PROIECT SPECIAL NEWSMAKER
Răpiți de ghetou
Cum erau exterminați evreii și romii în Basarabia în timpul celui de-al doilea Război Mondial
Pe 25 iulie 1941, la Chișinău a fost creat un ghetou evreiesc. Exterminarea evreilor și romilor, care a urmat, reprezintă una dintre cele mai tragice și puțin cunoscute pagini din istoria Moldovei. NM a adunat în proiectul special dedicat Holocaustului mărturiile supraviețuitorilor, istoricilor și chiar participanților la crime. Cu acest proiect special, inaugurăm un ciclu de publicații despre evenimentele tragice din istoria Moldovei. Vor urma și altele.
Capitolul întâi
Ghetoul din Chișinău
Piața din ghetoul Chișinău
Foto: yadvashem.org
Samuel Aroni este unicul supraviețuitor al ghetoului din Chișinău care și-a editat amintirile. În 1995, Universitatea din California a publicat în limba engleză cartea lui Aroni "Amintirile Holocaustului: Chișinău 1941-1944". Până în prezent, cartea nu este tradusă nici în rusă și nici în română. Nu se vinde în Moldova. La biblioteca evreiască "Ițic Manger" poate fi găsită o copie xerox a originalului.
Toți câți eram: părinții, fratele, bunica, unchiul, mătușa și sora ei - în dimineața de joi, 24 iulie 1941, am fost scoși afară din casa în care trăiam pe strada Mihai Viteazul 24. Ne-am îndreptat către casa bunelului pe linia tatei, Aaron-Iosif Cervinschi, pe strada general Averescu, 66. Peste câteva ore, au apărut doi soldați români care ne-au jefuit. Ne amenințau cu moartea, dar au plecat. Îmi amintesc bine gândurile. Aveam 14 ani și eram sigur că voi muri. Spre seară, de teama că soldații vor reveni, ne-am pornit spre teritoriul unde era creat ghetoul și am găsit o cameră pe strada Alexandru Vlăhuță, 19.

Mai târziu, în aceeași seară, soldații au revenit în casa bunelului meu, dar el a refuzat să plece. Soldații îl trăgeau de barba lui lungă și l-au adus la noul nostru loc de rai. În pofida a tot prin ce-a trecut, bunelul meu - un evreu foarte religios, a săvârșit noaptea târziu ritualul religios cuvenit. Era în preajma lunii noi evreiești Avr, 5701. Închid ochii și văd în întuneric imaginea mea, alături de bunelul care slăvea noua lună.

Samuel Aroni
Supraviețuitor al ghetoului din Chișinău
Ghetoul din Chișinău se întindea pe câteva cartiere. Acolo locuiau circa 11 000 evrei.

Pentru ghetou a fost aleasă o regiune a așa-zisului oraș "de jos", populată predominant de evrei. Astăzi, la intrarea în ghetou este instalat un monument dedicat victimelor ghetoului, iar alături este o maternitate.

Pe harta actuală a Chișinăului ghetoul arată în felul următor.

Granițele ghetoului din Chișinău în 1941
Din documentele armatei române reiese că dispozițiile antisemite ale populației locale au contribuit la crearea ghetoului din Chișinău. Doar în primele luni trecute de la instaurarea administrației românești în Basarabia, au fost recepționate peste 50 000 de denunțuri împotriva evreilor, scrise de localnici.
"La crearea atmosferei de suspiciune [față de evreii din Chișinău] au contribuit ambițiile nesățioase ale unor localnici care vroiau să le ocupe funcțiile."
Din raportul comisiei de anchetă care a cercetat încălcările din ghetoul chișinăuian.
Din documentele de arhivă reiese că în primele luni de creare ale ghetoului, soldații practicau violuri ale femeilor evreice și au existat cazuri de sinucidere în rândul deținuților. În istoria ghetoului din Chișinău au existat trei cazuri de exterminare în masă a evreilor: execuțiile de la Visterniceni, Ghidighici și Tătărești. Istoricul Diana Dumitru a oferit NM detalii despre ce se întâmpla aici în timpul Holocaustului.
Despre ghetoul din Chișinău și supraviețuitorii acestuia
"Subsemnatul, Apoteker Mihail, din orașul Chișinău, fiul lui Apoteker Leiba - proprietarului pielăriei (…). Tatăl meu a fost arestat de către ruși la 10 iulie 1940, condamnat la opt ani și trimis în Siberia. Eu și mama mea, neavând dreptul să ne aflăm la Chișinău sau în oricare alt oraș, ne ascundeam la Tighina, iar la începutul războiului ne-am întors la Chișinău. Acolo am descoperit că pielăria și casa ne-au fost incendiate. Am rămas doar cu obiectele personale care se află acum pe strada Mihai Viteazul, 23 și cu bijuteriile. Când ne-am îndreptat spre ghetou, ne-am oprit inițial în casa de pe strada general Averescu, 66. Acolo au venit doi soldați care ne-au luat tot ce aveam. (…) Acum câteva zile i-am văzut trecând pe alături, sau patrulând ghetoul. Știu cum arată și i-aș putea identifica în orice moment. Nu cer nimic înapoi în afară de ceasul meu, al mamei și soției mele. Restul obiectelor le donez în folosul armatei."
Din declarația lui Mihail Apoteker, scrisă pe 20 august 1941 în ghetoul Chișinăului
La mai puțin de două luni de la momentul în care Mihail Apoteker a scris această declarație către autoritățile române, la 12 octombrie 1941, a început lichidarea ghetoului și deportarea evreilor în Transnistria. El, nepotul Samuel Aroni și restul familiei au reușit să scape de "marșul morții" în Transnistria. Datorită ajutorului venit de la o rudă din București, ei au reușit să mituiască poliția cu 100 000 lei pentru salvarea unei persoane. Șapte membri ai familiei Apoteker au părăsit Chișinăul cu trenul, iar bunica lui Samuel Aroni a plecat din oraș într-o mașină împreună cu maiorul român Petre Mardare, pretinzând că este mama acestuia.

