1ºC Chișinău
Duminică 9 decembrie 2018

„Kommersant” a aflat detalii despre cauza penală intentată în Rusia împotriva lui Vladimir Plahotniuc

Publicația rusă «Коммерсант» („Kommersant”) a aflat detalii despre urmărirea penală în Rusia a liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc. Comitetul de Anchetă al Federației Ruse îl acuză pe Plahotniuc, în lipsa acestuia, de crearea unei grupări criminale pentru pregătirea atentatului asupra oponentului său politic Renato Usatâi.

La ședința de miercuri a Judecătoriei Orășenești din Moscova, la care presa nu a avut acces, a fost examinată plângerea avocatului Yadviga Habarova despre arestarea în contumacie a lui Vladimir Plahotniuc de către Judecătoria Basmanîi la 30 noiembrie 2017. Potrivit informațiilor pe care le posedă «Ъ», Comitetul de Anchetă nu are dovezi incontestabile ale implicării lui Vladimir Plahotniuc în săvârșirea crimelor prevăzute de p. 1 art. 30 și p. 2 art. 105 ale CP RF (tentativă de omor din motive politice și ură ideologică). Avocata Habarova susținea că organele de anchetă nu l-au anunțat pe Plahotniuc despre intentarea împotriva sa a cauzei penale și că el a aflat despre aceasta din publicațiile în presă, când se afla în SUA. În legătură cu aceasta, presupunând că clientul său nu se ascunde de Comitetul de Anchetă, apărătoarea a cerut Judecătoriei Orășenești din Moscova să anuleze decizia primei instanțe privind arestarea.

Anchetatorul Comitetului de Anchetă a răspuns la această plângere printr-o obiecție în scris, în care a indicat că argumentele lui Habarova nu sunt întemeiate. Potrivit informațiilor acestuia, pentru stabilirea locului aflării lui Plahotniuc se desfășoară deja un șir de diferite acțiuni, inclusiv la nivel internațional. În consecință, Judecătoria Orășenească din Moscova a respins plângerea apărării și, la fel ca și Judecătoria Basmanîi, a decis că Vladimir Plahotniuc trebuie să fie arestat pe o perioadă de două luni după reținerea lui pe teritoriul Federației Ruse sau în cazul extrădării lui din altă țară. În prezsent, Plahotniuc este dat în urmărire internațională.

Conform versiunii Comitetului de Anchetă, în anul 2014, Vladimir Plahotniuc a decis să-l înlăture pe oponentul său politic Renato Usatâi. Pentru aceasta, unul dintre cei mai bogați oameni ai Moldovei a creat o grupare criminală în componența căreia a intrat un oarecare Russu și alte „persoane neidentificate de către anchetă”. Conform datelor anchetei, aceștia au stabilit locul de trai al lui Renato Usatâi și programul său zilnic.

După aceasta, ei au ales locul viitorului atac, au pregătit căile de retragere și au cumpărat arme de foc. Comitetul de Anchetă consideră că executorii l-au anunțat pe Vladimir Plahotniuc despre pregătirea atentatului, însă membrii grupării nu au reușit să realizeze intențiile din cauza unor circumstanțe care nu depindeau de ei. Comitetul  de Anchetă a pornit o cauză penală în privința pregătirii atentatului în vara acestui an. Temei pentru aceasta a servit faptul că ambii figuranți – Plahotniuc și Usatîi – sunt cetățeni ai Federației Ruse.

Actualmente, Renato Usatâi trăiește în regiunea Moscova. Anterior, el a declarat că Vladimir Plahotniuc a pregătit un atac asupra sa. Miercuri, pătimitul a refuzat să discute despre rezultatele investigației cu jurnaliștii publicației.

Conform datelor Judecătoriei Orășenești din Moscova, decizia despre arestarea în contumacie conform art. 105 al CP a presupusului participant la complot Russu nu a fost luată, în același timp, sunt reținuți concomitent câțiva cetățeni ai Moldovei sau imigranți din această țară cu același nume, învinuiți de furturi, jafuri și trafic de droguri. Nu-i exclus că cineva dintre aceștia ar fi putut vorbi în calitate de martor al învinuirii.

