0ºC Chișinău
Marți 20 noiembrie 2018

Numele lor este regiune. Cum au fost căutate, în Avdarma, răspunsuri la „problemele găgăuze” fără Irina Vlah, dar cu Maia Sandu

Satul găgăuz Avdarma a găzduit, la 26 septembrie, cea de-a treia ediție a Conferinței internaționale „GROW”. Subiectul principal din acest an a fost partidele regionale: sunt ele un element al unei democrații sănătoase ori sunt un purtător al riscului de izolare și separatism? De fapt, discuțiile reveneau mereu la problemele actuale: furtul miliardului, problema lingvistică, expulzarea din Moldova a pedagogilor turci. Pentru mulți a fost neașteptată lipsa din sală a bașcanului Irina Vlah și a membrilor comitetului executiv al acesteia și dimpotrivă, apariția la conferința găgăuză a liderului Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu.

Participanții la conferință au fost salutați de Peter Michalko, șeful Delegației UE în Moldova (pe bannere și în materialele care au fost distribuite la eveniment era indicat că banii pentru organizarea conferinței au fost oferiți de Uniunea Europeană) și Vladimir Kissa, președintele Adunării Populare a Autonomiei. După mesajele de salut, aceștia au părăsit aproape imediat sala. Ambasadorul Michalko a spus că are planificate pentru astăzi alte evenimente. Speakerul Kissa a plecat în tăcere.

Sala de conferințe era plină. Însă bătea la ochi prezența slabă a conducerii Autonomiei. Lipsea și bașcanul Irina Vlah, și cei din comitetul executiv al ei. Organizatorul evenimentului, Mihail Sirkeli, director executiv al organizației Piligrim-Demo, a spus pentru NM că în două săptămâni, au fost transmise invitații și Irinei Vlah, și membrilor comitetului executiv. Însă nu a urmat niciun răspuns. Sirkeli i-a prezentat jurnalistului NM de pe smarphonul său corespondența din messenger cu șeful Autonomiei. Mesajul lui, cu rugămintea de a i se confirma prezența la conferință, a fost citit de Irina Vlah, însă ea nu a răspuns în niciun fel.

Neașteptată pentru toți a fost apariția în Avdarma a liderului Partidului „Acțiune și Solidaritate” Maia Sandu. Până acum, ea rareori apărea în Autonomie. De aceea atunci când moderatorul Andrei Popov, prezentându-i pe unii dintre participanți, a spus și numele ei, mulți dintre cei care se aflau la mese au privit în jur, încercând s-o găsească pe șefa PAS. Iar mai târziu, în pauză, câțiva tineri s-au apropiat de ea cu rugămintea de a face selfie.

O adevărată polemică despre necesitatea partidelor regionale nu a avut loc. Practic, toți participanții susțineau că acest lucru este important și necesar. Adepții existenței partidelor regionale, adică a organizațiilor politice care ar uni și promova interesele locuitorilor unei regiuni cu o identitate regională puternică, făceau referire și la experiența europeană, și la cea orientală.

Din raportul președintelui ADEPT Igor Boțan reieșea că cerințele pentru crearea partidelor în Moldova sunt, practic, cele mai dure și în Europa, și în CSI. În România, de exemplu, pentru înființarea unui partid sunt suficiente trei persoane. În alte nouă țări ale UE nici nu există o lege despre partide: un partid poate fi considerată orice reuniune a cetățenilor. O situație asemănătoare este și în Kârgâzstan – acolo, un partid poate fi creat și din 10 persoane. În Rusia, cu o populație de peste 150 de milioane de oameni, un partid trebuie să aibă cel puțin 500 de membri.

Pentru comparație: în Moldova, pentru crearea unui partid, e nevoie de patru mii de persoane, iar filiale ale partidului trebuie să fie cel puțin în jumătate din regiuni. Anume cea din urmă condiție împiedică înființarea unui partid regional. Locuitorii unei regiuni, oricât de numeroși și uniți ar fi, nu pot înființa un partid.

Igor Boțan a menționat că, de facto, în Găgăuzia, există partide regionale. Însă în condițiile unei legislații foarte stricte, acestea funcționează ca organizații neguvernamentale. Exemple ale unor astfel de partide regionale în Autonomie sunt Mișcarea „Găgăuzia Unită” și „Noua Găgăuzie” (Nicolai Dudoglo, liderul „noilor găgăuzi”, a declarat recent despre înființarea unei noi mișcări – „Devlet”).

