1ºC Chișinău
Joi 13 decembrie 2018

Istoriile femeilor despre cât de complicat e să naști un copil în Moldova, comentate de autorități

O linie telefonică specială a fost deschisă la Centrul Mamei și Copilului. Astfel, începând cu data de 15 ianuarie 2018, la numărul de telefon 022 781296 vor putea fi comunicate cazurile de incompetență sau atitudine neadecvată din partea personalului medical ori șantaj. „Linia fierbinte” a fost deschisă și de către Centrul Național Anticorupție – 0 800 55555. Aceste măsuri au fost luate în urma petiției mai multor femei care au avut de suferit în timpul sarcinii sau al nașterii din cauza greșelilor sau atitudinii răuvoitoare din partea medicilor. Petiția expediată autorităților a fost însoțită de zeci de istorii personale. NM publică doar câteva din acestea și povestește, cum sunt acestea comentate de către Ministerul Sănătății, guvern și maternități.

Făcută publică la 12 ianuarie și adresată guvernului și altor autorități, petiția a fost însoțită de 98 de istorii ale femeilor care au avut de suferit la naștere sau în timpul sarcinii din cauza incompetenței sau atitudinii lipsite de etică din partea medicilor. Alina Andronache, una dintre autoarele petiției, ne-a relatat că ideea de a aduna aceste istorii a apărut după ce pe facebook a fost publicată mărturisirea unei paciente a Centrului Mamei și Copilului, în vârstă de 19 ani, despre cum a născut în wc-ul instituției medicale, confruntându-se cu indiferența și lipsa de susținere a personalului medical.

Potrivit lui Andronache, chiar în prima seară, sub această postare de pe facebook au apărut aproximativ 2 mii de comentarii. Autorii multora din acestea povesteau istorii similare. La petiția adresată funcționarilor au fost anexate 98 de istorii de acest gen. Și acestea continuă să vină, spune Alina Andronache.

Multe istorii se referă la maternitatea nr. 1 din Chișinău și Centrul Mamei și Copilului, dar sunt și mărturisiri ale femeilor despre ce s-a întâmplat în spitalele raionale.

Istoriile relatate de femei

Alisa F.-S.
La patru săptămâni de sarcină mi s-au început sângerări cu bucăti de sânge. Am chemat urgența duminică seara, m-au dus la Spitalul nr.1. Acolo au început să-și bată joc, că de unde sunt așa de sigură că e sarcină și nu ciclul menstrual. Au spus că ei nu pot să spuna nimic fără USG. Au zis să-l fac luni și să vin cu rezultatul. M-au trimis acasă așa, cu sângerările acelea mari.

A doua zi am fost la D.N. El mi-a spus că embrionul deja e mort și nu se mai mișcă, să merg la curățire, ceea ce am și făcut (vacum). Peste o săptămână mie mi se face mai rău, cu bucăți de sânge cât jumăte de palmă. Iarăși am chemat salvarea, iarăși mă duc exact la aceiasi medici și iarăși imi dau voie acasă. "Faci luni USG și vii să ne spui ce ai".

Șocată de toată atitudinea asta, am mers cu soțul la Spitalul de urgență. Acolo mi-au depistat o ghematomă cât oul de prepelita și sarcină în evolutie de 7 săptămâni. Eram șocați. Am venit înapoi la ei cu lacrimi în ochi și fără puteri. Deja spuneau să nu nasc acest copil că este atins, vroiau doar să scape de răspundere. Noi nu am vrut să întrerupem sarcina încă o dată, știam că acest copil e puternic dacă a rezistat și la absorbție. Astăzi e un copilminune, sănatos și bravo.

