11ºC Chișinău
Joi 21 martie 2019

„Vă rog să mă interogați”. Platon dorește să depună mărturii în cazul Kozlovska

Businessmanul Veaceslav Platon, care își ispășește pedeapsa în penitenciarul nr.13, pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, s-a adresat procurorului general cu rugămintea de a fi interogat în cazul președintei Fundației „Open Dialog” Ludmila Kozlovska. Aceasta este bănuită de spionaj, spălare de bani și finanțare a partidelor din Moldova, inclusiv din banii care au fost furați din băncile moldovenești.

Businessmanul Veaceslav Platon a transmis Procuraturii Generale, la 9 ianuarie, prin intermediul avocaților săi, o scrisoare prin care cere să-i fie audiate depozițiile în „cazul Kozlovska”.

Despre faptul că în Moldova a fost deschis un dosar pe numele Ludmilei Kozlovska s-a aflat la sfârșitul lunii decembrie anul trecut, când Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a chemat-o pe Kozlovska pentru audieri.

Cu puțin timp înainte de aceasta, autoritățile au publicat un „raport secret” al comisiei parlamentare,  care s-a ocupat de investigarea „circumstanțelor privind implicarea Fundației „Open Dialog” în politica internă a Moldovei”. În raport se menționează, printre altele, că fundația a fost finanțată și din banii care au fost furați din băncile din Moldova. Creditul bancar despre care se vorbește în raport figurează și în dosarul penal deschis pe numele lui Veaceslav Platon.

În scrisoarea adresată procurorului general Eduard Harunjen (copia acestei scrisori este la dispoziția NM), Platon menționează că în raportul comisiei parlamentare, el a fost numit „personaj principal”. „În baza acestei investigații [a comisiei parlamentare], procuratura a intentat un dosar penal. Însă, spre mirarea mea, în loc să fie interogat protagonistul, adică eu, procuratura a chemat-o pe doamna Kozlovska, care se află departe, peste hotare și care cu siguranță nu este nebună să vină în RM”, scrie Platon.

1 of 2

Și solicită să fie interogat în „orice calitate” în acest caz, ca el să poată demonstra că raportul comisiei parlamentare a fost falsificat. „În realitate, comisia nu a investigat nimic, ci doar a semnat textul întocmit în sediul Partidului Democrat”, consideră Platon.

Potrivit afirmațiilor sale, el și avocații săi pot demonstra că „plățile” prezentate în raport sunt inventate. „Cauza penală care a fost intentată este doar o modalitate de a ponegri partidele de opoziție din Moldova, de a-i șantaja și intimida pe liderii acestora, amestecând într-un tot întreg opoziția, Federația Rusă, activitatea în domeniul drepturilor omului a dnei Kozlovska și persoana mea, scuipată destul”, scrie Platon.

Adresându-se către Harunjen, Platon mai menționează că speră la o reacție rapidă a procuraturii și la audiere, dar nu la înăsprirea regimului de întreținere a sa în închisoare.

Scrisoarea a fost înregistrată la secretariatul Procuraturii Generale în ziua de 10 ianuarie. Avocații lui Platon au expediat copii ale scrisorii președintelui Igor Dodon, șefului Delegației UE în Moldova Peter Michalko, ambasadorului SUA Derek Hogan și liderilor partidelor de opoziție din RM.

Reamintim că președinta Fundației „Open Dialog” Ludmila Kozlovska a fost citată la audieri la 27 decembrie. În citație se spunea că procuratura investighează activitatea Fundației „Open Dialog”. Kozlovska este bănuită în dosarul penal despre spălare de bani de către un  grup de persoane, spionaj și finanțare ilegală a partidelor politice și a campaniilor electorale.

Citația la procuratură a fost precedată de publicarea raportului comisiei parlamentare de anchetă, care a învinuit-o pe Kozlovska și fundația acesteia de activitate în interesele serviciilor secrete ruse și ale oligarhilor cu un trecut dubios, iar opoziția moldovenească – de finanțare ilegală din partea fundației și de „activitate diversionistă” împotriva Moldovei. Însă învinuirile sunt construite, în mare parte, în baza informațiilor bloggerilor anonimi și a presei afiliate sau loiale Partidului Democrat.

Autorii raportului își construiesc acuzația precum că Fundația lui Kozlovska ar fi fost finanțată din miliardul furat din băncile moldovenești pe faptul că PR Vert System a obținut bani din creditul acordat de Moldindconbank unui grup de companii ale actualului primar de Orhei Ilan Șor, care pe atunci era președinte al Consiliului de Administrație al Banca de Economii.

Creditul despre care este vorba figurează în cauza penală împotriva omului de afaceri Veaceslav Platon. Conform versiunii procurorilor, beneficiind de influență în Moldindconbank (MICB) și încercând să ascundă faptul că el va obține banii, Platon l-a convins pe Șor să ia de la MICB credite pe numele companiilor pe care acesta le administra. Ulterior, aceste credite au fost rambursate din contul banilor din Banca de Economii. În consecință, banii de pe conturile companiilor lui Șor au fost transferați pe conturile companiilor nerezidente, inclusiv PR Vert System.    

Autor: Alexandra Batanova

Партнерские ссылки