Gagauz adamlıс
Cum Moldova a devenit casă comună pentru diferite popoare. Partea a doua
Până în prezent, au loc dezbateri științifice despre istoria și originea găgăuzilor: cine sunt ei, de unde au venit? Conform unei versiuni, ei sunt descendenți ai popoarelor turcice, care au venit din Munții Altai în Balcani. În perioada Imperiului Otoman, turcii i-au numit „ciocuri drepte" (încăpățânați) din cauza refuzului de a adopta religia islamică. Rămânând ortodocși, găgăuzii au păstrat în cultura și tradițiile lor multe superstiții și ritualuri păgâne, care sunt repectate până în ziua de azi. Pe teritoriul actual al Moldovei, găgăuzii au început să se mute în grupuri foarte mari acum 200 de ani, stabilindu-se în stepa pustie a Bugeacului. Anume aici s-a format conștiința găgăuzilor, consideră istoricii.
Acesta este cel de-al doilea articol din noul proiect special al NM despre cum au apărut și au trăit pe teritoriul Moldovei contemporane reprezentanții diferitelor naționalități, care a fost contribuția lor în istoria țării și ce rol continuă să-l joace în viața țării noastre. Primul articol al proiectului a fost despre evreii din Moldova.
Cine sunt și de unde au venit?
Găgăuzii au început să se mute în grupuri foarte mari pe pământurile moldovenești atunci când Basarabia a devenit parte a Imperiului Rus, adică la începutul secolului XIX. Însă iluminatorul și protoiereul găgăuz Dmitrii Ciakir (1839-1916) a scris în „Schiță biografică a neamului și familiei Ciakir" că frații Ciakir, împreună cu familiile lor, s-au mutat în condiții speciale în localitatea Ceadâr (în prezent, satul Ceadâr din raionul Leova) încă în anul 1790. Totodată, Ciakir menționează că până la venirea lor, acolo deja trăiau „bulgari ortodocși, cunoscuți cu numele `găgăuzi`". Atunci, ei încă se considerau bulgari. Însă cine sunt ei în realitate? Istoricii au peste 20 de ipoteze în acest sens.

„O teorie general acceptată despre originea găgăuzilor nu există. Sunt multe ipoteze, însă niciuna dintre acestea nu a devenit o teorie veridică, deoarece nu dispune de o bază de dovezi suficientă. În mediul științific, sunt cei mai mulți adepți ai ipotezei conform căreia la formarea comunității găgăuze au contribuit triburi ale pecenegilor, azarienilor, cumanilor și protobulgarilor. Cu trecerea timpului, de la contopirea acestor triburi, au și apărut găgăuzii. Această ipoteză este considerată cea mai apropiată de adevăr", povestește Diana Nicoglo, doctor în istorie, colaborator științific superior în cadrul departamentului „Etnologia găgăuzilor" al Institutului Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din RM.
La formarea comunității găgăuzilor au participat triburi de pecenegi, azarieni, cumani și protobulgari. Cu trecerea timpului, de la contopirea acestor triburi, au și apărut găgăuzii.
Se consideră că locul formării etniilor turcice a fost în Munții Altai, mai spune Diana Nicoglo. Strămoșii găgăuzilor erau nomazi în stepele Eurasiei. Goniți de secetă, în căutarea pășunilor, ei se mișcau spre vest. Se mișcau în câteva valuri – la început, pecenegii, apoi azarienii, după care și cumanii. Până în Balcani, toți aceștia au ajuns în cea de-a doua jumătate a ecolului XI și mai târziu. Însă și mai devreme, în secolul VII, acolo au ajuns și strămoșii bulgarilor de astăzi – bulgarii turcici sau, cum mai erau numiți, prabulgarii sau protobulgarii.