Potrivit informațiilor «Коммерсанта» („Kommersant”), curând după decizia Judecătoriei Basmanîi despre arestarea în contumacie a lui Vladimir Plahotniuc, organele competente ale Federației Ruse s-au adresat oficiului central al Interpol din Lyon cu solicitarea de a organiza căutarea liderului Partidului Democrat din Moldova pe teritoriul țărilor care intră în componența acestei organizații internaționale a poliției criminale. Interpol însă a respins cererea, făcând trimitere la art. 3 al statutului său, în care se spune: „organizației îi este strict interzisă orice intervenție sau activitate cu caracter politic, militar, religios sau rasial”.

În PDM condus de Plahotniuc, decizia Judecătoriei Orășenești din Moscova a fost numită „șantaj politic”. „Este evident, continuă urmărirea politică a lui Vlad Plahotniuc. Este un șantaj politic, care are loc într-un an electoral”, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului Vitalie Gămurari, care consideră că decizia judecății nu a fost anunțată întâmplător pe 10 ianuarie – ziua în care speakerul parlamentului Moldovei Andrian Candu a semnat legea care interzce retransmiterea noutăților rusești și a programelor informativ-analitice pe teritoriul republicii. Oricum, constatarea purtătorului de cuvânt nu coincide cu faptul că data ședinței Judecătoriei Orășenești din Moscova a fost anunțată încă la 14 decembrie 2017.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc și Renato Usatâi au fost prieteni și parteneri de afaceri până în anul 2014, când cel din urmă a venit în politica moldovenească și a început să se bucure de o popularitate tot mai mare. El a criticat dur coaliția pro-europeană care se afla atunci la guvernare și din care făcea parte și Partidul Democrat.

Problemele lui Usatâi cu autoritățile au început destul de repede. La început, Ministerul Justiției al Moldovei nu a înregistrat partidul creat de el «ПаРУс» („PaRUs” – Partidul lui Renato Usatâi), iar când businessmanul a condus lista electorală a partidului „Rodina”, autoritățile l-au eliminat din cursa electorală cu câteva zile înainte de alegerile din 30 noiembrie 2014.

De atunci, critica lui Usatâi la adresa lui Vladimir Plahotniuc doar s-a întețit. De nenumărate ori și public, Renato Usatâi l-a învinuit pe liderul democraților de infracțiuni grave, inclusiv de uzurparea puterii și implicarea în atentatul de la Londra asupra bancherului Gherman Gorbunțov. În luna noiembrie 2017, killerul moldovean Vitalie Proca, care își ispășește pedeapsa în România, a declarat că omorul i-a fost comandat anume de Plahotniuc.

Interviul killerului a provocat un scandal grandios. Curând după aceasta, Gherman Gorbunțot a apărut la Chișinău și într-o emisiune la Publika TV, care aparține lui Vladimir Plahotniuc, a declarat: „Renato, noi cu Plahotniuc am stat și am băut ceai și versiunea ta despre aceea că Plahotniuc este un ucigaș a eșuat cu succes. Eu am o bănuire: vino (la Chișinău – „Kommersant”). Vom merge la procuratură și ne vom apăra drepturile. Fii bărbat. Cine va fi vinovat, acela va fi închis”.

În Rusia, Vladimir Plahotniuc este în conflict nu doar cu Usatâi. La 28 iulie 2017, a fost anulată vizita în Moldova a vicepremierului FR Dmitri Rogozin, care este și reprezentant special al președintelui Rusiei în problema Transnistriei și copreședinte al Comisiei interguvernamentale ruso-moldovenească pentru colaborare comercial-economică. Rogozin a zburat spre Chișinău ca de aici să se deplaseze la Tiraspol, pentru a participa la festivitățile prilejuite de aniversarea  a 25-a a operațiunii de pacificare de pe Nistru. Însă România a refuzat tranzitarea avionului companiei avia S7, la bordul căruia era demnitarul. Comentând incidentul, vicepremierul a spus că în spatele eșuării vizitei se află Vladimir Plahotniuc. „Noi deținem informații care demonstrează că în spatele acestei provocări se află Plahotniuc”. După acest interviu, Dmitri Rogozin a fost declarat în Moldova persona non-grata.

Партнерские ссылки