, care era cândva foarte puternic, iar acum era pe cale de a se destrăma. Conform uneia dintre versiuni, endonimul armenilor „hai" provine anume de la cuvântul „hiți" (Hatti, în proto-armenească Hatjos sau Hatijos).

Întrucât procesul de formare a poporului armean a început încă la mijlocul mileniului II î.e.n. și a coincis cu perioada intensă de migrație și de amestecare a popoarelor, este foarte complicat să fie urmărite toate etapele etnogenezei armenilor. În acest context, savanții evidențiază secolele VIII-VII î.e.n.
„Aceasta este deja o altă perioadă a migrației în Asia Mică și Anterioară, provocată de invazia cimerienilor și a sciților. În acea perioadă, popoarele se mișcau și spre est și spre vest și multe țări, care au avut un rol important în istoria lumii antice – Asiria, Urartu, Midia, Lidia și Frigia – au dispărut de pe fața pământului […] în secolele VII-V î.e.n. – perioada formării finale a poporului armean".
Scrie profesorul român Vlad Bănățeanu în cercetarea sa „Unele întrebări despre etnogeneza armenilor"
Iar în secolul I î.e.n. deja, Tigrane cel Mare conducea Imperiul Armean, care se întindea de la Marea Caspică până la Marea Neagră și Marea Mediterană.

Experții sunt de părere că limba armeană este de origine indo-europeană, dar s-a format în baza altui substrat lingvistic. Limba armeană este apropiată nu doar de cea frigiană, ci și de cea greacă.

