5ºC Chișinău
Vineri 19 aprilie 2019

Parlamentul Moldovei nu reprezintă. Veaceslav Balan despre alegeri, sistemul mixt și drepturile omului

Curtea Constituțională din Moldova a validat, la 9 martie, rezultatele alegerilor pentru parlamentul țării. Expertul independent în domeniul drepturilor omului, Veaceslav Balan, a analizat, într-un articol pentru NM, rezultatele alegerilor care au avut loc conform sistemului electoral mixt, prin prisma drepturilor omului.

Alegerile parlamentare care au avut loc în Moldova prezintă interes nu doar prin prisma rezultatelor politice care au fost obținute, dar și pentru că sunt primele alegeri care s-au desfășurat conform sistemului electoral mixt. Pentru că pe lângă dezbaterile referitoare la cei cărora le este convenabil acest sistem, trecerea la sistemul electoral mixt a provocat un șir de întrebări serioase din domeniul drepturilor omului.

Reprezentativitatea și proporționalitatea

Să începem cu esențialul. Orice democrație veritabilă se bazează pe două principii fundamentale. Primul: guvernarea în stat se efectuează de către popor, prin intermediul reprezentanților săi (este ceea ce numim „democrație reprezentativă”). Al doilea: întrucât se presupune că într-un stat democratic toți au drepturi egale, și „ponderea” fiecărui vot în timpul alegerilor trebuie să fie cât de cât egal. Adică într-un stat democratic, bazat pe drepturile omului, votul unui anumit grup de cetățeni nu poate „cântări” mai mult sau mai puțin decât votul altor cetățeni.

În cazul sistemului electoral proporțional, acest principiu este ușor de realizat datorită ideii de bază a sistemului – numărul de mandate este proporțional cu numărul de voturi obținute. Unele denaturări ale acestui sistem sunt cauzate de pragurile electorale (pentru partidele politice din Moldova, acesta este destul de înalt – 6%), însă în general, dacă nu s-ar face abuz de aceste praguri electorale, devierile de la principiul proporționalității în cazul unui astfel de sistem nu sunt atât de importante.

De exemplu, la alegerile din 24 februarie 2019, partidele au obținut următoarele rezultate pe listelor lor „proporționale”:

Deci, din cauza barierei electorale și a eliminării tuturor partidelor care au acumulat mai puțin de 6%, în consecință, au fost ignorate aproape 10% din voturile tuturor alegătorilor (sunt voturile celor care au optat pentru partidele ce nu au ajuns în parlament). Această marjă de 10%, în principiu, este mai mult sau mai puțin admisibilă într-un stat democratic.

Cu totul altă situație putem constata în partea care se referă la votarea în circumscripțiile uninominale.

„Ponderea” circumscripțiilor electorale

Să începem cu numărul de votanți care au fost în fiecare circumscripție electorală. Pentru că dacă am reieși din principiul „ponderii” egale a fiecărui vot, ar trebui să fie aproximativ egal și numărul votanților din fiecare circumscripție electorală (1 circumscripție = 1 mandat de deputat).

Pentru comoditate, prezint mai jos un tabel care include date despre circumscripțiile electorale cu cel mai mare și cu cel mai mic număr de persoane care au votat. Numărul total al voturilor validate pentru candidații în circumscripțiile uninominale este de 1,379,940 (datele CEC), deci, în medie, în fiecare circumscripție uninominală trebuie să fie câte 27,058 de alegători care au votat:

Din acest tabel constatăm că diferența dintre numărul persoanelor care au votat în circumscripția uninominală Europa de Vest (nr. 53) este de aproape 14 ori mai mare decât al celor din circumscripția America de Nord, de 8,5 ori mai mare decât în circumscripția Rusia și Eurasia, de aproape 4 ori mai mare decât în circumscripția nordul și sudul Transnistriei și de 2,3 ori mai mare decât în medie în toate circumscripțiile. Deci, reiese că votul unui cetățean al Moldovei care locuiește în Europa de Vest este de 14 ori mai puternic decât votul unui cetățean al Moldovei din America de Nord, de 8,5 ori mai slab decât votul unui cetățean al Moldovei din Rusia, de 4 ori mai puțin puternic decât cel al unui cetățean al Moldovei din Transnistria și de peste 2 ori mai puțin puternic decât în medie al oricărui alt cetățean.