Majoritatea deținuților ghetoului din Chișinău nu a reușit să se salveze. O parte dintre aceștia a fost trimiși în Transnistria cu trenul, restul au fost mânați pe jos. Nimeni nu știa încotro merg și ce va urma. Unii dintre ei trimiteau scrisori rudelor, încercând să le convingă să se evacueze cu orice preț. Deoarece serviciile secrete verificau minuțios orice scrisoare, mesajele erau voalate.
La mai puțin de două luni de la momentul în care Mihail Apoteker a scris această declarație către autoritățile române, la 12 octombrie 1941, a început lichidarea ghetoului și deportarea evreilor în Transnistria. El, nepotul Samuel Aroni și restul familiei au reușit să scape de "marșul morții" în Transnistria. Datorită ajutorului venit de la o rudă din București, ei au reușit să mituiască poliția cu 100 000 lei pentru salvarea unei persoane. Șapte membri ai familiei Apoteker au părăsit Chișinăul cu trenul, iar bunica lui Samuel Aroni a plecat din oraș într-o mașină împreună cu maiorul român Petre Mardare, pretinzând că este mama acestuia.

Majoritatea deținuților ghetoului din Chișinău nu a reușit să se salveze. O parte dintre aceștia a fost trimiși în Transnistria cu trenul, restul au fost mânați pe jos. Nimeni nu știa încotro merg și ce va urma. Unii dintre ei trimiteau scrisori rudelor, încercând să le convingă să se evacueze cu orice preț. Deoarece serviciile secrete verificau minuțios orice scrisoare, mesajele erau voalate.

Orhei, 29 octombrie 1941
Din scrisoarea lui Aaron-Iosif Cervinschi adresată fiicei din Iași, scrisă peste câteva săptămâni de la deportarea din ghetoul chișinăuian (păstrată ortografia originală):

