-3ºC Chișinău
Joi 24 ianuarie 2019

Moldova care nu a fost prezentată de presa sovietică. De ce merită să vizitați expoziția fotografului Zaharia Cușnir?

În viața de zi cu zi, a fost un lucrător obișnuit într-un kolhoz din raionul Florești, iar în timpul liber – fotograf și portretist al unei întregi epoci. La Muzeul Național de Arte din Chișinău a fost inaugurată expoziția fotografului amator Zaharia Cușnir. Eroii imaginilor sale sunt locuitori ai satelor moldovenești din perioada 1950-1960, așa cum ei nu au fost prezentați niciodată de presa sovietică oficială. Reporterul NM Olga Gnatcova relatează, cum a supraviețuit arhiva unicat a epocii într-o casă părăsită, cum era Moldova pe care a reușit să ne-o prezinte Cușnir în fotografiile sale și de ce această expoziție nu trebuie ratată. 

La expoziția de la Muzeul Național de Arte din Chișinău, care va fi deschisă până la 26 august, sunt prezentate peste 40 de lucrări ale lui Zaharia Cușnir. În arhiva sa, descoperită absolut întâmplător, sunt mii de fotografii.

În timpul vieții sale, fotograful nu a reușit să devină vestit, dar poate că nici nu și-a dorit acest lucru. Arhiva sa și-a așteptat momentul de glorie vreo jumătate de secol și, în sfârșit, a fost descoperită. Acum câțiva ani, regizorul începător Victor Gălușcă a făcut mai multe fotografii în satul Roșietici, raionul Florești, pregătindu-se pentru lucrarea de licență. Întâmplător, a găsit o casă părăsită, iar în aceasta – o grămadă de fotografii și pelicule, împrăștiate printre mobilă, gunoaie și fân. La Chișinău, examinându-le și înțelegând ce a descoperit, tânărul regizor a revenit în sat și, pentru orice eventualitate, a controlat podul casei. A descoperit aici sute de pelicule – peste patru mii de cadre.

Pe urmele studentului Gălușcă, la baștina talentului anonim a mers și Nicolae Pojoga, profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Datorită lui, astăzi, cunoaștem numele și biografia complicată a lui Zaharia Cușnir.

Merită să spunem din start că, în pofida moștenirii bogate, Cușnir nu a fost niciodată un fotograf în regim full-time. În biografia sa nimic nu prevestește apariția unui talent artistic. Însă un detaliu este totuși evident: el a fost martorul câtorva epoci.

Născut în anul 1912, Zaharia a fost martor al câtorva epoci prin care a trecut Basarabia. A copilărit în Imperiul Rus, tinerețea – în România unificată, maturitatea a coincis cu războiul, deportările sovietice și stabilirea definifivă a puterii sovietice. Cușnir a văzut personal și destrămarea URSS: el a decedat în 1993.

Zaharia a fost cel mai mic dintre cei 17 copii ai lui Iacob și Ana, locuitori ai satului Climăuți (astăzi – Roșieticii Noi), pe malul Prutului. Viitorul fotograf a învățat mai întâi în școala din satul vecin, apoi la Iași.

Până la război, Zaharia a reușit să activeze, un timp, în calitate de profesor de geografie în aceeași școală, unde au învățat și doi din cei patru copii ai săi. Mai târziu, în viața sa a fost închisoarea, apoi statutul de „individualist”, care nu a dorit să se alăture gospodăriei colective. Totuși, Zaharia a devenit kolhoznic. De atunci, în carnetul lui de muncă au început să apară mențiunile: „a tencuit”, „a lucrat cu târnăcopul”, „a cărat lut”, „a cimentat”, „a cărat pietre”.

A învățat meseria de fotograf la o rudă de-a sa din satul vecin. A fotografiat cu un aparat de format mediu «Любитель» („Amator”). Ceva bani se plăteau doar pentru nunți. În rest, potrivit amintirilor rudelor sale, Zaharia fotografia pentru sine, în timpul liber, după muncile din kolhozul „Frunze”.

Arhiva de câteva mii de cadre a lui Cușnir conține, în special, portrete. Majoritatea dintre acestea sunt din anii 1950-1960 și sunt făcute în raionul Florești, unde el a trăit și a lucrat. Bătrâni cu găini, un copil mic într-un lighean cu apă în mijlocul câmpului, fotografii de familie în cele mai bune haine care puteau fi găsite în casă, un tânăr cu armonica – datorită lui Cușnir, contemporanii pot vedea satele Moldovei din acei ani.

