11ºC Chișinău
Miercuri 19 septembrie 2018

„Pe acest pământ uscat a și crescut „Cesnok”-ul nostru. Interviu NM despre primul festival al filmului documentar din Transnistria

În perioada 20-27 aprilie, în patru orașe din Transnistria și în Chișinău, se va desfășura cea de-a treia ediție a festivalului de film documentar „Cesnok” („Usturoiul”). Programul include 17 pelicule despre represiunile staliniste, decomunizarea din Ucraina, despre o bloggeriță suedeză în etate, circul fondat de artiștii pe care, cândva, părinții i-au vândut în robie și despre multe altele. Unul dintre organizatorii festivalului, unic pentru regiunea transnistreană, Anna Galatonova, a povestit pentru NM, de ce autoritățile locale au refuzat să accepte filmul documentar în cinematografele de stat, de ce în program nu sunt filme dedicate comunității LGBT și ce reacție așteaptă coordonatorii festivalului la filmele despre Stalin.

„Deocamdată noi doar formăm publicul nostru”

Cum a apărut festivalul? De ce ați decis, împreună cu echipa, că filmul documentar este anume ceea ce lipsește în Transnistria? Doar acesta nu este genul cel mai popular.

Totul s-a început nu de la un vis, ci mai degrabă de la o întâmplare. De la un mesaj pe mail: Fundația Movies that matter din Olanda, care susține micile festivaluri de film documentar în toată lumea, a anunțat recepționarea cererilor pentru organizarea festivalului. Noi am scris cererea și am câștigat. Cu aceasta s-a și început festivalul nostru pe care l-am organizat pentru prima dată în anul 2016.

Fundația Movies that matter se concentează asupra filmelor care abordează subiectul privind drepturile omului. Și primul nostru festival avea acest generic: „Festivalul filmului documentar despre drepturile omului”. Acum, noi ne-am distanțat de o astfel de poziționare. Suntem doar un festival al filmului documentar. Noi nu avem un program prea mare, de aceea am decis să extindem tematica.

Nimeni din echipa noastră nu are o legătură nemijlocită cu filmul: nu avem nici regizori, nici producători. Iar dragostea pentru festivaluri a apărut atunci când am fost la Praga, la festivalul One world. Atmosfera de acolo a fost într-atât de nouă pentru noi și ne-a impresionat atât de mult într-un timp scurt, că acest lucru ne-a inspirat. Și noi am decis: de ce să nu încercăm să ocupăm o nișă liberă? Pe acest pământ uscat a și crescut „Cesnok”-ul („Usturoiul”) nostru.

În acești câțiva ani, ați înțeles cine este spectatorul vostru? Simțiți că asemenea filme sunt solicitate sau e nevoie de formarea cererii?

Eu cred că dacă acum, alături de mine ar fi vreuna dintre colegele mele, am fi avut păreri diferite. Îmi pare că deocamdată noi ne formăm publicul nostru. Anul acesta, în programul festivalului a apărut pentru prima dată un workshop. Și deși noi l-am creat pentru regizorii începători, sper că în acest mod, vom educa și un spectator de calitate, care ar înțelege și ar vedea diferența dintre filmul documentar de autor și ceea ce el vede la Discovery sau Pervîi kanal – despre apă sau vreun film din categoria „Taine”.

Spectatorul nostru este foarte diferit. Anul trecut, la Râbnița, noi am observat că au fost mulți copii. De aceea anul acesta am decis că ne-am maturizat pentru crearea  programului pentru copii «Молодой чеснок» („Usturoiul tânăr”): sunt câteva filme de scurt metraj pentru copii și adolescenți cu tematică apropiată lor.

În general, din câte înțeleg, la voi vin mai des tinerii decât cei din generația mai în vârstă.

Și generația mai în vârstă este de ajuns. Eu cred că în lipsa vreunei mișcări, festivalul este evenimentul de care are nevoie regiunea noastră. Să ne referim chiar și la Chișinău, unde adesea se desfășoară festivaluri muzicale, prezentări ale filmelor artistice.

Iar aici, în sfârșit, oamenii văd un produs de calitate. Tinerii au nevoie să se întâlnească undeva și să facă ceva împreună. Și festivalul este un motiv și un teren excelent. Generația mai în vârstă este interesată de filmul documentar ca posibilitate de a descoperi ceva nou pentru sine, de a chibzui.

La unele prezentări, voi organizați discuții cu regizorii, autorii, experții. Cât de activ este publicul din Transnistria și are vreo reacție la acestea?

