„Multe persoane nici nu știu că eu am proteză”. Interviu NM cu un fotbalist moldovean care, „în cârje”, a ajuns într-o echipă franceză

Marian Sacacol și-a început carierea sportivă în satul Măcărești, raionul Ungheni: a jucat fotbal, apoi i-a antrenat și pe alții. În anul 2002, sportivul a nimerit într-un accident în urma căruia a rămas fără un picior. Cu toate acestea, Sacacol a continuat să facă sport, învățându-se să se deplaseze cu proteză. Astăzi, el locuiește la Paris, face parte dintr-o echipă franceză de fotbal pentru persoanele amputate și speră să devină iarăși antrenor. Într-un interviu acordat pentru NM, Sacacol a povestit, cum a revenit în sport după accident, s-a confruntat sau nu cu situații de discriminare și prin ce se deosebește pregătirea sportivilor în Moldova de cea din Franța.

“În Moldova doar 0,5% de persoanele cu dizabilități practică sportul”

Cum a început cariera ta sportivă?

Am început să practic sportul încă în anii de școală, fiind selectat la multe discipline sportive în lotul fostei școli medii №1 Măcărești. Apoi mi-am continuat studiile la Institutul Național de Educație Fizică și Sport. În timpul anilor de studenție, am practicat atletismul și luptele libere, însă vreau să menționez că nu m-am manifestat cu an umite rezultate în sport. A fost un vis să-mi fac o carieră sportivă, dar soarta mi-a acordat această posibilitate să fac și performanță.

În același an, după accident (în 2002), am participat la primul turneu internațional de fotbal pentru amputați în Soci (Rusia). Apoi a urmat Kiev (Ucraina), Nijniy Novgorod, Volgograd, Moscova, Ijevsk (Rusia).

Știu că e ceva emoționant, dar, totuși, o să risc. Cum s-a întâmplat că ai ajuns într-un sport pentru cei mai speciali?

S-a întâmplat în anul 2002, în urma unui accident rutier. În acea perioadă, eram angajat ca profesor de educație fizică la Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău. După accident a urmat o perioadă de recuperare și de adaptare cu o proteză, care nu a durat mult timp și, ulterior, mi-am continuat activitatea pedagogică.

Cât timp a durat perioada de recuperare după accident și cum a fost?

Perioada de recuperare a durat câteva luni, timp în care, imediat după cicatrizarea bontului, mi-am comandat și o proteză. Desigur, au fost emoții, pentru că începi o nouă viață nu mai ești cel care ai fost.

Poți să-mi spui cât te-a costat sau în general, cât costă o proteză calitativă în Moldova? Oamenii din țara noastră și-o pot permite?

Protezele sunt confecționate gratuit la Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (CREPOR), care este susținut și finanțat din bugetul de stat.

Cum au reacționat oamenii din jurul tău când au aflat, au văzut că ești diferit de cum te știau până atunci?

Am fost susținut și încurajat de prieteni, colegi de serviciu și toți cei apropiați.

Îmi spui că prietenii, familia ți-au fost 100% alături, dar străinii cum te-au privit, te-au acceptat?

Pot să zic că multe persoane nici nu știu că am o proteză. Nu se simte discriminare că unul e negru, altul e alb sau că cineva e într-un picior sau în cărucior cu rotile.

Cât de dezvoltat este sportul nostru pentru astfel de oameni?

În Republica Moldova, conform datelor oficiale, sunt înregistrate 180 000 de persoane cu dizabilități, dar practică sportul doar 1000 de persoane (0,5%). În Franța, sunt înregistrate anual peste 22 000 de persoane, care practică 40 de probe sportive (5%). La ultimele două ediții ale Jocurilor Paralimpice, francezii s-au clasat în primele cinci țări după numărul de medalii de aur.

Este o statistică interesantă despre persoanele cu dizabilități din Moldova și Franța și cota celor care fac sport. Cum crezi, de ce există o asemenea diferență între țări?
De fapt, diferența nu este prea mare dacă e să raportăm la numărul populației. Populația Franței este de 67 mln., pe când cea din Moldova – de 3,5 mln.
Cât de mult societatea îi încurajează pe oamenii cu dizabilități să lucreze și să fie activi și nu să stea acasă, în tristețe?

În prezent, prin intermediul Asociației Invalizilor și Federaţiilor de sport, se fac încercări de a implica persoane cu dizabilități în societate, accentul fiind pus mai mult pe domeniul social decât pe cel de caritate. Persoanele cu dizabilităţi pot fi sau chiar pot contribui şi la dezvoltarea economiei, la procesul democratic, se pot implica pe deplin şi în procesul de luare a deciziilor.

În opinia ta, care este situația în Moldova privind angajarea în câmpul muncii?

În Moldova, există Legea Nr. 60 din 30.03.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 34, conform căruia întreprinderile care au mai mult de 20 de angajați ar trebui să rezerveze 5% din numărul locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități. Deci, întreprinderile sunt obligate să angajeze astfel de personae, numai că ele nu dispun de condiții necesare, de crearea spațiului de muncă și procurarea echipamentelor speciale.

“Nu există o mare deosebire în procesul de antrenament, infrastructura este diferită”

Totuși, de ce ai decis să emigrezi? În Moldova aveai totuși o carieră?

Sunt mai multe motive pentru care am decis să emigrez, dar cred că cel mai bine e să mă abțin să răspund la această întrebare.

Ai emigrat și a trebuit să renunți la sport în favoarea unei alte munci. Cum a fost?