Istoria armenilor ca națiune numără câteva milenii, a subliniat pentru NM Eduard Alhazov, doctor în istorie, precizând că orașul Erevan – Erebuni, construit de țarul Arghiști în anul 782 î.e.n., este cu 29 de ani mai vechi decât „orașul veșnic" Roma, lucru demonstrat documental.
„Armenii sunt primii din lume care au declarat creștinismul religie de stat. Regele armean Trdat al III-lea, trimis în Armenia de împăratul roman Diocletian, i-a alungat din țară pe perși și în anul 301 e.n. a declarat creștinismul religie de stat, începând să construiască biserici creștine. Pe atunci, în Bizanț – moștenitorul Imperiului Roman, creștinii încă erau persecutați".
Eduard Alhazov
Doctor în istorie
Cultul cărții
Peste aproximativ 100 de ani de la adoptarea creștinismului de către Armenia, la începutul secolului V e.n., savantul, lingvistul, filozoful și traducătorul Bibliei Mesrop Mashtots a creat alfabetul armean. Potrivit lui Alhazov, acest lucru a jucat un rol enorm în dezvoltarea culturii armenilor: „Armenii au prețuit cărțile întotdeauna, văzând în ele reflectarea înțelepciunii supreme. Dacă aveau loc atacuri sau incendii, ei salvau în primul rând copiii și cărțile, ca valori principale ale familiei. De aceea la armeni, este adânc înrădăcinat cultul cărții".
Cultul cărții
Peste aproximativ 100 de ani de la adoptarea creștinismului de către Armenia, la începutul secolului V e.n., savantul, lingvistul, filozoful și traducătorul Bibliei Mesrop Mashtots a creat alfabetul armean. Potrivit lui Alhazov, acest lucru a jucat un rol enorm în dezvoltarea culturii armenilor: „Armenii au prețuit cărțile întotdeauna, văzând în ele reflectarea înțelepciunii supreme. Dacă aveau loc atacuri sau incendii, ei salvau în primul rând copiii și cărțile, ca valori principale ale familiei. De aceea la armeni, este adânc înrădăcinat cultul cărții".
De-a lungul istoriei sale, Armenia a trecut prin numeroase războaie și conflicte, pierderea și restabilirea statalității. Cutremurele puternice au distrus de mai multe ori în totalitate vechea capitală a țării, Ani. Condițiile dificile de viață au dus la aceea că armenii s-au împrăștiat prin toată lumea, stabilindu-se printre alte popoare. O parte dintre armeni s-a stabilit pe teritoriul de lângă Marea Neagră, inclusiv Galiția, Crimeea și țările balcanice.
~
„Mulți compatrioți de-ai noștri s-au stabilit pe teritoriul viitoarelor state Moldova, Valahia și Transilvania, aproximativ în secolele X-XII. Conform izvoarelor istorice, este vorba de orașele Suceava, Iași, Botoșani, Bilhorod-Dnistrovskyi, Lviv ș.a. De regulă, armenii se mutau în localitățile care erau intersectate de căi comerciale. De exemplu, de la Bilhorod-Dnistrovskyi până la Lviv, aproape toate caravanele comerciale erau conduse de armeni. Atunci, aceasta era o ocupație deosebit de riscantă, însă armenii beneficiau de legături de rudenie și de cunoașterea multor limbi și dezvoltau pe larg comerțul în regiunea noastră".
Eduard Alhazov
Doctor în istorie
În arhive s-au păstrat date despre ce mărfuri și unde le duceau comercianții armeni.
„Documentele mărturisesc despre achizițiile mărfurilor de către armenii din Lviv făcute în Moldova și despre exportul lor în țările din Europa Centrală și de Est. De exemplu, în anul 1581, ei au cumpărat 2020 de tauri. Comercianții armeni din Kameneț-Podolsk cumpărau din Moldova tauri, cai – autohtoni și de origine turcă, piei, vinuri moldovenești, votcă turcească, ceară, pește... Ei aduceau în orașele moldovenești în special textile din Silezia".
Scrie profesorul Elena Podgradskaia în articolul „Participarea armenilor din Moldova și Ucraina la dezvoltarea comerțului din țările Europei Centrale și de Est în secolele XVI-XVII".
Este atestată documentar și participarea comercianților armeni în legăturile comerciale ale Moldovei, Ucrainei și Poloniei cu Transilvania. Armenii din Suceava (capitala Moldovei) menținea legături comerciale active cu Rusia. „Prin Suceava și alte orașe moldovenești au început să circule caravane comerciale armenești, care uneau, prin intermediul Moldovei, piețele orientale și cele occidentale și care au intrat în istorie cu denumirea „care armenești"", scrie istoricul armean Ovanes Aleksanean în articolul „Armenii și biserica armenească în Moldova".
Istoricii ajung la concluzia că armenii, de rând cu grecii, alcătuiau cel mai mare număr de comercianți din acest ținut, dezvoltând comerțul interior și cel exterior al cnezatelor. Potrivit lui Eduard Alhazov, istoricul român, academicianul Nicolae Iorga considera că armenii au contribuit substanțial la formarea Moldovei, Valahiei și Transilvaniei: în secolele XIV-XV, dezvoltând comerțul exterior, comercianții armeni au contribuit la apariția și dezvoltarea orașelor, iar, prin aceasta, și la formarea cnezatelor.
Scriitorul, publicistul și istoricul român Bogdan Petriceicu Hașdeu scria în lucrarea sa „Istoria toleranței religioase" că „armenii au apărut pe teritoriul Moldovei istorice cu mult până la formarea statalității și au fost printre primii întemeietori ai orașelor medievale moldovenești", menționează vicedirectorul Institutului de Istorie al AȘM Lilia Zabolotnaia în lucrarea „Relațiile moldo-armenești. Analiza istoriografică (secolul XIX – sfârșitul secolului XX)".

Potrivit lui Eduard Alhazov, în epoca medievală, domnitorii invitau în mod special familii de armeni și le ofereau înlesniri pentru a încuraja comerțul. Iar în anul 1401, la Suceava, a fost deschisă eparhia armenească – diploma despre deschiderea acesteia a fost înmânată episcopului Oganes de către domnitorul moldovean Alexandru cel Bun.