Dragă Ghenea,
Am venit ieri aicea. De aicea plec mai departe unde încă nu știu. Noi suntem cu toții sănătoși. Dela David nam primit nimica timp de 12 zile de când s-a mutat. Ție și familiei îți scriu ca să te muți cât mai repede într-o casă nouă fiindcă ceia ta este umedă și la acolo unde Nuta (fratele lui Aaron-Iosif, emigrat înainte de război în Haifa) locuiește. Cu toate că o să te coste scump tu dute și te mută cu banii unde se trăiește. Casa ta numi place e umed și rece și poți să-ți strice la reumatism. Să dea Dumnezeu să ne vedem cu bine la fratele Nuta. Tata.
În 1897 la Chișinău trăiau 50 237 evrei. Evreii constituiau 46% din populația orașului. În 1942, după lichidarea ghetoului din Chișinău în oraș au rămas 86 evrei.
Capitolul doi
Deportarea în Transnistria
Până la sfârșitul anului 1941, practic toți evreii din Basarabia care au supraviețuit în urma pogromurilor, execuțiilor, foametei, frigului, bolilor și chinurilor, au fost deportați peste Nistru, în Transnistria - nou-creata provincie sub administrația românească, cu capitala la Odesa. Transnistria era denumit spațiul dintre Nistru și Bugul de Sud, mai jos de Jmerinka. În lagărele din Transnistria au supraviețuit foarte puțini.
Până la sfârșitul anului 1941, practic toți evreii din Basarabia care au supraviețuit în urma pogromurilor, execuțiilor, foametei, frigului, bolilor și chinurilor, au fost deportați peste Nistru, în Transnistria - nou-creata provincie sub administrația românească, cu capitala la Odesa. Transnistria era denumit spațiul dintre Nistru și Bugul de Sud, mai jos de Jmerinka. În lagărele din Transnistria au supraviețuit foarte puțini.
Deportarea evreilor din ghetoul chișinăuian a fost organizată în două curse: Chișinău-Orhei; Orhei-Rezina. Din Rezina, oamenii erau mânați pe jos în Transnistria. În documentele comandamentului românesc sunt descrise dificultățile care îngreunau deportarea. În principal, de vină era insuficiența căruțelor pentru transportarea oamenilor și atacurile asupra coloanelor de evrei deportați venite din partea localnicilor. Mulți dintre aceștia încercau să profite material de pe urma oferirii de transport refugiaților și chiar îi amenințau pe cei care le refuzau serviciile.
Deportarea evreilor din ghetoul chișinăuian a fost organizată în două curse: Chișinău-Orhei; Orhei-Rezina. Din Rezina, oamenii erau mânați pe jos în Transnistria. În documentele comandamentului românesc sunt descrise dificultățile care îngreunau deportarea. În principal, de vină era insuficiența căruțelor pentru transportarea oamenilor și atacurile asupra coloanelor de evrei deportați venite din partea localnicilor. Mulți dintre aceștia încercau să profite material de pe urma oferirii de transport refugiaților și chiar îi amenințau pe cei care le refuzau serviciile.
Potrivit istoricilor, multe dintre locurile execuțiilor în masă ale evreilor pe parcursul drumului spre Transnistria rămân a fi necunoscute până în prezent. Bluma Zommerstein, supraviețuitoarea Holocaustului, descrie deportarea din Basarabia în Transnistria: din lagărul Secureni, cu pluta spre Moghiliov-Podolsk, din Moghiliov-Podolsk pe jos până în satul Noskvițî. Ea povestește cum pe drumul spre Transnistria i-au fost omorâte mama și bunica.
Amintirile Blumei Zommerstein, supraviețuitoare
„(…) Coloanele evacuaților se formau și se controlau cu mare greutate pentru că erau formate predominant din bătrâni, femei și copii, care nu rezistau la mult mers pe jos, iar caruri erau puține.
(…) Pe drumul de la Orhai la Rezina, un grup de țărani, a încercat să jefuiască un convoi. De asemenea, pe același drum, câțiva căruțași i-au descălțat de ciubote pe trei evrei rămași să moară în drum.
(…) În Otaci, civilii se furișau noaptea în lagărele de evrei și îi jefuiau. Pe drumul dinspre Visterniceni spre Orhei, țăranii au încercat să atace carurile cu evrei pentru a-i jefui. Au fost opriți de către jandarmi."
Din raportul comisiei de anchetă a încălcărilor din ghetoul chișinăuian, create pe 4 decembrie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu.
Harta lagărelor și ghetourilor din Basarabia și România
Harta lagărelor și ghetourilor din Basarabia și România
Din materialele complexului memorial de istorie a Holocaustului Yad Vashem:
Deportarea evreilor din Basarabia care au supraviețuit execuțiilor în masă effectuate de gruparea paramilitară (Einsatzgruppe der Sicherheitspolizei) „D", a început pe 15 septembrie 1945. Li s-a spus că e o pedeapsă pentru că în 1940 au salutat trupele sovietice, au tras în spatele trupelor române în retragere și au contribuit la sovietizarea basarabiei. În iarna lui 1941-1942 a început deportarea evreilor din Bucovina de Nord. Trupele române au gonit din casă 150 000 de evrei și i-au surghiunit, sub escortă, peste Nistru. Faptul propriu-zis al surghiunului evreilor din două provincii în Transnistria era deja parte a genocidului, zeci de mii de evrei murind pe drum, de foame, frig sau fiind împușcați.
Din materialele complexului memorial de istorie a Holocaustului Yad Vashem:
Deportarea evreilor din Basarabia care au supraviețuit execuțiilor în masă effectuate de gruparea paramilitară (Einsatzgruppe der Sicherheitspolizei) „D", a început pe 15 septembrie 1945. Li s-a spus că e o pedeapsă pentru că în 1940 au salutat trupele sovietice, au tras în spatele trupelor române în retragere și au contribuit la sovietizarea basarabiei. În iarna lui 1941-1942 a început deportarea evreilor din Bucovina de Nord. Trupele române au gonit din casă 150 000 de evrei și i-au surghiunit, sub escortă, peste Nistru. Faptul propriu-zis al surghiunului evreilor din două provincii în Transnistria era deja parte a genocidului, zeci de mii de evrei murind pe drum, de foame, frig sau fiind împușcați.
În Transnistria, în partea de Sud a Bugului, evreii au fost dislocați în lagărele: Bogdanovka, Domanevka, Akmecetka, Berezovka și altele. În partea de Nord a Transnistriei: Moghiliov-Podolsk, Tulcino, Iampol, Șargorod, Jmerinka și alte orașe, unde românii au creat ghetouri după modelul polonez. Acolo evreii erau puși la munci grele, erau batjocoriți și împușcați.
 
