I'm Story
Care este povesea obiectelor de artă din neobișnuitul magazin de suverniruri de pe strada Alecsandri
Un pian atârnat de balustradă. Un copac care cântă la vioară. O fereastră amenajată cu discuri. Micul magazin de suverniruri Art Story, care se află la intersecția străzilor Mateevici și Alecsandri, nu poate rămâne neobservat. În fiecare sezon, el își schimbă decorul, iar pe rafturile sale apar jucării, cutiuțe, pernuțe și alte obiecte noi handmade. Tăblițele de la intrare nu mărturisesc despre aceasta și nici vânzătoarele nu se grăbesc să povestească, însă toate aceste lucruri sunt confecționate de mâinile femeilor care au trecut prin sesiuni îndelungate de reabilitare precedate de tragedii personale: pierderi, divorțuri, violență sexuală și familială, trafic. Aceasta este modalitatea lor de a reveni la o viață normală.

Creatorul inspirat al magazinului este Iulia Ubeivolk, cea care a înființat și organizația neguvernamentală „Începutul Vieții", a povestit pentru NM cum art terapia ajută să ajungi la om chiar și în cele mai dificile situații și să transformi durerea în artă, precum și de ce este important nu doar să ajuți la timp, dar și să-i înveți pe oameni să fie responsabili de viața lor și să se debaraseze de complexul victimei.
Magazinul Art Story s-a deschis în Chișinău cu aproximativ patru ani în urmă. El este parte a organizației neguvernamentale „Începutul Vieții" și continuare directă a programelor de reabilitare și a atelierului de art-terapie.

Astăzi, la ședințele organizate în atelier vin oameni cu diferite „încărcături": cineva a suferit de pe urma violenței domestice, cineva i-a pierdut pe cei dragi, altcineva a ajuns în impas după divorț și nu știe cum să-și refacă viața. Art terapia îi ajută să depășească boala și frica, iar celor care simt necesitatea și care trebuie să învețe din nou să-și refacă viața, li se propune să lucreze în atelier. Jucăriile confecționate aici ajung pe rafturile Art Story.
Iulia Ubeivolk, fondatoarea organizației neguvernamentale „Începutul Vieții", ne-a spus că totul s-a început cu aproximativ 20 de ani în urmă. „Doream să lucrez cu oamenii care au avut o traumă. Ca femeie, eram atrasă mai mult de problemele și grijile femeilor", își amintește ea. Însă nu toate au mers bine de la început.
Pe urmele catastrofelor
Iulia a venit la Chișinău din Sankt-Petersburg, la sfârșitul anilor 90, împreună cu soțul său. Pe atunci avea deja studii în două domenii – artă și teologie, iar în minte – planul de a le ajuta pe alte femei.
Iulia Ubeivolk
Fondatoarea organizației neguvernamentale „Începutul Vieții"
„În Sankt-Petersburg", am văzut o organizație care colabora cu femeile însărcinate, care au suferit o criză sau care intenționa să meargă la avort. Părerea răspândită precum că acest lucru este simplu de parcă ți-ai extrage un dinte este un nonsens pentru mine. Acest lucru a fost firesc pentru generația de atunci. Analfabetismul era sălbatic și în ce privește metodele de contracepție. […] M-am gândit atunci că vreau să activez într-o organizație asemănătoare în Moldova".
La Chișinău însă nu era nimic asemănător. În țară, nimeni nu se ocupa cu astfel de probleme. „Aici nu era nimic. Era o catastrofă în ce privește avorturile și controlul natalității – din cinci femei însărcinate năștea doar una. Era un analfabetism îngrozitor. În plus, nici măcar testul pentru sarcină nu putea fi cumpărat nicăieri", povestește Iulia.
Într-o bună zi, soțul i-a propus pur și simplu: „Schițează schema a ceea ce îți dorești". Iulia a desenat. Astfel, a apărut organizația „Începutul Vieții".
Ea a contactat câteva organizații din Occident, care au ajutat-o să înțeleagă cum trebuie să comunice cu femeile aflate în situații de criză provocate de sarcină și a mers să facă studii în psihologie. În paralel, a început să lucreze în calitate de consultant în spitalul municipal nr. 1. Ea își amintește că medicii efectuau toate procedurile în tăcere. Nimeni nu spunea cum o femeie poate face față consecințelor avortului și cum poate proceda altfel.