Nadejda D.
Mi sa oprit sarcina din evoluție la 6 luni. Deșe eram în spital, am născut singură, în pat. Prin ce chinuri am trecut nici nu vreau să-mi aduc aminte. Se ducea colega de cameră sa cheme pe cineva și nu venea nimeni. Strângeam cu dinții de durere marginea de fier a patului. Când a ieșit copilul și s-a dus fata și le-a spus că am născut nu au crezut-o. Au venit după o oră, am stat nemișcată. Eram speriată, aveam 17 ani. Am stat o oră cu copilul mort între picioare.

Irina P.
La 12 săptămâni un așa-numit “medic” mi-a spus în urma ecografiei că copilul meu are sindrom Down și rămâne eu să decid - las copilul și mă resemnez că va fi bolnav și mă voi chinui toată viața sau… ”scap de el”. Am fost foarte stresată. Am plâns foarte mult. Acum acel băiețel e iute foc deja de 2 ani 8 luni. E perfect sănătos.

Elena S.
S-a întâmplat în anul 2014, în Cimișlia. Când a apăsat medicul pe burta mea ca să mă ajute să nasc am strigat de durere, la care el mi-a tras o palmă peste față că «De ce strig la urechea lui?». A doua zi când a intrat în salon acel medic încă m-a întrebat așa parcă glumind: «Ce, ți-a trecut supărarea?». Plângere nu am scris din motivul că nu se va rezolva nimic. Atunci era singurul medic care primea nașterile.

Elena G.
Am asistat la un caz practic similar cu cel suferit de tânăra de 19 ani care a nascut în veceu. Am susținut și ajutat o doamnă copilul căreia tot avea malformații și căreia i-a fost provocată nașterea, dar comportamentul personalului medical era foarte jignitor. Acum despre mine: Am fost internata in sectie pentru pastrarea sarcinii la 35 de saptamani, aveam edeme, în rest starea era satisfăcătoare.

Fără acordul meu, fără a mă preveni, mi-au administrat intramuscular substanțe care mi-au provocat nașterea la 36 de săptămâni. Comportamentul era batjocoritor, râdeau de mine când spuneam că acuș nasc, ca până la urmă aproape să nasc pe corridor. Strigau la mine să fug mai repede, că cade copilul. M-am rupt, când i-am rugat să mă coase cu anestezie, mă luau în zeflemea că «de unde m-am luat așa deșteaptă». M-au cusut pe viu... ca până la urmă să «uite» în mine o bucată de placenta. Am stat trei zile cu sepsis, între viață și moarte, cu febra 40-41. Cât eram cu febră înaltă nici nu mi-am hrănit fetița — nu aveam voie — o hraneau din milă mămicile din secție. Povestea e veche, dar m-a marcat mult, ca și constatarea că aproape nimic nu s-a schimbat de atunci. S-a întâmplat în 1994, tot la CMC.

Doina V.
Medicii mi-au traumat copilul la nastere, acesta a avut hemorogii la creier acute și sub-acute. A stat în reanimare chiar după naștere și acum tot umblam dintr-un centru de reabilitare la altul pe dimensiunea de neurologie. Medicii când au văzut în timpul nașterii că se micșorează bătăile inimiifătului m-au luat în sala de operație sa-i facă cezariană și până la urmă au decis să nasc totuși pec ale natural chiar dacă le spuneam că efectiv nu mai pot. Ei spuneau că ”lasă că știm ce facem noi”.

O femeie a apăsat cu articulația cotului pe burtp, iar alta a tras copilul de cap. Dacă până la naștere copilul era bine și toate investigațiile erau în normă, la urmă acesta s-a născut cu în stare foarte gravă, iar un medic i-a și pus imediat vaccinul HEP, B4 fără să îmi ceară acordul în condițiile în care starea sa de sănătate nu permitea categoric așa gen de intervenție.

Medicii din Chișinău i-au pus copilului nostru diagnoza ”paralizie cerebrală”. Tare am vrea ca medicii care și-au bătut joc de copil și de mine să fie trași la răspundere.

