„Toate feministele sunt neîngrijite, necăsătorite și fără copii. Acesta este un mit"
Interviu cu Alina Andronache, autoarea "Vlogulului unei Mame Feministe
Cea mai mare problemă a femeilor din Moldova este discriminarea pe piața muncii și lipsa solidarității lor, consideră Alina Andronache, reprezentantă a Platformei pentru Egalitate de Gen (reunește 26 de ONG-uri). Într-un interviu acordat Marinei Șupac, reporteră NM, ea a povestit și despre cum își educă cei trei copii ai săi în spiritul egalității de gen, împreună cu soțul său, cunoscut vlogger ortodox.
„Acesta nu este un război dintre sexe, ci o luptă pentru egalitate"
Pentru mulți, feminismul este o noțiune negativă. Ce înseamnă el pentru dvs.?

Scopul feminismului nu este războiul dintre sexe sau împotriva bărbaților, ci lupta pentru drepturile femeilor. Dacă e să ne amintim istoria, toate drepturile de care dispun astăzi femeile, inclusiv dreptul la muncă și proprietate, dreptul la vot și studii, au fost obținute datorită mișcării feministe. Feminismul este o mișcare pentru egalitatea dintre bărbați și femei.
Apropo, în Moldova sunt foarte mulți bărbați-feminiști
Atitudinea negativă față de feminism se bazează pe mituri. Primul mit este că pentru egalitatea sexelor luptă doar femeile. Apropo, în Moldova sunt foarte mulți bărbați-feminiști. Un alt mit este acela precum că toate feministele sunt neîngrijite, necăsătorite și din principiu nu au copii. Însă trebuie să înțelegem că oamenii care promovează feminismul sunt diferiți. Nu neg faptul că avem feminiști și feministe care își promovează ideile într-un mod radical. Deși feminismul nu e despre oameni concreți, ci despre mișcare în ansamblu. De aceea metodele pot fi diferite, esențial e să anunțăm societatea despre existența problemei.
În Moldova s-a format deja mișcarea feministă?

În Moldova, primele care au început o luptă activă împotriva violenței asupra femeilor și pentru emanciparea lor au fost Catinca Mardarovici și Elena Bâtca, în anii 90 ai secolului trecut,.

În acest an, pentru al patrulea an consecutiv, la Chișinău se va desfășura marșul feministelor. Anul trecut, acesta a fost cu adevărat de amploare. Acest lucru demonstrează faptul că oamenii își schimbă atitudinea față de feminism.

În același timp, suntem criticați foarte dur pentru ceea cu ce ne ocupăm. Oamenii au multe frici, ei se tem să susțină feminismul, de aceea nu conștientizează pe deplin ce înseamnă acesta. Este demonstrativ recentul scandal provocat de declarația președintelui Igor Dodon împotriva egalității de gen. El a spus că aceasta este o învățătură falsă. Mulți l-au susținut.
Recent ați lansat "Vlogulul unei Mame Feministe". Care au fost reacțiile?

După publicarea primului video, mulți întrebau nedumeriți, cum adică mă consider feministă, doar sunt soție, mamă a trei copii și în general, sunt o femeie normală. Veneau însă și mesaje autorii cărora spuneau că până la apariția vlogului meu, nici nu bănuiau că sunt feminiști. A fost și un mesaj care m-a uluit. Femeia mă întreba, cine suntem noi (feministele), că ne considerăm în drept să luptăm pentru drepturile femeilor și cine ne-a spus că drepturile femeilor sunt în pericol și ele trebuie apărate. Am încercat să construiesc un dialog cu ea și să-i explic că da, noi suntem în secolul al 21-lea, însă problemele încă mai există.

Discriminarea constă și în diferența de remunerare a muncii. Noi am efectuat propria cercetare. Păi iată, aceasta a demonstrat că femeia primește anual, în medie, cu 11 046 de lei mai puțin decât bărbatul. În ultimii patru ani, s-a micșorat cu 20 la sută numărul femeilor-mame, care au copii de vârstă preșcolară. De ce? Pentru că atunci când femeia decide să nască un copil, este limitată în alegere.
În opinia dvs., care sunt cele mai importante?