În primii ani, Iulia, împreună cu echipa pe care a format-o din cinci persoane, a acoperit acest gol. Potrivit ei, treptat, ideea planificării familiei a început „să crească" și problema a încetat să mai fie atât de acută. Însă a apărut o nouă problemă: femeile din Moldova deveneau tot mai des victime ale traficului.
Iulia Ubeivolk
Fondatoarea organizației neguvernamentale „Începutul Vieții"
„În acei ani, problema traficului era catastrofală. Oamenii erau duși ca marfă. Nu e un secret că în Moldova, s-au construit afaceri întregi din aceasta".
Și organizația „Începutul Vieții" a început să se ocupe de noua problemă. A fost înființat un nou centru de reabilitare pentru victimele traficului și ale violenței sexuale. Anume aici au și început să fie utilizate metodele art terapiei. Astfel, pentru prima oară , Iuliei i-au prins bine studiile artistice. În tinerețe, obosind de școala de artă, ea și-a jurat că nu va fi pictor. Cunoștințele obținute au fost foarte utile în activitatea ei de psiholog.
Un instrument blând
Atelierul de art terapie a apărut din necesitate. La centru se adresau femei cu bagaje psihologice, care nu au reușit să fie dezlânate prin metodele clasice. „Se întâmpla că femeilor nu li se potrivea nimic: nici terapia cognitivă, nici cea comportamentală. Iar terapia prin artă este un instrument nevinovat, foarte accesibil și blând", povestește Iulia. În timp ce confecționează ceva, beneficiarii centrului s-au învățat din nou să comunice, să lucreze și să învingă propria durere.
Iulia Ubeivolk
Fondatoarea organizației neguvernamentale „Începutul Vieții"
„Femeile care au trecut deja prin centrul de reabilitare erau încă într-o asemenea stare, că nu credeau că vor reuși ceva. Probabil, multe nici nu mai voiau să lucreze. Printre victimele traficului erau și din cele care mulți ani la rând își câștigau existența din prostituție... Erau niște destine foarte dificile. Asemenea femei trebuiau învățate din nou să lucreze".
Cu anii, fluxul de victime ale traficului a început să scadă. Și nu pentru că problema a dispărut. Oamenii au încetat să mai fie scoși „cu vagoanele" și „cu valizele", însă concetățenii noștri continuă adesea să ajungă dependenți de angajatori. Problema este alta: acum, victimele traficului care nimeresc în altă țară sunt consiliate pe loc și li se propune să rămână acolo deja oficial și să beneficieze de anumite înlesniri. Și cele mai multe decid să rămână.
„Da, ele au căzut, au nimerit în capcană. Însă ele au plecat pentru a trăi mai bine și pentru a călca pe iarbă verde. Desigur, când li se propune să revină în Moldova ori să rămână acolo, ele decid să rămână. Femeia a suferit, însă după toate acestea, ea nu se mai întoarce aici", povestește Iulia. Potrivit afirmațiilor sale, majoritatea victimelor traficului pleacă astăzi foarte conștient din țară, deși nu conștientizează pe deplin gradul de risc.

Cu toate acestea, traficul a încetat să mai fie o problemă stringentă în Moldova. Centrul de reabilitare care funcționa în cadrul „Începutul Vieții" a fost închis, iar Studioul de Artă Psihologică a rămas. Și auditoriul acesteia s-a extins semnificativ.
Sindromul victimei
Iulia mai povestește că principala sarcină a terapiei prin artă este susținerea psihologică și nu învățarea unor abilități concrete în artă. Înainte de înscriere la curs, toți susțin un test cu psihologii și se constată, cu ce problemă a venit persoana – frică, agresiune, stimă de sine foarte scăzută. Printre beneficiarii centrului sunt în continuare victime ale traficului și ale violenței sexuale sau domestice, mame singure, persoane care au suferit o tragedie sau o pierdere foarte grea.

După aproape un an de activități, meșterii au înțeles că cineva care luptă cu propria problemă, a învățat totodată să coase bine. Mulți – de la zero. Oaspeții atelierului au observat pe rafturi jucării confecționate în timpul cursurilor și întrebau insistent: „Pot fi cumpărate?". Cam în același timp, la etajul întâi al clădirii, unde se afla atelierul, s-a eliberat o încăpere nu prea mare: acolo era o frizerie. Și Iulia, împreună cu colegii săi, a decis: e timpul.
Niște parteneri i-au susținute cu capitalul social, iar cu forțele proprii, a fost amenajat un nou magazin. Din start și-au ales filozofia.