Politica de protecție a armenilor a fost continuată de Ștefan cel Mare, care le-a acordat privilegii comerciale și încuraja în orice mod migrația armenilor din Crimeea în Moldova, după ce peninsula a fost cucerită de către turci. De asemenea, armenii alcătuiau o parte semnificativă a armatelor lui Ștefan cel Mare în timpul bătăliilor lui împotriva turcilor. De treburile vamale era responsabil armeanul Simkan, iar în anul 1498, el a fost înlocuit cu comerciantul armean Kalian din Akkerman.
Ba mai mult, potrivit lui Eduard Alhazov, „unul dintre domnitorii Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574), a fost de origine armean". „Dimitrie Cantemir menționa în lucrarea sa „Descrierea Moldovei" că Ioan Vodă-Armeanul a fost un om foarte cult, știa câteva limbi și își dorea foarte mult libertatea poporului său. El a fost domnitor doar doi ani, însă a reușit să se proslăvească prin încercarea sa de a consolida puterea centrală în țară și de a elibera Moldova de jugul otoman, afectând interesele boierilor care l-au numit `cumplit`", a remarcat Alhazov. Totodată, el a menționat că istoricii români Hașdeu și Iorga explicau acest „cumplit" prin „înfricoșător, groaznic pentru dușmanii Moldovei".

În perioada domniei lui Ioan Vodă-Armeanul, în Țara Moldovei au început să fie bătute monede de aramă mărunte și cam în aceeași perioadă, capitala Moldovei a fost mutată de la Suceava la Iași, acest lucru fiind justificat strategic. „Ioan Vodă-Armeanul coresponda cu Ivan Groznîi, i-a învins pe turci la Brăila și Bender. Însă în vara anului 1574, fiind trădat de boieri, Ioan Vodă a fost învins la Cahul; încălcându-și promisiunea, turcii l-au executat cu cruzime, la fel ca și cea mai mare parte a oștilor", a povestit Alhazov.

La sfârșitul secolului XVIII – începutul secolului XIX, colonia de armeni din Moldova a început să se extindă datorită privilegiilor economice pe care Imperiul Rus le acorda migranților din Basarabia. Deja în anul 1817, diaspora armenească din Basarabia număra 544 de familii, dintre care două treimi trăiau în județele Orhei și Bender.
„Populația armenească din Chișinău a început să crească după anexarea Basarabiei de către Rusia și transformarea ei în centru gubernial, atingând către anul 1861 peste o mie de persoane"
Scriu Elena Podgradskaia și Valentin Tomuleț, istorici din Moldova, în lucrarea „Activitatea comercială a negustorilor armeni din Basarabia, în primele trei decenii ale secolului XIX"
Conform recensământului
din anul 1897,

în Basarabia locuiau puțin peste 2 mii de armeni
În prezent, conform estimărilor aproximative, în Moldova

ei numără aproximativ 10 mii de locuitori, adică mai puțin de 1% din populație
Cele mai importante comunități armenești

sunt în Chișinău și Bălți
Întrebat dacă armenii din țara noastră consideră că Moldova este casa lor, Gaik Vartanean, președintele comunității armenești din Republica Moldova, a spus: „Desigur. Că doar armenii sunt aici din secolul XIV. Nu există discriminare. Există, desigur, cazuri particulare, dar ele sunt unice".