Una dintre cele mai importante probleme este discriminarea de pe piața muncii. Din această cauză, femeile sunt lipsite de dreptul de a alege cu ce să se ocupe: muncă sau familie. Cumularea acestor activități este foarte dificilă în Moldova. Noi nu avem creșe, grădinițele sunt puține. Creșele și grădinițele private sunt scumpe, bonele – la fel. Speranța este în susținerea rudelor. Până când copilul împlinește trei ani, femeia este practic cu mâinile și picioarele legate.

Discriminarea constă și în diferența de remunerare a muncii. Noi am efectuat propria cercetare. Păi iată, aceasta a demonstrat că femeia primește anual, în medie, cu 11 046 de lei mai puțin decât bărbatul. În ultimii patru ani, s-a micșorat cu 20 la sută numărul femeilor-mame, care au copii de vârstă preșcolară. De ce? Pentru că atunci când femeia decide să nască un copil, este limitată în alegere. Cu toate acestea, noi avem unul dintre cele mai îndelungate concedii de îngrijire a copilului și, în același timp, unul dintre cele mai prost plătite în Europa.

În perioada concediului de maternitate, angajatorul este obligat să păstreze locul de muncă al femeii, însă există cazuri în care, la revenirea la muncă, femeia primește un salariu micșorat. Nu mai vorbesc despre aceea că angajarea în câmpul muncii a femeii care se pregătește de concediul de maternitate este practic imposibilă.
Cum vă reușește, în asemenea condiții, să îmbinați maternitatea și activitatea publică?

Multe depind de starea femeii și a copilului, precum și de susținerea partenerului. Eu am trei copii. Am revenit la muncă peste o lună, după prima sarcină. Al doilea copil a fost mult mai sensibil și am fost un an în concediu de maternitate. Cu cel de-al treilea copil am revenit la ritmul de viață obișnuit chiar în ziua a cincea de la nașterea lui. Ioana, mezina, este activă, îi plac oamenii noi. Iată, ea vă vede pentru prima oară, dar deja vă zâmbește (Alina Andronache a venit la interviu împreună cu fiica. – NM).

Când Ioana avea două luni, noi am participat la ședința Platformei pentru Egalitate de Gen. După aceasta, am început să merg cu ea la diferite evenimente publice. Oamenii se mirau, dar erau deschiși cu noi.
Cei din serviciul de securitate a parlamentului erau speriați, ne întrebau, ce fac cu copilul în parlament, de ce ea nu are pașaport și de ce nu stau cu copilul acasă. Le-am răspuns în glumă: „Credeți că am venit ca să-mi dau copilul cuiva din deputați?"
În una dintre primele postări de pe blogul dvs. ați spus că, devenind mamă, v-ați confruntat cu stereotipurile societății.

Prima dată am mers cu fiica la un eveniment de amploare când ea avea doar o lună și jumătate. La Chișinău, se desfășura o conferință organizată de parlament și Consiliul Europei. Cei din serviciul de securitate a parlamentului erau speriați, ne întrebau, ce fac cu copilul în parlament, de ce ea nu are pașaport și de ce nu stau cu copilul acasă. Le-am răspuns în glumă: „Credeți că am venit ca să-mi dau copilul cuiva din deputați?"