Găgăuzii au început să se formeze ca o comunitate etnică în Bulgaria. Cunoscutul iluminator găgăuz și moldovean Mihail Ciakir (1861-1938) a scris în lucrarea sa „Statul găgăuzilor" despre existența în secolul XIV, în nord-estul Bulgariei, a statului găgăuz, numit Dobrogea. Însă oamenii de știință continuă să aibă dezbateri în acest sens.
Antroponimul „găgăuz" era perceput ca poreclă care, ulterior, a devenit nume comun, familial.
Deocamdată nu a fost găsită nicio sursă istorică de atunci, în care s-ar vorbi despre etnonimul „găgăuz". Cercetările istoricului turc Ahmet Djebedji denotă faptul că în recensămintele contribuabililor din nord-estul Bulgariei, în perioada Imperiului Otoman din secolul XVII, era indicat antroponimul „găgăuz". Acesta era perceput ca o poreclă care, ulterior, a devenit nume comun, familial. Doctorul în istorie Diana Nicoglo subliniază: tot ce știu specialiștii despre perioada balcanică a istoriei găgăuzilor sunt mai ales raționamente bazate pe o logică elementară, dar care nu au fost demonstrate prin fapte documentare.
Conform recensămintelor în care istoricul turc a găsit numele „găgăuz", numele poporului a fost atribuit de către turci. „Probabil, acesta purta un caracter negativ, dar nu era un lexic nenormativ. Cuvântul „gaga" în limba turcă înseamnă „cioc". Găgăuz se traduce literalmente „cioc drept".
Conform recensămintelor în care istoricul turc a găsit numele „găgăuz", numele poporului a fost atribuit de către turci. „Probabil, acesta purta un caracter negativ, dar nu era un lexic nenormativ. Cuvântul „gaga" în limba turcă înseamnă „cioc". Găgăuz se traduce literalmente „cioc drept".
Până la adoptarea creștinismului, găgăuzii erau păgâni, menționează Maria Chiosea, muzeograf al Muzeului național găgăuz de istorie și etnografie „Dm. Caraciobanu". Ei se închinau zeului cerului – Tengri, de aceea erau numiți tengrieni. Mai târziu, deja în Balcani, în perioada bizantină, ei au adoptat creștinismul.
Etnograful rus Valentin Moșkov (1852-1922) a fost primul care i-a descoperit pe găgăuzi în Imperiul Rus și a presupus că etnonimul „găgăuz" este o modificare a „ghiok-oguz". „Oguz" sau „aguz" înseamnă „ceresc", iar „ghiok" – adjectiv care caracterizează o generație sau un neam din poporul oguz.

Ambele ipoteze despre originea și semnificația cuvântului „găgăuz" deocamdată rămân doar ipoteze.

Valentin Moșkov
Savant, etnograf rus, i-a descoperit pe găgăuzi în Imperiul Rus
„Veacul de aur"
La sfârșitul secolului XVIII – începutul secolului XIX, când autoritățile otomane au înăsprit represiunile în Bulgaria, din cauza războaielor ruso-turce, o parte a găgăuzilor a început să migreze în Basarabia.
„La găgăuzi, s-a păstrat o istorioară despre cum bunicii lor erau intimidați de către turci să migreze pe teritoriul Rusiei, aceștia întorcându-i de la jumătate de drum, dacă aflau că ei plecau peste Dunăre, dar și cum erau nevoiți să meargă spre hotarul rus, cu carele lor, doar pe timp de noapte și chiar recurgeau la șiretlicuri. Oprindu-se pentru o zi, emigranții de întorceau fiecare dată oiștea carelor în direcția opusă Rusiei și la întrebarea turcilor, de unde vin, răspundeau mereu la fel: „Ivandan", adică de la Ivan (pe atunci, în Turcia, Ivan erau numiți rușii)".