După descoperirea acestei moșteniri, mulți au început să-l compare pe Zaharia cu americanca Vivian Maier. Activând toată viața în calitate de bonă, aceasta a reușit să alcătuiască o arhivă impunătoare de fotografii stradale. Persoane necunoscute, scene întâmplătoare din stradă, neglijența față de prezentare, atenția la detalii – toate acestea sunt făcute conform celor mai bune tradiții ale clasicilor fotografiei artistice. Numai că în acest templu ea a nimerit doar post-mortem. Arhiva lui Maier a fost descoperită întâmplător, în anul 2007, de către un fost agent imobiliar: în timp ce vindea averea, la licitație, din cauza datoriilor pentru întreținere, el a procurat cutiile cu pelicule. El a publicat imaginile obținute în toamna anului 2009 – la câteva luni de la moartea lui Maier. De atunci, în diferite țări ale lumii, au fost inaugurate zeci de expoziții de-ale sale, despre ea a fost turnat și un film documentar și, oficial, a fost inclusă în lista clasicilor fotografiei din secolul XX.

Destinele de creație ale lui Maier și Cușnir sunt într-adevăr asemănătoare: fotografia – ca hobby, ani de uitare și recunoaștere post-mortem. Aici însă asemănările lor se termină.

Majoritatea fotografiilor lui Zaharia sunt portrete artistice. Ținând cont de faptul el a fotografiat în special în satul său natal și în cele vecine, în obiectivul său aproape că nu au nimerit persoane necunoscute. El însă a reușit „să prindă” mult mai mult decât, cu siguranță, sperau eroii săi. Cei care văd imaginile sale au mereu posibilitatea de a alege: să examineze portretul sau ceea ce se află în plan secund. În obiectivul lui Zaharia a nimerit aproape întotdeauna ceva „în plus” – detalii ale vieții cotidiene, martori întâmplători ai fotografiatului, copii alergând prin preajmă, mâini care țin „fundalul” în spatele celui fotografiat.

Neglijența aparentă a devenit una dintre metodele sale de creație. Zaharia a reușit să imortalizeze mult mai mult decât pur și simplu fotografii pentru arhive de familie. În imaginile sale se regăsește o epocă întreagă care „nu a fost observată” de fotografia oficială din acele vremuri. Printre săteni zâmbitori în costume naționale, stahanoviști în câmp și lucrători ai fabricilor de frunte, nu s-a găsit loc pentru eroii lui Cușnir: nesiguri, timizi, mulțumiți și cu lacrimi în ochi.

Potrivit afirmațiilor fotografului Nicolae Pojoga – unul dintre cei care a descoperit creația lui Cușnir, arhiva lui Zaharia este un material unicat pentru cercetători, antropologi, sociologi, istorici, cunoscători ai istoriei costumului. Și încă ceva: „e pur și simplu frumos”.

Creația lui Zaharia este abia la început. În toamna anului 2017, editura „Cartier” a scos de sub tipar un album cu fotografiile sale, intitulat „Lumea lui Zaharia”. El include 204 portrete, de a căror restaurare și alegere s-a ocupat Nicolae Pojoga. Într-ul film realizat de Europa Liberă, el a relatat că cercetarea și restaurarea lucrărilor fotografului din Florești continuă.

Prima expoziție personală a lui Zaharia a fost inaugurată la București, în primăvara acestui an. Coordonatorii expoziției au intitulat-o „Așa vedea Zaharia”. Acum, aceasta a ajuns și la Chișinău.

Expoziția de la Muzeul Național de Arte a fost inaugurată la 6 iulie, în ziua comemorării victimelor represiunilor sovietice și a fost intitulată „Revedere”, la fel ca și una dintre poeziile lui Mihai Eminescu. Conotațiile suplimentare par de prisos în acest context: imaginile lui Cușnir vorbesc foarte bine de la sine. Totuși, aceasta este prima posibilitate pentru spectatorul din Moldova să vadă portrele pe care le-a creat în format tipărit și să examineze toate detaliile. 

 

La expoziție, poate fi văzută Moldova anilor 1950-1960, așa cum ea a fost văzută de un fotograf din sat și de un adevărat artist, cum a fost Zaharia Cușnir și nu presa sovietică oficială. Expoziția va fi deschisă până la 26 august.

Autor: Olga Gnatcova

Партнерские ссылки