În concluzie, Igor Boțan a recomandat două variante de soluții:

  • Liberalizarea legislației după modelul majorității țărilor UE, ca pentru înregistrarea partidului să fie suficiente, de exemplu, 300 de persoane.
  • Urmarea exemplului României unde, în afară de legea liberală despre partide, organizațiilor neguvernamentale etnice le este permisă reprezentarea intereselor politice ale comunității. De exemplu, Uniunea Democrată Maghiară din România este o forță politică care, pe parcursul mai multor ani, este reprezentată în parlamentul și guvernul țării și care este înregistrată nu ca partid, ci ca organizație neguvernamentală.

Despre faptul că legalizarea partidelor regionale va fi doar o recunoaștere a realităților deja existente a vorbit și Mihail Sirkeli. Potrivit lui, acest lucru va depolitiza activitatea organizațiilor neguvernamentale care, în prezent, sunt nevoite să se ocupe de politică, și va face ordine la nivelul autorităților locale.

El a adus exemplul Adunării Populare a Găgăuziei. La ultimele alegeri, din cei 128 de candidați, 96 au fost independenți. Acum, în parlamentul regional „e o încurcătură totală în ce privește fracțiunile”. „Oficial, ele nu există, însă oamenii votează cu grupurile. Cum și conform căror principii au fost ele formate? Și cum s-a întâmplat că, trecând în Adunarea Populară a Găgăuziei un singur deputat, mai târziu, Partidul Democrat a obținut, practic, controlul asupra majorității?”, s-a întrebat expertul.

În luarea sa de cuvânt, Maia Sandu a povestit cât de dificilă a fost înregistrarea Partidului PAS și cum adepții săi au depășit obstacolele cu care s-au confruntat. Ea a promis că venind la guvernare, partidul său va simplifica procedura de înregistrare a partidelor și va înlătura piedicile pentru partidele regionale. În opinia sa, cel mai mare risc este că un partid regional mic poate fi ușor „cumpărat de Plahotniuc”. „Însă noi trebuie să luptăm pentru ca oamenii care pot cumpăra partide să stea la închisoare și să nu se ocupe de politică”, a adăugat Sandu.

Și-au expus opiniile și activiștii locali. Ex-primarul de Comrat Constantin Taușanji a abordat subiectul limbii găgăuze care este tot mai puțin vorbită în Găgăuzia. El s-a plâns și de faptul că în sală nu este prezentă conducerea Autonomiei, că președintele Adunării Populare a Găgăuziei „a fugit”, iar șeful Delegației UE Michalko nu a dorit, în hol, să-i răspundă la întrebarea despre miliardul furat.

Leonid Dobrov, liderul Mișcării „Arkalîk”, a propus ca „întregul nostru forum” să condamne expulzarea din Moldova a profesorilor turci care activau în rețeaua de licee „Orizont”. El a fost susținut de Maia Sandu. Potrivit afirmațiilor ei, în această fărădelege au fost implicate și autoritățile centrale, și cele găgăuze. Unul dintre cetățenii turci expulzați a fost directorul Liceului „Orizont” din Ceadîr-Lunga. Bașcanul Irina Vlah a refuzat să comenteze pentru NM deportarea și până în prezent, păstrează tăcerea în acest caz.

Andrei Popov a încercat cum a putut să readucă discuția la problema partidelor regionale. El a recunoscut că până în această zi, a fost împotriva creării partidelor regionale, pentru că este de părere că, pentru a-și apăra mai eficient interesele, găgăuzii și alți regionali trebuie să se integreze în partidele republicane. Însă ascultând argumentele oratorilor, a recunoscut că și-a schimbat părerea și consideră că dacă partidele regionale există de facto, această realitate trebuie acceptată.

În încheierea forumului, el a povestit o istorie din experiența sa diplomatică. La o conferință internațională din anul 2004, un diplomat influent din Occident i-a spus că în spațiul post-sovietic au fost doar două situații în care, „aflându-se pe malul prăpastiei, s-a reușit să se facă un pas înapoi”: păstrarea păcii și evitarea unui conflict de amploare. Prima – Găgăuzia. A doua –Crimeea. „După recentele evenimente, se poate afirma că în prezent, a rămas doar Găgăuzia. Trebuie să apreciem acest lucru”, a concluzionat Andrei Popov.

Autor: Evgheni Solari

Партнерские ссылки