10ºC Chișinău
Miercuri 19 septembrie 2018

Ședința de judecată în dosarul lui Grozavu și Pincevschi a fost iarăși amânată

Ședința de judecată în dosarul despre parcările cu plată împotriva viceprimarului de Chișinău Nistor Grozavu și a omului de afaceri Alexandru Pincevschi a fost amânată din cauza că la ședință nu s-a prezentat avocatul lui Grozavu. La întrebarea jurnaliștilor, dacă nu cumva el tărăgănează examinarea cazului, Grozavu a răspuns evaziv.

La 7 mai, la judecătoria sectorului Buiucani, trebuia să aibă loc ședința preliminară în dosarul despre parcările cu plată. Ședința de judecată a fost stabilită pentru ora 8:30, însă nu a avut loc, pentru că nu s-a prezentat avocatului lui Nistor Grozavu. Judecătorul Ion Morozan a amânat ședința pentru 28 mai.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Nistor Grozavu, dacă nu cumva absența avocatului său este legată de faptul că el tărăgănaeză intenționat examinarea cazului.

„Fiecare este în drept să-și aleagă strategia”, a răspuns Grozavu. Comentând învinuirile procurorilor, Grozavu a menționat că „el nu a fost implicat în nimic”.

Amintim că Nistor Grozavu este acuzat de către procurori de abuz de serviciu și organizarea concursului neloial de alegere a antreprenorului pentru organizarea parcărilor cu plată. Potrivit versiunii procurorilor, fără acordul consiliului municipal, Grozavu a semnat contractul de parteneriat public-privat între primăria capitalei și o companie înregistrată în Austria. Acest contract a fost semnat în detrimentul orașului.

Omul de afaceri Alexandru Pincevschi este acuzat de faptul că „a convins persoanele responsabile de la primăria de Chișinău să organizeze o licitație falsă, în rezultatul căreia trebuia să câștige un anumit candidat”.

Ședința de judecată în cazul despre parcările cu plată este amânată deja a doua oară. Data trecută, la 18 aprlie, la judecată a venit doar Alexandru Pincevschi. Nici avocatul său, nici avocatul lui Grozavu și nici Grozavu pe3rsonal nu s-au prezentat la ședință.

Atunci, Nistor Grozavu a declarat, într-o discuție telefonică cu procurrul, că nu a primit citația și nu a știut nimic despre ședință. Alexandru Pincevschi a spus jurnaliștilor că nu-și recunoaște vina.

De menționat că anterior, procurorii au declarat de nenumărate ori că și Pincevschi, și Grozavu și-au recunoscut vina și au colaborat cu ancheta.

Amintim că mai devreme, în cazul despre parcările cu plată, a fost condamnat fostul șef al Direcției municipale transport Igor Gamrețchi. De asemenea, în acest caz este acuzat și fostul primar de Chișinău Dorin Chirtoacă.

Autor: Alexandra Batanova

Партнерские ссылки