Silvia G.
În anul 2015 am avut o sarcină stagnată, mi-a fost făcut chiuretaj fara anestezie, desi stiam de la ginecologul meu ca numaidecât se face anestezie. La țipetele mele de durere să înceteze, medicul mi-a răspuns în mod brutal să nu urlu că îi sperii celelalte paciente. La externare m-a pus să semnez că mi-a fost administrată anestezia că de altfel nu mă externează din spital.

Tatiana S.
Fiind însărcinată am avut o consultație la doamna medic N. Mi s-a spus ca sunt însărcinată și am fost trimisă la ecografie. Ecograful, al rândul lui, mi-a spus că am pierdut embrionul și ”nu se știe ce crește în burta mea”. Aveam 17 ani pe atunci, aveam nunta programată si eram cu viitorul soț.

Am început să plâng. M-au programat pentru ziua de sâmbătă să fac avort, trebuia să achit 800 de lei. Pentru că simptomele erau ca la o sarcină normal, în ultimul moment, înainte să ies din casă pentru a merge la avort am sunat medicul și am întrebat de alt ecograf, i-am zis că nu sunt sigură de ceea ce mi s-a spus până acum.

Am mers la alt ecograf și acolo m-au felicitat. Sarcina de fapt decurgea bine. Dacă nu mergeam la alt ecograf sau pur și simplu nu aveam bani să repet ecografia, fetița mea cu ochi albaștri nu era lângă mine acum. Eram și eu un copil, nu cred că pentru 800 de lei trebuiau să-mi facă asta. Se întâmpla în 2006, la Maternitatea nr.1 din Chișinău.

Elena P.
Eu am avut de suferit, prima sarcină, dorită maxim, pregătiri din timp, seturi de analize perfecte. La prima ecografie la Sf. Treime, însă, se constată că ”am ceva, dar nu se înțelege ce”. Cu moralul la pământ am mers la o clinică private unde au zis că e sarcină oprită în evoluție și va trebui să fac avort medicamentos.

M-am dus la Maternitatea nr.2, conform vizei de reședință. Doamna medic G. mi-a scris de unde să iau pastilele și m-a trimis acasă. Doamne, dacă știam ce urmează… asa durere de mă cățăram pe pereți. Mama îmi mai aducea câte un pahar de sapă și plângea alături de mine. Trei zile de coșmar. Când am mers la ginecolog, ea a rămas șocată că am fost trimisă acasă deoarece așa procedură se face numai sub supravegherea medicului. S-a mai constatat că nu mă curățasem bine, am mers iar la doamna medic G., plângeam, la ca ea: ”Și boșești, nu întelegi că ai carne moartă în tine? Să vii luni să te curăț!”. M-am simțit ca un anima, ca un monstru. De la o mama, de la șefa maternității, dacă nu greșesc. Am zis că dacă o să fie să fac infecție și să mor, o să mor, dar nici nu mă duc. Așa au trecut trei luni și am ajuns la un medic la o clinică private care mi-a zis că e normal să mai rămână ceva și asta se curăță în timp. Bine că nu m-am dus să mă mai traumeze atunci odată. De atunci strâng bănuț cu bănuț și merg la privat. La stat nu mai calc. Acum am copil sănătos-tun, dar nicidecum nu pot uita atitudinea doamnei G.

Reacția funcționarilor și a medicilor

Surse din Serviciul de presă al guvernului au comunicat pentru NM că deocamdată nu sunt gata să comenteze petiția femeilor și scrisorile anexate, promițând că vor răspunde mai târziu. Reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale ne-au comunicat că încă analizează situația și că deocamdată nu vor face declarații oficiale.

Între timp, secretarul de stat al Ministerului Sănătății Boris Gâlcă a declarat încă la 12 ianuarie, în cadrul unei emisiuni la Moldova 1, că nici ministerul, nici guvernul nu vor îndeplini acum cerințele înaintate în petiție (una dintre acestea este verificarea situației din toate maternitățile din țară – autoarele petiției au cerut funcționarilor să îndeplinească această cerință în termen de 14 zile). Potrivit lui Gâlcă, ministerul are un plan care include și soluționarea problemei privind erorile medicale și instituția va acționa în conformitate cu acest plan.