În cazul numărului mic de persoane care au votat în America de Nord (și, respectiv, al „ponderii” neproporțional de mare al fiecărui vot de acolo), există o explicație rațională. În primul rând, autoritățile moldovenești, cu un pretext inventat, au interzis votarea în străinătate cu pașapoarte expirate. Iar mulți cetățeni moldoveni, care trăiesc în America de Nord, au anume asemenea pașapoarte moldovenești. În al doilea rând, autoritățile canadiene au fost împotriva deschiderii secțiilor de votare în orașele Montreal și Toronto, iar cei mai mulți cetățenilor moldoveni din Canada locuiesc anume acolo.

Numărul mic al alegătorilor care au votat în Rusia ține, probabil, de nedorința cetățenilor Moldovei de a apărea la secțiile de votare din cauza statutului lor nereglementat în Rusia – amnistia migrațională care a fost anunțată pentru cetățenii Moldovei presupunea că până la alegeri, ei erau obligați să revină în Moldova și „să nu bată la ochi” în Rusia.

Că nimic nu-i va împiedica pe cetățenii Moldovei să vină în număr mare la secțiile de votare din Europa de Vest, era clar de la început. Astfel, deschiderea unei singure circumscripții electorale în Europa de Vest demonstrează o decizie nedemocratică și discriminatorie.

Același lucru se referă și la numărul secțiilor de votare. Dacă în Moldova, în medie, pentru o circumscripție uninominală au revenit 42 de secții de votare, pentru toată Europa de Vest au fost deschise 83 de secții de votare, adică inegalitatea și discriminarea cetățenilor Moldovei din Europa de Vest au fost dispuse încă din start.

Dacă ne-am referi la situația de pe teritoriul Moldovei, aceasta nu ar fi cu mult mai bună. Diferența dintre circumscripțiile moldovenești din nord – nr. 2, 3, 6, 11 – și cele din regiunea transnistreană, precum și din raionul Taraclia este exact de două ori. Astfel, votul unui cetățean din nordul Moldovei s-a dovedit a fi cu pondere de două ori mai mică decât votul unui cetățean al Moldovei din Transnistria.

În cazul raionului Taraclia, devierea de la regula generală a „proporționalității” este justificată, deoarece era necesară asigurarea reprezentativității cel puțin a unui deputat din acest raion în care locuiesc compact etnicii bulgari. Însă în cazul Transnistriei, acordarea a două locuri în parlament nu a fost justificată, pentru că ar fi fost suficientă rezervarea unui singur loc. Atunci, numărul persoanelor care au votat în ambele circumscripții de acolo s-ar fi înscris în indicatorul mediu de 27,058 de alegători care au votat într-o circumscripție electorală.

Însă chiar dacă am exclude toate aceste circumscripții „speciale”, diferența dintre circumscripțiile din nordul Moldovei și cele de mai la sud de Chișinău (nr. 39-43) oricum e mare – votul unui alegător din nordul Moldovei s-a dovedit a fi cu o treime mai puțin „greu” decât votul alegătorilor de la sud de Chișinău.

Puțină politică

Apropo, datorită distribuției inegale a votanților pe circumscripții electorale, s-a ajuns la situația în care, pentru a-și obține mandatele, unele partide au avut nevoie de mai puține voturi decât altele. Iată un tabel pentru comparație:

Reiese că în condițiile unei astfel de organizări a circumscripțiilor electorale au câștigat cel mai mult candidații independenți și Partidul Democrat din Moldova, dar au pierdut Partidul „Șor” și blocul ACUM. Astfel, pentru a câștiga, trei candidați independenți au avut nevoie de mai puține voturi decât doi candidați ai Partidului „Șor”. Iar blocul ACUM, obținând în circumscripțiile lor electorale doar cu 11% mai puține voturi decât Partidul Democrat, s-a ales cu cinci mandate mai puține decât democrații.

Mandate slabe

O situație și mai dramatică s-a creat cu însăși ideea de bază a reprezentativității mandatului de deputat, adică ideea că deputatul trebuie să-i reprezinte pe oamenii care l-au votat.