Valentin Moșkov
Din lucrarea „Găgăuzii din județul Bender"
„La găgăuzi, s-a păstrat o istorioară despre cum bunicii lor erau intimidați de către turci să migreze pe teritoriul Rusiei, aceștia întorcându-i de la jumătate de drum, dacă aflau că ei plecau peste Dunăre, dar și cum erau nevoiți să meargă spre hotarul rus, cu carele lor, doar pe timp de noapte și chiar recurgeau la șiretlicuri. Oprindu-se pentru o zi, emigranții de întorceau fiecare dată oiștea carelor în direcția opusă Rusiei și la întrebarea turcilor, de unde vin, răspundeau mereu la fel: „Ivandan", adică de la Ivan (pe atunci, în Turcia, Ivan erau numiți rușii)".

Valentin Moșkov
Din lucrarea „Găgăuzii din județul Bender"
Imperiul Rus acorda atunci migranților loturi de pământ și diferite înlesniri. Din schițele etnografice ale lui Moșkov aflăm că găgăuzii au devenit proprietari de pământ, întrucât „în calitate de cei dintâi coloniști din sudul Basarabiei, erau împroprietăriți cu pământ mai mult decât toți ceilalți". Acest lucru a și determinat principala lor ocupație –agricutura, grădinăritul și viticultura. În prezent, ocupând 5 la sută din teritoriul republicii, Găgăuzia produce aproximativ 10% din cantitatea de struguri din Moldova.
Pentru a consolida hotarele Imperiului Rus, aici au fost create, prin decretul țarului, colonii speciale: fiecare familie obținea câte 60 de desetine de pământ, găgăuzii erau eliberați de înrolarea în armată, de taxe și impozite și, în afară de aceasta, le erau oferite credite bănești. Găgăuzii au început să imigreze pe aceste teritorii.
Maria Chiosea, muzeograf
Dmitrii Ciakir scrie în aceeași lucrare, „Schiță biografică", despre gospodăria bunicului său Zaharia: „O herghelie din peste 50 de cai, până la 1000 de oi, până la 100 de vite, câteva sute de stupi de albini […] În acei ani, belșugul era o normă".

Anume de atunci și începe formarea la găgăuzi a memoriei istorice stabile, pozitive despre Rusia și ruși, consideră Vitalii Sîrf, doctor în filologie, colaborator științific superior al departamentului „Etnologia găgăuzilor" din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Perioada basarabeană
„Perioada basarabeană – perioada aflării în componența Imperiului Rus – a fost și rămâne „veacul de aur" nu doar în istoria găgăuzilor, dar și în cea a coloniștilor de alte naționalități: nemți, bulgari (în numărul acestora din urmă intrau găgăuzii). Autoritățile aveau o atitudine binevoitoare față de toți aceștia, coloniștii beneficiind de multe înlesniri și privilegii. De menționat că acesta a fost un proces reciproc avantajos: coloniștii populau și amenajau periferia pustie, de stepă, a Rusie, obținând în schimb terenuri mari de pământ și diferite preferințe. Deja aproape nouă generații de găgăuzi trăiesc în Bugeac, care a devenit pentru ei patrie etnogenetică", susține Vitalii Sîrf.
La hotarul dintre secolele XIX-XX, principala concentrare a coloniilor găgăuze a devenit Comrat – o localitate comercială cu 10 mii de locuitori. Valentin Moșkov scria despre Comrat că „rușii de aici îl numesc, în glumă `capitală a Găgăuziei`".

Este greșit să se creadă că denumirea capitalei găgăuze provine de la cuvintele găgăuze „komur" – brun și „at" – cal. Deși găgăuzii onorează și iubesc caii, explicația este alta. „Pe aceste teritorii, în secolele XVI-XVIII, au trăit nogaii, care au lăsat o moștenire toponimică. Comrat este Congrat – denumirea uneia dintre cele mai mari reuniuni ale triburilor nogailor", precizează găgăuzologul Vitalii Sîrf.
