0ºC Chișinău
Luni 10 decembrie 2018

Iurie Dondiuc: „Vă îndemn să nu ne bucurăm de nenorocirea altora, să nu defăimăm, să nu strigăm, ci să propunem soluții”.

De la începutul acestui an, sistemul de sănătate al Moldovei a fost zguduiit de critici dure. Un grup de femei s-a adresat autorităților cu o petiție în care au povestit despre diferite încălcări cu care s-au confruntat în maternități. Iurie Dondiuc, șeful Comisiei de specialitate în obstetrică-ginecologie a Ministerului Sănătății, directorul Spitalului municipal nr. 1, a povestit într-un interviu acordat reporterului NM Olga Gnatcova, de ce asistenta medicală, care a fost concediată de la Institutul Mamei și Copilului după scandalul în cauză, își va găsi fără nicio dificultate un nou loc de muncă, de ce el dorește să colaboreze cu societatea civilă și de ce medicii au nevoie de asistență psihologică.

„Totul este exagerat”

La ultima conferință de presă organizată la Ministerul Sănătății, dedicată istoriei scandaloase despre nașterea în wc-ul Institutului Mamei și Copilului, dvs. ați vorbit mai mult în calitate de „acuzator”. Însă în istoriile mamelor, care au fost anexate la petiția adresată autorităților, este amintit de câteva ori și spitalul dvs.

În primul rând, eu nu am vorbit în calitate de acuzator. Acesta este doar în sala de judecată și e vorba de procuror. Noi, membrii comisiei, suntem profesioniști cu un stagiu mare. De obicei, în medicină, la fel ca și în alte domenii, activitatea unei instituții poate fi apreciată doar de către profesioniști din exterior.

Despre cazul de la Institutul Mamei și Copilului. Da, după cum știți, a fost o situație neadecvată. Cu siguranță însă presa a exagerat cam mult și continuă să facă acest lucru. Deși la conferința de presă s-a spus foarte clar: a fost vorba nu despre naștere, ci despre un avort spontan. Acestea au loc foarte des și, cu mare părere de rău, la diferite termene. Până în prezent, unele instituții media continuă să vehiculeze subiectul femeii care „a născut în wc”, publicând materiale cu titluri „incendiare”.

Desigur, aici se poate vorbi despre etica medicală. Însă există și etica jurnaliștilor care înțeleg totul foarte bine, însă caută titluri „bombă”, interpretează în felul lor anumite situații, pentru a crește numărul de vizualizări. Doar de aceasta depind dotările, banii, publicitatea. Toți înțeleg foarte bine acest lucru. De aceea noi avem o rugăminte față de jurnaliști: dacă pledați pentru respectarea eticii, fiți exemplu al unei astfel de atitudini.

Haideți să fim sinceri și transparenți. Tot ce se întâmplă acum, este exagerat foarte mult. Da, există probleme în sistemul de sănătate, la fel ca și în alte domenii – transporturi, poliție, școli, magazine etc. Însă cel mai important este că numărul acestor probleme nu crește. Dimpotrivă, în medicină, ele devin mai puține. Pur și simplu au devenit accesibile mai multe informații, oamenii  citesc în internet, în rețelele de socializare. Nivelul de informare a devenit mai înalt.

Totuși, vreau să subliniez că Institutul Mamei și Copilului este una dintre cele mai importante instituții medicale din țară, cu un potențial bogat și un înalt nivel al calității serviciilor pe care le prestează. Probabil, așa cum se întâmplă în toate instituțiile medicale, acolo a fost vorba de factorul uman. Da, sunt oameni la care cultura comunicării cu pacienții lasă de dorit.

Și totuși, ce credeți despre faptul că spitalul dvs. a nimerit în această „listă neagră”? În istoriile femeilor sunt câteva episoade legate de atitudine necorespunzătoare față de pacienți și se amintește un caz de corupție.

