«Nici prietenii mei din copilărie nu știu că eu sunt gay». Cum un profesor din Moldova, cu un stagiu de 40 de ani, își ascunde identitatea toată viața

La mijlocul lunii mai, la Chișinău, se organizează festivalul «Moldova Pride». Evenimentul principal din cadrul festivalului este tradiționalul marș în susținerea drepturilor comunității LGBT. Însă persoanele LGBT, care nu participă la această acțiune, constituie doar o mică parte a homosexualilor care trăiesc în Moldova. NM a discutat cu un profesor de fizică, în vârstă de 70 de ani, care activează la un liceu din Moldova și care se consideră gay. În condiții de anonimat, el ne-a povestit cum s-a schimbat identitatea sa sexuală, din ce trăiesc în Moldova gay-ii de vârsta a treia și cum, decenii la rând, el și-a ascuns identitatea chiar și de cei mai apropiați.

Despre profesorul gay de la institutul militar din Leningrad

După absolvirea școlii, am fost admis la academia militară din Leningrad. Am fost eminent. Odată, după susținerea unui examen, unul dintre profesori m-a rugat să rămân în cabinetul său. S-a așezat alături de mine și a început să mă mângâie. Eu nu simțeam nimic că mi-ar plăcea acest lucru, ba dimpotrivă, a apărut o anumită frică. Ei, teamă și gata. Eu i-am spus că nu voi face asta și mai bine voi susține examenul la un alt profesor. Orium, el m-a notat cu «excelent». În curând după aceasta, am plecat la practică.

După practică, am revenit, a trebuit să susțin la el un nou examen. M-a reținut după ore și a început să-mi facă declarații de dragoste. Atunci, eu nu simțeam niciun fel de înclinații homosexuale – nici dorințe, nici atracții. Și el a început să plângă. De firea mea, sunt o persoană compătimitoare, mi s-a făcut milă de el.

Eu m-am simțit bărbat, iar el, așa cum am înțeles mai târziu, s-a simțit femeie. El își dorea să mă mângâie și să-l mângâi și eu. Atunci, îmi era teamă să fac asta și am fost nevoit să plec din academia militară, deși acest lucru a fost foarte dificil. S-au găsit motive pentru ca să pot să mă transfer la Institutul Tehnic «Bauman» din Moscova. Apoi am venit la Chișinău, am fost înmatriculat la o nouă universitate.

Despre romanul furtunos cu o străină

Întrucât învățam bine, am obținut un bilet de călătorie în Cehoslovacia și în Polonia. La Bratislava, am făcut cunoștință cu o cehă, a fost o dragoste nebună. A fost o dragoste atât de mare, încât ne doream să ne căsătorim și să trăim împreună.

Atunci așa era, dacă ai plecat să trăiești peste hotare, ești trădător de patrie, înapoi nu mai vii. Cei de la Ministerul Afacerilor Interne mi-au spus: «Dacă doriți să vă căsătoriți, înseamnă că tu pleci și nu vei mai veni niciodată înapoi, părinții nu te vor mai vedea». Mult timp m-am gândit, m-am chinuit. Ea a venit la mine, ne-am întâlnit doar la vama Leușeni, la hotarul dintre România și URSS. Nu i se permitea să treacă mai departe. Iar odată, ea a cumpărat un bilet de călătorie la Leningrad. Am făcut și eu la fel și ne-am întâlnit acoloo. Au fost niște zile pe care nici acum nu le pot uita. Se părea că m-am detașat de tema gay.

Ea aproape că a fost de acord să se mute la mine, în URSS, deși la Bratislava avea un serviciu bun. Însă autoritățile iarăși ne-au pus piedici: spuneau că noi avem un apartament cu două camere, dar e nevoie de trei camere și așa mai departe. Apoi spuneau că pentru ea, la fel, e nevoie de un apartament separat, pentru că ea este străină.

Tata nu era împotrivă, însă mamei nu prea îi plăcea o asemenea «uniune». Eram în depresie și chiar am încercat să mă sinucid. Aveam 26 de ani. Nicidecum nu-mi puteam reveni.