Din câte se știe, sistemul mixt din Moldova într-un singur tur presupune victoria candidatului care pur și simplu a acumulat mai multe voturi decât oricare alt candidat. Adică, pentru a învinge, un candidat nu trebuie să acumuleze majoritatea voturilor din numărul celor care au votat.

Și în acest context, noi constatăm că din cei 51 de candidați care au învins, doar zece au acumulat majoritatea, adică peste 50 la sută din toate voturile acordate și recunoscute. 42 de candidați „câștigători” nu au obținut majoritatea.

Opt candidați „câștigători” nu au acumulat nici o treime din toate voturile acordate! Iar doi dintre cei au acumulat chiar mai puțin de 30% din voturi – Eufrosinia  Grețu (Partidul Democrat) a obținut 29,95% din voturi, iar veteranul Partidului Democrat Dumitru Diacov s-a ales cu cel mai mic procent – 28,51% din voturi. Cu alte cuvinte, în parlament va ajunge un deputat care reprezintă doar 28 la sută din alegătorii care au votat în circumscripția sa electorală și nu-i reprezintă pe ceilalți 72%!

Din toate voturile acordate candidaților în circumscripțiile uninominale (1,379,940), pentru toți candidații „ câștigători” s-au acordat doar 610,962 de voturi, ceea ce înseamnă mai puțin de o jumătate din toate voturile. Iar acum comparați:

Din punctul de vedere al democrației și al drepturilor omului, situația în care deputații organului reprezentativ suprem reprezintă doar minoritatea – iar în cazul dlui Diacov, dnei Grețu și al altor șase „câștigători”, care reprezintă interesele a mai puțin de o treime din toți alegătorii – este o situație foarte suspectă. Legitimitatea democratică a unor astfel de mandate este sub un mare semn de întrebare.

Iar dacă e să analizăm, de câte voturi au avut nevoie diferiți candidați pentru a-și câștiga mandatul, am vedea că diferența este cu adevărat șocantă. Iată tabelul:

Astfel, diferența dintre candidatul care a câștigat cu cel mai mare scor (49,995 de voturi) și candidatul cu cel mai mic scor (2,206) este de 23 de ori! Adică, votul unui alegător din America de Nord s-a dovedit a fi de 23 de ori mai puternic și mai „cu pondere” decât votul unui alegător din Europa de Vest. Și pe teritoriul Moldovei, diferența este la fel de mare – de 3,3 ori (apropo, între regiunile vecine – Găgăuzia și raionul Cimișlia). Astfel, votul alegătorului din raionul Cimișlia s-a dovedit a fi de trei ori mai greu decât votul locuitorului din Găgăuzia.

Evident, sistemul electoral proporțional nu presupune o astfel de asimetrie enormă – diferența dintre cel mai mare „preț” al unui mandat proporțional și cel mai mic este de doar 1,15 ori (un mandat al ACUM „costă” 27,156 de voturi, iar un mandat al partidului lui Șor – 23,556 de voturi).

Rezumând această parte, trebuie să recunosc că prima utilizare a sistemului electoral mixt în Moldova a avut rezultate contradictorii și nedemocratice. În primul rând, principiile  pe care le conține acest sistem au provocat o inegalitate foarte mare între „greutatea” voturilor alegătorilor din diferite circumscripții electorale, deci, încălcarea dreptului la vot egal. În al doilea rând, aceste principii au provocat o reprezentativitate și legitimitate suspectă a tuturor candidaților care „au câștigat” și care au acumulat mai puțin de 50 la sută din voturile validate (iar aceștia constituie majoritatea absolută – 42 din 51 de candidați), nemaivorbind despre candidații cu susținere minimă de 28-29%.

 (In)egalitate gender

Orice societate democratică bazată pe drepturile omului presupune, printre multe alte lucruri, participarea egală a femeilor la procesul de luare a deciziilor și de guvernare a țării. Și în această parte, vor fi analizate rezultatele alegerilor din punct de vedere al apropierii Moldovei de standardele internaționale și europene pentru egalitatea de gen.

Multe speranțe ale militanților pentru drepturile omului din Moldova și ale organizațiilor internaționale țineau de introducerea cotei gender de 40% pentru listele candidaților la alegeri. Însă refuzul autorităților moldovenești de a completa cerința despre cotă cu cerința despre distribuția uniformă a femeilor și a bărbaților în listele candidaților a devenit un impediment serios pentru egalitatea de gen în politica moldovenească.

