Grigore Karamalak despre cazul proprietarului Andy’s Pizza: «Este o preluare ilegală a businessului»

Fosta autoritate criminală Grigore Karamalak, învinuit, într-o scrisoare anonimă tirajată de presă, de încercarea unui atac raider asupra unei mari companii din Moldova, împreună cu proprietarul Andy’s Pizza Andrei Tranga, a declarat pentru NM că nu are nicio atribuție în acest caz. El susține că dosarul penal pe numele lui Tranga este o modalitate de preluare ilegală a unui business – lucru obișnuit pentru Moldova, iar numele Karamalak era necesar pentru a da greutate acestui caz.

Despre Andrei Tranga

Karamalak susține că a făcut cunoștință cu Andrei Tranga atunci când acesta abia își lansa afacerea cu restaurante, iar Karamalak se afla încă în Moldova (în prezent, el trăiește la Moscova). «El a acordat susținere Federației de lupte din Moldova, sportivii au mâncat gratuit în restaurantele sale», a precizat Karamalak, menționând că nu a avut niciodată o afacere comună cu Tranga și că Tranga nu a zburat niciodată la el, la Moscova.

Despre demisia lui Morari

 «Eu am efectuat propria investigație. Am avut posibilitatea de a obține informația și am obținut-o. Și am ajuns la concluzia că în cazul lui Tranga, este vorba despre un banal atac raider asupra unei afaceri. Nu au reușit să-i ia businessul acum câțiva ani, încearcă să i-l ia acum», a spus Karamalak.

În opinia sa, fostul șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a ajuns în scrisoarea anonimă tirajată de presă pentru că «a devenit incomod oficiului [liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc]». «În această istorie sunt două capcane. Morari era în mare conflict cu [șeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale Nicolae] Chitoroagă. Acesta era mai apropiat oficiului și a decis să-l înlăture pe Morari», a spus Karamalak.

Despre cazul Varzari

Karamalak mai afirmă că nu-l cunoaște pe proprietarul companiei Molinart Grup, Viorel Varzari, a cărui afacere, în opinia autorului scrisorii anonime, au încercat s-o preia Tranga și Karamalak. Grigore Karamalak susține că Varzari se află în arest la domiciliu din cauza unei declarații a cetățeanului Italiei Paolo Gentino: «În conformitate cu o înțelegere de-a lor, Viorel Varzari trebuia să-i plătească o anumită sumă, însă l-a mințit pe italian și acesta s-a adresat la procuratură».

Grigore Karamalak este de părere că Andrei Tranga nu a fost atins mult timp, pentru că, mai devreme, în Moldova erau mulți oameni bogați, cu afaceri mult mai «atrăgătoare»: Tirex, Vento ș.a., care au fost deja preluate. Acum a venit rândul «atacului raider» asupra afacerii lui Tranga, a menționat Karamalak, adăugând că «oamenii bogați în Moldova devin tot mai puțini și acum aproape că nu mai ai ce lua».

***

Andrei Tranga a fost arestat la 2 mai, pentru un termen de 30 de zile, fiind bănuit de șantaj cu scopul de a acapara o afacere. Cu o zi mai devreme, presa și misiunile diplomatice au primit o scrisoare anonimă în care se spune că Tranga, împreună cu Grigore Karamalak, au încercat să preia compania Molinart Grup – unul dintre cei mai mari producători de utilaje pentru întreprinderile vinicole, fiind ajutați de șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Zece zile mai târziu, ex-procurorul general al municipiului Chișinău Ivan Diacov a comunicat că acum aproximativ cinci ani, șeful de atunci al MAI (ex-procurorul nu a menționat numele ministrului) a cerut neîntemeiat – oficial și neoficial – procuraturii capitalei să deschidă un dosar penal pe numele lui Andrei Tranga.

Diacov a mai spus că i-a arătat lui Tranga scrisoarea ministrului. Tranga a propus să fie verificat conform legii și a declarat că nu va plăti mită procurorului și ministrului. «Până acum, eu nu am văzut o asemenea încredere în sine din partea unui om de afaceri în fața unui procuror», a menționat Diacov. El a mai spus că după controlul efectuat, el a respins încă o dată cererea ministrului afacerilor interne de a intenta dosarul penal.

În ziua în care a fost arestat Tranga, s-a anunțat că Viorel Morari și-a dat demisia din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție.

Autor: Alexandra Batanova

Партнерские ссылки