Despre căsătoria la Chișinău

Îmi amintesc că în Uniunea Sovietică, pentru prima oară, a fost montat «Boemia», interpretat de Maria Bieșu. Am mers împreună cu o colegă de grupă și acolo ea m-a cerut în căsătorie. Mi-a spus: «Căsătorește-te cu mine, și vârsta ta este potrivită». Mie îmi era deja indiferent și noi ne-am căsătorit.

S-a născut un copil, însă la maternitate, el a fost infectat cu stafilococ, din care cauză a murit subit. Trebuia să ne luăm copilul de la maternitate, iar el a decedat. După aceasta, soția s-a îmbolnăvit. Îi era din ce în ce mai rău și noi am încetat să mai trăim ca soț și soție – ea stătea tot mai mult la pat, rareori se ridica.

Eu nu o iubeam, însă simțeam o afecțiune mare. Ea era o persoană extraordinară. Eram gata să port această cruce până la sfârșitul vieții. Eu nu consideram că port crucea. Pur și simplu aceasta era soarta.

Și cel mai interesant: soția mi-a spus, pe neașteptate, că încă de la nunta noastră, prietena sa Tania era îndrăgostită de mine. Și a spus: «Îți permit să fii cu ea, iar cu mine – pur și simplu să trăiești așa, în paralel». Chestia asta m-a dezorientat și, nu știu de ce, m-a îndepărtat de femei. Această propunere a ei a ridicat o barieră între mine și femei.

Despre primele relații homosexuale

Tot atunci am început să observ privirile interesate ale bărbaților asupra mea. Odată, într-un parc din Chișinău, un tânăr s-a așezat lângă mine, a început discuția, apoi a trecut la subiecte intime. Mi s-a părut că este ceva firesc. Nu l-am respins, nu m-am îndepărtat. A început să mă mângâie. A fost pentru prima dată când am rămas cu un bărbat. Pentru că la universitate, eu nu i-am permis profesorului nimic altceva decât să mă atingă. Iar aici, noi am ajuns până la sex oral. Înțelegeți, acum se știe totul, dar atunci când el mi-a propus sex oral, eu nici nu știam, mă scuzați, ce se întâmplă.

Mai târziu, când lucram deja la școală, venea la mine în debara profesorul de geografie – să discutăm. Pornea diferite discuții, apoi am început să comunicăm despre «aceste» subiecte și s-a început un roman furtunos. Totul era normal, dar ne era teamă să nu se afle toate acestea.

Ascundeam totul cu grijă, iar când ascunzi ceva mereu, trăiești într-o tensiune nebună. Acest lucru te demoralizează și te afectează și fizic. Începi să cazi în depresie. Noi am încetat relațiile noastre din cauza fricii.

Iar odată, din școala în care el lucrează, s-a transferat la noi un băiat. Când am aflat că e din aceeași instituție, i-am spus că îl cunosc pe profesorul de geografie Andrei Victorovici (Unele nume din această istorie au fost modificate – NM). «A, acest p***r!», a exclamat elevul. Eu am înțeles: înseamnă că cineva l-a descoperit. L-am sunat imediat pe Andrei și l-am întrebat, ce s-a întâmplat. A spus că se concediază, pentru că profesoara de limba rusă a aflat de undeva despre el și atunci când, la o lecție, copiii i-au spus că Andrei Victorovici este un bărbat super, ea a răspuns: «Desigur, este super, el este «azuriu» și vă «azurește» în permanență, de aceea și este super pentru voi». Ei, și după aceasta, toate s-au pornit...

Despre dragostea homosexuală la distanță

În anul 1996, în viața mea s-a produs o întorsătură foarte puternică. După o boală îndelungată, a decedat soția mea, apoi și mama.

Pe atunci, eu lucram și într-o organizație internațională. Aceștia, aflând despre tragedia mea, au început să mă trimită tot mai des peste hotare. În Belgia, la o recepție, s-a apropiat de mine o femeie străină. Am făcut cunoștință, am vorbit. Ne-am căsătorit, am început să trăim împreună. Era nemțoaică, iar mentalitatea noastră este departe de mentalitatea lor. S-a constatat că ea are nevoie de sex oral. Însă ea își mai dorea și sex anal, iar eu nu am făcut asta niciodată și am refuzat. S-au început certurile și am cerut divorțul.

