30ºC Chișinău
Miercuri 20 iunie 2018

„Deocamdată, slavă domnului, pentru aceasta nu se pedepsește cu închisoarea”. Interviul NM cu caricaturistul Alex Buretz

 În zilele de lucru este designer, în cele de odihnă – DJ, iar pe internet Alex Buretz este cunoscut ca autor al celor mai exacte caricaturi pe tema realităților politice. Pagina cu desenele sale are câteva mii de abonați. În lucrările sale Alex nu-i cruță nici pe cunoscuții politicieni, nici pe simplii orășeni. Într-un interviu acordat reporterului NM Olga Gnatcova pictorul a povestit despre rolul caricaturii în lupta cu prejudecățile și corupția, de ce în Moldova e mai bine să nu conectezi televizorul și despre existența în umor a eventualelor limite ale celor admisibile.

Mi-au propus să desenez ceva în susținerea candidatului X”

De ce în caricaturile dvs. predomină politica? De obicei, toți se plâng că și așa e prea multă și răspândită.

Eu am caricaturi și pe teme sociale. Însă politica este ceea ce noi vedem la televizor, ceea ce determină viitorul nostru. Prin intermediul desenelor, eu îmi pot reda punctul meu de vedere.

Cum reușiți să mențineți echilibrul, ca să-i „prindeți” pe toți.

Eu nu scriu niciodată nume concrete. Fiecare spectator poate sau nu să recunoască pe cineva. Și dacă o imagine seamănă cu un activist politic... Eu nu critic o persoană concretă, ci mai degrabă anumite acțiuni politice.

Deși lipsesc numele, din desenele dvs. e clar despre cine e vorba. Îndeosebi, aveți o serie întreagă cu genericul „Tânărul socialist”.

Dacă veți privi mai atent, veți observa că acolo e vorba de „Tânărul sAcialist”. Este mai degrabă o aluzie. Fiecare spectator „leagă” ceea ce vede în desene cu ceea ce se întâmplă în realitate.

Pentru dvs. aceasta este doar o satisfacție sau totuși sperați că prin caricaturi, se poate schimba ceva, descoperi, povesti?

Sper că într-o anumită măsură, fie și indirect, caricaturile îi pot influența pe cititori. Posibil, urmărind și amuzându-se, el sau ea va începe să gândească altfel, vor privi lucrurile obișnuite în alt mod.

Majoritatea percep foarte serios dezbaterile despre limbă sau, să zicem, „lupta” dintre partidele de dreapta și cele de stânga.

Probabil, o atitudine serioasă poate fi văzută și la televizor. Prin prisma umorului însă informația este percepută un pic altfel.

Apropo, redactorul șef al revistei satirice franceze „Charlie Hebdo” a spus cândva că „dacă nu este satiră, nu este nici democrație”. Care este situația umorului și a democrației în Moldova?

De-a lungul istoriei, oamenii au luptat cu puterea coruptă prin intermediul caricaturii. Au fost cazuri când astfel de imagini erau interzise, însă acestea au avut un rol special în lupta cu corupția și nimeni nu a reușit să interzică totalmente caricaturile.

Deocamdată, slavă domnului, pentru aceasta nu se pedepsește cu închisoarea. Așa cum a fost, de exemplu, în Rusia, unde oamenii au fost judecați pentru colaje și distribuiri. Sper că la noi nu se va întâmpla așa ceva. Se poate de lucrat.

Partide sau instituții media importante vi s-au adresat cumva, întâmplător, cu propunerea de a colabora?

A fost un caz când mi-au propus în timpul campaniei electorale. Dar am refuzat. Eu nu sunt adeptul vreunui partid. Ceea ce eu desenez este stricta mea opinie.

Ce anume v-au propus, ce fel de colaborare?

Mi-au propus să desenez ceva în susținerea candidatului X. Cu caracter umoristic, asemănător cu ceea ce eu fac, însă în susținerea unui singur candidat.

În știrile obișnuite este prea mult gunoi”

Urmăriți cu regularitate știrile locale, ca ulterior să faceți caricaturile?

Eu nici nu privesc la televizor. Din postările video le urmăresc doar pe cele ale lui Andrei Bolocan. Citesc în permanență știrile obișnuite – câte ceva de pe facebook, câte ceva îmi transmit prietenii.

Ce vă pare cel mai evident în presa moldovenească?

Posturile de știri susțin foarte clar un anumit politician sau partid politic. Și rareori îndrăznește cineva să scrie obiectiv despre toate, fără ordin „de mai sus”. Lipsește foarte mult jurnalismul de investigație. Există Rise Moldova și câteva ziare, care uneori publică investigații. Însă aceasta e puțin.