 
 
 
În Transnistria, în partea de Sud a Bugului, evreii au fost dislocați în lagărele: Bogdanovka, Domanevka, Akmecetka, Berezovka și altele. În partea de Nord a Transnistriei: Moghiliov-Podolsk, Tulcino, Iampol, Șargorod, Jmerinka și alte orașe, unde românii au creat ghetouri după modelul polonez. Acolo evreii erau puși la munci grele, erau batjocoriți și împușcați.
 
 
 
 
 
 
 
 
Akmecetka era numele lagărului morții din Transnistria. În primăvara anului 1942, Modest Isopescu, conducătorul regiunii Golta - un antisemit, a ordonat mutarea tuturor evreilor care nu puteau participa fizic la muncile agricole în cocina de porci din Akmecetka - "ca să nu mai consume hrana și să moară de foame și sete".

La 10 mai 1942 (într-o zi de sărbătoare românească) ordinul a fost executat. Din toată Golta au fost adunați evreii slabi fizic - inclusiv bătrâni, femei și copii. Lagărul a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată și cu un șanț adânc. Paznicii ucraineni îi împușcau pe toți cei care încercau să evadeze.

Evreii rămași, care nu au nimerit în lagăr, știau de atrocitățile la care le sunt supuși frații, dar nu-i puteau ajuta cu nimic. Cu toate acestea, noi, membrii comunității evreiești din Dumanovka, am reușit să obținem în iulie 1942 permisiunea să le aducem în lagăr un coș cu mâncare. Nici noi, cei rămași, nu aveam ce mânca. Totuși, am reușit să adunăm ceva. În fiecare săptămână organizam câte o zi de post pentru a aduna mâncare.

Într-o duminică mi-a venit și mie rândul să duc coșul cu mâncare în lagăr. Imediat cum m-am apropiat de acesta, mi-a apărut în față un tablou strașnic. Lumea se adunase la gard, ei strigau și gemeau. Când m-am apropiat… era o imagine îngrozitoare; oameni desculți și semi-dezbrăcați, mulți aveau doar o legătură în jurul brâului. I-am văzut: bărbați, femei, fete tinere, uscați ca niște crengi, murdari, cu părul încâlcit. Unii se târau pe burțile umflate și mestecau fire de iarbă de pe pământ.

În coș erau 96 de pâini, 10 sticle de ulei și cinci kilograme de sare. Am tăiat fiecare pâine în cinci, astfel am putut împărți pâinea celor 500-600 deținuți, rămași din 5000. I-am rugat să intre în camere și am început să le împart pâinea, uleiul și sarea cu care ar fi trebuit să trăiască o săptămână. Când plecam, le auzeam plânsetele și strigătele "nu ne uita, salvează-ne sufletele". Cred că mai aud acele voci, mai văd umbrele morții vii din lagărul morții Akmecetka.
Din amintirile lui David Cervinschi
Esther Gelbelman despre uciderea evreilor în Transnistria
Ida Barlam despre munca forțată și moartea în Transnistria
În total, în Transnistria au fost omorâți peste 200 000 evrei, în afară de cei omorâți de nemți în 1941.

Din aceștia, 75 000 - deportați, morți în timpul deportării, deținuți în lagăre și ghetouri și nu mai puțin de 130 000 de evrei locali. Din evreii locali din Transnistria, au supraviețuit circa o treime.

Capitolul trei
Rolul armatei române în Holocaust
În iunie 1991, directorul Arhivei Naționale din România, Ion Munteanu, asigura un grup de cercetători de la muzeul Holocaustului din Washington de faptul că "toate lucrurile neobișnuite care li s-au întâmplat evreilor în Basarabia și Transnistria, la periferie, au fost înfăptuite de către nemți și câțiva sălbatici și legionari care au acționat de capul lor". În același an, directorul Munteanu publica lucrarea "Eroul ucis - mareșalul Ion Antonescu".
Peste 25 de ani, cercetătorul american Paul Shapiro, participant și el la acea întâlnire, a publicat în limba română cartea "Ghetoul din Chișinău, 1941-1942" - prima cercetare amplă despre ghetoul din Chișinău, creat cu implicarea directă a armatei române, condusă de mareșalul Ion Antonescu. Cartea a fost editată pe banii Guvernului României de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel".
Implicarea armatei române în Holocaust a fost trecută cu vederea sau negată până în 2004, când Comisia internațională de studiere a Holocaustului, creată de către conducerea României a publicat un raport în care era analizat Holocaustul din teritoriile controlate de administrația românească.
Implicarea armatei române în Holocaust a fost trecută cu vederea sau negată până în 2004, când Comisia internațională de studiere a Holocaustului, creată de către conducerea României a publicat un raport în care era analizat Holocaustul din teritoriile controlate de administrația românească.
În 2003, conducerea României a înființat Comisia internațională de studiere a Holocaustului. Elie Wiesel - unul dintre cei mai cunoscuți supraviețuitori ai Holocaustului, a fost numit președinte al comisiei. La un an de la înființare, Comisia a prezentat varianta finală a raportului care includea studierea documentelor și mărturiilor personale legate de Holocaustul petrecut pe teritoriile controlate de administrația românească.

