25ºC Chișinău
Joi 23 mai 2019

„Ei toți sunt un pic de Plahotniuci”. Mark Tkaciuk: de ce Dodon și Sandu nu vor omorî dragonul

Încă până la alegerile parlamentare, unii activiști civici și comentatori politici au început să vorbească despre faptul că o posibilă coaliție situativă dintre Partidul Socialiștilor și partidele care au format blocul politic ACUM este unica ocazie reală de a elibera statul de protejații liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc și de a crea condiții minime pentru alegeri democratice. Mulți speră la acest lucru și acum, când s-ar părea că negocierile dintre partide au ajuns în impas. Istoricul, ex-consilierul președintelui și fostul ideolog al Partidului Comuniștilor Mark Tkaciuk a scris pe pagina sa de Facebook, de ce, în opinia sa, o asemenea alianță este imposibilă și a descris, ce reprezintă actualul regim politic din Moldova.

Mircea Eliade spunea că eu sunt scutit de necesitatea de a fi pe placul cuiva. Este în contextul celor scrise mai jos care, cu siguranță, nu vor provoca prea mare entuziasm. Pentru nimeni. Cel puțin, acest lucru.

Mă refer la politica noastră „de insectă” și la intriga ei globală. La faptul, cum și cu ce locuri trebuie să intre în contact rigidul bloc ACUM și firavii socialiști.

Toți discută acum despre aceasta. Și toți înțeleg că această acrobație politică trebuie să se termine cu un rezultat vizibil. În acest mister emoționant, dictatorul Plahotniuc trebuie să aibă rolul „celui de-al treilea, care este în plus”, iar Cartagena moldovenească, de drept, pe care a construit-o și pentru care a suferit, să fie distrusă. Spațiul eliberat va fi presurat cu sare, acoperit cu legende și iarbă a uitării și va fi libertate și dezoligarhizare.

Activiștii civici ripostează și propun potențialilor aliați să nu le fie teamă. Ei demonstrează, practic, prin semne, cât de bine și de armonios va fi.

Și s-ar părea că toți sunt de acord. Este o singură piedică. Fiind adepți ai valorilor familiale, socialiștii nu-și pot permite acest lucru până la nuntă. Cică, mai întâi cununia, contractul sigur și clar despre o eventuală partajare a averii și doar după aceasta – loja coaliției. ACUM-ul liberal preferă adulterul fără obligațiuni – au făcut și au plecat. Fără dragoste și fără ștampilă!

Eu nu vreau să enumăr argumentele arhicunoscute ale părților. Argumentele se schimbă. Esența rămâne aceeași. Se pare că ei nu doresc să-l detroneze cu orice preț pe blestematul Plahotniuc. Se constată că, în acest proces, la părțile implicate apar riscuri serioase ce țin de reputație. Nu se poate așa, pur și simplu, să iei și, împreună, să arunci căldarea cu gunoi. Că cine știe, ce vor crede acești alegători capricioși! Că ai dus o căldare împreună cu mâna Moscovei? Sau că încă nu ai semnat, dar deja scoți gunoiul? E un risc colosal! Mai ales pentru viitoarele alegeri – transparente, competitive, libere și deja absolut democratice.

Eu nu știu, de unde a apărut -ideea precum că, în principiu, anume blocul ACUM și Partidul Socialiștilor sunt capabili să înfăptuiască această misiune politică mediocră, sanitară. Și nu e vorba că pentru același Dodon, detronarea lui Plahotniuc este, în sensul cunoscut, același lucru ca și a înfăptui ceva josnic. În raport cu cel care te-a hrănit, te-a crescut, nu te-a ofensat, a închis ochii la simplele combinații și șmecherii financiare ale tale. Și nici nu e vorba că pentru aceeași Maia Sandu, detronarea lui Plahotniuc înseamnă să scuipi în omul care, cu prețul unei lovituri de stat constituționale, organizată cu propriile mâini, ți-a oferit posibilitatea să participi la alegerile prezidențiale. Obligațiunile morale ale părților, în acest caz, sunt excluse, desigur.

Deci, care e problema?

Iar problema constă în faptul că anume prin salturile peste toată această morală atât de des ridiculizată, care, cică, nu are loc în politica profesionistă, a și fost creat animalul cu trei capete al actualului regim, care astăzi dă din codița sa roz, sub întruchiparea Partidului Șor. Ei toți au știut că pășesc peste o barieră morală – fie și invizibilă, dar foarte importantă, când au participat la alegerile prezidențiale neconstituționale și fără sens. Când jucau teatru la cheremul lui Plahotniuc sub întruchiparea unioniștilor-caricaturi sau a cruciaților care luptă contra răului european. Când au inventat sistemul mixt sau au refuzat să boicoteze alegerile conform sistemului mixt. Când au sfințit, prin participarea lor, alegerile în care anume ei toți, luați împreună, nu au niciun fel de alegere, în afară de menținerea status  quo. În acest sens, întregul parlament actual înseamnă un panteon mic, provincial al josniciei omenești, de la ai cărei slujitori ar fi straniu să te aștepți la fapte nobile și gesturi mărețe. Și anume acest lucru îl așteaptă de la ei activiștii civici – naivi și buni, și nu doar ei.

Nu are sens să ne facem iluzii. Exteriorul actualului regim și-a atins apogeul anume în această întruchipare cu trei capete. Ei toți sunt un fel de plahotniuci, iar Plahotniuc este și el un pic de Igor Dodon – destul de echilibrat și o picătură de Maia Sandu. Este vorba despre anume acel dragon cu trei capete. Țineți minte cunoscuta afirmație? „Și aceste capete înseamnă viclenie, zgârcenie, trădare. Și dacă unul îl va mușca pe om, celelalte două îl vor mânca până la capăt”. În cazul nostru, oare este atât de important, care cap se va duce de-a rostogolul și care din ele va rămâne?

Mă refer la fapul că dacă în mintea luminată a cuiva vin idei despre schimbarea regimului, ar trebui să se gândească și la aceea, cum să demoleze întreaga construcție, dar nu personaje aparte ale acesteia, fie ele și deosebit de „strălucite”. Trebuie să se pregătească de un asediu îndelungat și dificil, formulând scopuri clare de dezvoltare și temelii morale trainice pentru o societate moldovenească atât de diferită și disperată. Altfel, nu se poate. Nu trebuie să ne mințim pe noi înșine.

Dmitrii Furman, numit tot mai des Max Veber rus, a spus cândva că onestitatea este cea mai bună politică. E clar că această concluzie poate stârni doar zâmbetul politicienilor noștri experimentați și trecuți prin foc și pară. Ei încă nu-și dau seama că aceasta este singura calitate apreciată pentru cei pe care doresc să-i vadă în calitate de guvernare. Propria guvernare.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu părerea redacției.

Партнерские ссылки