Gaik Vartanean
președintele comunității armenești din Republica Moldova
~
„Una dintre personalitățile eminente de origine armeană din Moldova este Manuc-bei Mirzoian. Despre el s-a scris mult, însă unele pagini ale biografiei sale nu au fost cercetate nici până astăzi. Viața sa continuă să ascundă multe taine. A fost un antreprenor și diplomat talentat, care a obținut studii la Iași și care a știut 12 limbi, a ajuns în funcții înalte în Imperiul Otoman – de la consilier principal al marelui vizir până la administrator al finanțelor și consilier pentru relații internaționale. Datorită lui Manuc-bei, în anul 1806, au fost împiedicate distrugerea de către turci a orașelor București și Iași, precum și răzbunarea asupra domnitorului valah Constantin Ipsilanti", a spus Eduard Alhazov.
În afară de aceasta, Manuc-bei a avut un rol important în procesul de încheiere a Tratatului de Pace de la București din anul 1812 și intrarea teritoriului dintre Prut și Nistru în componența Imperiului Rus. Mutându-se în Basarabia, Manuc-bei a devenit foarte repede cel mai bogat moșier din gubernie, cu planuri grandioase.

Însă el n-a reușit să-și îndeplinească multe planuri. El a decedat la vârsta de 48 de ani (în anul 1817), în circumstanțe misterioase, lăsând o văduvă tânără și șase copii. Manuc-bei a fost înmormântat în curtea Bisericii Armenești din Chișinău. „Afacerea tatălui a fost preluată de fiul său Murat, care a construit la Hâncești un castel extraordinar, cu o grădină de iarnă, o uzină de cărămizi, a organizat producerea vinului conform unei tehnologii franceze, a finanțat una dintre primele linii de telegraf. Pentru construcția castelului, Murat Manuc-bei l-a atras pe Alexandru Bernardazzi, absolvent al unei școli de construcții din Petersburg. Șase ani mai târziu, în anul 1856, Alexandru Bernardazzi a devenit arhitect șef al Chișinăului, activând în această funcție timp de 22 de ani", a mai spus Eduard Alhazov.
~
Biserica Armenească din centrul istoric al Chișinăului (pe teritoriul vechii Curți Armenești) a fost construită după un cutremur de pământ foarte puternic din anul 1802. Biserica a fost sfințită în luna decembrie 1804. Mai târziu, după proiectul lui Alexandru Bernardazzi, lângă biserică a fost construit un portic. După cel de-al doilea război mondial, Biserica Armenească „Sfânta Maica Domnului" a fost restaurată sub conducerea arhitectului Agasi Ambartsumyan din Moldova.

Legenda precum că anume datorită armenilor, Chișinăul a devenit capitală a Basarabiei – chipurile, comercianții armeni i-au mituit pe funcționarii ruși – „este o poveste nefondată", a menționat doctorul în istorie Mark Tkaciuk, pe jumătate armean. „Încă în anul 1812, s-a decis ca orașul Chișinău să fie capitală a Basarabiei", a precizat el. În ce privește săpăturile pe teritoriul Bisericii Armenești, printre numeroasele descoperiri interesante pot fi menționate obiectele din porțelan fritat, confecționate de meșteri armeni în orașul Kutahya din Turcia.
„Armenii s-au stabilit la Chișinău încă în secolul XVII. În cadrul culturii orășenești, toate comunitățile foloseau aproximativ unul și același set de obiecte. Dar e imposibil ca acestea să fie legate direct de armeni".
Mark Tkaciuk
doctor în istorie
La începutul secolului XIX, în Chișinău și în alte orașe ale Basarabiei, au început să se mute comercianți armeni din Imperiul Austriac și din Moldova de peste Prut. În plus, după ce, în 1802, armenilor din Grigoriopol le-a fost permis să se mute în alte orașe, mulți dintre ei au venit la Chișinău. Aici, ei continuau să se ocupe de comerț, deschizând prăvălii, magazine și cafenele.