Potrivit raportului, în aceste teritorii au fost uciși circa 250 mii evrei doar datorită apartenenței lor etnice. Din același motiv au fost omorâți circa 12 mii romi. În raport se subliniază: în pofida faptului că vina principală pentru Holocaust îi aparține Germaniei naziste, nu trebuie absolvit de responsabilitate regimul mareșalului Ion Antonescu - responsabil de nimicirea evreilor români.
În raportul Comisiei internaționale de studiere a Holocaustului din România se zice că pentru externinarea în masă a evreilor, Antonescu a ales jandarmeria și armata, în sarcina cărora intra și crearea unor unități speciale care, înainte ca armata să ajungă acolo, "creau în sate o atmosferă nefavorabilă pentru evrei, astfel încât populația locală să dorească singură să scape de elementul iudaic" prin mijloace specifice circumstanțelor. Această atmosferă trebuia pregătită până la apariția în regiune a armatei.

Antonescu la Chișinău
Alexei Tulbure,
magistru în științe istorice
Ordinile speciale din 18 și 19 iunie 1941 presupuneau dislocarea în Basarabia și Bucovina de Nord a unor legiuni de jandari. Generalul Constantin "Piki" Vasiliu, inspectorul general al jandarmeriei din orașul Roman înstruia ofițerii: "Prima măsură care trebuie întreprinsă - curățarea teritoriului".

Prin curățarea teritoriului se presupunea lichidarea pe loc a tuturor evreilor din sate; adunarea în ghetouri a evreilor din localitățile urbane; arestarea tuturor "suspecților", activiștilor de partid, a celor care dețineau funcții responsabile în perioada puterii sovietice și aducerea lor în locul de dislocare a legiunii. După cum își amintea ulterior unul dintre subalternii lui, comandantul legiunii din Orhei le spunea subordonaților că trebuie omorâți toți evreii - de la sugari, la bătrâni, pentru că ei toți prezintă pericol pentru națiunea română.

În cartea sa «Purifying the Nation: Population Exchange and Ethnic Cleansing in Nazi-Allied Romania» (Washington, 2009), istoricul moldo-american Vladimir Solonari descrie scenariul uzual de atacare a evreilor: "Primele omoruri erau săvârșite de către militarii și jandarmii români cu participarea extremiștilor locali (de obicei, foști membri ai partidelor fasciste) și a oportuniștilor. Pe urmă, inițiativa era preluată de către populația locală care găsea, aduna și însoțea evreii până la locul execuției. Tot localnicii, uneori, participau în execuții, omorau răniții și îi jefuiau pe cei morți. Evreii care nu reușiseră să se evacuieze până la venirea armatei și jandarmilor români, practic nu mai aveau șanse de supraviețuire. Salvarea putea veni doar de la consătenii-creștini, totuși cazurile de ajutor venite din partea ne-evreilor în Basarabia erau foarte rare.

În exclusivitate pentru Newsmaker
Este documentat faptul că procentul supraviețuitorilor din rândul populației evreiești în Holocaustul din Basarabia a fost mai înalt ca în alte regiuni. Acest fapt se datorează parțial faptului că până la Holocaust, o parte dintre familiile de evrei au fost deportate de către puterea sovietică. Acest lucru oarecum scoate la iveală diferențele dintre Holocaustul german și cel românesc. NM a discutat cu curatorul Muzeului moștenirii evreiești din Moldova, cercetător principal la Academia de Științe din Moldova, despre particularitățile Holocaustului organizat de către armata română.
Situația din raionul Ananievka (era parte a Transnistriei, fost ghetou evreiesc)

Situația din Ananievka este caracterizată prin faptul că administrația trece la români. Populația este întristată de acest lucru. Unii zic că nemții sunt niște prieteni care pleacă, iar românii sunt niște dușmani care vin în țară. […]. Atitudinea față de români este absolut diferită. Românii percep războiul nu ca pe o luptă ideologică împotriva bolșevicilor, ci ca pe o ocazie de revanșă față de Rusia pentru anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord în 1940. Această concepție se manifestă și față de populația locală, lucru recunoscut de către localnici.
Din raportul operativ al grupării paramilitare (Einsatzgruppen der Sicherheitspolizei) "D", regiunea Nikolaev, expediat Serviciului german secret, 1 octombrie 1941.
Capitolul patru
Populația locală și Holocaustul
Din Arhiva Națională a Republicii Moldova:
În satul Cepeleuți din raionul Briceni, județul Bălți, au fost omorâți circa 190 evrei de pe loc precum și refugiați din alte localități. Omorurile au fost înfăptuite de către 14 localnici, numele cărora au fost stabilite. Printre aceștia se numără și două femei, care au dat dovadă de o cruzime deosebită în timpul execuțiilor: "Cororari, soția lui Vasili Ivanovici Cororari bătea răniții până îi omora cu ajutorul unei cotiere de plumb… Rochimciuc Evghenia le zmulgea dinții de aur celora care mai respirau și le tăia degetele care purtau bijuterii de aur."
În satul Țigănești, localnicii i-au ajutat pe jandarmi să identifice și să-i adune la un loc pe evreii din sat - care au fost duși la marginea localității pentru a fi omorâți. Câțiva săteni s-au oferit să participe ca voluntari la execuție. Acestora li s-a permis să ia hainele celor morți.