La rândul său, Tatiana Gutium, directorul maternității nr. 2, instituție care a fost menționată în scrisori, consideră că această campanie inițiată de femei este o „comandă”. Întrebată cine are nevoie de așa ceva, ea a menționat că, de exemplu, prezentatoarea de la TV8 Natalia Morari „cu siguranță a câștigat binișor pe seama acestui lucru” (emisiunea Nataliei Morari „Politica” din 11 ianuarie a fost dedicată istoriilor femeilor care au avut de suferit la naștere și petiției lor).

Totodată, Gutium a anunțat că maternitatea a primit ordinul „de a clarifica lucrurile”. Ea personal nu este sigură de veridicitatea învinuirilor și argumentele acestora. Potrivit afirmațiilor sale, este suspect faptul că istoriile sunt semnate cu nume incomplete, iar în multe dintre ele nu este indicat anul și spitalul în care s-au întâmplat evenimentele.

 „Desigur, există întotdeauna factorul uman, însă trebuie să clarificăm situația, nu să-i învinuim pe toți de toate. [...] Nu putem spune că nimic din toate astea nu se întâmplă și că noi toți suntem nevinovați, dar la noi se organizează mereu controale și discuții în astfel de situații, nu se poate spune că nu se face nimic în acest sens și că toți sunt pe același picior”, a spus Gutium.

Și medicilor de profil le-a stârnit nedumerire istoria scandaloasă despre avortul în wc și campania socială care a urmat după aceasta, precum și petiția menționată. Un medic ginecolog cu o experiență de muncă de 30 de ani, care activează la una dintre maternitățile din capitală, a spus că istoria femeii care a rămas fără supraveghere în timpul nașterii provocate este „umflată”. Ea a rugat să-i fie păstrat anonimatul, deoarece nu are de gând „să lupte împotriva sistemului”.

„Eu consider că din punct de vedere medical, atunci totul s-a făcut corect. Posibil, a fost o oarecare ratare și neglijență din partea personalului medical, însă, probabil, nimeni chiar nu a putut să acorde mai mult timp acestei tinere. Nu vă imaginați ce se întâmplă în maternitatea Centrului Mamei și Copilului – în fiecare zi, au loc câte 25-30 de nașteri și intervenții chirurgicale complicate, iar numărul de medici și asistente medicale este insuficient. Da, salariile lor sunt un pic mai mari – 5-7 mii de lei, iar în alte maternități – 2-3 mii de lei. Medicii lucrează până la istovire, câte 24 de ore non-stop. Iar după această campanie ordinară, tot mai mulți medici vor pleca”, a menționat sursa citată pentru NM.

Potrivit afirmațiilor sale, în maternități, medicii se confruntă cu o rutină de neimaginat, ei nu au timp să acorde prea mult timp pacientelor: pentru aceasta, e nevoie de condiții liniștite, calme, care trebuie să fie create de către autorități.

Amintim că Ministerul Sănătății a recunoscut că în cazul pacientei Centrului Mamei și Copilului, în vârstă de 19 ani, medicii au dat dovadă de neglijență și au încălcat în mod grosolan principiile eticii profesionale. După cele întâmplate, au fost demiși șeful secției ginecologie, moașa și asistenta medicală superioară care era de gardă în ziua când a avut loc avortul. Medicul de gardă, directorul maternității și vicedirectorul centrului pe probleme medicale s-au ales mustrare aspră. Dirctorul Centrului Mamei și Copilului s-a ales cu mustrare. La 9 ianuarie, pacienta a depus oficial plângere la Procuratura Generală.

Autor: Olga Gnatcova

Партнерские ссылки