În Moldova, am activat în domeniul educației fizice și sportului, aici, la moment, activez în domeniul instalațiilor electrice și sanitare.
De fapt, nu am renunțat la sport, ba din contra, am avansat: frecventez antrenamentele în cadrul clubului și cantonamentele organizate de echipa franceză pentru amputați. De curând, am fost numit și antrenor în clubul unde sunt înscris. Săptămânal, voi avea câte un antrenament cu o grupă de copii special selectați pentru perfecționarea măiestriei sportive.

Cum ai ajuns să faci sport în Franța?

În Republica Moldova, activitatea mea principală a fost în domeniul educației fizice și sportului, aici, în Franța, activând în alt domeniu și având un mod de viață sedentar, m-am impus să mai fac și mișcare. Prin intermediul unui fost coleg de echipă din Moldova, stabilit peste hotare de mulți ani, am lust legătura cu staff-ul echipei franceze. El se încadrase în echipa Italiei și participase la câteva meciuri amicale cu echipa Franței. În present, în afară de echipa Franței pentru amputați, sunt legitimat și la un club de fotbal din regiunea pariziană FC „Jouy le Motier”.

Cum a fost parcursul tău sportiv în țara Hexagonului?

N-aș spune că a fost unul simplu. În septembrie 2017, în sudul Franței, am participat la primul stagiu de pregătire pentru Campionatul European din Turcia, dar atunci nu aveam pregătirea sportivă potrivită și am ratat turneul european. În perioada ianuarie – martie 2018, am organizat o mulțime de competiții și meciuri amicale în regiunea pariziană și am obținut rezultate frumoase. În mai 2018, a avut loc Cupa Franței la futsal (fotbal în sală), unde echipa noastră a câștigat titlul de dublă campioană, deoarece fusesem înscriși cu 2 echipe. La competiția data, m-am prezentat foarte bine, fiind inclus jucător titular și cu 7 goluri marcate.

În perioada Campionatului Mondial de fotbal din Rusia, am avut un meci amical cu vedetele anilor ҆90 de la Clubul Olimpic Marseille. Apoi, după două stagiuni de pregătire, am fost selectat la Cupa Mondială care s-a desfășurat în Mexic, în perioada octombrie – noiembrie 2018. În Mexic, la primul meci împotriva Argentinei, am marcat golul egalizator, scor final 1-1. Ocupând locul doi în grupe după Italia, am fost eliminați de Brazilia în optimi de finală (scor final 2-1). În clasamentul final, ne-am clasat pe locul 16 din 24 de echipe. Acum ne pregătim de campionatul regiunii pariziene la futsal care va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie. După prima etapă, clubul nostru se află pe primul loc.

Ce asemănări și ce diferențe sunt în pregătirea unui sportiv din Moldova și în Franța?

Nu există o mare deosebire în procesul de antrenament, sunt respectate aceleași etape de pregătire. Infrastructura este diferită: stadioane, săli de sport. Aici persoanele sunt conștiente de beneficiile practicării sportului. În orice perioadă a anului, indiferent de anotimp, oamenii practică sportul (alergarea, mersul pe bicicletă, mersul dozat pentru persoanele cu vârstă înaintată).

O altă remarcă: înscrierea copiilor în școli sportive se face de la vârsta de 5 ani. Până la vârsta de 11 de ani, în toate zilele de miercuri, cu excepția zilelor de vacanță, copiii sunt antrenați în activități sportive, recreative și educaționale prin intermediul școlilor municipale de sport, sub formă de activități diversificate și adaptate vârstei și nivelului lor de pregătire.

Care a fost cea mai mare problemă cu care te-ai confruntat în Republica Moldova și mai apoi în Franța?

Nu-mi amintesc ssă mă fi confruntat cu anumite probleme în Moldova, dar în Franța, cel mai greu mi-a fost să mă acomodez, să învăț o altă limbă și să mă conformez altor principii de viață.

Cât de ușor sau cât de dificil este ca oamenii cu dizabilități să fie angajați?

Nu există dificultate în angajarea în câmpul muncii, depinde deja de abilitățile profesionale. În Franța, sunt agenții speciale de încadrare a persoanelor cu dizabilități. Statul francez contribuie la încadrarea în câmpul muncii a aestor persoane.

Cum crezi, dacă ai fi rămas în Moldova, ai fi obținut aceeași performanță ca în Franța?

De fapt, am început să practic sportul în Moldova. Nu aș fi obținut rezultatele din Franța daă nu participam la un turneu national. În 2008, echipa de fotbal a Invalizilor din Moldova se destrămase din mai multe motive: pierderea interesului, lipsa stimulării jucătorilor. Vreau să menționez că la ultimul turneu internațional din Volgograd, eu m-am preocupat de crearea echipei și desfășurarea antrenamentelor.

Dacă ai fi la conducerea federației de sport, ce ai schimba?

Aș opta pentru crearea oportunităților de practicare sistematică a activităţilor motrice, de formare a unui mod de viaţă sănătos. Etapa în care se află astăzi sportul reprezintă consecința mai multor factori: finanțare insuficientă, infrastructură învechită sau absentă, scăderea numărului de copii care practică sportul și a numărului de sportivi de performanță legitimați. În primul rând, aș contribui la dezvoltarea sportului de masă, apoi a celui de performanță și a infrastructurii sportive.

Natalia Morari, Ungheni
Textul este scris în cadrul Școlii NM pentru jurnaliștii regionali

Партнерские ссылки