La Hâncești, atunci când militarii români au adunat evreii în locul unde urma să aibă loc execuția, unul dintre soldați a refuzat să tragă, invocând faptul că i se făcuse rău. Imediat, doi localnici s-au oferit să-i ia locul. După execuție, aceștia i-au omorât pe cei răniți, încă rămași în viață.

La Dumbrăveni - localitatea cu cea mai numeroasă populație evreiască din nordul Basarabiei, imediat după apariția trupelor române, localnicii ne-evrei, ajutați de țăranii din satele învecinate Dubna, Vădeni și Parcani au început masacrarea evreilor. Le-au fost jefuite casele, furată averea (inclusiv mobila) și animalele din gospodării. Pogromul a durat câteva zile, timp în care consătenii îi băteau cu cruzime și chiar îi împușcau pe evrei.

Diana Dumitru
Doctor în Istorie
Moldovenii luau tot, au început violurile, moldovenii au început să bată oamenii, moldovenii tăiau capul de evreu cu coasa.
Din amintirile lui Efim Frenkel, supraviețuitor al pogromului de la Zgurița.
Moldovenii luau tot, au început violurile, moldovenii au început să bată oamenii, moldovenii tăiau capul de evreu cu coasa.
Din amintirile lui Efim Frenkel, supraviețuitor al pogromului de la Zgurița.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locuitorii Moldovei nu erau doar victime, ci și participanți activi ai masacrării evreilor. În arhive se păstrează descrieri amănunțite ale felului cum populația locală participa în execuția și jefuirea evreilor. Deseori fără ca să fie siliți de către soldați să o facă. Au fost, însă, și din aceia care i-au salvat pe condamnații la moarte: 79 cetățeni moldoveni au fost decorați cu titlul "Drept între popoare". Peste 50 dintre aceștia sunt din regiunea transnistreană. Istoricul Diana Dumitriu consideră că acest fapt nu este o excepție, ci mai degrabă, o regulă. Locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, într-adevăr, au dat dovadă de mai mult umanism. Într-o discuție cu NM, ea ne-a oferit o explicație pentru acest fapt.
Capitolul cinci
Fețele Holocaustului
Cel mai cunoscut supraviețuitor al Holocaustului originar din România este Elie Wiesel. S-a născut în 1928, în 1944 împreună cu familia nimerește în Oswiecim (Auschwitz), unde i-a murit mama și sora, iar apoi în Buchenwald, unde îi moare tatăl. După eliberare, petrece o vreme într-un orfelinat în Franța, iar în 1955 se mută în SUA. Anume Elie Wiesel a fost invitat în 2003 de către Guvernul României să conducă Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România. Datorită lui, au devenit cunoscute și publicului larg masacrele populației evreiești de pe teritoriul Moldovei contemporane.
Este autor a peste 50 de cărți în idiș, ebraică, franceză și engleză. În 1986 a primit premiul Nobel pentru pace. Prima carte a lui Elie Wiesel, „Noaptea", editată la sfârșitul anilor 50 îi este dedicată experienței sale de viață în Oswiecim și Buchenwald. Elie Wiesel s-a stins din viață la Boston în iulie 2016. Întreaga viață a mers în lume cu nenumărate lecții despre pericolul indiferenței umane, multe din care sunt înregistrate și disponibile pe Youtube.
Este autor a peste 50 de cărți în idiș, ebraică, franceză și engleză. În 1986 a primit premiul Nobel pentru pace. Prima carte a lui Elie Wiesel, „Noaptea", editată la sfârșitul anilor 50 îi este dedicată experienței sale de viață în Oswiecim și Buchenwald. Elie Wiesel s-a stins din viață la Boston în iulie 2016. Întreaga viață a mers în lume cu nenumărate lecții despre pericolul indiferenței umane, multe din care sunt înregistrate și disponibile pe Youtube.
Elie Wiesel
Domnule guvernator,
Revoluția franceză, care a dăruit umanității ideile mărețe ale libertății și egalității a luat viața a 11800 oameni. Iar Dumneavoastră,în prag de iarnă, trimiteți la moarte 50000… Chiar doriți ca istoria să-și amintească de Dumneavoastră ca de Robespierre? De exemplu, eu, nu doresc ca istoria să-mi murdărească numele. Gândiți-vă la acest lucru, mai aveți timp. Luați legătura cu mareșalul (Antonescu) și implorați-l. E în puterile Dumneavoastră, domnule guvernator, să amânați decizia măcar până la primăvară.
Traian Popovici
Medic român, primarul orașului Cernăuți
Domnule guvernator,
Revoluția franceză, care a dăruit umanității ideile mărețe ale libertății și egalității a luat viața a 11800 oameni. Iar Dumneavoastră,în prag de iarnă, trimiteți la moarte 50000… Chiar doriți ca istoria să-și amintească de Dumneavoastră ca de Robespierre? De exemplu, eu, nu doresc ca istoria să-mi murdărească numele. Gândiți-vă la acest lucru, mai aveți timp. Luați legătura cu mareșalul (Antonescu) și implorați-l. E în puterile Dumneavoastră, domnule guvernator, să amânați decizia măcar până la primăvară.
Traian Popovici
Medic român, primarul orașului Cernăuți
Evreii din vremea Holocaustului trebuie văzuți nu doar ca victime, ci și ca membri ai rezistenței. În Muzeul moștenirii Evreiești din Moldova, rezistenței evreiești din timpul Holocaustului îi este dedicată o expoziție întreagă. Irina Șihova, curatorul muzeului a relatat pentru NM câte ceva despre personajele acesteia. Unul dintre ei este rabinul Râbniței, cel care de numeroase ori a salvat prizonieri ai ghetoului din Râbnița.
Depre eroii Holocaustului
Autoritățile Israelului au instituit titlul "Drept între popoare" cu care îi decorează pe cei care au ajutat la salvarea evreilor în timpul Holocaustului.
Fețele Holocaustului sunt nu doar evreii care au fost supuși unui tratament inuman, ci și ne-evreii care i-au ajutat să fie salvați. Autoritățile Israelului au instituit titlul "Drept între popoare". De acesta se învrednicesc cei care au ajutat la salvarea evreilor în timpul Holocaustului. Primul decorat din România a fost Traian Popovici, care a fost supranumit și "primarul răzvrătit". Îi iunie 2000, primăria Bucureștiului a dispus numirea unei străzi în numele doctorului Traian Popovici - primarul orașului Cernăuți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a salvat mii de evrei de la moartea prin deportare în Transnistria.

