Învață cu pasiune
Școli de vară, stagii și programe de instruire în Moldova, SUA și Europa
Prezentare NM
Pentru a obține noi abilități, pentru a-ți perfecționa engleza și a studia experiența altor țări în domenii precum administrare, învățământ și antreprenoriat, astăzi nu este obligatoriu să iei un credit ori să pleci de acasă pe câțiva ani. În noua prezentare a NM găsești informații despre stagii, programe de vară și traininguri pentru tineri în Moldova și în străinătate, pentru care nu trebuie să plătești aproape nimic.
Oportunități în Moldova
#liderism #politică
Academia de Liderism și Diversitate IPIS
Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS) invită studenți și activiști tineri la «Academia de Liderism și Diversitate IPIS 2019», organizată cu susținerea Fundației «Konrad Adenauer».

Cursul Academiei este divizat în două părți. Prima se va desfășura din luna mai până în luna iunie 2019, subiectul principal fiind problemele de administrare de stat. Participanții Academiei vor fi implicați în activități practice, vor avea întrevederi cu politicieni, lideri și colaboratori ai structurilor de stat. De asemenea, ei vor merge în vizită la Bălți, Taraclia, în Găgăuzia sau Transnistria.

Cea de-a doua parte a activităților se va desfășura din luna septembrie până în luna octombrie 2019. Studiile se vor axa pe practicile ce țin de e-democracy și e-guvernare. Activitățile din «Academia de Liderism» vor avea loc o dată pe săptămână, după ora 17.
Cunoașterea limbilor
română, rusă și engleză
Cerințe
vârsta de la 18 până la 30 de ani
Când
șase săptămâni, în mai-iunie 2019, șase săptămâni în septembrie-octombrie 2019
Cum te înscrii
transmite CV-ul și o scrisoare de motivare de cel mult 500 de semne pe adresa [email protected], indicând «Academia IPIS»
Costuri
gratuit
Termenul limită de depunere a cererilor
30 aprilie 2019
#democrație #drepturile_omului #combaterea corupției
Școala de vară «Democrația aplicată» CRJM
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) invită la Școala de vară «Democrația aplicată» studenți și absolenți ai facultăților de drept, jurnalism, psihologie, relații internaționale, științe politice și administrative sau alte domenii conexe, care sunt interesați de promovarea democrației în Moldova.

Sarcina principală a școlii este de a comunica participanților, cum funcționează democrația în practică, ce înseamnă în realitate «supremația legii» și cum funcționează instrumentele participării civice, combaterii corupției și ale apărării drepturilor omului. Despre toate acestea vor vorbi în fața participanților experți locali și internaționali.
Cunoașterea limbilor
română
Cerințe
să fii student în anii 3-4 sau proaspăt absolvent al specialităților menționate
Când
1-6 iulie 2019
Cum te înscrii
completând аncheta participantului
Costuri
gratuit
Termenul limită de depunere a cererilor
30 aprilie 2019
#economie creativă #antreprenoriat
Trainingul internațional You(th)for Cul/fu(ture)
(«Tineret/Tu ești pentru cultură/viitor»)

Trainingul internațional You(th)for Cul/fu(ture) îi va ajuta pe tinerii lideri, managerii de proiecte, politicieni, cercetători și voluntari în domeniul activităților cu tinerii. Trainingul îi va ajuta să se descopere pe reprezentanții generației NEETs – generația «nici-nici» a tinerilor care, din cauza diferiților factori economici, sociali sau politici, nu lucrează și nu învață. Experți internaționali și antrenori vor vorbi despre cum poate fi soluționată această problemă prin antreprenoriat creativ și cultural, vor explica bazele economiei culturale și cum poate fi aplicată gândirea critică în antreprenoriat.

Prima parte a trainingului se va desfășura în Moldova. La aceasta vor participa reprezentanți din Belgia, Cipru, Italia, Spania, Portugalia, Armenia, Ucraina, Georgia și Belarus.