„Încă de la început, noi am decis că magazinul nu va primi marfă din stradă, de la meșteri străini. E clar că, ținând cont de situația din Moldova, pentru ei este și acesta un venit și o posibilitate de a supraviețui. Însă sarcina noastră primordială nu era venitul, ci schimbarea vieții", mărturisește Iulia.
Magazinul a primit denumirea Art Story și a devenit pentru multe femei parte și continuare a îndelungatei căi de reabilitare. Încă în centrul de reabilitare s-a constatat un cerc închis în care ajungeau multe victime ale traficului. Ele urmau reablitarea într-un centru, apoi, nefiind în stare să se descurce în propria viață, plecau în următorul.
Iulia Ubeivolk
Fondatoarea organizației neguvernamentale „Începutul Vieții"
„Oamenii care sunt ajutați adesea se obișnuiesc cu aceasta. Există o asemenea noțiune – „sindromul victimei". Ca psiholog, eu lupt mereu cu acesta. Noi îi instruim pe colaboratori să-i îndrume pe vizitatorii noștri spre autodezvoltare. Doar să ajuți din milă și compasiune înseamnă să distrugi omul. Când noi instruim, formăm, oferim posibilitatea de a munci, acest lucru îl mișcă pe om, fie și cu un pas, dar înainte. Și el începe să se respecte și atitudinea noastră față de el nu mai este ca față de o victimă. El încetează să mai fie consumator".


Potrivit ei, sarcina principală a magazinului Art Story este de le a învăța pe femei să lucreze, dacă într-adevăr își doresc mai mult și să le ajutăm să câștige cu propriile mâini.
Inspirația de a munci
Nu toți cei care au urmat cursul de terapie prin artă devin meșteri care lucrează pentru magazin. În primul rând, nu toți au nevoie de aceasta. În al doilea rând, cei din centru sunt siguri că nu pot aștepta că omul va cumpăra ceva din milă. De aceea în atelierele Art Story se urmărește mereu foarte atent calitatea și sunt angajați cei care sunt gata să facă bine acest lucru.

În prezent, în atelierul magazinului lucrează cel puțin zece femei. Câteva din ele – în aceeași clădire unde se află magazinul și atelierul. Majoritatea lucrează acasă și uneori vin în atelier pentru a lua materiale sau pentru a se descurca în croielile complicate.
Toate aceste persoane primesc salarii. Respnsabili de comercializarea jucăriilor sunt colaboratorii organizației. Un detaliu important: Art Story nu are un stăpân. Fondatorul acestuia este „Începutul Vieții". În prezent, venitul magazinului acoperă doar cheltuielile pentru arenda încăperii și salariile. Deocamdată nu se poate vorbi despre profit, însă dacă acesta va apărea, banii vor fi orientați spre dezvoltarea atelierului de artă și a altor proiecte ale organizației.
În pofida atenției deosebite care se acordă calității, condițiile din atelier sunt departe de cele de fabrică. Meșterița Inna Constantinova a venit la „Începutul Vieții" ca lucrător social. Însă datorită art terapiei, cu timpul, i-au prins bine și studiile ei inițiale de modelier tehnolog. În ultimii trei ani, Inna este și meșter, și profesor, și psiholog. Ea recepționează confecțiile, le susține pe femeile nou venite, alege țesăturile și modelele păpușilor și, totodată, urmărește întotdeana cum se simt discipolele sale.
Inna Constantinova
Meșteriță
„Eu simt și văd când se întâmplă ceva cu femeile. Mai ales cu cele care lucrează aici. Când la un om este totul bine, și lucrul merge bine. Când iese ceva rău, înțeleg că este o oarecare problemă care o împiedică să se implice în activitate. Atunci eu mă gândesc cum să abordez acest lucru, pentru a-i ușura munca și pentru a-i distrage atenția. De regulă, ca angajator sau șef, trebuie să-i declari mustrare. Dar aici înțelegi că trebuie să explici totul mai calm, să găsești abordarea".
Ea recunoaște că îmbinarea acestora nu întotdeauna este simplă. Însă eforturile sunt răsplătite.

