Moldova a rămas fără coordonatorul său american. Adjunctul secretarului de stat al SUA Mitchell pleacă din Departamentul de Stat

Adjunctul secretarului de stat al SUA Wess Mitchell, care coordonează relațiile Washingtonului cu țările din Europa și Eurasia, inclusiv cu Moldova, a demisionat. Publicația Washington Post a anunțat, la 22 ianuarie, că diplomatul va părăsi Departamentul de Stat luna viitoare. Astfel, postul-cheie pentru politica Washingtonului în direcția Moldovei va rămâne vacant în ajunul alegerilor parlamentare, atât de importante pentru țara noastră. NM a decis să amintească, prin ce s-a făcut cunoscut Mitchell, cu cine dintre politicienii moldoveni s-a întâlnit și ce declarații a făcut el despre Moldova.

Wess Mitchell a transmis cererea de demisie șefului Departamentului de Stat Mike Pompeo, la începutul lunii ianuarie. El a motivat plecarea sa prin probleme personale și profesionale. „Eu simt că am încheiat ceea ce am inițiat în această funcție”, a explicat Mitchell mai târziu. Ultima zi de muncă a sa în această funcție va fi 15 februarie.

Caracterizând viziunile lui Mitchell, Washington Post scrie că în Europa Centrală și de Vest, el „a renunțat la politica lui Obama, care prevedea evitarea liderilor autoritari, care încalcă drepturile omului, ci dimpotrivă, i-a privit ca potențiali parteneri”, ceea ce a stârnit îngrijorarea unor militanți pentru dreptrile omului. Mitchell consideră că sarcina principală este împiedicarea răspândirii influenței Rusiei și a Chinei.

În luna aprilie 2018, el l-a primit la Washington pe speakerul parlamentului Moldovei Andrian Candu. Mitchell a declarat atunci că Washingtonul „este impresionat de eforturile Moldovei în promovarea reformelor” și a îndemnat ca acestea să fie continuate. Potrivit afirmațiilor oficialului, Moldova se află pe marginea unei confruntări geopolitice. „Noi apreciem înalt acțiunile întreprinse până în prezent de guvernarea moldovenească și vom oferi o mai mare susținere Moldovei și regiunii dvs.”, a adăugat Mitchell (citate – din comunicatul serviciului de presă al parlamentului Moldovei).

În luna septembrie a aceluiași an, el a primit-o la Washington pe Maia Sandu, liderul partidului de opoziție „Acțiune și Solidaritate”. Potrivit Maiei Sandu, ea i-a relatat diplomatului despre îngrijorarea opoziției ce ține de acțiunile antidemocratice ale guvernării Moldovei și de corupție, iar Mitchell a îndemnat „să se continue lupta pentru democrație și statul de drept”.

Peste încă o lună, Wess Mitchell l-a primit în Departamentul de Stat pe liderul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” Andrei Năstase. Potrivit afirmațiilor politicianului de opoziție, Mitchell a menționat că victoria lui Năstase la alegerile primarului de Chișinău a fost legală și democratică, iar protestele împotriva invalidării rezultatelor alegerilor au fost pașnice și neagresive, ele unind diferite segmente ale forțelor sănătoase din societate. Potrivit lui Năstase, diplomatul a îndemnat opoziția să lupte pentru libertate și „revenirea Moldovei pe calea normalității, independenței, democrației și bunăstării cetățenilor”.

Mitchell a fost numit în funcția de adjunct al secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia în luna octombrie 2017, după venirea administrației lui Donald Trump. În această funcție, el a înlocuit-o pe Victoria Nuland, coordonator al politicii SUA pentru Europa de Vest.

Autor: Evgheni Solari

Партнерские ссылки