La evenimentul propriu-zis, la care participau mulți experți internaționali și militanți locali pentru drepturile omului, de asemenea au fost unele nedumeriri. Toți au încremenit când am început s-o alăptez pe Ioana, deși eram acoperită. Chiar și cel care tocmai vorbea s-a oprit, neștiind cum să reacționeze. În Moldova, nu se obișnuiește să-ți alăptezi copilul în public. După aceasta, Ioana a început să plângă și pentru că nu am reușit s-o liniștesc, am plecat acasă.
Însă cel mai mult m-a uimit faptul că și colegii mei, care militează pentru drepturile omului, s-au revoltat de comportamentul meu, au condamnat pasul meu: cică, Ioana a început să plângă și a împiedicat desfășurarea conferinței.
Conferința era transmisă online pe privesc.eu și în ziua următoare am văzut multe comentarii în rețelele de socializare: „Ce face un copil la conferință?", „Ești o mamă rea" etc. Iar un bărbat a scris că eu „sunt ca o țigancă, care iese în stradă pentru a cerși". I-am răspuns că cerșesc reprezentanți ai diverselor naționalități și corect e „romi" și nu „țigani".

însă cel mai mult m-a uimit faptul că și colegii mei, care militează pentru drepturile omului, s-au revoltat de comportamentul meu, au condamnat pasul meu: cică, Ioana a început să plângă și a împiedicat desfășurarea conferinței. Chiar dacă aceasta s-a întâmplat în primele minute ale conferinței, când lucrul propriu-zis nici nu se începuse.
„Noi avem ședințe ale parlamentului la care deputații maturi strigă mai tare decât un copil. Dacă un copil se simte bine, de ce mama nu ar putea să fie activă?"
Cum reușesc femeile din alte țări să îmbine activitatea publică și maternitatea?

În acest sens, mă inspiră foarte mult modelul european. De exemplu, în Parlamentul European, timp de doi ani, o femeie deputat din Italia venea la ședințe cu copilul, îl alăpta în timpul acestora. Am urmărit înregistrările video: când copilul plângea, nimeni nu acorda atenție, lucrările se desfășurau în regim obișnuit. E normal ca un copil mic să plângă. Noi avem ședințe ale parlamentului la care deputații maturi strigă mai tare decât un copil. Dacă un copil se simte bine, de ce mama nu ar putea să fie activă?
Speakerul Andrian Candu a spus că Ioana este primul micuț care a vizitat parlamentul. Posibil, de aceea în parlament nici nu s-au gândit la crearea condițiilor pentru copii mici și părinții acestora.
Instituțiile publice din Moldova sunt cumva adaptate pentru părinții cu copii mici?

Conform standardelor internaționale, în companiile în care sunt cel puțin 50 de colaboratori, trebuie să fie camere de baie adaptate în care micuții să fie schimbați, camere și terenuri pentru copii. La noi însă nici în restaurante, nici în cafenele nu sunt asemenea condiții. La fel ca și în instituțiile de stat. Când am fost cu fiica în parlament, persoanele cunoscute de la secretariat mi-au permis să schimb scutecul și s-o alăptez pe Ioana în biroul lor. Speakerul Andrian Candu a spus că Ioana este primul micuț care a vizitat parlamentul. Posibil, de aceea în parlament nici nu s-au gândit la crearea condițiilor pentru copii mici și părinții acestora.
Alina Andronache împreună cu fiica Ioana și premierul Pavel Filip
„De ce trebuie să limităm libertatea copiilor de a fi așa cum sunt?"
În vlogul dvs. intenționați să povestiți și despre cum pot fi stabilite relații familiale bazate pe egalitate de gen.

Dacă lipsește susținerea partenerului, a soțului, e imposibil să le reușești pe toate. Majoritatea mamelor care lucrează, revenind acasă după o zi de muncă, se ocupă cu treburile casnice. Mulți bărbați nu vor să-și asume responsabilități casnice, pentru a nu fi învinuiți că sunt lași.

Iată care este argumentul meu împotriva acestei păreri: oare numai femeia trăiește în casa în care trebuie să se facă ordine? Dacă soțul și soția vor îndeplini împreună sarcinile casnice, ei vor petrece mai mult timp împreună. Cu atât mai mult că ambii lucrează.
În familia noastră este obișnuit să le facem pe toate împreună: cumpărături, mâncare, curățenie (soțul Alinei Andronache este cunoscutul videoblogger ortodox Ion Andronache). Eu sunt sigură: cu cât mai multe cupluri din Moldova vor împărți responsabilitățile casnice, cu atât va scădea nivelul violenței domestice.