Turcii creștini
Când găgăuzii abia s-au stabilit pe pământurile Bugeacului, ei încă se autointitulau bulgari. „În poveștile de revizie – rapoarte despre recensămintele populației Imperiului Rus din a doua jumătate a secolului XIX – deja se menționează „bulgar-găgăuz". Mai aproape de stâșitul secolului – „găgăuz-bulgar". Și doar în prima jumătate a secolului XX, în perioada dintre cele două războaie mondiale, la rubrica „naționalitatea", rămâne un singur etnonim – „găgăuz". Tot atunci apare și glotonimul „limba găgăuză". Până la aceasta, găgăuzii își numeau limba „turccea" sau „turcă"", relatează Diana Nicoglo.

Ea subliniază că formarea etniei își are începutul în Bulgaria, însă formarea conștiinței a finalizat aici, în Basarabia. Găgăuzii sunt un popor autentic. Prin cultura și psihologia lor, ei sunt mult mai apropiați de bulgari, moldoveni, ucraineni, decât de alte popoare turcice. „Există, desigur, în cultura materială și în cea spirituală și caracteristici care îi apropie pe găgăuzi de popoarele turcice, însă nu acestea determină chipul etnic al găgăuzilor. Diferențele sunt în apartenența religioasă care determină mentalitatea găgăuzilor și care îi desparte de popoarele turcice, care, în marea lor majoritate, împărtășesc islamul și, în primul rând, de turci. Iar limba turcă a găgăuzilor, conform originii și sistemului, apare ca un semn de diferențiere în raport cu bulgarii, moldovenii, ucrainenii. De aceea găgăuzii turcici creștini sunt un popor autentic, independent", menționează găgăuzologul Diana Nicoglo.
Găgăuzii turcici creștini sunt un popor autentic, independent.
Diana Nicoglo
Găgăuzolog
„Dubla etnicitate"
Un alt detaliu interesant: găgăuzii din Bulgaria, Grecia, România, Turcia (partea europeană) au tendința de a se contopi în națiunea titulară. Savanții au numit acest fenomen „etnicitate dublă". Și doar aici, în Moldova, și în raioanele din sudul regiunii Odessa, Ucraina, ei au reușit să-și păstreze identitatea. Nicăieri dezvoltarea etnoculturală a poporului nu a căpătat un impuls atât de puternic ca pe teritoriul Moldovei contemporane.
Un alt detaliu interesant: găgăuzii din Bulgaria, Grecia, România, Turcia (partea europeană) au tendința de a se contopi în națiunea titulară. Savanții au numit acest fenomen „etnicitate dublă". Și doar aici, în Moldova, și în raioanele din sudul regiunii Odessa, Ucraina, ei au reușit să-și păstreze identitatea. Nicăieri dezvoltarea etnoculturală a poporului nu a căpătat un impuls atât de puternic ca pe teritoriul Moldovei contemporane.
Cu toate acestea, etnia găgăuză nu este prea numeroasă. „În prezent, în Moldova, sunt mai puțin de 150 de mii de găgăuzi. Conform diferitelor estimări, în lume sunt între 220 de mii și 250 de mii de găgăuzi", susține Vitalii Sîrf.