Seminarul final se va desfășura în Belgia, în anul 2020.
Cunoașterea limbilor
engleza
Cerințe
vor avea prioritate cei care lucrează cu tineretul ori se ocupă de politici de tineret
Când
7-16 august 2019
Cum te înscrii
completează și expediază cererea pe adresa [email protected], formularul poate fi descărcat aici
Costuri
participarea este gratuită, cheltuielile de drum în Belgia se achită personal
Termenul limită de depunere a cererilor
1 mai 2019
Oportunități peste hotare
#cultură #proiecte_socioculturale
Programul «Cultură pentru dezvoltarea locală» în Polonia
Programul «Cultură pentru dezvoltare locală» în Polonia este destinat celor care doresc să obțină abilități de lider, să învețe să administreze proiecte și să înțeleagă, cum poate cultura să devină un agent al transformărilor sociale.

Participanții proiectului vor participa la o școală de vară din Polonia, la un concurs al celor mai bune proiecte socioculturale și la un program pentru absolvenți.

Programul școlii de vară mai include: seminare instructive, vizite de studiu în instituții culturale și publice din Polonia, discuții cu reprezentanți ai ONG-urilor locale. Participanții vor putea elabora propriile proiecte. Cel mai bun dintre acestea va putea fi realizat cu susținerea Institutului «Adam Mickiewicz».
Cunoașterea limbilor
engleză
Cerințe
de la 22 până la 35 de ani
Când
4-14 iunie 2019
Cum te înscrii
completează cererea
Unde
Varșovia, Gdansk, Polonia
Termenul limită de depunere a cererilor
23 aprilie 2019
#politică #democrație #comunicare
Curs intensiv de două săptămâni despre politică și dialog în Georgia
Cursul intensiv despre politică și dialog este destinat reprezentanților partidelor politice, ONG-urilor, presei, tinerilor politicieni, femeilor politicieni și activiștilor civici. Acesta va fi organizat în Georgia, de către Centrul est-european de democrație pluralistă (EECMD), în colaborare cu Institutul pentru Democrație Pluripartidistă din Olanda (NIMD).

Programul de instruire conține prelegeri dedicate democrației, ideologiilor politice, alegerilor, team building și strategiilor de comunicare ș.a. În timpul acestui curs intensiv, vor mai avea loc întrevederi cu politicieni georgieni și experți ai ONG-urilor de profil.

Trainingul intensiv de două săptămâni despre politică și dialog va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie 2019, în regiunea Kahetinsk din Georgia.
Cunoașterea limbilor
engleză
Cerințe
să fii tânăr activist, politician, femeie politician
Când
în a doua jumătate a lunii septembrie 2019
Cum te înscrii
cererea poate fi completată aici
Costuri
gratuit
Termenul limită de depunere a cererilor
20 mai 2019
Unde
Regiunea Katehinsk, Georgia
#administrare
Stagiu internațional la Institutul Caton din Washington
De trei ori pe an, Institutul Caton invită studenții și proaspeții absolvenți ai instituțiilor universitare la un stagiu plătit la Washington. Printre obligațiile stagiarilor sunt administrarea, completarea site-ului, sprijin în cercetările și organizarea evenimentelor din cadrul institutului. De asemenea, stagiul include participarea la seminare.
Cunoașterea limbilor
engleză
Cerințe
să fii proaspăt absolvent al unei instituții universitare, student la drept, tânăr specialist; să fii adept al liberalismului și al pieței libere
Când
semestrul de toamnă – septembrie-decembrie 2019, semestrul de primăvară – ianuarie-mai 2020, semestrul de vară – iunie-august 2020
Cum te înscrii
completează ancheta și expediază CV-ul pe adresa [email protected]

Costuri
pentru stagiu se plătesc 1000 de dolari lunar, poate fi plătit și prețul vizei
Termenul limită de depunere a cererilor
1 iunie 2019 – pentru semestrul de toamnă, 29 septembrie 2019 – pentru semestrul de primăvară și 15 februarie 2020 – pentru semestrul de vară
#chimie #tehnologii #administrare
Școala de vară de chimie și administrare în Cehia
Studenții din Moldova pot participa la Școala de vară a Universității Pardubice din Cehia, unde pot alege unul dintre cele două programe – «Viața este chimie» și «Administrare inteligentă». Prelegerile vor dura timp de o lună.

În cadrul programului «Viața este chimie», participanții vor avea prelegeri despre trei domenii principale: chimie, tehnologii chimice și ingineria materialelor.

