11ºC Chișinău
Miercuri 19 septembrie 2018

„Ea a fost organizatorul și creierul acestei operațiuni”. În achitarea Stelei Pahomi în dosarul despre escrocherie a fost văzută mâna lui Plahotniuc

Judecătoria sectorului Buiucani a achitat-o pe Stela Pahomi, fostă membră a consiliului de administrație al Moldova-Agroindbank (MAIB), în dosarul privind escrocheriile cu acțiunile băncii și i-a restituit bunurile care i-au fost confiscate. Și fratele acesteia, Alexandru Grumeza, a fost achitat, iar alți doi învinuiți în același dosar au fost recunoscuți vinovați, însă eliberați de răspundere penală din cauza expirării termenului de prescripție. Procuratura Anticorupție încă nu a decis, dacă va ataca decizia instanței. În același timp, sentința l-a șocat pe avocatul părții vătămate – acționarii băncii care au rămas fără acțiuni. El a declarat că acțiunile lui Pahomi au fost bine planificate și coordonate, iar în spatele ei se află Serghei Iaralov, mâna dreaptă a liderului democraților Vladimir Plahotniuc.

Judecătoria sectorului Buiucani a pronunțat sentința, la 20 aprilie, în dosarul privind escrocheriile la Moldova-Agroindbank. Judecătoarea Galina Moscalciuc a achitat-o pe fosta membră a consiliului de administrație al MAIB Stela Pahomi. Potrivit hotărârii judecății, acesteia îi va fi restituită toată averea care a fost confiscată, inclusiv peste 6 milioane de lei de pe contul unei bănci comerciale din Moldova, automobilul Porshe și apartamentul din centrul Chișinăului.

Un alt învinuit în același dosar, Alexandru Grumeza, fratele Stelei Pahomi, directorul companiei Claims, de asemenea a fost achitat. Judecătoarea a decis că în acțiunile celor doi nu au fost componente ale infracțiunii.

Cel de-al treilea învinuit – administratorul bazei de date a companiei Registru-Corect Vladimir Torodii – a fost recunoscut vinovat de „abuz în eliberarea instrumentelor financiare”, însă a fost achitat de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

Fostul colaborator al Inspectoratului de Poliție al sectorului Râșcani a fost recunoscut de către Moscalciuc ca fiind vinovat de „retragere, furt, dosire, deteriorare sau nimicire a documentelor, ștampilelor, matricelor sau formularelor”, însă la fel, a scăpat de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție.

În același timp, magistrata a refuzat să examineze acțiunea civilă a părții vătămate, înaintată de Galina Iablocichina și Svetlana Curilova.

newsmaker.md/rus/novosti/ochen-tsennye-bumagi-kak-v-moldove-mozhno-lishitsya-aktsiy-24300

Menționăm că ședința de judecată s-a început cu 20 de minute mai târziu, dar a durat mai puțin de cinci minute. Anume atât timp a petrecut judecătoarea în camera de deliberare, după care a pronunțat sentința.

Procurorul Ina Frunză-Bargan a părăsit sala de ședințe, ignorând întrebările jurnaliștilor. Stela Pahomi de asemenea a refuzat să comunice cu presa.

NM s-a adresat Serviciului de presă al Procuraturii Anticorupție cu rugămintea de a comenta sentința. Purtătorul de cuvânt al instituției Anastasia Mihalceanu a comunicat că acuzaților le-a fost incriminată escrocherie și spălare de bani. Procurorii au cerut pentru toți acuzații diferite termene de privațiune de libertate, în funcție de gravitatea infracțiunii. „Procuratura nu comentează sentința. După examinarea sentinței, va fi luată o decizie privind acțiunile ulterioare”, a comunicat purtătorul de cuvânt.

Întrebată dacă în dosar au fost suficiente dovezi ale vinovăției figuranților, Mihalceanu a subliniat că procuratura expediază în judecată doar acele dosare în care „se conțin dovezi convingătoare, necesare pentru estimarea legitimității acțiunilor acuzaților”.