Etapele istoriei poporului găgăuz
Formarea poporului găgăuz
Secolele XI - XIII
Comunitățile statale timpurii ale poporului găgăuz
Secolul XIII
Găgăuzii la nord-estul Bulgariei în perioada otomană
Secolele XVI - XVIII
Istoria migrației găgăuzilor în Bugeac
Secolul XVIII – începutul secolului XIX
Găgăuzii în componența coloniilor basarabene
Anii 1820-1860
„Veacul de aur" al găgăuzilor
Sfârșitul secolului XIX – prima jumătate a secolului XX
Găgăuzii în componența RSS Moldovenești
Anii 1940-1990
Republica Găgăuză
19 august 1990 – mai 1995
Unitatea Teritorial-Administrativă Gagauz Yeri
Mai 1995 – în prezent
Etapele istoriei poporului găgăuz
Formarea poporului găgăuz
Secolele XI - XIII
Comunitățile statale timpurii ale poporului găgăuz
Secolul XIII
Găgăuzii la nord-estul Bulgariei în perioada otomană
Secolele XVI - XVIII
Istoria migrației găgăuzilor în Bugeac
Secolul XVIII – începutul secolului XIX
Găgăuzii în componența coloniilor basarabene
Anii 1820-1860
„Veacul de aur" al găgăuzilor
Sfârșitul secolului XIX – prima jumătate a secolului XX
Găgăuzii în componența RSS Moldovenești
Anii 1940-1990
Republica Găgăuză
19 august 1990 – mai 1995
Unitatea Teritorial-Administrativă Gagauz Yeri
Mai 1995 – în prezent
Sursă: articolul științific „Întrebarea despre istoria găgăuzilor din Republica Moldova", autor Marina Guțu. Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei
Păgânismul și tradițiile
Adoptând creștinismul, găgăuzii au păstrat în conștiința lor multe idei păgâne, acțiuni și ritualuri magice care unește strâns oamenii și natura.
Mutându-se în Basarabia, ei construiau în маалä (orășele) biserici fără cupole, „ca niște case obișnuite, din lut". În centrul satului, în afară de biserică, alegeau neapărat și alt loc de onoare – pentru dansuri. Valentin Moșkov scrie că „în fiecare sat găgăuz este un loc pentru hore, ales odată și pentru totdeauna": „Aici, ei sunt numiți horu, iar locul – horu ery. […] Băieții din sate organizează ceva de genul unei „bănci" și cu acești bani angajează un muzician care cântă la vioară sau caval, cu 60-75 de ruble pe an, cu condiția ca acesta, la fiecare sărbătoare și în zilele de duminică, să vină la horu ery și să cânte, indiferent de timp și de numărul de oameni care se vor aduna" („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II).
Iar petrecerile și sărbătorile sunt respectate cu sfințenie de căte găgăuzi. La fel ca și musafirii. Pentru oaspeți se construiau chiar și case separate. Pentru gospodari – o casă mică, modestă, care era numită „kuhnea" (bucătărie), iar pentru oaspeți – una încăpătoare, împodobită cu covoare și prosoape brodate. Un alt detaliu interesant: „la găgăuzi, ospitalitatea se numește „adamlîk", în rădăcina acestui cuvânt fiind „adam" – omul în sensul larg al cuvântului, indiferent de statutul său, naționalitatea, limba, culoarea pielii etc.".
În orice caz, putem crede că cei care au inventat cuvântul „adamlîk", adică strămoșii îndepărtați ai găgăuzilor, acordau acestei noțiuni o importanță foarte mare. Atitudinea de cult a găgăuzilor față de oaspete reflectă atitudinea lor față de oameni în general.
Valentin Moșkov, savant, etnograf rus
Găgăuzii sunt bucuroși întotdeauna de oaspeți și îi servesc cu de toate, aducând omagii lui Dumnezeu, sfinților, stihiilor, celor decedați. Pe masă vor fi neapărat bucatele naționale ale găgăuzilor: kaurma – mâncare din carne de oaie, kîvîrma – tartă cu brânză și ghezleme – tartă închisă din aluat subțire cu umplutură. Și, desigur, nicio masă nu este fără vin, în producerea lui găgăuzii sunt maeștri. Fiecare găgăuz are în beci butoaie pline cu vin.
Despre atitudinea față de oaspeți dovedește și sărbătoarea găgăuză Rusalii, care demonstrează că găgăuzii sunt bucuroși nu doar de orice om, ci chiar și de un extraterestru. „Imediat după Troița, la găgăuzi începea sărbătoarea Rusaliilor. Această sărbătoare era dedicată ființelor mirifice Rusalii care, în unele localități (Avdarma, Cioc-Maidan, Joltai, Cazaclia, Baurci, Ceadîr-Lunga), se transforma într-un ritual – spectacol teatral cu eroi mascați. Esența acestuia era „invitarea" în sat a Rusaliilor „ca oaspeți dragi de pe altă planetă"". Rusaliile erau venerate pentru apartenența lor la apă și oamenii se străduiau să le îmbuneze prin orice modalitate. Pentru a asigura rodnicia pământului, erau îndeplinite diferite acțiuni de magie.