Adesea la sesiunile de întebări-răspunsuri, după prezentarea filmelor, noi depășim limitele de 10-15 minute: spectatorilor într-adevăr le este interesant să comunice. Anul trecut, de exemplu, a fost un film despre torturile și revoluția din Iran și despre oamenii care au avut de suferit din cauza activității lor active și au stat în închisoare. Noi l-am adus în Transnistria pe unul dintre eroii acestui film – persoana care s-a aflat în închisoare zece ani. Și iată că acest om se afla pe scenă, în fața oamenilor și acest lucru, desigur, l-a influențat pe fiecare.

În general, spectatorii adresează întrebări întotdeauna. Uneori, acestea sunt naive. Dar și în spatele acestei naivități se poate ascunde cel mai mare adevăr. Multora nu le ajunge experiență de spectator, de aceea aceasta este o posibilitate de a înțelege ceea ce nu a reușit să înțeleagă timp de o oră în care a vizionat filmul.

„Noi ținem cont de specificul regiunii noastre – o oarecare gândire conservativă”

S-a întâmplat ca vreun anumit film, autor sau întregul festival să se confrunte cu neînțelegeri sau reacții negative din partea spectatorilor sau a autorităților locale?

Eu cred că toate acestea ne așteaptă în viitor. Anul trecut, oamenilor nu le-au ajuns filme în limba rusă – și despre Rusia, și despre mediul nostru. Anul acesta, am încercat să satisfacem această cerere. Noi avem un film despre situația care s-a creat în anii 2014-2015, în Ucraina. Este «Краснаядуша» („Sufletul roșu”) – despre represiuni și despre o personalitate istorică atât de contradictorie precum este Stalin. Cred că vor fi reacții ambigue. Până acum, nu au fost conflicte directe cu spectatorii.

În ce privește comunicarea cu autoritățile, aceasta nu este bine stabilită. Noi expediem demersuri oficiale cu rugămintea de a ni se oferi pentru festival cinematograful din Tiraspol. Însă deocamdată fără succes. Se întrunește o comisie foarte nostimă, cu participarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Culturii. Aceștia apreciază filmele pe care noi dorim să le prezentăm și zic că „nu am găsit în ele suficientă valoare artistică, pentru a continua să comunicăm cu voi la acest subiect”. Este un răspuns foarte emoționant.

Aș vrea ca cineva dintre ei să vină la deschiderea festivalului, unde va fi și regizorul unuia dintre filme și să-i spună lui personal toate acestea. Însă așa ceva nu se va întâmpla. Deși le transmitem întotdeauna invitații oficiale.

Există pentru voi, inclusiv din această cauză, teme tabu? De exemplu, drepturile comunității LGBT cu care, cel mai probabil, în Transnistria, la fel ca și în toată Moldova, nu e prea bine?

Fără îndoială, aceasta este o temă tabu. Însă aici funcționează autocenzura. Noi singuri ne dăm seama că la această temă nu există cerere în societate. În plus, noi mai ținem cont de specificul regiunii noastre – o oarecare gândire conservativă. Subiectul LGBT, se pare, este cel mai viu exemplu că e prea puțin probabil că în timpul apropiat, noi vom prezenta pelicule la acest subiect.

Și fără aceasta, chiar pe pagina noastră oficială apar comentarii: „când vă veți liniști, când veți înceta să aduceți filmele voastre plebeiene în lumea noastră culturală”. Deși omul nici nu a luat cunoștință de programul nostru.

Mai sunt teme pe care deocamdată nu riscați să le abordați?

O tematică dureroasă pentru noi este Ucraina. În Transnistria este o societate multinațională și noi înșine (organizatorii festivalului. – NM), uneori, putem să nu susținem vreun punct de vedere al regizorului. Timp de o seară, noi prezentăm doar trei-cinci filme și nu 50, de aceea suntem foarte selectivi.

În acest an însă va fi filmul lui Vitalii Manskoi «Родные» („Cei dragi”). El are rude în Odessa, în vestul și în estul Ucrainei. Și toți aceștia sunt o familie care a fost dezmembrată de ultimele evenimente. Sper că filmul va îmbunătăți reputația noastră. Este o istorie reală în care omul se poate vedea pe sine însuși. Și să înțeleagă că oamenii rămân oameni și nimeni dintre oamenii obișnuiți nu este vinovat de ceea ce s-a întâmplat.

Noi cercetăm terenul. Unele filme le alegem doar pentru că ele sunt pe placul nostru. Altele – pentru că despre aceasta nu se poate afla de la televizor.

Totuși, cum alegeți programul?

Eu am încercat să găsesc o justificare, pentru că noi parcă ar trebui să respectăm o anumită politică internă. Însă alegerea devine destul de subiectivă: în program nimerește ceea ce, în opinia noastră, „va răsări” în regiunea noastră. Doar și noi suntem localnici și nu din altă țară, de aceea simțim ce poate să meargă și ce nu.