Adesea în cazurile de violență domestică agresorul își argumentează comportamentul prin faptul că soția sa nu face față obligațiilor „sale": nu face curățenie, nu gătește așa cum trebuie. Rădăcinile violenței – fizice și morale – sunt în stereotipurile despre rolurile gender.
Una dintre edițiile vlogului Alinei Andronache
Cum vă educați copiii în spiritul egalității de gen?

Noi, de exemplu, nu împărțim jucăriile în „pentru fetițe" și „pentru băieței". Nu înțeleg, care este logica acestei divizări. Copiilor mici le este indiferent cu ce să se joace, ei se atașează foarte repede și la fel de repede se distanțează de jucării. Fiul nostru Dumitru iubește foarte mult animalele. Unul dintre filmele cu desene animate preferate este „Micul meu ponei". Nu știu de ce se consideră că acesta este un animăluț „pentru fetițe".
Dumitru a mers la grădiniță într-o căciuliță de culoare bordo, pe care el singur a ales-o. S-a întors acasă ofensat. Copiii au râs și i-au spus că este îmbrăcat ca o fetiță. Acum, fiii mei și-au format imunitate contra unei astfel de atitudini.
Noi i-am dăruit un set de jucării ponei și el l-a luat la grădiniță, iar seara a declarat că nu mai iubește poneii. S-a constatat că și copiii, și educatoarea au râs de el spunând că „poneii sunt pentru fetițe și nu pentru băieței".

Un alt caz. Dumitru a mers la grădiniță într-o căciuliță de culoare bordo, pe care el singur a ales-o. S-a întors acasă ofensat. Copiii au râs și i-au spus că este îmbrăcat ca o fetiță. Acum, fiii mei și-au format imunitate contra unei astfel de atitudini. Când cineva le spune, nu fă așa pentru că așa fac fetițele, ei răspund că băiețeii pot face ceea ce fac fetițele și invers. De obicei, cu aceasta, dezbaterile se termină.
Dumitru este foarte sensibil. El își manifestă emoțiile foarte impulsiv și deschis și adesea aud, de exemplu, că în timp ce joacă fotbal, copiii îi spun că el se poartă ca o fetiță. Iar el își exprimă emoțiile așa cum este obișnuit și nu se gândește cum „trebuie" să se poarte băiețeii.
Ce vârstă au fiii dvs.?

Patru și cinci ani și jumătate.

O vârstă atât de fragedă nu vă împiedică să discutați cu ei astfel de teme complicate precum este egalitatea de gen? Și nu vă este teamă că reacția celor din jur poate să-i traumeze?

Copiii trebuie să fie învățați să-i accepte pe cei care se deosebesc de noi, dacă dorim să trăim într-o societate pașnică. De aceea atunci când Andrei încalță ghete cu aplicații verzi și violete, iar cineva râde sau spune că aceste ghete sunt pentru fetițe, fiul răspunde că această încălțăminte este pentru fotbal. Și când cineva îi spune acum lui Dumitru că el se joacă „cu jucării pentru fetițe", el răspunde că aceste jucării nu sunt pentru fetițe, ci pentru el.

S-a demonstrat deja că din cauza că în societate se insistă asupra faptului că bărbații și băieții nu trebuie să plângă, ei cresc nervoși, agresivi, ofensați.
Dumitru este foarte sensibil. El își manifestă emoțiile foarte impulsiv și deschis și adesea aud, de exemplu, că în timp ce joacă fotbal, copiii îi spun că el se poartă ca o fetiță. Iar el își exprimă emoțiile așa cum este obișnuit și nu se gândește cum „trebuie" să se poarte băiețeii. S-a demonstrat deja că din cauza că în societate se insistă asupra faptului că bărbații și băieții nu trebuie să plângă, ei cresc nervoși, agresivi, ofensați. De ce trebuie să limităm libertatea copiilor de a fi așa cum sunt?
Familia Alinei și a lui Ion Andronache
Și dacă copiii dvs. râd de copiii sau oamenii care nu seamănă cu ei? Cum reacționați?