„Îmi place să lucrez cu femeile și să văd, cum ele reușesc, până la urmă. La început, multora le pare că croitoria este complicată, însă când văd în magazin un obiect finalizat, se inspiră să lucreze mai departe. […] La fabrică, tu pur și simplu îți cunoști obligațiunile. Iar aici, acest lucru este mai degrabă o familie: trebuie să găsești echilibrul, pentru ca și tu să fii înțeles, și tu să-i înțelegi pe alții", recunoaște meșterița.
„Mai devreme, îmi făceam griji, mă plângeam de ceea ce nu-mi ajunge"
Veronica a venit la „Începutul Vieții" acum câțiva ani. Cu trei copii în brațe și cu ani de antrenamente de lupte libere și tragedii familiale. Astăzi, ea lucrează în atelier. A început la fel ca toate celelalte, cu o sesiune de art terapie.
Veronica
„În copilărie, am făcut sport – arte marțiale și lupte libere. Mama dorea foarte mult să învăț de cusătoreasă, dar eu nu eram de acord – voiam să fac sport. Însă aveam probleme de sănătate, eram slăbită. Și mama m-a rugat să nu mai merg încolo. La rugămintea ei, am învățat de cusătoreasă, agronom și bucătar. Era ceea ce atunci nu-mi plăcea. După studiile la Cimișlia, eu oricum am venit la Chișinău și m-am înscris la liceul sportiv.

Învățam, făceam sport, lucram. Apoi s-a întâmplat o tragedie: soțul m-a părăsit, mama a decedat. Și s-au început vremurile grele, depresia. Nu puteam face nimic, nici măcar să mă ridic. Cineva m-a sfătuit să vin aici. Și am venit. Am început să învăț prin art terapie. Acest lucru m-a ajutat foarte mult în viață. Mi-a plăcut că echipa de aici este foarte prietenoasă, acești oameni simt când te doare ceva. Comunicarea este foarte bună. Și eu am rămas să lucrez aici.

Banii sunt importanți, desigur, pentru că am trei copii și îmi este foarte greu să îi cresc de una singură. Însă uneori, chiar și o bucată de pâine fără nimic și comunicarea cu oameni buni te face mult mai sătul decât dacă ai fi mâncat salam și la serviciu toți te-ar fi înțepat.

Eu mai lucrez și în altă parte – fac curățenie la școală. Și iată acolo mereu te înjosesc că tu, cică, nu ești din cercul lor. Aici eu mă simt ca acasă, simt că am familie. Că deși nu am mamă, însă, dacă am o problemă, eu simt că aici am și mamă, și soră, tot de ce am nevoie".
Veronica
„Adesea oamenii nimeresc în asemenea situații în care de unii singuri, nu pot face față problemelor și devin narcomani sau ajung la fundul paharului și devin alcoolici. Însă eu am un caracter puternic, am găsit o altă cale. Am găsit oameni buni care m-ar putea susține, pentru ca în momentul în care îmi va fi rău, să pot sări în sus și nu în jos.

Cel mai important e să fie cât mai mulți astfel de oameni, gata să facă ceva pentru alții. Aici, mulți și-au revenit, au reînviat, au devenit mai buni. Și eu am început să înțeleg altfel viața. Mai devreme, îmi făceam griji, mă plângeam de ceea ce nu-mi ajunge. Acum – nu. Dacă nu-mi ajunge astăzi, ne vom odihni la noapte și mâine va fi o altă lume. Viața nu constă în bani și în agitație. Dumnezeu ți-a dat o viață frumoasă, așa și trăiește".
Veronica reușește să sară în sus. Ea recunoaște că în multe cazuri, ea este salvată de propriii copii, pentru care ea trebuie să fie mereu în formă. Ea are doi fii și o fiică, cel mai mic are patru ani. În fiecare zi, Veronica se trezește la ora șase dimineața, ca să reușească să-i ducă pe cei mari la școală, iar pe cel mic – la grădiniță, apoi se grăbește la primul serviciu. La atelier ea vine deja după amiază: să lucreze și să-și revină. Recunoaște că uneori poate să tacă aici toată ziua și va fi înțeleasă. Și în ziua următoare totul va fi bine.

Și copiii sunt nevoiți să suporte niște lupte: colegii de clasă îi tachinează din cauza sărăciei. Cel mai adesea, Veronica le răspunde simplu când ei să plâng lor: „Prin ce suntem noi săraci? Ai mamă? Ai. Ești sănătoasă? Iată, mulțumiți-I Lui Dumnezei". Când mamei nu-i ajung bani, pentru a plăti fondul clasei ori al școlii, problemele apar și cu profesorii. Ei încetează, demonstrativ, să acorde atenție copiilor.