Examinăm programele festivalurilor internaționale din ultimii un an-doi și alegem din ele. Niciun film nu ne este impus de nimeni.

„Lenin în Transnistria este o unitate indestructibilă”

Cum se identifică festivalul vostru cu agenda politică din regiune? Ea nu este simplă nici în relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, nici cu Ucraina. Cum găsiți pentru voi hotarul: ce poate fi abordat și ce nu trebuie? Poate doriți să promovați vreo poziție proprie?

Dimpotrivă, noi încercăm „să atingem” acele lucruri pe care omul s-a obișnuit să le considere pentru sine corecte sau incorecte. Dacă este vreun film care poate măcar un pic să distrugă stereotipul, noi îl luăm.

De exemplu, anul trecut, noi am avut un film despre genocidul rromilor în Transnistria, pe teritoriul care, parțial, coincide cu Transnistria de astăzi. În afară de faptul că aceasta este aproape de noi, oamenii au descoperit pentru sine istoria care nu este studiată în școlile transnistrene.

În ce privește atitudinea și poziția noastră... Ne place să organizăm festivalul, inclusiv în Chișinău, unde avem mulți prieteni. Ne pare foarte important să ne unim prin cultură, în afara politicii. Eu atribui festivalul de film documentar unui eveniment cultural, făcând puțină abstracție de politică. Desigur, ea influențează viața noastră, însă noi încercăm să facem abstracție.

Ați spus că în acest an, în program va fi și «Ленинопад» („Leninopad”) – despre „doborârea” Lenin-ilor din piatră din Ucraina, și «Красная душа» („Sufletul roșu”) – despre dificultățile de percepere a moștenirii sovietice și a represiunilor. De ce aceste subiecte sunt actuale anume pentru Transnistria?

În prezentarea filmului «Ленинопад» într-adevăr este un oarecare risc. În Transnistria, Lenin este la fiecare pas, în fiecare sat, lângă fiecare casă de cultură. Aceasta este o anumită unitate indestructibilă. Însă oricum, oamenii au auzit despre ceea ce se întâmplă în Ucraina și ei au propria părere despre aceasta. Faptul că noi demonstrăm filmul «Ленинопад» nici într-un caz nu înseamnă că noi susținem decomunizarea în Ucraina. Dimpotrivă, în film este prezentată partea ironică a faptului că în diferite perioade istorice, oamenii se închină diferiților idoli și îi dau jos la schimbarea puterii și a liderului politic. Rămâne de văzut dacă spectatorii noștri vor aprecia umorul.

«Краснаядуша» este un film foarte bun. Aici nu e vorba doar de capete vorbitoare, ci sunt destine reale ale oamenilor care au supraviețuit acestei perioade. Transnistria a fost parte a Uniunii Sovietice și aici au fost oameni afectați de represiuni. În film sunt reflecții contradictorii: sunt și adepți, și adversari ai lui Stalin. Omul poate alege ceea ce îi este apropiat. Poate pune sub semnul întrebării ceea ce s-a obișnuit să considere adevăr major.

Apropo, cu vreo doi ani în urmă, în Transnistria au fost găsite câteva gropi de execuții în masă din anii 1930, de aceea această temă este apropiată regiunii noastre.

Există o percepere externă a Transnistriei ca muzeu a tot ce înseamnă sovietic. Și de aceea este deosebit de interesant, cum spectatorii vor percepe viziunea critică asupra moștenirii sovietice.

Și nouă ne este foarte interesant. Însă noi nu prea avem ce pierde. De aceea încercăm, experimentăm. Noi iubim și credem în ceea ce facem. Cei care nu ne iubesc nici nu ne vor iubi. Oamenii mai deschiși vor afla ceva nou pentru ei.

Un alt subiect complex din programul festivalului îl constituie migrația. Aceasta este problema întregii Moldove. Cum este discutată și simțită în Transnistria? Și din care punct de vedere vreți să abordați această problemă?

Va fi filmul «Чужая работа» („Lucrul străin”) al lui Denis Șabaev. Apropo, regizorul va veni la prezentarea peliculei în Chișinău și în Tiraspol. Desigur, problema migrației, în special în Rusia, este foarte actuală în Transnistria. Foarte mulți pleacă la muncă și nu se mai întorc.

În film totul este demonstrat dintr-un alt unghi. Eroul principal a venit la Moscova din Tadjikistan. Noi însă oricum simțim situația omului care este nevoit să se caute pe sine în altă țară, pentru că la el acasă, economia ori statutul țării nu-i permite să se dezvolte.