În Moldova există 79 de "Drepți între popoare". Este ceva mai puțin, comparativ cu alte țări unde a existat Holocaust. În Lituania sunt 136, în Letonia 891. Istoricii explică această cifră nu doar prin implicarea activă a populației în exterminarea evreilor, ci și prin faptul că multe dintre cazurile când moldovenii salvau evreii au rămas nedocumentate.
Anei Nedeleac i s-a făcut milă de băieței și obținând acordul soțului, le-a propus acestora să rămână la ei (într-o casă de la periferia Tiraspolului). Din decembrie 1941 până în aprilie 1942, Efim și Semion noaptea stăteau în pod, iar ziua intrau în casă. Gazdele i-au învățat să învețe dialectul local,le-au explicat cum să se comporte de sărbătorile creștine iar apoi i-au ajutat să se angajeze ca ciobeni într-un sat mai izolat. Până la eliberarea raionului, în aprilie 1944, frații Mirocinic pășteau vitele și făceau alte munci agricole. Ana și Ivan Nedeleac îi vizitau și susțineau.

La 1 decembrie 1996 Yad Vashem le-a conferit Anei și lui Ivan Nedeleac titlul de "Drept între popoare".
Din colecția complexului memorial de istorie a Holocaustului Yad Vashem.
Capitolul șase
Holocaustul ignorat al romilor
Nu doar evreii, ci și romii au fost victime ale Holocaustului. La ordinul lui Antonescu, între 1942-1943, mii de famili de romi au fost deportate din toată România în Transnistria.
Romii sedentari au fost deportați cu trenurile, iar cei nomazi au fost forțați să ajungă în transnistria în propriile căruțe. În Transnistria, soldații le-au luat căruțele pentru nevoile armatei române.

Din 24000 de romi deportați au supraviețuit 14000. Ceilalți, au murit de foame și boli. În Transnistria, romii, ca și evreii, au avut parte de un tratament inuman: au fost puși la munci istovitoare, erau dese cazurile de viol.
Eram patru frați și sufeream cumplit. Maică-mea era gravidă cu unul dinre frățiorii mei, atunci când ne-au deportat. Îl chema Valerică, s-a născut acolo. Din cauza lui, părinții mei au început să se certe - pentru că nu aveau cu ce să-l hrănească. Mama m-a trimis cu el la o groapă mare, săpată de nemți. Eu stăteam la marginea groapei și-i spuneam: "Nu te teme, frățioare, nu te arunc încolo". Era mic, avea doar câteva săptămâni. Plângeam ambii. A venit și soră-mea, Tinca. Văzându-ne, a zis:"Aruncă-l chiar acum. Mama a zis să-l arunci, ce mai aștepți?". Am refuzat. A venit mama și văzând că nu l-am aruncat, a început și ea să plângă și ne-a luat pe toți acasă.
Din amintirile lui Mihai Lucia, deportat în lagărul Dumanovca din Transnistria
Ne-au dus în același lagăr cu evreii. Țiganii într-o parte, evreii în alta. Ei erau mulți, multe fete și femei evreice. Erau frumoase. Mergeam cu ele la muncă, la plimbare, în câmp. Aveam mâinile rănite și cu așchii în ele. Peste tot zăceau evrei morți. Nemții au săpat o groapă mare, i-au aliniat pe evrei și i-au împușcat. Când am văzut așa ceva, am început să plângem. Credeam că o să ne împuște și pe noi.