Haideți să vedem clasamentele veridice care sunt alcătuite de portalul spitale.md împreună cu organizația PAS și vom observa, câți pacienți de-ai noștri sunt mulțumiți și câți – nemulțumiți. Spitalul nostru este pe primul loc în Moldova. Care este principalul criteriu al bunei activități a instituțiilor? Părerile pacienților. Și nu noi le-am adunat, ci o instituție independentă.

Trebuie să ținem cont de faptul că în prezent, instituțiile medicale se confruntă cu o insuficiență acută de cadre medicale. În Chișinău, cea mai mare problemă este insuficiența de personal de nivel mediu – asistente medicale, moașe. În primul rând, ele sunt nemulțumite de salarii. De aceea, datorită cunoștințelor și experienței de care dispun, ele sunt invitate în țările vecine – România și altele. Sau pleacă în instituțiile private, unde salariile sunt mult mai mari.

Însă ce se întâmplă în instituțiile private? Ele aleg pacienții, nu-i primesc pe toți. Ele pot acorda ajutor unui contingent mic, conform profilului lor îngust, specializat. Și aceasta – pentru un salariu destul de mare. De aceea și problemele de acolo sunt mai puține: sunt mai puțini pacienți și cerințe mai mari față de personalul medical, deoarece remunerarea este mult mai mare. Dacă pacientului nu-i place ceva, proprietarul spitalului privat îl concediază pe medic și acesta va pierde un venit destul de mare. De aceea acolo situația este cu totul alta.

Spitalele și policlinicile de stat acordă ajutor absolut tuturor, indiferent de naționalitate, vârstă, complexitatea maladiei etc.

Vă asigur că în condițiile insuficienței de personal în instituțiile medicale de stat, asistenta medicală care a fost concediată de la institutul nostru va fi angajată de altă instituție medicală. Da, ea va fi avertizată. Însă nimeni nu poate s-o discrimineze. Ea poate spune că acest lucru nu s-a întâmplat. Fiecare poate interpreta în felul său.

Situația privind personalul inferior – infirmierele – este super-catastrofală. Majoritatea acestor femei sunt din suburbii, unde nu și-au găsit un loc de muncă. Lor le convine să lucreze aici conform programului care presupune o zi peste trei, deoarece timp de trei zile, ele pot să fie acasă și să aibă grijă de gospodărie. Și altele nu-s.

Aici este o fluctuație mare de cadre. Deși salariile lor, conform „standardelor” moldovenești, nu sunt chiar atât de mici, ținând cont de faptul că infirmierele lucrează doar 10 zile pe lună. Ele nu au o pregătire medicală specială. Instituțiile medicale nu au posibilitatea de a rezolva această problemă. Desigur, medicii încearcă să le predea niște lecții, să le învețe. Însă toate acestea, probabil, sunt insuficiente. De aceea personalul inferior nici măcar medical nu este, el nu are studii medicale.

Și iată că o parte din lucrătorii medicali medii și inferiori (medicii – într-o măsură mai mică), în funcție de nivelul lor de înțelegere, dispoziție, de cultură, adesea își permite anumite exprimări sau confruntări cu pacienții.

Vreau să vă spun însă că și pacienții nu sunt atât de simpli. Noi toți suntem nemulțumiți de nivelul de cultură, comunicare și educație pe care îl observăm pe stradă, în magazine, în societate. Aceiași oameni nimeresc și în spitale. Unii dintre ei au cerințe mari, cineva exagerează. Iată așa apare conflictul.

Și totuși, să revenim la istoriile femeilor, care se referă la spitalul dvs.

Sub influența presei, a oamenilor cu inițiativă, care activează în diferite organizații neguvernamentale și, la fel, au propriile interese (obținerea finanțărilor, de exemplu) și susțin acest lucru, unii încep să-și amintească despre ce a fost în anii 1998, 2000, 2005. Probabil, cele relatate de ele au avut loc cu adevărat. Dar dacă e să urmărim cu atenție, constatăm că majoritatea istoriilor și declarațiilor se reduc la relațiile interpersonale. Oamenii sunt nemulțumiți nu atât de rezultatele tratamentului sau a activității din cadrul clinicii, ci de atitudinea personalului medical, nivelul de informare. Desigur, fiecare începe să-și amintească și câte ceva își amintește.