Un alt film despre migrație este «Мир, вкотороммыживем» („Lumea în care trăim”). Este foarte interesant din punct de vedere estetic: animația se intersectează cu documentarul. Eroii filmului au dorit să rămână în anonimat, fețele lor nu puteau fi filmate, de aceea ele au fost înlocuite cu ilustrații grafice.

Aveți și câteva filme despre oamenii cu posibilități limitate – despre părinți surzi, despre autism. Ce efect credeți că veți obține?

Anul acesta, în Transnistria, la fel ca și în Rusia, a fost anunțat anul posibilităților egale. Nu am studiat în profunzime această problemă, însă în afară de știrile de la televizor, aproape că nu văd că se îmbunătățește viața persoanelor cu posibilități limitate sau implicarea lor în societate.

În Cehia, de exemplu, am întâlnit foarte mulți oameni în scaune cu rotile, cu cârje, și am văzut mediul care este comod pentru ei. La noi, nu vei vedea pe stradă acești oameni, de parcă ei nici nu ar exista. Însă, firește, nu e așa. Și desigur, filmul este un motiv de a ne gândi la cum trăiesc aceste persoane. Pentru ca pur și simplu să fii în lumea lor, nu e nevoie de o critică profundă a puterii. Trebuie să faci cunoștință cu asemenea oameni. Și să înțelegi că în esență, noi toți suntem la fel.

Apropo, în cea de-a doua zi a festivalului, intenționăm să invităm 10-20 de persoane din societatea celor hipoacuzici și un translator al limbajului semnelor. Probabil, vom practica acest lucru și mai departe. La noi, aproapte toate filmele sunt cu titre, de aceea festivalul este o bună posibiltate de a fi parte a societății.

„Pe străzi circulă istorii neînregistrate”

Dacă ar fi să se facă o totalizare, la ce efect vizibil vă așteptați după festival? Cultura nu este din categoria „azi am făcut, mâine va fi rezultatul”.

Încă în anul trecut, noi am avut o discuție de grup despre existența în Transnistria a industriei cinematografice. Și noi deja am putut organiza primul workshop în Tiraspol, pe tema filmului documentar. Unul dintre principalele scopuri este crearea unui program de concurs pentru filmul local. La noi vin foarte mulți regizori din străinătate, ei filmează aici, iar filmele participă la festivaluri mondiale.

Îmi pare că trebuie să se maturizeze masa critică și să apară ideea la tinerii băștinași: să creeze ei singuri ceva. Desigur, acest lucru e foarte complicat când nu există o bază. În Chișinău, de exemplu, există Academia de Arte. Însă chiar dacă programul nostru va deveni platformă de pornire pentru tinerii cărora le este interesant filmul documentar, va fi foarte bine.

În anul viitor, vrem să avem un program de concurs stabil. Anul acesta va fi doar o prezentare specială în ultima zi a festivalului. În cadrul acesteia, noi vom prezenta lucrările tinerilor din Transnistria și din Moldova, care au participat, în luna martie, la workshopul nostru. Sarcina supremă a festivalului este și aceea de a crea industria cinematografică locală.

Posibil, ea este peste măsură de ambițioasă, dar de ce nu? Câmpul nostru de activitate este unic, enorm. Cât vor ajunge puteri și imaginație, dezvoltă-te.

Da, mai ales că țara noastră, în ansamblu, este un teren nearat în ce privește subiectele.

Da, bineînțeles. În cadrul workshopului, tinerii au avut misiunea de a filma câteva ore. Adesea vezi și te miri că pe străzi circulă istorii neînregistrate. Noi avem chiar și un mic fond de premii bănești: 550 de euro pentru primele trei locuri, ca să-i motivăm pe tineri să filmeze și mai departe. Atunci când la noi veneau regizori de peste hotare, mulți se mirau: „Nu filmați doar pentu voi, aceasta este și munca voastră?”.

Ne-am dori că la cultura filmului documentar să adere cât mai mulți oameni.

În Moldova, astfel de sarcini adesea par de neîndeplinit.

Și nouă ne pare la fel. Periodic, noi suntem la un pas de disperare. În timpul festivalului din anul trecut, am participat la o emisiune la radio, a venit televiziunea. Acum spun: „Noi, poate, vom veni ca spectatori. Ne-au dat peste cap că v-am invitat anul trecut”. Datorită internetului și în pofida disperării interne provocate de ceea ce se întâmplă, vedem că oamenii de la putere nu sunt unicii pentru care noi organizăm festivalul.

Programul complet al festivalului poate fi văzut pe site-ul oficial al evenimentului. Prezentările vor avea loc la Tiraspol, Râbnița, Dubăsari, Bender și Chișinău. La Chișinău, prezentările se vor desfășura în zilele de 25-26 aprilie, la cinematograful Odeon.

Autor: Olga Gnatcova

Партнерские ссылки