În cadrul programului «Administrare inteligentă» vor avea loc prelegeri dedicate economiei și managementului transportului și sănătății.
Cunoașterea limbilor
engleză
Cerințe
să fii student la universitate ori să fii absolvent cel puțin al unui an de învățământ la momentul completării cererii; pentru programul despre chimie trebuie să fii student la o specialitate ce ține de chimie, tehnologii chimice, ingineria materialelor
Când
29 septembrie – 3 octombrie 2019
Cum te înscrii
completează cererea și scrie o scrisoare de motivare despre unul dintre următoarele subiecte: «Administrare inteligentă» sau «Viața este chimie», în funcție de programul ales
Costuri
100 de euro pentru înregistrarea la programul «Administrare inteligentă», pentru achitarea celeilalte părți a programelor poți obține bursă
Termenul limită de depunere a cererilor
30 aprilie 2019
Unde
Pardubice, Cehia
#politică #diplomație
Școala de vară a OSCE
OSCE deschide Școala de vară pentru studenți la specialitățile relații internaționale, politologie, drept, drepturile omului și ocrotirea mediului.

Această școală este binevenită pentru cei care doresc să afle mai multe despre activitatea OSCE, sunt interesați de diplomație și cooperare internațională pentru pace. Participanții vor fi implicați în seminare practice, întrevederi cu experți și cursuri predate de specialiști în domeniul diplomației.
Cunoașterea limbilor
engleză și rusă
Cerințe
să nu fi depășit vârsta de 27 de ani; să ai studii superioare sau să fii student în anul 4 sau 5
Când
14-19 iulie 2019
Cum te înscrii
expediază CV-ul și o scrisoare de motivare, precum și un eseu în limba engleză cu genericul «Promoting dialogue: a role for international organizations: analyze an example of your choice» sau «Youth and security: where can the OSCE contribute?» pe adresa [email protected]
Costuri
gratuit
Termenul limită de depunere a cererii
15 mai 2019
Unde
Bratislava, Slovacia, Viena, Austria
#antreprenoriat #activism
Forumul «Calea spre o practică comună», în Spania

La forumul cu genericul «Calea spre o practică comună» din Madrid va fi discutat potențialul activității tinerilor și a Erasmus+ pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în mediul tinerilor.

Raportorii vor vorbi despre căile de dezvoltare a antreprenoriatului social și noile oportunități în acest domeniu. Organizatorii dau asigurări că forumul va deveni o platformă de colaborare pentru elaborarea proiectelor inovaționale. Antrenorii vor desfășura prelegeri în grupuri și vor vorbi despre cum poate fi lansat propriul proiect social.
Cunoașterea limbilor
engleză
Cerințe
să fii interesat de colaborarea cu tineretul și de antreprenoriat; este recomandată experiența de muncă în domeniul administrării de stat, antreprenoriatului, educației și al altor domenii conexe
Când
15-19 octombrie 2019
Cum te înscrii
completează cererea
Costuri
gratuit
Termenul limită de depunere a cererilor
31 mai 2019
Unde
Madrid, Spania
#liderism #activități_cu_tinerii
Vizită de studiu în Finlanda «Dezvoltarea competențelor celor care lucrează cu tinerii»
Vizita de studiu în Finlanda este destinată celor care lucrează cu tinerii, antrenorilor, coordonatorilor organizațiilor de tineret ș.a. Aceasta va permite studierea metodelor de predare a activităților de tineret în Finlanda în instituțiile de învățământ profesional tehnic de nivel mediu.

Participanții se vor familiariza cu structurile politice și cele educaționale în domeniul colaborării cu tinerii în Finlanda, vor vorbi despre specificul acestora și despre cum pot fi aplicate competențele obținute.
Cunoașterea limbilor
engleză
Cerințe
să activezi în domeniul politicilor de tineret și să fii interesat profesional de activitățile cu tinerii
Când
29 septembrie – 3 octombrie 2019
Cum te înscrii
completează cererea
Costuri
gratuit
Termenul limită de depunere a cererilor
22 august 2019
Unde
Virrat, Ilmajoki, Finlanda
Text: Nadejda Manastîrlî
Prezentare: Cristina Demian
Foto: freepik.com