În știrile obișnuite este prea mult gunoi. La părinți, când privesc la televizor și văd ce arată, îmi doresc să-l deconectez imediat.

Le propuneți și părinților să renunțe la televizor?

Părinții mei trăiesc în sat și nu au alte distracții, de aceea ei urmăresc noutățile, serialele.

Le arătați lucrările dvs.?

Da, le arăt. Dar nu pe toate. Unele... mă jenez să le prezint părinților. Le arăt desenele decente, ei înțeleg, dar cel mai adesea reacția lor este neutră.

Care a fost cea mai neașteptată reacție la caricaturile dvs.? Și a celor apropiați, și în rețelele de socializare.

Sincer vorbind, în principiu, eu am așteptat mai multe reacții negative la caricaturile mele. Se întâmplă că cineva nu este de acord sau este nemulțumit de cele văzute. În general însă reacția este bună. Uneori, ideile care nu îmi păreau evidente, se bucurau de o reacție neașteptată, iar altele dimpotrivă, nu „agățau”.

Popularitatea căror desene o așteptați cel mai puțin?

Există o legitate: „împușcă” acele caricaturi care sunt desenate la timpul potrivit. Dacă se întâmplă ceva și timp de câteva ore, cât noutatea e discutată de toată lumea, eu pregătesc desenul, acesta este răspândit foarte repede. De exemplu, când a fost scandalul privind construcția benzinăriilor în Chișinău, eu am desenat imediat niște schițe și caricatura a devenit populară.

Cine dintre caricaturiști vă inspiră, este punct de orientare în activitatea dvs.?

Este autorul rus Diuran. El desenează caricaturi foarte simple, dar exacte. Totodată, el are glume care te pun pe gânduri. Adesea nu înțelegi dintr-odată, dar mai târziu te gândești: „Asta da! Precis!”. Mai este un grup american de autori Toon Hole. Și ei au lucrări interesante și ca tehnică, și ca tematică.

Vreau să demonstrez, cum sluțim arhitectura prin construcțiile noastre”

În una dintre caricaturile dvs. este luată în derâdere publicitatea socială – bannerele „nu fumați” și altele asemănătoare. Cu toate acestea, recent, ați avut o expoziție cu tematică socială, în parlament. De ce ați participat la acest proiect?

Specific din start că expoziția a fost organizată de Platforma pentru Egalitate de Gen. Este un proiect comun al acestei organizații și al UN Women și alte instituții.

De ce am criticat bannerele care îndeamnă renunțarea la fumat? Pentru că ele nu au efect, dar costă scump. Nu cred că măcar cineva s-a lăsat de fumat datorită imaginilor cu țigara ruptă, de pe banner.

Platforma care a organizat expozița are mult material, ei singuri scriu multe și adună informații. Îmi sunt apropiate ideile despre egalitate pe care ei le promovează. Posibil, ele și sunt noi pentru Moldova, însă câte puțin, oamenii vor începe să le înțeleagă.

Dar ce e nou în ele pentru Moldova? De exemplu, și bărbații, și femeile lucrează.

De exemplu, până în prezent, în special în localitățile rurale, părinții le spun fiicelor: „Până la 25 de ani, trebuie neapărat să te căsătorești”. Și uneori ei singuri le caută soți.

Caricaturile sunt inclusiv despre aceasta: în ele se arată clar că femeia poate decide singură când să se căsătorească. Și trebuie să ne debarasăm de stereotipurile la această temă.

Cum credeți, va fi vreun folos din caricaturile care au fost expuse în parlament și nu în localitățile rurale?

Expoziția aceasta din parlament a fost vizitată și de copii, și de maturi. A fost ziua ușilor deschise. Însă eu sunt sigur că oricine poate veni și vedea.

Astfel de expoziții au fost organizate și în centrele raionale. Acest lucru, desigur, este mult mai efectiv. Este o modalitate de a-i informa câte puțin pe oameni. Cu pași mici, ideile pot fi promovate și în continuare.

În care proiecte sociale ați mai dori să participați?

Probabil, în proiectele ce țin de Chișinău, amenajarea orașului. Noi avem oameni care au studiat în străinătate și se ocupă de urbanism. Ca specialiști, ei ar putea să propună propriile idei, iar eu – să le ilustrez.

1 of 3

Acum pregătesc un proiect la această temă. Este vorba de modelul apartamentului seria 143, proiectul unui bloc din sectorul Râșcani. Fiecare din cei care îl va primi, va putea singur să încleie din hârtie o asemenea casă, iar apoi să încleie anexele și în final, să obțină o casă asemănătoare cu cea în care trăiește. Este și un model mai simplu, care poate fi „construit” și de copii.