După despărțire, am plecat în Germania, la un club pentru gay. Acolo am făcut cunoștință cu un tânăr. Ne-am împrietenit. Este cu 20 de ani mai tânăr decât mine și relațiile noastre durează deja de 17 ani.

La noi, într-adevăr, este iubire. Periodic, merg încolo. Acolo, în Germania, mă simt foarte liber. Noi putem să ne plimbăm împreună, în parc el poate să mă îmbrățișeze. Și atunci când am început să compar modul de viață pe care îl au ei (gay-ii, lesbienele), am înțeles că ei își trăiesc viața foarte liber. Să-i insulte cineva – nu există așa ceva. Se organizează parade, la care participă chiar și tradiționaliștii.

Despre «pleșka» și gay-ii în vârstă din Moldova

АIar gay-ii în vârstă din Moldova au o cu totul altă viață decât nemții: e și serviciul unde nimeni nu știe nimic despre tine, și casa unde, la fel – nu dă, doamne. Chiar și prietenii pe care îi am nu știu nimic despre mine, pentru că atunci când încep, foarte delicat, să abordez acest subiect, apare imediat reacția de respingere. Eu nu mă pot dezvălui nici chiar celor mai apropiați prieteni. Doar în clubul pentru gay-ii în vârstă pot să comunic liber și să trăiesc cu adevărat.

E bine că la noi există clubul, pentru că altfel, eu nici nu aș fi știut că la noi sunt astfel de oameni, ca și mine. Mai târziu, am aflat că în Chișinău, au existat așa-numitele «pleșka» – locurile de întâlnire ale gay-lor. Unde sunt aceste «pleșka»? Lângă wc-uri. Dar să te întâlnești lângă wc-uri, în condiții antisanitare... Statul nostru a impus oamenii să se vadă în asemenea condiții.

În grupul nostru de susținere a gay-lor în vârstă sunt aproape 20 de persoane. Aceștia sunt oameni de diferite profesii. În ultimul an, trei persoane au decedat, foarte tinere, nu aveau nici 60. Apropiații lor așa și nu au mai aflat, cine au fost acești oameni în realitate. Unul dintre ei, Vasea, s-a dezvăluit unei rude, iar aceea a povestit întregii familii, toți i-au întors spatele. În scurt timp, Vasea a avut ictus, a fost paralizat. A apărut o soră, care a și uitat foarte repede cât de tare îl disprețuia și, pentru a obține apartamentul lui, a închis ochii la orientarea acestuia.

Mulți pleacă așa. Mulți au avut soții, copii. A fost și un cunoscut chitarist în Moldova, la fel, gay. Avea soție, l-am învățat pe fiul lui la școală. A decedat din cauza ictusului.

În sate, gay-lor le este și mai greu. Era unul la noi, Petea, el vine uneori la întrunirile noastre. Noi îl întrebăm: «Petrică, cum e la tine, chiar nu ai pe nimeni? De ce ești mereu singur?». Iar el răspunde: «Voi ce? Nu dea domnul să afle cineva acolo, mă vor omorî cu lopețile». Acolo, îți vor incendia și casa, dacă vor afla. Această problemă a disprețului în sate va fi mereu, atâta timp cât președintele și mulți alții vorbesc despre valorile tradiționale și nu doresc să meargă la vreun compromis.

Despre elevii homosexuali

Eu știu că în școala în care activez, în clasa a noua, sunt doi băieți gay. Și atunci când în clasă am început să discutăm despre educația sexuală și cineva a amintit despre gay, copiii au început să spună că «aceștia trebuie gâtuiți și striviți».

A fost și o elevă în clasa a 11-a, ea se îmbrăca mereu ca un băiat. Odată s-a apropiat de mine și m-a rugat să vorbim între patru ochi. Am acceptat și ea mi-a spus că are «o mare dramă», pentru că este lesbiană. Am încercat să-i explic că ea nu poartă nicio vină că s-a născut așa. Iar ea mi-a răspuns: «Se spune că noi suntem desfrânați». «Dar nu suntem noi niciun fel de desfrânați», i-am spus eu. Fata mi-a spus că mama ei știe despre orientarea sa, însă nu acceptă și o numește «dobitoacă și nemernică», din care cauză fara a dorit să se sinucidă. I-am sugerat să plece din Moldova, iar ea a refuzat. Spune că își iubește țara.

