5ºC Chișinău
Vineri 19 aprilie 2019

Ratări lingvistice. Marina Șupac despre necesitatea de a traduce în limba rusă site-urile structurilor de stat

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității (CPEDAE) în dosarul contra Ministerului Justiției. Disputa consta în următoarele: Ministerul Justiției a fost recunoscut de către Consiliu vinovat de discriminare pe motive lingvistice, deoarece site-ul oficial al instituției nu este tradus în limba rusă. Ministerul Justiției a contestat acuzația în judecată și a câștigat. Nu a urmat nicio reacție publică. Dar înseamnă oare că această decizie a CSJ a fost corectă?

Să începem cu faptele. Din cauza că pe site-ul Ministerului Justiției lipsește informația în limba rusă, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Calității a fost sesizat de către jurnalistul Ilia Kiseliov. În locul lui însă ar fi putut fi mulți alți cetățeni ai Moldovei, care nu cunosc la perfecție limba de stat.

Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a decis în favoarea reclamantului, recunoscând Ministerul Justiției vinovat de discriminare pe motive lingvistice. Ministerul Justiției a contestat decizia Consiliului și, la mijlocul lunii martie, a câștigat la Curtea Supremă de Justiție.    

Ce constatăm în această situație?

În disputa dintre CPEDAE și Ministerul Justiției s-a pomenit, pe de o parte, cetățeanul care nu poate, efectiv, să obțină o informație despre activitatea instituției de stat, iar pe de altă parte – ministerul care, din start, a început să caute diferite trucuri juridice, pentru a evita pedeapsa, și nu o posibilitate de a veni în întâmpinarea cetățeanului și de a fi înțeles pentru el. Unul dintre argumentele Ministerului Justiției în instanță a fost, de exemplu, precum că „apărarea și susținerea limbilor minorităților naționale nu trebuie să fie în detrimentul limbilor oficiale și a necesității de a le studia”.

În esență, decizia CSJ creează un precedent pentru celelalte instituții de stat, care oricum nu încearcă să fie pe înțelesul tuturor. Într-un studiu al Centrului de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO) din anul 2017, se menționează că peste 80 la sută din site-urile structurilor de stat sunt inaccesibile în limba rusă, nemaivorbind de limbile ucraineană, găgăuză, bulgară etc.

Corespunde oare acest lucru principiilor democratice și practicii internaționale?

În primul rând, instituțiile de stat trebuie să fie comode, accesibile și pe înțelesul oamenilor. Într-un stat democratic, relațiile se construiesc conform principiului „statul pentru oameni” și nu „oamenii pentru stat”. Prestarea serviciilor este una dintre sarcinile principale ale statului. Pentru aceasta, cetățenii „angajează” funcționari și plătesc impozite. În acest caz, Ministerul Justiției, practic, refuză să presteze un serviciu concret unei întregi categorii de cetățeni.

În al doilea rând, Moldova a ratificat câteva acorduri internaționale în domeniul drepturilor omului, inclusiv în cel ce ține de drepturile minorităților lingvistice. Și acest lucru implică obligații concrete. Iată doar două exemple.

Raportorul special pentru problemele minorităților a întreprins o vizită de monitorizare în Moldova, în anul 2016. În raportul ei despre situația din Moldova se regăsește și următoarea recomandare: „Raportorul special îndeamnă cu insistență guvernul să-și dubleze eforturile, pentru a garanta cetățenilor posibilitatea de a se adresa, la propria alegere, în instituțiile de stat în limba de stat, în limba rusă ori în limba minorităților. Ea recomandă guvernului să creeze versiuni ale site-urilor oficiale în limbile minorităților”.

Iar acum doi ani, secretariatul Convenției-Cadru al Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale a publicat ultimul raport cu privire la Moldova. La rubrica „Recomandări pentru acțiuni imediate” este și un astfel de punct: „Promovarea activă a diversității lingvistice în Moldova, utilizând în sursele oficiale limbile minorităților, în special ale celor în care vorbesc grupuri mai puțin numeroase”.

Aceste recomandări se bazează pe documentele pe care Moldova le-a ratificat și pe obligațiunile pe care țara noastră și le-a asumat ca stat-membru al ONU și al Consiliului Europei.

Există opinii precum că autoritățile Moldovei de mult sunt indiferente față de instituțiile internaționale pentru apărarea drepturilor omului. Însă nu e așa. Moldova preconizează să fie aleasă, în anul 2020, în Consiliul ONU pentru drepturile omului – acesta este un fel de parlament al ONU, care ia principalele decizii în domeniul drepturilor omului.