Sărbătoare păgână este considerată și Paparuda – ritual de chemare a ploii, când lui Dumnezeu îi este adus drept jerfă mirele Ghermanciu.

S-a înrădăcinat adânc în codul cultural al găgăuzilor și venerarea animalelor, mai ales a lupilor. În mod obligatoriu se organizau sărbătorile Lupului, Ziua calului, Ziua cocoșului.
Găgăuzii respectau în mod special sărbătorile dedicate sfinților. Și aici, cel mai evident se manifestau rămășițele credințelor lor preistorice. De exemplu, în ziua Sf. Varvara (4/17 decembrie) „pentru sănătatea copiilor, era gătită o turtă de sărbătoare, unsă cu miere". „Dimineața devreme, toți vecinii erau serviți. În unele sate (Beșghioz, Cotlovina, Vinogradovca), în afară de turta cea mare, erau coapte altele trei, mai mici, cu scopul de a îmbuna boala, „pentru ca ea să se sature și să nu intre în casă"". („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II). Aceste turte erau atârnate de pomii fructiferi.
De asemenea, găgăuzii știau unde trăiesc bolile și le trimiteau înapoi cu cuvintele: „Du-te în pădure, în piatră, unde păsările nu zboară, unde preotul nu merge, unde florile nu înfloresc", scrie istoricul și găgăuzologul Elizaveta Cvilincova în cartea sa „Cultul lupului la găgăuzi prin prisma simbolurilor etnoculturale".
Iar primăvara, în ziua celor 40 de mucenici (9/22 martie), găgăuzii „trezeau pământul din somn". „În acest scop, ei băteau în pământ de 40 de ori cu un băț lung (satul Baurci). Potrivit superstițiilor populare, la stabilirea timpului cald și protecția de înghețuri a viței de vie contribuie rugurile cu ajutorul cărora încercau „să încălzează pământul"". („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II).
Sărbătoarea kurban și superstițiile
Sărbătorile principale și deosebit de respectate de găgăuzi sunt considerate Kurban-urile publice. „În zilele noastre, kurban este o continuare vie a tradițiilor păgâne. Aceasta este un sacrificiu sângeros adus, de regulă, în zilele Sf. Gheorghe (Hederlez) și Sf. Dumitru (Kasîm). Dacă în sat este o biserică ce poartă numele acestor sfinți, ea organizează un kurban public. Același lucru se poate întâmpla și în bisericile care poartă numele altor sfinți sau icoane. În special, această sărbătoare este organizată, de obicei, de bărbații care poartă aceste nume – kurban personal. În plus, găgăuzii au un sistem întreg de sacrificii cu diferite ocazii. De exemplu, era pe larg răspândită credința depre necesitatea de a sacrifica (kurban) în cazul vreunei construcții", povestește expertul Vitalii Sîrf.
Este interesantă o superstiție a găgăuzilor ce ține de construcția casei. „Se considera că la ridicarea pereților casei, oamenii nu trebuie să se afle aproape de meșteri, deoarece se credea că ei puteau măsura cu funia lungimea umbrei omului, ales de ei pentru răzbunare și să lase această funie sub unul dintre colțurile clădirii în construcție. Se credea că după aceasta, omul va muri neapărat și umbra lui se va transforma în vârcolac, care aduce nenorociri și neliniște locuitorilor satului, în timpul nopții". („Găgăuzii în lume și lumea găgăuzilor", vol. II).