Conform diferitelor calcule, despre spitalul nostru s-a scris în petiție de opt-zece ori și aceste cazuri datează începând cu anul 2005. De atunci, în spitalul nr. 1 au avut loc peste 100 de mii de nașteri (la noi, în medie, au loc câte 8 mii de nașteri anual). Calculați și singuri: din 100 de mii, opt sunt nemulțumiți. Să fie chiar și 80 sau 800, oricum este foarte puțin. Acest lucru nu înseamnă că asemenea păreri nu sunt importante și nu trebuie să vorbim despre ele.

Însă noi afirmăm cu toată certitudinea că situația s-a schimbat. Eu lucrez în acest spital de mult timp și văd că, indiscutabil, cu încă 20 de ani în urmă, atitudinea față de pacienți era alta. Astăzi și pacientul este altul. Noi îl numim „client” și acest lucru este firesc. Noi prestăm servicii. Probleme sunt, însă ele nu au o amploarea despre care se scrie acum.

Unde se pot adresa pacienții dacă sunt nemulțumiți de activitatea medicilor sau a altui personal medical?

În primul rând, în fiecare secție a spitalului, la loc de vedere, se află condica de reclamații. Toate înscrierile sunt înregistrate și șeful secției este obligat, timp de o zi, să le transmită directorului instituției medicale. În al doilea rând, la Ministerul Sănătății funcționează „linia fierbinte”, 24 din 24 de ore. Pacienții se revoltă, acolo totul se înregistrează și imediat vin la noi cu controale. În 90 la sută din cazuri, plângerile nu se confirmă: cuiva ceva nu i-a plăcut.

La internare, fiecare pacient semnează în fișa medicală că a fost informat despre faptul că toate serviciile sunt gratuite. La externare, el semnează că nu are pretenții. Sau că are.

Noi avem un sistem intern de control al satisfacției pacientului. Există o secție specială care desfășoară sondaje anonime. Noi avem pachete întregi de anchete care ulterior sunt examinate. De asemenea, pe site-ul instituției noastre poate fi amplasată o petiție online, la fel, anonimă. Paradoxul constă în faptul că femeile care au scris aceste istorii cu siguranță știu să utilizeze internetul și au putut să ne scrie direct. Fie și anonim.

Asemenea lucruri nu sunt lăsate în voia soartei. Noi luptăm pentru pacientul nostru. Spitalul este practic la autogestiune. Noi avem contract cu Compania Națională de Asigurări în Medicină. De câțiva ani însă în Moldova există posibilitatea de a alege instituția în care femeia vrea să nască. Pacienții ne aleg singuri. Înseamnă că lor le convin condițiile, atitudinea, rezultatele. În fiecare an și în fiecare trimestru noi publicăm rapoartele financiare și medicale. Există acces liber la ele.

„Se consideră că medicii sunt de fier”

În spitalul dvs. au fost cazuri de concediere a medicilor din cauza plângerilor pacienților, a greșelilor medicale, atitudinii necorespunzătoare etc.?

Dacă e să fiu sincer, asemenea cazuri au fost. Nu vreau să spun nume concrete. Anul trecut, au fost plângeri din  partea pacienților față de activitatea a două secții din blocul de pediatrie. În consecință, noi am concediat-o pe șefa uneia dintre respectivele secții. Deși ea a fost una dintre medicii cu cea mai mare experiență în acest domeniu din Moldova.