Odată am mers cu copiii în parc. Acolo era un băiat care suferea de obezitate. Alți copii arătau spre el cu degetul și râdeau. Copiii mei, influențați de ceilalți, au început să râdă. Am fost șocată, nu știam cum să mă reacționez. Am decis să cer sfatul soțului.

Împreună, noi le explicăm copiilor multe, cu ajutorul poveștilor. Doar că nu cu cele din cărți, ci compuse de noi. În ele sunt două personaje principale – Johnny și Maia. Cu ajutorul acestora, noi simulăm situații cu care copiii se confruntă în viață.

La fel am făcut și în acest caz. Am povestit despre cum Maia se plimba și a întâlnit un băiețel care plângea. Ea l-a întrebat, de ce plânge. Băiețelul a răspuns că nu are cu cine se juca, deoarece toți copiii râd de figura lui. Atunci Maia i-a spus că el este deosebit și foarte puternic și înseamnă că îi poate ajuta pe mulți oameni. Astfel, noi încercăm să dăm de înțeles copiilor că a nu fi așa ca toți nu înseamnă a fi mai rău.

Noi spunem că dacă toți copiii ar fi la fel, nu ar mai fi interesantă viața și părinții nu i-ar putea deosebi la terenul de joacă. Încercăm să-i învățăm să vadă plusurile în diversitate și să-și păstreze individualitatea.

„Mama spală vesela", „mama coace pâine", „tata merge cu tractorul" – cărțile pentru copii abundă de astfel de exemple. Noi am renunțat la foarte mulți autori și alegem foarte atent literatura și filmele cu desene animate.
De ce ați renunțat la poveștile din cărți?

Ce modele de comportament arătăm copiilor cu ajutorul cărților pentru copii și al filmelor cu desene animate? „Mama spală vesela", „mama coace pâine", „tata merge cu tractorul" – cărțile pentru copii abundă de astfel de exemple. Noi am renunțat la foarte mulți autori și alegem foarte atent literatura și filmele cu desene animate. Desigur, ei vizionează și istorii despre cum prințesele sunt salvate de prinți curajoși, dar după aceasta noi discutăm cu copiii.

Spre bucuria noastră, filmele cu desene animate Disney devin tot mai sensibile față de problema egalității de gen. De exemplu, eroul unui filmuleț este iepuroaica, discriminată de alte animale din cauza că este mică și că este fetiță. Într-o altă poveste, eroina principală este prințesa pe care familia o impune să poarte rochii în timp ce ea preferă să poarte altă îmbrăcăminte și să meargă la vânătoare.

Găselnița noastră este „Colecția de istorii despre fetițele rebele". În aceasta se povestește despre 100 de femei care au obținut succese deosebite în carieră și astfel au distrus stereotipurile sociale. Viața lor este descrisă sub formă de povești pe care noi le citim copiilor seara.

Ion, soțul Alinei Andronache, și copiii
Dar dvs., cu siguranță, ați crescut cu poveștile cunoscute de noi toți.

Mulți oameni spun că au crescut cu „Scufița roșie" și „Capra cu trei iezi" și nu li s-a întâmplat nimic groaznic. Bine. Noi cu soțul am decis că nu este corect să povestim despre cum un copil se plimbă de unul singur prin pădure. O anumită perioadă, copiii mei vizionau filmulețul „Mașa și ursul" și întrebau, de ce Mașa trăiește într-o casă cu ursul. Noi explicăm că acesta e doar un filmuleț cu desene animate și îl discutăm cu copiii. Copiii preiau foarte multe modele de comportament din filmele cu desene animate, de aceea este important ca acestea să fie analizate.