„În anul 1814, Bisericii Armenești i-a fost alocat un teren în perimetrul străzilor Tighina, Armenească, Ștefan cel Mare, 31 August. Construcții pe acest teren au început să apară în perioada primului arhiepiscop armean Grigorii Zaharean. Aici a fost construită clădirea Mitropoliei Armenești, brutării, restaurante, hoteluri, depozite și case de locuit. La începutul secolului XIX, acest loc era foarte popular – aici, adesea erau organizate recepții și serate, la care participau aristocrații din Chișinău. Acest teritoriu din centrul Chișinăului a obținut denumirea de Curte Armenească", a povestit Eduard Alhazov, adăugând că, în conformitate cu recensământul din anul 1897, mai mult de o jumătate din armenii din Basarabia aveau studii, ceea ce însemna de două ori mai mult decât în general în Imperiul Rus.
~
În casele din Curtea Armenească adesea venea Alexandr Pușkin, în timp ce se afla în exil. El apărea adesea împreună cu armeanul Artiom Hudobașev, consilier de la colegiu, care făcea parte din „cercul basarabean" apropiat al lui Pușkin.
Contemporanii își aminteau că una dintre primele poezii scrise de poet în Basarabia – „Șalul negru" – are legătură cu Hudobașev. Eroul poeziei, surprinzându-și iubita – o tânără grecoaică – în brațele amantului armean, îi omoară pe ambii.

Generalul Ivan Liprandi, care slujea în Chișinău (inclusiv în poliția secretă), scrie în memoriile sale: „În „Șalul negru" al lui Pușkin, Hudobașev a considerat că el este „armeanul". Glumeții au confirmat acest lucru, iar Hudobașev a dat de înțeles că el într-adevăr i-a „furat" lui Pușkin pe cineva. Aflând despre aceasta, poetul nu l-a lăsat în pace și de fiecare dată când îl vedea pe Hudobașev (dar acest lucru se întâmpla foarte des), începea să citească „Șalul negru". Conflictele dintre cei doi se terminau, de obicei, cu scena în care Pușkin îl trântea pe Hudobașev pe canapea și îl călărea (unul dintre trucurile preferate ale lui Pușkin în acea perioadă), spunând: „Nu-mi lua grecoaicele!". Acest lucru îi plăcea lui Hudobașev, care își imagina că poate fi rivalul [poetului]".

În timpul celui de-al doilea război mondial, clădirile Curții Armenești au fost distruse, la fel ca și întregul centru al Chișinăului.
Paștele la Biserica Armenească
Iar cimitirul central orășenesc a fost numit, în popor, Armenesc, pentru că avea ieșire pe strada Armenească. Însă cimitirul armenesc oficial se află în Valea Trandafirilor și astăzi se numește catolic. La începutul secolului XIX, acolo a fost oferit pământ pentru cimitirul polonez și cel armenesc. În partea armenească, în dreapta de la intrare, la începutul secolului XX, a fost construită o clopotniță. Există o clopotniță și în partea poloneză, construită pe banii armeanului catolic Ohanovici (în diaspora moldovenească, armenii catolici nu sunt mai mult de 1%).