Revenindu-și în timpul muncii în atelier, Veronica a început să-și facă planuri. Ea intenționează să plece la muncă în Germania chiar în această toamnă. Dacă va reuși, peste o jumătate de an îi va lua încolo și pe copii, care deocamdată vor trăi la o rudă. Veronica recunoaște că „o doare inima pentru țară", însă singură, cu trei copii, e imposibil să supraviețuiască în Moldova.
„Autoritățile au dat fiecărui doritor câte un kilogram de macaroane. Și noi, desigur, am mers după aceste macaroane"
Pentru Natalia, Art Story este unicul serviciu deja de câțiva ani. Până la aceasta, ea a lucrat vânzătoare în supermarket. Și financiar, și moral, a încercat să lege tei de curmei. Are doi copii mici, pe care îi crește de una singură. Natalia s-a așezat la mașina de cusut, în mod serios, doar atunci când s-a înscris la atelier.
Natalia
„Este foarte bine că așa ceva există cu adevărat, gratis și că în Chișinău, cuiva îi pasă de mamele singure. Eu am venit la „Începutul Vieții" acum câțiva ani, într-o perioadă foarte dificilă. Și aceasta a fost o salvare reală pentru mine.

Am aflat întâmplător despre atelier. În țară erau alegeri și așa-zisele autorități ale noastre au împărțit fiecărui doritor câte un kilogram de macaroane. Și noi, desigur, am mers după aceste macaroane, pentru că atunci când nu ai nimic, un kilogram de macaroane e chiar ceva. Iată acolo am întâlnit-o pe o mămică, care deja venea aici. Și ea mi-a propus: du-te și întreabă, mai știi... Am venit, am povestit istoria mea. Și mi-au propus să mă ocup aici și să lucrez.


A fost foarte înfricoșător să povestesc despre mine. Și foarte rușinos. Însă atunci când înțelegi că nu ai nicio soluție și deja ceri ajutor, uiți de mândrie și orgoliu. Înțelegi că acest lucru este important acum nu atât pentru tine, cât pentru copilul tău.Țin minte că tremuram ca frunza. Era groaznic. Mi-au turnat o ceașcă de ceai, ne-am așezat. Era iarnă. Varvarei (fiica) i-au dat niște creioane, iar noi ne-am așezat și am început să vorbim".
Natalia
„Majoritatea celor de aici nu prea puteau să coase, până a veni la atelier. Însă nouă ne vor spune cum, de zece mii de ori ne vor mesteca și ne vor da mură în gură. Nicăieri în altă parte nu se vor purta așa. Până la aceasta, am lucrat vânzător consultant în supermarket. Și niciodată nu m-am gândit că voi putea coase. Când m-am așezat prima dată la mașina de cusut, mi-au dat să cos un cerculeț, o steluță și o inimioară. Acum lucrez liber la mașină, dar atunci – fiecare punct câte puțin. Înțelegeam că vreau să lucrez aici și de aceea mă străduiam. Steluța – sunt doar cinci colțuri. M-am chinuit cu ea o oră. Și mi-au spus: gata, ești pregătită, iată motanii pentru tine. De cum am văzut – care motani? Iată, eu doar o steluță am făcut-o timp de o oră. Iar motanii – va fi un an. Însă după aceasta totul s-a pornit cumva repede.

Aici sunt profesori foarte buni. Aici vei învăța foarte multe. În primul rând, că de la un serviciu poți primi o satisfacție colosală. În al doilea rând, că orice ai face în viață, întotdeauna poți începe ceva nou".
Să creadă în sine
În afară de Art Story, atelier și art terapie, colaboratorii „Începutul Vieții" organizează lecții de socializare pentru elevii claselor superioare, elaborează materiale pentru activitățile extracurriculare în școli, le instruiesc pe mamele singure care ajung în situații dificile să se ocupe cu propriii copii, organizează lecții de pictură și ceramică. Toate acestea, potrivit afirmațiilor Iuliei, sunt făcute de oamenii „care trăiesc pentru alți oameni, care sunt gata să ofere".

Iulia recunoaște că aproape tot ce a schițat ea acum 20 de ani, gândindu-se la viitoarea organizație, funcționează în prezent. Însă anume în art terapie și în activitatea cu femeile s-au îmbinat toate studiile și interesele sale.

Ea este sigură că pentru „absolventele" studioului de artă, activitatea de la Art Story este nu doar un câștig și un ajutor pe termen scurt. Aceasta este și o modalitate de a schimba viața: „Omul se orientează nu doar să câștige, ci să creadă în sine și în alt om".
Text: Olga Gnatcova
Foto: Ecaterina Droban
Prezentare: Tatiana Bulgac