Un alt detaliu important. Noi nu le spunem copiilor că sunt filme cu desene animate speciale pentru băieței și altele pentru fetițe. Dumitru vizionează „Barbie" și apoi mă întreabă, interesat, dacă toate fetițele se comportă așa. Eu îi răspund că fetițele sunt diferite și în filmuleț se spune doar despre cum se comportă Barbie.
„Fericirea personală trebuie să fie mai presus de regulile și schemele impuse de societate"
Noi vorbeam despre educația de acasă a copiilor. Care este situația de la grădiniță în acest sens?

Cu regret, principiile egalității de gen nu sunt incluse în programele de instruire a educatorilor și învățătorilor. Odată am observat că educatoarea le roagă doar pe fetițe să strângă mesele după prânz. Eu i-am explicat de ce nu trebuie să facă acest lucru. Acum, vesela este strânsă și de băieței, și de fetițe. Adesea oamenii se comportă stereotipic, în mod automat.
Alina Andronache și soțul
Sunt sigură însă că rolul părinților este primordial. Odată am observat că fiul mai mic, trezindu-se dimineața după ziua de naștere, spăla vesela de sine stătător. El o spăla exact cum o face soțul meu: și-a pus în prosop pe umăr și a șters imediat farfuria. Am înțeles că fiul spăla vesela nu pentru că așa trebuie, ci pentru că așa face tata. Copiii ne imită în toate, de aceea noi trebuie să avem un comportament conștiincios.

Tăticii trebuie să se gândească la aceea cum ar vrea să se comporte fiicile lor, la maturitate, cu soții lor. Dacă soția este supusă violenței din partea soțului, fiica va crește cu gândul că e normal să înduri violența.
Când soțul meu a decis să-și ia un asemenea concediu, cei de la asistența socială m-au sunat de câteva ori și m-au întrebat, de ce nu plec eu în concediu.
Cuplul dvs. este mai degrabă o excepție. Majoritatea semenilor dvs. își educă copiii așa cum au fost și ei educați de părinții lor. Cum poate fi schimbat acest lucru?

Cu regret, în Moldova nu există școli pentru părinți sau ghiduri despre cum să fie părinții. În multe țări există astfel de ghiduri, de exemplu, despre educația sexuală în familie, despre relațiile din familie ș.a. Însă în multe țări occidentale eliminarea inegalității de gen este o politică bine pusă la punct.

Și în Moldova au loc schimbări. De exemplu, conform legii, bărbații au dreptul să-și ia concediu de îngrijire a copilului. Deși atunci când soțul meu a decis să-și ia un asemenea concediu, cei de la asistența socială m-au sunat de câteva ori și m-au întrebat, de ce nu plec eu în concediu.
Relațiile familiale în Moldova se bazează încă adesea pe tradițiile patriarhale. Oamenii se tem că dacă își vor educa copiii în spiritul egalității de gen, aceștia vor crește gay, lesbiene, transgender.

E firesc că părinții au temeri. Mie mi-i teamă atunci când copiii mei se află la înălțime și se apropie de margine. Eu tremur. Și încă mi-i teamă atunci când ei sunt în apă. Însă noi nu trebuie să transmitem fricile noastre copiilor noștri. Cea mai mare temere în Moldova e că copilul va avea o orientare sexuală „netradițională". Într-una din comunitățile de părinți de pe facebook am văzut mesajul unei femei care solicita sfaturi.
„Și dacă copilul dvs. va fi gay, ce se va întâmpla? Poziția mea este următoarea: indiferent de ce va face copilul meu, eu îl voi iubi".
Ea a scris că fiul ei îmbracă haine femeiești, își face pieptănături feminine și zice că vrea să fie fetiță. Femeia întreba, ce să facă pentru ca el să nu devină gay. Oamenii îi scriau că tatăl trebuie să vorbească serios cu băiatul și să-i explice că și a fi bărbat e bine. Propuneau de asemenea ca băiatul să fie dus la psiholog ori să fie implicat„în treburi bărbătești, altfel, în loc de mireasă, va aduce acasă un bărbat".