Peste câțiva ani de la absolvirea școlii, noi ne-am reîntâlnit. Și-a găsit o prietenă, dar, la fel ca și mine, ele se ascund.

Despre rolul sistemului educațional

Sistemul nostru educațional a fost construit pe promovarea valorilor tradiționale. În școala noastră este un psiholog. I-am propus să vorbim cu copiii și profesorii despre atitudinea față de LGBT. Ea mi-a spus, în replică: «Da noi avem nevoie de așa ceva? Avem noi nevoie de aceste neplăceri, ca părinții să înceapă să se revolte că noi promovăm gay-ii?». Oamenii se tem să nu-și piardă locul de muncă, să nu-și păteze reputația.

A fost și altceva. În timpul unei discuțiii cu elevii din clasele superioare, ei înșiși au abordat subiectul educației sexuale. Poate că cineva a dorit să se laude, însă băieții au spus că au avut deja relații intime. M-am adresat către directorul școlii cu propunerea de a le distribui gratis prezervative.

În primul rând, ei au deja relații sexuale, iar prezervativele ar putea fi costisitoare pentru ei, de aceea ei vor alege sexul neprotejat. «Ce-i cu Dvs., asta ne mai lipsește!», s-a revoltat directorul. «Dar ce-i rău aici?, i-am reproșat eu. Dar faptul că fără prezervativ, ei se infectează, iar apoi rămân însărcinate și destinele lor se ruinează, asta e mai bine?». Aceeași reacție a fost și la propunerea mea de a vorbi despre diferite forme ale orientării sexuale. «La ce vă trebuie? V-au dat curriculumul, luați și lucrați», au reacționat colegii.

Nu voi spune că în curând se va schimba ceva – aceasta nu va fi degrabă. Să luăm măcar și pride-urile noastre din Chișinău. Cine vine? Vin ambasadorii acelor țări care acceptă acești oameni ca pe niște membri egali ai societății. Iar reprezentanții guvernării noastre – măcar unul a venit? Măcar unul a acceptat să se întâlnească cu comunitatea LGBT? La vreo masă rotundă, pentru a întruni și o parte, și alta. Toți se distanțează. La întrevederile cu diplomații, membrii guvernului spun: «Da, da, societatea trebuie să fie tolerantă», apoi se întorc și spun: «Asta ne-a mai rămas, să ne întâlnim cu acești p***ri».

Despre patriotism și homosexualitate

Eu am îndrăgit atât de mult Moldova, pentru că ea este casa mea. Oriunde aș merge, oricum mă întorc aici. Vreau să comunic cu oamenii mei, în limba mea. Da, este greu aici, dar aceasta este casa mea.

Chiar și prietenii mei din copilărie nu știu că eu sunt gay. Și eu știu că ei niciodată nu m-ar accepta așa cum sunt. Însă aici e vorba despre educație. Și dacă au adoptat din copilărie o asemenea atitudine, aceasta poate fi schimbată cu greu. Iar să încerc să-i conving nici nu doresc. Să aibă ei viziunile lor, eu le am pe ale mele. În comunicarea noastră, nouă ne este bine. Însă e bine atâta timp cât ei nu știu despre mine. Dar dacă ar afla, nu se știe cum ar reacționa.

Eu nu am participat la pride-urile din Chișinău – în aceste perioade eram plecat. Însă chiar dacă aș fi participat, aș fi purtat o mască. Atâta timp cât lucrez în școală, acest lucru nu va fi perceput în mod normal. Dacă eu m-aș simți liber, aș merge deschis, cu plăcere, cu toți, aș zâmbi, aș râde. Din clubul nostru de gay de vârsta a treia, puțini sunt cei care merg la pride. Acolo, cei mai mulți sunt tinerii. În prezent, în mediul tinerilor, sunt oameni care îi acceptă așa cum sunt. Noi am crescut în izolare.

Eu nu consider că relațiile homosexuale înseamnă ceva criminal. Dacă oamenii se simt așa, de ce nu pot fi fericiți? Prima poruncă este: «Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți». Însă dacă eu iubesc un bărbat, iar femeia – o femeie și ei sunt cei mai apropiați unul pentru celălalt? Dragostea este categoria supremă a relațiilor noastre.

Autor: Marina Supac

Партнерские ссылки