Filmul lui Eugen Damaschin despre independența Moldovei. Premiera online pe site-ul NewsMaker

NewsMaker publică online, pentru prima dată, versiunea completă a filmului documentar al regizorului moldovean Eugen Damaschin «Moldova 89-91». Este o istorie despre cum Moldova și-a obținut independența: prin proteste, geamuri ale clădirii MAI distruse, polemici despre limbă și adoptarea aproape întâmplătoare a imnului românesc.

În fața camerei, își amintesc despre devenirea Moldovei ca stat independent Mircea Snegur, Vladimir Voronin, Iurie Roșca și mulți alți martori și participanți ai evenimentelor.

Fiecare dintre ei are propria versiune a recentei istorii. Voronin își amintește cum, fiind șef la MAI, nu s-a speriat de participanții la protest: «Ce, trebuia să ne ascundemdupă Lenin?». Roșca povestește cum în «pragul» Comratului, care își dorea independența, el a fost nevoit să oprească mașinile militare aproape că prin forțele proprii.

Printre eroi este și primul și unicul președinte al autoproclamatei Republici Găgăuzia, Stepan Topal. Acest film a devenit ultimul interviu al lui Topal: în luna septembrie 2018, el a decedat la vârsta de 80 de ani. Până la aceasta însă a reușit să povestească autorilor filmului, cum se auzea prin Găgăuzia zgomotul șenilelor și cum «se plimbau» automobilele blindate, care îi apărau pelocalnici de grupele de voluntari formate de autoritățile din Chișinău.

În filmul lui Damaschin «Moldova 89-91», au fost incluse și cadre unice din arhive, de la primele ședințe ale parlamentului moldovenesc. La una dintre acestea, de exemplu, fără dezbateri, a fost adoptat «Deșteaptă-te, române!» ca primul imn al Moldovei independente. Regizorul a recunoscut, într-un interviu pentru NM, că aceste cronici, care nu au fost publicate nicăieri mai devreme, descoperă din nou istoria contemporană a Moldovei. Acestea aproape că nu sunt accesibile publicului larg: casetele video, ne-digitale, se păstrează în arhiva Teleradio-Moldova. Multe cadre incluse în film nu au fost demonstrate aproape nicăieri.

Filmul «Moldova 89-91» a fost difuzat mai devreme la postul de televiziune Moldova 1, iar la 23 mai, a fost demonstrat în cadrul festivalului de film documentar Cronograf. NM publică online, pentru prima dată, versiunea completă a peliculei.

*Pentru comoditatea vizionării, accesați Enter full screen.

MOLDOVA 89-91 from Milk Films on Vimeo.

Reamintim că în interviul «Moldova de la persoana întâi», realizat de NM, regizorul și autorul filmului «Moldova 89-91», Eugen Damaschin a povestit, în ce anume a văzut eroismul participanților la evenimentele din aceaperioaadă, de ce în Moldova nu a funcționat scenariul de identificare a «răului principal» și cum s-a întâmplat că până în prezent, în țară se ține minte și se știe atât de puțin istoria independenței.

Filmul a fost realizat de compania Milk Films Production, cu susținerea Ambasadei SUA la Chișinău.

Autor: Olga Gnatcova

Партнерские ссылки