Mai târziu însă s-a constatat că recent, în familia lor s-a născut o fetiță și astfel, băiatul încerca să atragă atenția părinților. Și dacă copilul dvs. va fi gay, ce se va întâmpla? Poziția mea este următoarea: indiferent de ce va face copilul meu, eu îl voi iubi. Pentru mine, este mai important să fiu prietenul lui, în orice împrejurări.
Dvs. și soțul sunteți enoriași activi ai bisericii ortodoxe, oricum, familia dvs. nu se înscrie în niciun fel în modelul unei familii ortodoxe tradiționale.

Mulți mă întreabă, cum pot îmbina credința și feminismul. Însă de ce eu trebuie să aleg între una și alta? Nouă ne-a mers că suntem enoriași ai bisericii din Ghidighici, unde oamenii gândesc un pic altfel.

Eu, de exemplu, intru în biserică fără basma și oamenii reacționează normal la aceasta. Sunt însă preoți care ne numesc antihriști în rețelele de socializare.
Cineva mi-a scris pe blog că femeile smerite, serioase și inteligente nu nimeresc în „asemenea" situații [de violență]. Însă de ce eu sunt vinovată de faptul că la ora șapte seara vin de la serviciu, iar în urma mea strigă un grup de bărbați?
Dvs. sunteți printre organizatorii marșului feministelor, care va avea loc la 8 martie, în centrul Chișinăului. De ce tema evenimentului din acest an este solidaritatea?

Oricât ar părea de straniu, adesea anume femeile învinuiesc alte femei de faptul că acestea sunt bătute de soți (nu a făcut treabă bună prin casă) și chiar de viol (s-au comportat provocator). Nouă ne lipsește solidaritatea. Însă acest marș nu este doar despre solidaritatea dintre femei. Bărbații, statul de asemenea trebuie să fie solidari cu femeile care sunt discriminate.

Cineva mi-a scris pe blog că femeile smerite, serioase și inteligente nu nimeresc în „asemenea" situații [de violență]. Însă de ce eu sunt vinovată de faptul că la ora șapte seara vin de la serviciu, iar în urma mea strigă un grup de bărbați? De ce este vinovată îmbrăcămintea mea atunci când în autobuz cineva îmi atinge fundul, iar toți pasagerii râd veseli? Îmbrăcămintea mea este alegerea mea, autoafirmarea mea și ea nu trebuie nicicum să influențeze relațiile mele cu alți oameni. Și când femeia este bătută, violată, discriminată, noi, alte femei, trebuie să fim primele care vin în apărarea ei.

Mai ales că noi avem deja exemple de astfel de solidaritate. Noi le-am observat în situațiile cu femeile care au suferit din cauza greșelilor medicilor și a atitudinii necorespunzătoare din partea personalului medical în timpul sarcinii și a nașterilor (Alina Andronache a fost una dintre organizatoarele strângerii de semnături și istorii ale pătimitelor).

Apropo, și în politică sunt puține femei, pentru că nu există solidaritate. La acest marș noi vom merge împreună cu soțul și cei doi fii ai noștri.
Dar la marșul familiilor tradiționale, care va fi organizat la toamnă, sub patronajul președintelui Igor Dodon, veți participa?

Nu. Ce înseamnă o familie tradițională? Acest marș va contribui la susținerea stereotipurilor învechite despre cum trebuie să fie relațiile dintre un bărbat și o femeie. Acest sistem al relațiilor s-a învechit. Potrivit cercetărilor, fiecare a treia femeie din Moldova suferă din cauza vreunui fel de violență. Trebuie să înțelegem, ce ne oferă familia tradițională. Important însă e de ce trebuie să urmăm regulile și modelele cuiva doar pentru că așa e primit? Dacă fericirea personală va fi pentru noi mai presus de regulile și schemele impuse de societate, noi vom deveni mult mai liberi.