De fapt, există deja un precedent, când în Consiliu au ajuns țări care nu respectau drepturile omului. Aici, e vorba de Filipine, Arabia Saudită și multe altele. La fel ca și Moldova, aceste state au nevoie de calitatea de membru al Consiliului ONU pentru prestigiu, pentru lustruirea imaginii pe arena internațională și pentru posibilitatea de a bloca deciziile împotriva țărilor infractoare.

Autoritățile Moldovei nici nu mai ascund deja că adoptă politici în domeniul drepturilor minorităților doar de ochii lumii. Pe de o parte, au creat Consiliul pentru Egalitate și amintesc despre acesta partenerilor externi de fiecare dată când trebuie să prezinte rapoarte. Pe de altă parte, autoritățile îndeplinesc selectiv deciziile Consiliului. Cele neconvenabile sunt contestate.

Pe de o parte, guvernul, cu sprijinul financiar al OSCE, a elaborat și adoptat Strategia de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. Una dintre sarcinile strategiei este „asigurarea accesului minorităților naționale la informație și mass-media în limbile acestora, precum și promovarea diversității în societate”. Influența dorită a strategiei este „dezvoltarea conștientizării apartenenței civice la statul Republica Moldova, încurajarea diversității în societate”.

Va oferi oare decizia CSJ un nou impuls pentru ca reprezentanții minorităților lingvistice „să conștientizeze” apartenența lor la statul RM? Prea puțin probabil. Mai degrabă, acest lucru va aprofunda și mai mult dezbinarea în societatea moldovenească, despre care vorbesc cu îngrijorare nu doar apărătorii de drept locali, dar și cei internaționali.

În acest caz, mai este ceva ce contează. Pe de o parte, autoritățile Moldovei nu doresc să execute obligațiunile privind respectarea drepturilor minorităților, stipulate în documentele ONU și în cele ale Consiliului Europei. Pe de altă parte, ei acceptă de la aceste organizații bani pentru dezvoltarea serviciilor sociale, consolidarea potențialului și elaborarea diferitelor tipuri de politici.

Acest lucru se referă și la relațiile bilaterale ale Moldovei cu unele țări. De exemplu, anul trecut, autoritățile moldovenești și reprezentanții Elveției au dat start unei noi Strategii de colaborare dintre Elveția și Moldova. Cu un buget de 39,8 milioane de euro, Strategia este prevăzută pentru anii 2018-2021. Scopul principal al documentului este de a îmbunătăți nivelul de trai al populației Moldovei și consolidarea societății moldovenești. În document se subliniază că acest lucru se va întâmpla odată cu integrarea în societate a grupurilor marginalizate social. Va contribui oare această decizie a CSJ la consolidarea societății? La fel, e greu de crezut.

Cu această decizie a CSJ, autoritățile, mai degrabă, vor cerceta terenul pentru a înțelege, cât de departe pot ajunge. Că în această dilemă, CSJ va fi de partea Ministerului Justiției, era de așteptat. Acum doi ani, CSJ a publicat un comunicat de presă în care respingea decizia CPEDAE potrivit căreia refuzul de a accepta în instanță plângerile în limba rusă este o discriminare.

Atunci, CSJ a acordat, practic, „undă verde” magistraților  – de a nu accepta cererile în limba rusă. Nu a urmat nicio reacție din partea societății. Donatorii au continuat să ofere bani. Terenul a fost cercetat cu succes – mine nu au fost depistate. Acestea nu au fost depistatate nici acum.

Ce-i de făcut?

Lipsa unei reacții din partea societății la violarea drepturilor omului este un fel de legitimizare a unor astfel de încălcări. Că nu a urmat o asemenea reacție după decizia CSJ, este o scăpare nu doar din partea reprezentanților minorităților. Societatea civilă trebuie să dezvăluie consecvent astfel de încălcări, indiferent de faptul ale cui drepturi au fost încălcate. Diferite forțe ale societății civile trebuie să găsească înțelepciune și curaj pentru a construi poduri comune. Drepturile lingvistice sunt și ele drepturi ale omului, chiar dacă pentru cineva este convenabil să le acopere cu un văl politic.

Alocarea mijloacelor pentru autorități, cu scopul de a stabili un dialog interetnic, în condițiile în care este evident că autoritățile nu doresc acest dialog sau îl văd foarte limitat, este o oarecare legitimizare a unor astfel de încălcări. Cu părere de rău, opinia organizațiilor și a donatorilor internaționali este uneori mult mai puternică pentru autoritățile Moldovei decât cea a cetățenilor proprii. În aceste condiții, ele ar trebui să-și revadă politica donațiilor și să-și schimbe prioritățile: să investească mijloace în dezvoltarea capacităților reprezentanților minorităților de a-și apăra drepturile și să nu finanțeze elaborarea politicilor de ochii lumii. S-ar putea întâmpla că, în curând, nici nu va avea cine vedea.

Marina Șupac, jurnalistă NM

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Партнерские ссылки