Cu acest proiect aș vrea să atrag atenția asupra arhitecturii sovietice – modernism, brutalism. Eu personal, de mic, am trăit într-o astfel de casă. Noi vedem aceste case în fiecare zi, dar nu acordăm atenție arhitecturii. În timp ce pregăteam macheta, am fost la ChișinăuProiect, unde se păstrează aceste proiecte sovietice. Am aflat foarte multe lucruri interesante despre aceste clădiri.

Și, desigur, aș vrea să demonstrez, cum sluțim arhitectura cu aceste construcții. În fiecare zi vedem aceste clădiri, dar, în proporții mai mici, e mai simplu să atragi atenție la faptul cum se schimbă imaginea acestor clădiri. Datorită „culorii preferate”, de exemplu, culoarea salatei verzi.

În ce mod vor fi distribuite aceste machete?

Încă nu știu cât de mare va fi interesul față de ele. O variantă este în formă de plan, ca fiecare să-l poată încleia. Cea de-a doua sunt casele finisate. Și desigur anexele, care pot fi încleiate la fiecare etaj.

În ultimii ani, în lume a apărut interesul față de clădirile sovietice. M-am inspirat și eu când am văzut în studioul polonez Zupagrafika astfel de machete ale caselor din diferite orașe ale Europei. La ei, de exemplu, este și „Romanița” din Chișinău. Am decis să fac ceva asemănător, adăugând coloritul moldovenesc.

În opinia dvs., cum s-a schimbat Chișinăul în ultimii ani? Și de ce astăzi „orașul” este o problemă?

Din punct de vedere estetic, într-adevăr, sunt multe probleme – multe anexe, panouri publicitare. Orașul nu este adaptat stuației privind transportul. Când era abia în construcție, se făceau calcule pentru un anumit număr de mașini, iar acum e cu totul altceva. La toate acestea trebuie acordată o atenție specială.

Ce nu-i ajunge Chișinăului, un primar bun sau totuși orășeni conștiincioși?

Un primar și experți în urbanism. Iar orășenii... ar fi bine ca ei cel puțin să nu facă gunoi. Mai trebuie neapărat ca gunoiul să fie sortat. De obicei, noi aruncăm gunoiul și ni se pare că el se evaporă undeva. În realitate, nu e așa. Eu am fost la gunoiște. Avem și o uzină de reciclare a gunoiului. Până nu vezi toate acestea, nu înțelegi amploarea.

Dvs. reușiți să sortați gunoiul?

Da, așa și fac acasă. Cu greu, dar am reușit să-i obișnuiesc și pe părinți. În sat, problema este și mai mare – acolo, totul se aruncă la gunoiște, apoi se arde. După aceasta, oamenii se plâng: „De ce în tot satul e acest miros?”. Dar acolo sunt și sticle, și plastic – toate grămadă. Plasticul de la părinți îl aduc în oraș, ca ulterior să-l arunc în containerul special.

А вам удается сортировать мусор?

Important e să fie evitată vulgaritatea”

Dacă e să revenim la caricaturi, este ceva ce încă nu ați luat în derâdere?

Desigur, este o oarecare limită care nu trebuie depășită. Am văzut ce fac cei de la „Charlie Hebdo”. Francezii au o altă cultură, la fel cum e și în Europa în general. Ei au magazine întregi de benzi desenate. Există un interes foarte mare pentru benzi desenate, caricaturi, sunt muzee „specializate” în astfel de lucrări. De aceea, posibil, ceea ce face „Charlie Hebdo” este perceput un pic altfel. Iar pentru noi, posibil, acest lucru este „în afara limitelor”.

Aveți și caricaturi ale politicienilor, și ale orășenilor de rând, și ale preoților. Mitropolitul Vladimir, de exemplu, este un erou frecvent al desenelor dvs. În ce constă autocenzura dvs.?

Probabil, cel mai important e să fie evitată vulgaritatea, să nu se exagereze.

Ați avut desene în care ați simțit că ați exagerat?

Nu, pentru că înainte de publicare, îmi consult întotdeauna prietenii. Și prietena mea îmi spune uneori: „Așa nu se poate, e prea de tot”.

Este vreo caricatură pe care o considerați cea mai bună?

După publicare, de obicei, eu mă gândesc: trebuia să fac altfel. Conform statisticii, există cea mai populară caricatură apreciată de cititori, dar cea mai preferată de mine... prea puțin probabil. Fiecare poate fi îmbunătățită.

Ați vorbit despre faptul că cea mai bună caricatură este cea actuală, la tema zilei. Dar iată astăzi (31 ianuarie), ce ați desena?

Probabil, ceva despre odihna și elicopterul președintelui.

Autor: Olga Gnatcova

Партнерские ссылки