Însă informațiile s-au confirmat. Nemulțumirea se referea la lipsa de informare, tratamentul aplicat fără acordul în scris al mamei. În consecință, rezultatele tratamenului au fost bune, dar s-au depistat multe încălcări de procedură, ceea ce a provocat nemulțumirea întemeiată a pacienților. Astfel de plângeri s-au repetat, de aceea pentru început, noi am demis-o din funcție pe șefa secției, apoi am concediat-o. Ea a scris cerere de concediere din proprie inițiativă.

Cred că se întâmplă și cu noi ceva, mai ales odată cu vârsta. Probabil, există așa-numita „ardere profesională”. Persoanele în vârstă de 30-35 de ani lucrează într-un stres continuu și sistemul nervos nu mai rezistă.

Cu regret, nu avem un sistem de reabilitare psihologică a medicilor bine pus la punct. Nimeni nu se ocupă de aceasta. Se consideră că medicii sunt de fier, că sunt „obligați” și „datori”. Însă și ei au probleme personale și familiale, boli și crize nervoase. Trebuie să se țină cont de acest lucru, deși nici el nu te absolvă de responsabilitate. Însă noi trebuie să examinăm problema în complex. Nu poate fi totul ideal, dar noi tindem spre aceasta: nu lăsăm totul în voia soartei, investigăm, analizăm.

Când au fost situații complicate, organizațiile neguvernamentale ne indicau care sunt greșelile. Sub presiunea lor, noi am decis că vom fi deschiși pentru colaborare.

Despre ce colaborare este vorba?

De exemplu, se încheie un contract dintre instituția medicală și un ONG de profil, care activează în domeniul drepturilor omului, egalității gender etc. Noi oferim acces liber în secțiile spitalului pentru două-trei persoane, ca ele să se afle acolo o jumătate de zi sau o zi întreagă, să discute cu mamele, cu acordul acestora, să urmărească anumite proceduri, să vadă cum lucrează personalul medical.

Trebuie să acordăm ajutor personalului medical, să-l susținem, să clarificăm ce și cum s-a întâmplat în realitate. Când le vezi pe toate personal, le evaluezi altfel. Acum însă unele instituții media, în grabă, formează o opinie publică foarte rea. Cum credeți, cum influențează acest lucru personalul medical din punct de vedere psihologic? Că doar starea psihologică a acestuia se va răsfrânge asupra calității muncii, a atitudinii față de următorii pacienți... Ori și el se va supăra pe aceștia? Este o întrebare foarte delicată.

Instituțiile medicale nu vor putea să depășească neajunsurile cu propriile forțe. De aceea trebuie implicați oameni mult mai activi, care nu numai critică, dar și propun soluții, susțin.

Poate că vor propune ceva. De exemplu, din 30 de paturi din secție, sunt ocupate 25. În timpul nopții lucrează, de regulă, o asistentă medicală. Ea trebuie să le reușească pe toate: să viziteze toți pacienții, să îndeplinească toate indicațiile, să-i pregătească pentru proceduri. Pe lângă toate acestea, ea mai trebuie și să scrie, să distribuie, să dea instrumentele pentru a fi sterilizate, să-i însoțească pe pacienți la investigații. Iar în acest răstimp, cuiva i se face rău. Medicul de gardă lucrează în trei-patru, iar uneori și în cinci secții concomitent. Trebuie să veniți la spital și să vedeți toate acestea. Să oferiți acțiuni de voluntariat, de exemplu. Dacă numai afirmăm că totul este rău, noi doar complicăm situația.

Ministerul are idei sau inițiative de schimbare a situației privind insuficiența de personal medical, remunerarea activității acestuia și susținerea psihologică a medicilor?

Ministerul doar elaborează politica și dă redomandări. Să presupunem că acesta spune: normativul este: un medic la 15 de pacienți. În unele situații mult mai complicate – unul la 10. O asistentă medicală la 20 de pacienți. În rest, totul depinde de suma de bani.

