Sâmbătă 18 noiembrie 2017
$ 17.6425 20.7556

Primăria Chișinăului a fost câștigată fără alegeri. Cum Silvia Radu a preluat conducerea capitalei și cui îi este convenabil acest lucru

Ex-președintele Gas Natural Fenosa Moldova Silvia Radu a preluat conducerea primăriei Chișinăului. Pentru numirea ei în această funcție s-a apelat la modificările legislative incluse în anul 2016 în Legea „Cu privire la statutul municipiul Chișinău“, la propunerea Partidului Liberal. Acum liberalii susțin că democrații „au intrat în primărie prin ușa din spate“. La fel consideră și alți reprezentanți ai opoziției. Cei din Partidul Democrat nu comentează acest lucru, însă speră că acum Chișinăul „va începe să semene cu un oraș european“.

Vicepreședinții cunoscuți

Nistor Grozavu, primar interimar de Chișinău, a anunțat la 6 noiembrie despre două decizii. În primul rând, a numit-o pe ex-președintele Gas Natural Fenosa Moldova Silvia Radu și consilierul municipal din partea Partidului Popular European Ruslan Codreanu în funcțiile de viceprimari de Chișinău. În al doilea rând, a anunțat că încetează să îndeplinească funcția de primar, însă rămâne viceprimar.

Astfel, Chișinăul are acum trei viceprimari. Și cu acordul lui Grozavu și al lui Codreanu, din această zi, primăria va fi condusă, temporar, de Silvia Radu. Deja la următoarea ședință a serviciilor operative ale primăriei anume ea va ocupa fotoliul de președinte.

Toate aceste decizii au fost adoptate fără participarea consiliului municipal. Acest lucru a fost posibil datorită modificărilor incluse în anul 2016 în Legea „Cu privire la statutul municipiului Chișinău“, la propunerea Partidului Liberal. Atunci, această măsură a fost întreprinsă pentru a consolida pozițiile primarului liberal Dorin Chirtoacă în conflictul pe care îl avea cu consiliul municipal.

Acum însă noile măsuri lobate de liberali au fost utilizate pentru a schimba, de facto, puterea în capitală fără a organiza alegeri noi și chiar fără a fi consultat consiliul municipal.

Schimbarea puterii la primăria capitalei, considerată până în ultimul moment „moșie“ a liberalilor, a avut loc în câteva etape.

În primăvara anului 2017, întreaga conducere a orașului a nimerit în arest. La 25 mai a fost arestat Chirtoacă, fiind învinuit de corupție în cazul parcărilor cu plată. Adjunctul său Nistor Grozavu a fost reținut în luna aprilie, în același caz. Cel de-al doilea viceprimar, Vlad Coteț, a fost arestat cu un an mai devreme, fiind suspectat de corupere pasivă și abuz în serviciu.

La sfârșitul lunii mai, peste câteva zile de la reținerea lui Chirtoacă, Grozavu a fost eliberat din arestul la domiciliu și plasat sub control judiciar. El a revenit la serviciu în primărie. Iar când consiliul municipal, la cererea procuraturii, l-a suspendat din funcție pe Chirtoacă pe perioada anchetei, Grozavu a devenit interimar.

Schimbarea măsurii preventive pentru Grozavu s-a făcut la insistența procuraturii, care argumenta acest lucru prin faptul că el „colaborează cu ancheta“ și a depus mărturii despre organizatorii și beneficiarii schemei frauduloase privind parcările cu plată. În ziua următoare după eliberarea lui Grozavu, Partidul Liberal i-a retras susținerea sa politică.

„Am acceptat să îndeplinesc obligațiunile primarului din cauza situației critice din oraș, considerând că este o măsură temporară, a spus astăzi Grozavu, transmițându-i Silviei Radu împuternicirile. Am acceptat doar pentru a debloca activitatea primăriei. În prezent, este necesară o echipă completă, însă după consultarea fracțiunilor am înțeles că nu există voință politică“.

El a spus despre Silvia Radu că este „un adevărat profesionist și tehnocrat, care va putea face multe pentru capitală“.

Ușa din spate

Ex-ministrul mediului liberalul Valeriu Munteanu consideră că numind-o pe Silvia Radu, democrații „au intrat pe ușa din spate la primărie“. „Doar în Republica Moldova vei putea întâlni o astfel de măsură defectă de înțelegere și aplicare a democrației și statului de drept, când un viceprimar îl desemnează drept primar general interimar și își rezervă, prin dispoziție, “umila” poiție de simplu viceprimar“, a scris Munteanu pe Facebook.

Și liderul „Partidului Nostru“, primarul de Bălți Renato Usatîi este de părere că Silvia Radu a primit această funcție cu ajutorul democraților și cel personal al lui Vladimir Plahotniuc. El a amintit că anul trecut, Radu a fost candidat la alegerile prezidențiale și „și-a jucat cu brio rolul de spoiler plahotniucist“.

Usatîi este sigur că Radu va conduce primăria până în anul 2019, când vor avea loc următoarele alegeri locale. „În timpul rămas, vor încerca să o ridice. Ceva similar au făcut comuniștii prin aniii 2000 cu primarul interimar [Vasile] Ursu, dar nereușit. Dar Plahotniuc va lucra asupra greșelilor“, consideră primarul de Bălți.

Liderul „Partidului Nostru“ presupune că socialiștii și-au jucat rolul în transmiterea puterii în capitală democraților. „E clar, ei cred că s-au înțeles despre toate cu Plahotniuc: câțiva ani va primări Radu, iar după aceasta, la alegeri va câștiga [liderul fracțiunii PSRM în consiliul municipal] Vanea Ceban. Aha, la sfântu-așteaptă. Așa și nu ați înțeles că serviciul oferit lui Plahotniuc nu are nicio valoare a doua zi“, a concluzionat primarul de Bălți.