Din cauza că propriul alfabet a apărut la găgăuzi doar în anul 1957, la această etnie s-a dezvoltat și s-a păstrat un folclor extraordinar de bogat. Proverbele și legendele despre crearea lumii erau transmise din gură în gură. Unul dintre miturile găgăuze este despre cine a trăit pe pământ până la găgăuzi, a menționat găgăuzologul Vitalii Sîrf. Odată, un uriaș i-a văzut pe găgăuzii care arau. El i-a luat în palmă, cu tot cu tauri și pământ, i-a adus la mama sa și a înterbat-o: „Cine sunt ei?". Ea a răspuns că aceștia sunt găgăuzi și i-a ordonat să-i ducă înapoi, de unde i-a luat, pentru că „degrabă, noi nu vom mai fi, iar ei vor trăi și vor trăi".

Legendele erau transmise cu grijă din generație în generație, ele erau respectate atunci și sunt respectate și acum, deoarece comunitatea găgăuză este foarte unită. Valentin Moșkov a spus că fiind în relații de comunitate, de rudenie și patriarhale foarte strânse, găgăuzii s-au adaptat cu greu la un alt mediu etnic. Etnograful descrie un caz curios, când, în timpul unei expediții în Basarabia, ajutorul său, găgăuz, după ce a ajuns la Comrat, și-a scos pe neașteptate ceasul de pe mână și l-a rugat să nu spună nimănui că el are ceas, pentru că în satul său natal, Beșalma, nicio fată nu va dori să se căsătorească cu el, considerându-l străin.
În comunitatea găgăuză, este foarte respectată moralitatea. Deși Moșkov scria că „adulterul nu se referă la numărul păcatelor grave, pentru că găgăuzii nu au un cuvânt special care să-l determine", găgăuzologii nu sunt de acord cu aceasta, categoric, motivând prin faptul că față de cei care încalcă moralitatea tradițională erau aplicate măsuri aspre, până la ostrachism (alungare din sat).
Cel mai îngrozitor mod de pedepsire a trădătoarei adevărate sau a celei suspectate este ridicarea fustei ei, legarea poalelor deasupra capului și să fie lăsată în felul acesta afară.
Valentin Moșkov, etnograf rus
Opinia publică este deosebit de importantă pentru găgăuzi, de aceea în timpul sărbătorilor, la nașteri, nunți și înmormântări, ei respectă minuțios toate tradițiile, ritualurile și normele care s-au consolidat în conștiința publică.
Portretul pihologic al găgăuzilor
„Poporul este sufletist, corect, sincer. Găgăuzii spun adevărul verde-n ochi, ei sunt luptători pentru dreptate, sunt iuți și nervoși, foarte încăpățânați. Ei au piele smolită, sunt scunzi, cu o musculatură dezvoltată datorită sârguinței".

Protoiereul Mihail Ciakir
Găgăuzi celebri
Mihail Ciakir (1861-1938)
Liderul spiritual al găgăuzilor
El era preocupat nu doar de activitatea religioasă și educațională, traducând în limba găgăuză Vechiul și Noul Testament, dar și de cea de cercetare. Cunoscând limbile rusă, găgăuză, română, greacă, el a studiat multe izvoare, s-a ocupat de traduceri. Încă până la apariția scrisului găgăuz, a scris istoria găgăuzilor în limbile română și găgăuză, a editat dicționarul găgăuz-român.
Dumitru Caraciobanu (1933-1986)
Poet, prozator, pictor și regizor de film
În satul natal Beșalma, a întemeiat Muzeul național de istorie și etnografie, cu o colecție bogată de exponate care vorbesc despre istoria, cultura, viața, etnografia acestei etnii. A creat aproape 60 de sculpturi, a pictat peste 50 de tablouri, a filmat aproximativ 40 de pelicule.