Iar în Biserica Armenească, funcționează astăzi șoala duminicală, sunt organizate cursuri de limba armeană și de șah.
„Activitatea comunității noastre ține de păstrarea culturii armenești în Moldova, studierea limbii armene. Practic, în fiecare an, noi organizăm la Chișinău un concert dedicat Zilei Mamei, dragostei și frumuseții. Aceasta este o sărbătoare armenească, marcată la 7 aprilie. Anul trecut, noi am organizat la Chișinău o conferință consacrată contribuției armenilor în dezvoltarea civilizației mondiale, în istoria României și a Moldovei".
Gaik Vartanean
Conducătorul Asociației Obștești „Comunitatea Armeană din Moldova"
~
Gheorghe Asachi
(1788-1869), s-a născut în satul Herța, Moldova (în prezent, raionul Herța, regiunea Cernăuți, Ucraina)
Scriitor moldovean, poet, pictor, istoric, dramaturg și traducător de origine armeană. A fost unul dintre cei mai influenți oameni din acea perioadă din Moldova și România. A fondat tipografia și prima fabrică de hârtie din Țara Moldovei, a editat reviste, manuale. A fost întemeietorul nuvelei istorice românești. A fost primul ministru al învățământului din România. A contribuit la dezvoltarea teatrului național, a organizat primele spectacole de teatru în limba maternă, care au pus baza dramaturgiei naționale: „Mihai, eroul românilor", „Dragoș, primul domnitor al Moldovei", „Țarul rus Piotr I la Iași", pastorala „Sărbătoarea bacilor moldoveni". În anul 1822, domnitorul Moldovei Ion Sturdza l-a numit pe Asachi reprezentant diplomatic în Austria, acordându-i, cu această ocazie, și un titlu nobil. Cinci ani mai târziu, sub redacția sa, începe să apară prima gazetă moldovenească – „Albina românească" (1829-2849). A fost înmormântat la Biserica „40 de Sfinți" din Iași.
Spiru Haret
(1851-1912), s-a născut la Iași
Matematician, fizician, astronom. După absolvirea Universității din București, a avut un stagiu la Sorbona, unde a obținut titlul de doctor în fizică. Este cunosută lucrarea sa despre accelerația seculară a Lunii, iar un crater de pe partea întunecată a Lunii îi poartă numele. Spiru Haret a întemeiat observatorul astronomic din București. De trei ori a fost ministru al învățământului în România, a reorganizat totalmente sistemul de instruire în țară. De asemenea, Haret a fost implicat în activități publice, a ajutat la crearea și dezvoltarea primelor organizații armenești din România.
~
„Statură medie, figură deosebit de puternică, față oacheșă, frunte lată, cel mai adesea nas mare, acvilin sau drept, la majoritatea – păr întunecat sau negru ca smoala, ochi mari, căprui, cu gene lungi... Armenii știu cum să obțină ceea ce-și doresc. O influență uriașă asupra formării la armeni a unor astfel de calități cum ar fi fidelitatea în prietenie și disponibilitatea de a oferi ajutor a avut-o lupta multiseculară de eliberare națională... Armenii sunt capabili să stabileasă rapid relații de afaceri cu reprezentanți ai oricărei naționalități. Totodată, armenii sunt sensibili față de lipsa de respect, atitudinea superficială, se supără foarte tare dacă sunt ignorați"
Scrie Sati Petrosean în lucrarea „Particularitățile social-psihologice ale formării Armeniei și poporului armean"
Bucătăria națională a armenilor este foarte bogată, variată, plină de aromele condimentelor și iale erburilor, mai ales tarhon și coriandru. Există numeroase feluri de frigărui armenești, inclusiv „khorovats" și „kufta" – bile din carne dezosată, fierte într-o zeamă specială; cunoscutele „dolma" – sarmale cu frunze de viță de vie umplute cu un amestec din carne de oaie, orez, ardei, verdeață, ceapă; „baskyrtat" – fâșii înguste din carne de vită, fiartă, cu coriandru, nuci și stropite cu matcun (un preparat fermentat din lapte, similar iaurtului).
Din băuturile alcoolice, armenii preferă coniacul armenesc, vinul și „Artsakh" – votcă de dude albe și vinuri armenești.
Întrucât armenii sunt printre primii care au adoptat creștinismul, în cultura lor practic nu s-au păstrat elemente păgâne. Este interesantă sărbătoarea armenilor „Binecuvântarea strugurilor". Ea se organizează în prima duminică după 15 august. Oamenii aduc la biserică primii struguri pentru a-i sfinți. În același timp, aceasta este o ofrandă Sfintei Maici a Domnului. În Armenia ante-creștină, ritualul de sfințire a strugurilor era înfăptuit de țar sau de preotul suveran. Până la aceasta, era interzisă ruperea strugurilor, pentru ca aceștia să reușească să să devină suficient de dulci.
Hacikar armenesc
Unul dintre elementele distinctive ale culturii armenești este considerat „hacikar" – o cruce de piatră. Hacikarurile au apărut la începutul secolului IV, când Armenia a adoptat creștinismul.