Între timp, și socialiștii au criticat numirea lui Radu și chiar au promis că vor ataca în judecată această decizie. „Legislația nu-i permite unui viceprimar să numească viceprimari, iar după aceasta să-și decline atribuțiile, după care să o încoroneze pe o doamnă care nu are habar ce înseamnă primărie. Toate acestea se fac pentru ca democrații, neavând autoritate în Chișinău, să primească cireașa de pe tort, Chișinăul“, a spus deputatul socialist Vasile Bolea (citat de Pro TV).

În același timp, socialiștii au adus învinuiri și la adresa liderului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu. Motiv pentru critică a fost poziția adoptată de PAS: de a îndemna boicotarea referendumului organizat de către socialiști pentru demiterea lui Chirtoacă.

Referendumul este preconizat pentru data de 19 noiembrie. Socialiștii sunt siguri că boicotând referendumul, Sandu i-a făcut o favoare lui Plahotniuc. „Ea a făcut același joc cu Plahotniuc, transmițându-i primăria “pe tavă” de la liberali, ceea ce pare la fel de amuzant, mai ales pentru adepții săi care cred sincer în lupta ei cu cu liderul Partidului Democrat“, a scris consilierul municipal din partea PSRM Gajjk Vartanjan.

Potrivit afirmațiilor sale, Maia Sandu ar fi avut șanse mari de a câștiga alegerile anticipate din municipiu care vor avea loc în primăvara viitoare. „Cine a împiedicat-o? Cine nu i-a permis să-l bată pe Chirtoacă și să-și înainteze candidatura?“, s-a întrebat socialistul.

Sergiu Litvinenco, membru a biroului național al Partidului Acțiune și Solidaritate, a povestit pentru NM că poziția PAS referitoare la referendumul pentru demiterea lui Chirtoacă rămâne neschimbată. În partid se consideră că acesta este un joc comun organizat de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.

Reprezentanții PAS consideră că dizolvarea consiliului municipal, demiterea lui Chirtoacă și noile alegeri sunt o soluție pentru situația critică din capitală. Potrivit lui Litvinenco, acest lucru e posibil în cazul demisiei benevole a primarului.

Numirea Silviei Radu este apreciată de Partidul Acțiune și Solidaritate ca fiind „oficializare“ a controlului primăriei de către Partidul Democrat. „Ca de obicei, PDM n-a făcut acest lucru pe cale democratică, prin alegeri, ci printr-o schemă bine chibzuită, din contul interpretării rău intenționate a legislației cu utilizarea instituțiilor de drept. Prin aceeași schemă, comuniștii au obținut controlul primăriei în anul 2006“, a amintit Litvinenco.

Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, a declarat pentru NM că democrații nu comentează numirea Silviei Radu, dar sunt siguri că totul va fi bine. „Nu ne expunem opinia referitoare la cei care sunt aleși la primăria Chișinăului. Aceasta este o instituție autonomă. Sperăm că primăria va funcționa în regim normal, în colaborare cu toate instituțiile statului, în interesele chișinăuienilor. Mai sperăm că Chișinăul va începe să semene cu un oraș european“, a spus Gămurari.

El a adăugat că Partidul Democrat nu comentează învinuirile liberalilor și ale socialiștilor. „Liberalii au pierdut controlul asupra primăriei, iar socialiștii se pregătesc de referendum“, a menționat Gămurari.

Primarul de probă

Experții solicitați de NM consideră că numirea Silviei Radu ține de pregătirea pentru alegerile municipale.

Expertul politic Victor Ciobanu este sigur că pentru aceasta, ex-președintele Gas Natural Fenosa Moldova este „o găselniță șmecheră a democraților“. El a amintit că participarea Silviei Radu la alegerile prezidențiale a fost „un balon de încercare“, unde rolul ei a fost interpretat de mulți ca fiind un candidat-„spoiler“, a spus expertul pentru NM.

Pentru a obține efectul necesar, a adăugat el, Radu va avea nevoie de rezultate palpabile pe care să le obțină în termen scurt, adică „nu o simplă șosea de centură, pentru care vor fi necesari cinci ani“.

Dumitru Budeanschi, director de programe la Centrul Analitic Independent Expert-Grup, consideră că și Silvia Radu, și Ruslan Codreanu sunt numiți pentru pregătirile de alegeri, indiferent de faptul dacă acestea vor avea loc sau nu. „Ambii candidați nu sunt pregătiți nici din punct de vedere politic, nici profesional și vor susține stagiile la locul de muncă. Desigur, ei vor încerca să facă ceva, dar, ținând cont de termenii restrânși, acestea vor fi niște acțiuni superficiale, populiste. Problemele din Chișinău sunt atât de mari, încât ele nu pot fi soluționate nici chiar pe parcursul unui mandat. Rezultatele reale vor putea fi vizibile doar în cel de-al treilea sau al patrulea an de activitate“, a spus Budeanschi pentru NM.

Annaslav Yakovenko, director de programe al Institutului de Politică Eficientă (considerat loial Partidului Democrat) este de părere că astăzi, socialiștii au intrat practic în alianță cu liberalii pentru lupta pentru putere și influență în capitală. Potrivit afirmațiilor sale, Silvia Radu este o soluție bună pentru orașul care „a obosit de politicieni și de alți șarlatani politici“. „După administrarea distructivă a liberalilor, e necesară adoptarea urgentă a unor măsuri anticriză. Sunt sigur că acum Silvia Radu este una dintre cele mai bune variante pentru acest rol“, a menționat Yakovenko.

Evgheni Solari
Nicolai Paholinitchi

Партнерские ссылки