Lupta pentru autonomie
Încercarea de a-i distinge pe găgăuzi într-o autonomie separată de Basarabia a fost întreprinsă încă în anul 1906, când țăranii din satul Comrat, județul Bender, au organizat o răscoală, cerând împărțirea pământurilor moșierilor și au declarat Republica Comrat. Aceasta a existat doar cinci zile, pentru că armatele țariste au înăbușit răscoala.
Înăbușirea răscoalei de la Comrat
Ideea creării autonomiei găgăuze a apărut din nou la sfârșitul anilor 80 ai secolului XX. „Elita noastră intelectuală – Stepan Curoglo, Maria Marunevici, Ilia Caracaș, Gavril Gaidarji ș.a. – se ocupa de justificarea conceptuală a necesității privind crearea autonomiei găgăuze. Tot ce se întâmpla atunci în mediul găgăuzilor era o reacție firească la transformările globale din acea perioadă", susține găgăuzologul Vitalii Sîrf.

În opinia sa, apariția în anul 1990 a Republicii Găgăuze nerecunoscute este un exemplu al reacției de răspuns a găgăuzilor la acțiunile autorităților moldovenești, care au declarat ideea de apropiere cu România și au anulat statutul limbii ruse ca limbă de stat: „Moldova nu a recunoscut Republica Găgăuză. Însă realitatea era de așa natură, că și Găgăuzia nu putea exista separat. De aceea decizia optimă și cea mai corectă a fost adoptată la 23 decembrie 1994, când parlamentul Moldovei a adoptat legea „Despre statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri)", care funcționează și în ziua de azi".
Etapele principale ale mobilizării etnice a găgăuzilor
În cea de-a doua jumătate a secolului XX, în istoria etnopolitică a găgăuzilor din Moldova pot fi menționate șase perioade.
ARDEREA (1948-1962)
Mobilizarea etnică ce ține de crearea scrisului și inițierea formării statalității găgăuzilor
MOCNIREA (1962-1985)
Anularea predării limbii găgăuze în școli, consolidarea identității civice și profesional-producătoare și a loialității față de statalitatea moldovenească și față de Uniunea Sovietică
MOLEȘEALA (1985-1989)
Discuții aprinse și căutarea rădăcinilor etnoculturale, a „teritoriului original", înflorirea literaturii găgăuze
ARDEREA (1989-1990)
Mitinguri în orașe și sate, două republici găgăuze autoproclamate: inițial, la 12 noiembrie 1989, în componența RSSM, apoi la 19 august 1990, adoptarea Declarației depre libertatea și independența poporului găgăuz față de Republica Moldova
ÎNCÂNTAREA (1990-1994)
Legea „Despre statutul juridic special al Găgăuziei" ca produs al politicienilor moldoveni și găgăuzi afectați de războiul civil de pe malurile Nistrului
SATURAȚIA (1994-1998)
Baza de drept creată prin legea „Despre statutul juridic..." a devenit o trambulină pentru consolidarea juridică a drepturilor și libertăților găgăuzilor ca popor independent
Autor alcătuitor – Mihail Guboglo, doctor în istorie, etnolog
Gagauz Yeri
Astăzi, limbi oficiale în Autonomia Găgăuză sunt declarate găgăuza, rusa și româna. Gagauz Yeri este compusă din trei raioane: Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești. În total, în autonomie sunt 32 de localități. Satul Congaz din raionul Comrat a intrat în Cartea Recordurilor Guiness ca cel mai populat și cel mai mare sat din Europa. În Congaz trăiesc aproximativ 13,5 mii de persoane. Găgăuzia este condusă de bașkan, ales pentru o perioadă de patru ani.
Text: Ecaterina Cojuhari
Prezentare: Natalia Melnic
Autorii tabelelor: Mihail Guboglo, Marina Guțu
Foto: Serghei Roșca, din arhivele personale ale istoricilor și găgăuzologilor, gagauzinfo.md, freejojo.com, wikimedia.org, bialczynski.pl, userapi.com, ok.ru/gagauzskiiugol, kubey.info, biligbitig.com