Mai târziu, crucile de piatră sau lespezile cu imaginea crucii au început să fie instalate în cinstea victoriei asupra dușmanilor, cu ocazia finalizării construcției unei biserici sau a unui pod, drept recunoștință pentru obținerea loturilor de pământ. Acestea serveau drept semne de frontieră și monumente funerare.

Potrivit afirmațiilor lui Gaik Vartanean, în primăvara anului viitor, comunitatea armenească, cu ajutorul Ambasadei Armeniei, intenționează să instaleze un hacikar la intersecția străzilor București și Armenească din Chișinău.
~
„Cum poate fi explicată solidaritatea diasporei armenești? Fuga de genocid, soarta complicată au educat în armeni persoane cu verticalitate – ei pot miza doar pe ei și pe cei apropiați. În comunitatea armenească nu există întrebări despre identitate, cultură, limbă. Ceea ce, cu regret, nu se poate spune despre Moldova. De ce revoluția din Armenia a trecut fără vărsări de sânge? Pentru că noi nu înțelegem, cum un armean poate împușca în alt armean".
Gaik Vartanean
Conducătorul Asociației Obștești „Comunitatea Armeană din Moldova"
Tsitsernakaberd – monument în memoria victimelor genocidului armenilor
Genocidul armenilor este o pagină aparte, îngrozitoare din istoria poporului. „Adesea în presă se scrie despre „genocidul din anul 1915". În realitate, timp de secole, Imperiul Otoman promova o politică de încălcare a drepturilor și de represiune a altor popoare. Acest lucru se manifesta prin impozite majorate, limitarea multor drepturi – pentru portul anumitor haine, deținerea armelor ș.a.", a povestit Eduard Alhazov. Totodată, el a subliniat că cele mai îngrozitoare pagini țin de exterminarea directă: „Numai în perioada sultanului Abdul-Hamid, în 1894-1896, au fost distruși fizic 300 de mii de armeni. Mii de victime au fost și mai târziu. Iar evenimentele din anii 1915-1923 constituie apogeul violenței, a cărei sarcină principală era prevenirea căderii Imperiului Otoman prin exterminarea fizică a populației ne-musulmane și păstrarea pământurilor cucerite anterior".
„Cifra medie a celor omorâți în anii 1915-1916, precum și a celor decedați în aceeași perioadă din cauza deportărilor – în drum spre Mesopotamia – este de aproximativ 1,5 milioane de oameni. În luna septembrie 1922, în timpul măcelului din Smirna, au fost omorâți și arși aproximativ 180 mii de greci și 12 mii de armeni. Cum pot armenii să uite cea mai mare catastrofă din istoria lor – distrugerea unei părți importante a națiunii lor, în primul rând, pe pământurile istorice din vestul Armeniei?"
Eduard Alhazov
Doctor în istorie
Steaua memoriei victimelor genocidului lângă Biserica Armenească din Chișinău
Autoritățile oficiale ale Turciei nu recunosc genocidul. Potrivit afirmațiilor lui Alhazov, recunoașterea de către Ankara a genocidului armenilor ar însemna nu doar pierderi de reputație. Aceasta ar atrage după sine restituția – compensarea daunelor: au fost exterminați nu numai oamenii, dar erau acaparate și averile lor, mobile și imobile. Aceasta înseamnă sume uriașe și teritorii foarte mari, pe care, cândva, au trăit popoare ne-musulmane – armeni, greci ș.a.

„Revenind la subiectul armenilor din Moldova, vreau să menționez că în istoria Moldovei s-au păstrat sute de nume ale acelor armeni care în secolul XX și astăzi, prin forțe proprii, au creat și mai creează imaginea republicii noastre", a concluzionat Alhazov.
Text: Ecaterina Cojuhari
Prezentare: Tatiana Bulgac