În Moldova este înregistrat aproape un milion de mijloace de transport. Ce înseamnă aceasta pentru Chișinău?

Până în luna mai 2019, în Moldova a fost înregistrat aproape un milion de mijloace de transport. Aceste date sunt incluse în Registrul de stat al transporturilor. Potrivit estimărilor IDIS Viitorul, cea mai mare parte a poverii revine Chișinăului, unde ambuteiajele nu vor fi evitate dacă nu se va schimba urgent ordinea circulației.

Potrivit datelor IDIS Viitorul, de la sfârșitul anilor 1980, traficul în Moldova a început să crească vertiginos, numărul autoturismelor s-a majorat de peste cinci ori. Anul acesta, conform estimărilor experților, va fi bătut un nou record: fiecare a doua familie din Moldova va deține un automobil.

Conform datelor Registrului de stat al transporturilor, până la 1 mai 2019, în Moldova au fost înregistrate 998 de mii de mijloace de transport. Din acestea, aproape 626 de mii sunt autoturisme. Experții IDIS Viitorul menționează că o presiune deosebită se face asupra drumurilor din Chișinău, întrucât cele mai multe automobile sunt concentrate în capitală.

De ce Chișinăul nu face față ambuteiajelor pe drumuri

Experții IDIS Viitorul explică situația creată în Chișinău prin efectul «gâtului de sticlă»: oricât de mare ar fi sticla, circulația lichidului depinde de gâtul acesteia. Cu alte cuvinte, viteza mișcării pe drum depinde de viteza mișcării pe cel mai încărcat teren.

O asemenea problemă există la cercul de lângă gara feroviară, unde, deși sunt opt benzi, seara, toate automobilele de pe trei străzi circulă doar pe una – Gagarin, unde sunt doar trei benzi.

O situație complicată se creează și la cercul de lângă întreprinderea TUTUN CTC, unde două fluxuri mari de automobile de pe două artere municipale principale se intersectează la același nivel. Iar aici trebuie să fie cel puțin două nivele.

La fel, obstacole importante în traficul rutier sunt create și de înșiși conducătorii auto, care își lasă automobilele în locuri nepermise. Un exemplu elocvent este strada Bănulescu Bodoni, unde, din cele trei benzi, se circulă, de fapt, doar pe una, pentru că celelalte două sunt ocupate de automobilele parcate.

Care este soluția

Experții IDIS Viitorul propun o soluție simplă: interzicerea virării la stânga. Parțial, această regulă funcționează în câteva locuri din Chișinău (str. M. Eminescu, str. Armenească etc.).

Experții subliniază că zecile de milioane de lei investite în modernizarea și extinderea fluxului rutier, de exemplu, a șoselii care unește sectoarele Ciocana și Râșcani, pot fi considerate irosire zadarnică doar dintr-un anumit motiv: permisiunea de a vira la stânga atunci când din cauza a trei automobile care doresc să vireze la stânga, la intersecția străzilor Alecu Russo și Nicolae Dimo, este blocată o bandă întreagă.

Autor: NewsMaker

Партнерские ссылки