Noi am putea, de exemplu, să angajăm mai multe asistente medicale. Dar, în primul rând, nu avem de unde le lua, în al doilea rând, ele trebuie remunerate. Dar de unde să facem rost de mijloace? De la cetățeni. Noi activăm în sistemul de medicină prin asigurare. Fiecare dintre noi alocă 4,5 la sută din propriul salariu, acești bani ajung la compania de asigurare. Ea deja evaluează și plătește pentru fiecare caz. Acești bani abia de ajung pentru a remunera la minimum munca medicilor de care avem nevoie și care au un salariu deosebit de mic.

Problema e că un medic învață foarte mult. Absolvește universitatea când are aproape 30 de ani, după 10 ani de studii. În acest timp, colegii lui reușesc să câștige o grămadă de bani, iar în cazul medicului toată familia a suportat doar cheltuieli. El începe să lucreze abia pe la 30 de ani, cu un salariu de 4 mii de lei. Iată de aceea eu semnez zilnic cererile medicilor tineri care pleacă peste hotare, unde sunt luați cu brațele deschise. România îi ia pe toți. Ea se confruntă cu un deficit catastrofal de medici: aceștia pleacă în Europa de Vest. Medicii noștri sunt atrași cu salarii de 2-3 mii de euro lunar. Deci, perspectivele noastre nu sunt prea îmbucurătoare.

Ce trebuie să se schimbe ca să fie majorate salariile lucrătorilor medicali?

Ca să ajungă mai mulți bani în sistemul ocrotirii sănătății, e nevoie de încasări la buget, trebuie să lucreze economia, iar noi – să câștigăm mai mult. În business nu trebuie să fie plătite salarii în plicuri. În consecință, noi avem problema cetățenilor. Noi singuri ne angajăm la muncă, știind că vom primi salariul în plic. Iar mai târziu ne mirăm de ce avem o pensie de 900 de lei. Și ne plângem că la spital, la grădiniță sau la școală nu e totul strălucit. Pentru toate acestea sunt necesari bani. Iar ca ei să fie, nu trebuie să plecăm în Italia, Spania și să plătim impozite acolo. Trebuie să lucrăm aici. În Moldova, în Chișinău sunt multe locuri de muncă. Însă eu discut cu tinerii, iar ei recunosc că nu vor să lucreze pentru 5-6 mii de lei. Ei spun că mai bine e să stea fără lucru, iar pe urmă să plece pe două-trei luni la muncă în străinătate.

Pe de altă parte, e simplu să spui: „Noi vrem iată așa”. Spitalul este o instituție deosebit de costisitoare. Este vorba de întreținerea clădirilor, reparația și menținerea lor, utilități, alimentare, medicamente, utilaj. Pentru spitalul nostru cu 500 de locuri, bugetul ajunge până la 100 de milioane de lei (5-6 milioane de euro). Bugetul unui astfel de spital din România este de trei ori mai mare. Iar dacă e să vorbim despre Italia, Franța, Spania – de zece ori mai mult. Cândva, cu vreo 15-20 de ani în urmă, am fost la spitalul Karolinska din Stockholm. Acesta avea un buget egal cu cel al Moldovei. Acolo sunt alte posibilități. Fiecare trebuie să se întrebe, ca cetățean: dar ce am făcut eu pentru ca să fie bine?

Nu se poate vorbi despre această inițiativă a femeilor ca despre o „declarație groaznică”. Evident, ea a fost scrisă de doi-trei activiști. Sper că ei au fost sinceri. Însă trebuie să fie o altă abordare. Trebuie să se propună identificarea în comun a soluției. Eu sunt gata ca spitalul nostru să fie prima instituție medicală absolut deschisă pentru societatea civilă. Reprezentanții acesteia pot veni, vedea, povesti ce e bine, ce e rău, pot propune ce trebuie schimbat. Suntem gata măcar și mâine să ne așezăm la masa de negocieri și să începem activitatea comună. Vă îndemn să nu ne bucurăm de nenorocirea altora, să nu defăimăm, să nu strigăm, ci să propunem soluții.

Autor: Olga Gnatcova

Партнерские ссылки