Cel de-al doilea impediment serios pentru egalitatea de gen a fost trecerea la sistemul electoral mixt. Bogata experiență internațională a demonstrat de mai multe ori că, de regulă, sistemele mixte și cele strict uninominale provoacă cea mai rea reprezentativitate și implicare a femeilor. Alegerile din 24 februarie doar au confirmat acest lucru.

Iată cum arată rezultatele alegerilor din Moldova prin prisma gender:

Este important să menționez că situația generală privind egalitatea de gen în parlamentul Moldovei se îmbunătățește, în pofida a orice. Majorarea numărului de femei deputate de la 20 în parlamentul care a plecat până la 26 în parlamentul nou este un progres. Se pare că un rol important în această îmbunătățire l-a avut totuși introducerea cotei de gen. Acest lucru este confirmat mai ales de faptul că cea mai mare îmbunătățire este atestată anume pe segmentul proporțional din lista mandatelor. În parlamentul fostei legislaturi (ales totalmente pe listele proporționale), femeile deputate au constituit 20%, iar în noul parlament, din numărul tuturor deputaților aleși pe listele proporționale, femeile vor constitui 30% (15 din 50).

În circumscripțiile uninominale însă femeile deputate vor constitui doar 22% (11 din 51). Astfel, alegerile din Moldova demonstrează încă o dată că circumscripțiile uninominale au un rezultat mult mai rău decât listele proporționale în ce privește promovarea egalității de gen. Indicatorii egalității de gen sunt cu mult mai buni în partea proporțională – 15 mandate „feminine” contra a 11 (30% contra a 22%).

Apropo, dacă aceste alegeri s-ar fi desfășurat în totalitate conform sistemului proporțional, rezultatele din punct de vedere al egalității de gen ar fi fost cu mult mai bune decât cele actuale:

(*Pentru aceste calcule, autorul a folosit listele „proporționale” naționale ale partidelor/blocurilor, extrapolând procentul național al voturilor pe care l-au obținut.)

Astfel, dacă aceste alegeri din Moldova s-ar fi organizat doar conform sistemului proporțional, numărul femeilor deputate în parlament ar fi fost de 32, adică cu șase mai mare decât cel de acum. Și aceste 32% ar fi putut deveni o nouă realizare a Moldovei și un indicator semnificativ în ce privește egalitatea de gen. Obținerea celui mai prost indicator – aceste „-6%” – este totalmente un rezultat negativ al votării în circumscripțiile uninominale.

Conform datelor Băncii Mondiale pentru anul 2018, indicatorul mediu al femeilor deputate în parlamentele statelor Uniunii Europene este 30,5%, cel mai mare fiind în Suedia (46%), Finlanda (42%), Franța (40%), Spania (39%). Astfel, cu un rezultat de 26% obținut la alegerile din 24 februarie, Moldova este cu mult sub „plafonul” mediu european, continuând să rămână în grupul „codașilor”.

Minoritățile etnolingvistice

Asigurarea reprezentativității proporționale a minorităților etnolingvistice în organul legislativ suprem și în guvernarea țării este un nou factor al unui stat democratic bazat pe drepturile omului.

Dat fiind faptul că acest indicator este mai greu de urmărit decât cel de gen, în lipsa accesului public la o informație clară despre apartenența etnolingvistică a tuturor candidaților, noi vom analiza în acest articol reprezentativitatea doar a trei grupuri etno-lingvistice din Moldova – găgăuzii, bulgarii și romii.

În legislatura precedentă a parlamentului erau cel puțin trei deputați originari din Găgăuzia – Demian Caraseni, Cornel Dudnic și Fiodor Gagauz (toți aceștia au ajuns în parlament conform sistemului proporțional). În viitorul parlament, numărul deputaților originari din Găgăuzia va fi de cel puțin trei – Alexandr Suhodolschi și Fiodor Gagauz (ambii au câștigat alegerile în circumscripțiile uninominale găgăuze), precum și Ivanna Koksal, înscrisă în lista proporțională a socialiștilor.

La fel, în noul parlament vor fi cel puțin doi etnici bulgari din Moldova – Kirill Tartalî, care a învins în circumscripția uninominală din Taraclia, și Ivan Zabunov, care a trecut pe lista proporțională a socialiștilor.

