Un businessman l-a învinuit pe Candu de fabricarea unui dosar penal și de preluarea afacerii. Ce a răspuns Candu

Businessmanul Valentin Eșanu, care se află de doi ani în arest preventiv, învinuit de eschivare de plata impozitelor, susține că dosarul pe numele său este unul fabricat, la indicația ex-președintelui parlamentului, vicepreședintele Partidului Democrat Andrian Candu, care, ulterior i-a preluat afacerea. Despre aceasta se spune într-o scrisoare expediată de Eșanu pe adresa NM. Candu afirmă că nu cunoaște niciun Eșanu și niciodată nu a dat niciun fel de indicații procurorilor.

Prin intermediul avocatului său, Eșanu a transmis redacției NM o scrisoare în care a declarat că toate dosarele intentate pe numele său sunt fabricate, la indicația lui Andrian Candu.
Valentin Eșanu este ținut în arest preventiv în penitenciarul nr. 13 din capitală, acuzat în trei dosare: două din acestea țin de eschivarea de plata impozitelor în proporții deosebit de mari, iar cel de-al treilea este intentat în articolul «samavolnicie» pentru construcția ilegală a unui gard.

În această scrisoare, Eșanu menționează că el este «ținut ostatec în lagărul de concentrare nr. 13» și recomandă jurnaliștilor să-l întrebe pe ex-președintele legislativului Andrian Candu, de ce acesta a dat indicații ca Eșanu să fie arestat, precum și despre ce a vorbit el cu Eșanu în timpul protestului de lângă parlament, la începutul lunii martie 2014 și cu cine Candu i-a făcut cunoștință.

«Nu spuneți că nu mă cunoașteți, pentru că cel puțin 25 de colaboratori ai întreprinderii au fost martori ai discuției noastre», scrie Eșanu.

Este vorba despre protestele care, la începutul anului 2014, erau organizate de angajații unei întreprinderi de colectare a fierului uzat, condusă de Valentin Eșanu. Aceștia revendicau lichidarea monopolului întreprinderii de stat «Metalferos» pentru exportul metalelor negre și colorate. Atunci, Eșanu declara că întreprinderea sa este în prag de faliment, întrucât el nu poate vinde sutele de tone de metal uzat acumulat în depozite. De asemenea, el vorbea despre numeroasele controale fiscale la care era supusă firma sa și despre faptul că împotriva sa a fost deschis un dosar penal.

Valentin Eșanu mai afirmă în scrisoarea sa că Andrian Candu a dat indicații ca acesta să fie arestat, deoarece el (Eșanu), prin protestele sale în fața parlamentului și conferințele sale de presă, în care vorbea despre schema prin care la întreprinderea de stat «Metalferos» se fură 900 de milioane de lei anual, a afectat imaginea PDM.

«Sunt aproape 70 de companii licențiate, care colectează metal și aproape 1000 neoficiale, care lucrează «la negru» și predă metalul uzat unei firme afiliate «Metalferos». Pentru fiecare tonă de metal cumpărat, «Metalferos» stabilește o cotă de 5% pentru deșeurile industriale pentru care nu plătește nimic. Iar Uzina metalurgică de la Râbnița, unde este evacuat metalul uzat, ia pentru aceasta doar 1%. Astfel, 4% dintr-o tonă sunt furate de «Metalferos» și legalizate cu ajutorul unei firme-fantomă», susținea atunci Eșanu.

La fel, el mai declara că «întreprinderea «Metalferos» este administrată neoficial de Veaceslav Andronache – ruda lui Vladimir Plahotniuc».

În scrisoarea sa, Eșanu mai spune că a fost arestat la indicația lui Candu care, ulterior, i-a preluat afacerea. Potrivit afirmațiilor lui Eșanu, după intentarea dosarului penal, i s-a propus să predea gratuit bazele sale de metal uzat. «Prețul de piață al bazelor mele depășește suma de 35 milioane de lei. În schimb, mi se promitea că nu va fi confiscat restul bunurilor mele – magazine, oficii, depozite, terenuri, casă, însă eu am refuzat», scrie Valentin Eșanu.

Comentând pentru NM aceste învinuiri, Andrian Candu a declarat că «nu cunoaște niciun Eșanu, care s-ar fi ocupat de metale sau altceva». «Cunosc un singur om Eșanu – viceministrul justiției. Eu nu am participat la protestele din anul 2014. Protestele erau împotriva noastră, eu nu am participat. E cumva alogic ceea ce spuneți despre protestele din anul 2014. Fără a cunoaște această persoană, fără a ști despre proteste, fără a ști cu ce și cum se ocupă el, nici nu poate fi vorba despre anumite dosare penale», a spus Candu.

Andrian Candu a mai spus că «nicioată în viață» nu a dat niciun fel de indicații procurorilor și nu a discutat cu polițiștii despre niciun fel de dosare penale. «Eu am avut întrevederi cu procurori doar atunci când eram președinte al parlamentului și, dată fiind această activitate, am fost nevoit să mă ocup de rapoarte ale procuraturii înainte de parlament sau atunci când eram vicepreședinte al legislativului, mă ocupam de reforma procuraturii. Aceasta a fost unica legătură a mea cu procuratura», a spus Candu.

Întrebat de ce i se aduc asemenea acuzații, Candu a răspuns că nu are nicio idee în acest sens. «E ca și cum ați fi învinuit de ceva, iar dvs. nici nu-l cunoașteți pe om», a adăugat el.

În curând, NM va publica un articol detaliat despre cazul lui Valentin Eșanu.

Autori: Alexandra Batanova, Olga Gnatcova

Партнерские ссылки