Avocatul părții vătămate Mihai Gorincioi este unicul care a acceptat să vorbească cu reprezentanții presei. El a spus că s-a ocupat de acest caz începând cu anul 2012 și această infracțiune a afectat foarte serios imaginea Moldovei. „Am scris numeroase demersuri și petiții, în baza cărora au fost concediați câțiva procurori. Eu nu am fost de acord cu poziția lor. Ei îmi spuneau că au primit indicații de la oameni mari și ei nu au putut face nimic. Și iată că în consecință, ei au fost achitați. Sunt șocat”, a spus Gorincioi. El a menționat că clienții săi au pierdut 7 milioane de lei și cinci ani i-au petrecut prin instanțe.

El a mai spus că clienții săi au cerut de la acuzați restituirea pierderilor. „Stela Pahomi a fost organizatorul și creierul acestei operațiuni și ea a fost achitată. Contul ei a fost arestat pentru a asigura restituirea pierderilor. Iar acum a fost achitată, fiind recunoscut vinovat polițistul care trăiește într-o garsonieră și acum, timp de 2-3 ani, noi vom percepe de la el prejudiciul”, a spus avocatul.

Potrivit afirmațiilor lui Gorincioi, aceasta a fost o infracțiune bine planificată și coordonată, prin care, în mod fraudulos, oamenilor le-au fost furate acțiunile.

De asemenea, el a spus că în timpul procesului, învinuirile aduse lui Pahomi au fost recalificate și în loc de 10-15 ani de închisoare, învinuită de escrocherie, au cerut condamnarea ei la trei ani cu suspendare pe un termen de doi ani, învinuită de „provocare de daune materiale pe cale frauduloasă și abuz de încredere”.

„Stela Pahomi este omul lui Serghei Iaralov, iar Iaralov este mâna dreaptă a lui Plahotniuc”, a declarat Gorincioi, comentând achitarea.

Amintim că, potrivit informațiilor Procuraturii Anticorupție, din anul 2010 până în anul 2013, patru acuzați, prin scheme frauduloase, și-au atribuit un pachet de acțiuni ale Moldova-Agroindbank, care le-a permis să-și înainteze oamenii lor în organele de administrare ale băncii. Potrivit datelor procurorilor, organizator al acestei scheme a fost Stela Pahomi.

newsmaker.md/rus/novosti/aktsii-i-mahinatsii-za-chto-arestovana-glava-adminsoveta-moldasig-stella-pahomi-23539

În consecință, acuzații au primit 17 189 de acțiuni ale băncii (1,66% din valoarea de emisii) cu valoarea de piață de 20 de milioane de lei. Pentru aceasta, ei au falsificat delegația pentru dreptul la gestionarea acțiunilor proprietarii cărora erau persoane fizice. Colaboratorul de poliție, acuzat în același dosar, a sustras documentele false din oficiul registratorului, după care actele au fost declarate pierdute.

Acțiunile înstrăinate ale MAB aparțineau celor două surori: Galina Iablocichina și Svetlana Curilova. Acestea dispuneau de 10,93 de mii de acțiuni ale MAIB în valoare de peste 11 milioane de lei – aproximativ 1%. Conform unei scheme asemănătoare, au fost înstrăinate acțiunile a încă 73 de acționari mai mici ai MAIB. Potrivit informațiilor anchetei, Pahomi a reușit să realizeze această schemă datorită faptului că timp de trei ani, ea a controlat Registratorul Independent Registru-Corect.

Pe piața financiară, Stela Pahomi era considerată persoană de încredere a omului de afaceri Veaceslav Platon, care a fost condamnat în dosarul Moldasig la 12 ani de închisoare, fiind învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari. În luna aprilie 2017, Platon a mai fost condamnat la 18 ani de închisoare, în dosarul Banca de Economii, fiind recunoscut vinovat de escrocherie și spălare de bani.

De la 22 martie 2016 până la 14 noiembrie 2016, Stela Pahomi s-a aflat în arest în izolatorul CNA. La 4 noiembrie 2016, ea a depus mărturii în dosarul contra lui Veaceslav Platon, în câteva dosare penale, inclusiv în cazul prvind escrocheriile în Banca de Economii, iar la 14 noiembrie deja Pahomi a fost transferată în arest la domiciliu.

Autor: Alexandra Batanova

Партнерские ссылки