Pentru prima oară în istoria Moldovei, în parlament va ajunge și un etnic rom – Radu Marian – pe lista proporțională a blocului ACUM.

De asemenea, în parlamentul Moldovei va ajunge și un reprezentant al altui grup etno-lingvistic din Moldova – armeanul Gaik Vartanian, pe lista proporțională a Partidului Socialiștilor.

Astfel, în raport cu grupurile etno-lingvistice menționate – găgăuzii, bulgarii, romii – noul parlament va fi suficient de reprezentativ. Însă rolul componentei uninominale a sistemului electoral este minim în această situație. În cazul găgăuzilor, numărul lor în parlament practic nu se modifică. În cazul lui Radu Marian și în cel al lui Gaik Vartanian, circumscripțiile uninominale nu au avut niciun rol, pentru că ambii ajung în parlament pe lista proporțională.

Doar în cazul bulgarilor din Moldova, circumscripția uninominală a avut rolul unei oarecare „garanții” că măcar un reprezentant al bulgarilor din Moldova va ajunge în parlament (iar în final, au ajuns chiar doi, ce-i drept, unul din ei – pe lista proporțională).

Rezumând această parte, se poate afirma că introducerea sistemului electoral mixt s-a răsfrânt doar într-o măsură minimă asupra reprezentativității grupurilor etno-lingvistice din Moldova, fără a provoca înrăutățiri esențiale, dar nici îmbunătățiri importante.

Concluzii

Rezumând toate cele expuse, se poate menționa că sistemul electoral mixt a dat un rezultat extrem de contradictoriu în Moldova, care nici nu poate fi numit democratic și corespunzător standardelor din domeniul drepturilor omului.

În primul rând, distribuția nemotivată și aparent politizată a circumscripțiilor electorale a provocat un dezechilibru enorm în „ponderea” voturilor alegătorilor din diferite regiuni ale țării și ale lumii. Și din punct de vedere al numărului de votanți în diferite circumscripții, și din punct de vedere al numărului de voturi care au asigurat „victoria” candidaților, voturile unor grupuri de alegători s-au dovedit a fi de multe ori mai „grele” decât voturile altor grupuri de alegători. Astfel, a fost încălcat principiul fundamental al alegerilor corecte și al drepturilor omului – egalitatea voturilor alegătorilor.

În al doilea rând, sistemul electoral mixt din Moldova permite „câștigarea” mandatului de către candidații care se bucură de susținerea majorității sau cel puțin a celei mai mari părți a populației. Asemenea candidați „câștigători” ai „minorității” s-au dovedit a fi majoritatea covârșitoare – 42 din 51. Mai mult decât atât, o parte importantă a „câștigătorilor” nu au acumulat nici măcar o treime din voturi, adică nu s-au asigurat de susținerea vreunei părți cât de cât importante a populației. Aceasta este o încălcare a principiului fundamental al democrației reprezentative – număr maxim de oameni. Nu un grup mic, nu minoritate, ci cât mai multe categorii ale populației – și majoritatea, și minoritatea. Dar cel puțin majoritatea! Astfel, reprezentativitatea și legitimitatea tuturor candidaților „învingători” cu rezultate mai mici de 50 la sută din voturi – iar acești candidați, repet, sunt 42 din 51 – sunt suspecte și se află sub un mare semn de întrebare.

În al treilea rând, sistemul electoral mixt din Moldova a devenit un impediment în promovarea egalității de gen în parlamentul țării. Circumscripțiile uninominale au dat aproape cu o treime mai puține femei deputate decât listele proporționale. Anume circumscripțiile uninominale, la fel ca și refuzul de a introduce cerința cu privire la distribuția uniformă a femeilor și a bărbaților în listele candidaților au cauzat situația în care scopul declarat de 40% a femeilor deputate nu a fost atins și, cel mai probabil, nu va fi atins nici în viitorul apropiat. La capitolul reprezentativitatea femeilor în parlament, Moldova rămâne foarte mult în urmă față de indicatorii medii europeni și se află la nivelul țărilor slab dezvoltate de pe continent.

Astfel, sistemul electoral mixt a dat Moldovei un rezultat negativ, punând la îndoială legitimitatea, reprezentativitatea și democrația întregului viitor parlament al țării.

 

Партнерские ссылки