[…] În drum spre Transnistria am născut doi gemeni. Mi-e rușine acum, dar pe unul dintre ei l-am aruncat. Era un băiat și o fată. Pe fată am aruncat-o. Nu-i puteam hrăni pe ambii, oamenii mureau de foame.

[…] Pe soră-mea, Gurița, a împușcat-o un neamț. Avea 14 ani. I-a zis să meargă cu el, ea însă a refuzat. A vrut s-o batjocorească. Mi-e rușine să vorbesc despre asta (despre violuri). Mi-au mai omorât o soră. Avea aproape 20 de ani și tot refuzase să meargă cu un neamț. Atunci, el și-a bătut joc de ea, după care a bătut-o până la moarte. Și-au bătut joc și de logodnica fratelui meu Iorgu. Erau mai mulți nemți, nu unul singur. Noaptea, nemții veneau la noi și-i pipăiau pe toți la sâni - căutau femei.
Din amintirile Enuței Spiridon, deportată în lagărul Varvarovca din Transnistria
Holocaustul romilor este una dintre cele mai puțin cunoscute și studiate pagini din istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt câteva explicații pentru acest lucru. În primul rând, supraviețuitorii romi, spre deosebire de evrei, nu povesteau prin ce-au trecut - potrivit tradiției acestui popor, nu se poate să vorbești despre umilințele și tragediile prin care ai trecut.

În al doilea rând, spre deosebire de cazul evreilor, există foarte puține materiale foto și video referitoare la deportarea romilor în Transnistria. Cinematograful fiind unul dintre cele mai puternice instrumente care vorbesc despre Holocaustul evreilor. În plus, comunitatea romilor nu este la fel de unită și influentă ca cea a evreilor, deaceea despre Holocaustul romilor a început să se discute mult mai târziu.

În sfârșit, Holocaustul romilor este greu de studiat. Pentru efectuarea unor cercetări de calitate, studierea arhivelor și intervievarea supraviețuitorilor, este nevoie de cunoașterea limbilor romă, română, rusă, germană și engleză. Înd Moldova și România sunt puțini asemenea cercetători. NM a discutat cu doctorul în științe politice Ion Duminică - autorul câtorva cercetări despre istoria Holocaustului romilor din Basarabia.
Capitolul șapte
Păstrarea memoriei Holocaustului în Moldova
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel" studiază cu regularitate gradul de informare al cetățenilor români față de Holocaustul din România și care este atitudinea lor față de principalii organizatori ai acestei catastrofe, în special față de mareșalul Ion Antonescu.
În urma lucrului de informare al institutului, numărul persoanelor care au aflat despre implicarea românilor în masacrarea evreilor a crescut simțitor.

Acest gen de investigații nu au fost făcute și în Moldova. Din câte a aflat NM, însă, pe 18 iulie 2017, la Oficiul misiunii OSCE din Moldova a avut o prezentare închisă a rezultatelor unui prim asemenea sondaj - organizat cu sprijinul OSCE. După cum ne-a mărturisit un participant la eveniment, potrivit cercetării, majoritatea absolută a elevilor din Moldova nu știu ce înseamnă Holocaustul. NM s-a adresat OSCE cu rugămintea de a ne furniza datele cercetării, însă până la momentul apariției acestui text nu am primit niciun răspuns.

În schimb, NM a efectuat propriul sondaj video. La doar câteva sute de monumentul deținuților în ghetoul din Chișinău i-am întrebat pe trecători ce cunosc ei despre Holocaustul din Basarabia și dacă știu unde se află monumentul victimelor ghetoului.
Autorităților moldovenești li se comunica regulat că cetățenii Moldovei sunt insuficient de informați despre Holocaustul care a avut loc pe teritoriul unde locuiesc. Organizații internaționale (inclusiv OSCE și Consiliul Europei) le recomandă în fiecare an autorităților schimbarea programului școlar și includerea în manualele de istorie informația completă și obiectivă despre cum a avut loc Holocaustul în Moldova. În fiecare an aceste recomandări au fost ignorate.

Apar însă și schimbări. În octombrie 2015 guvernul Moldovei a instituit pe 27 ianuarie Ziua Națională a memoriei victimelor Holocaustului. În iulie 2016 parlamentul Moldovei a adoptat în unanimitate Declarația de aprobare a raportului comisiei internaționale de studiere a Holocaustului din România.

Astfel, deputații moldoveni și-au asumat responsabilitatea de a combate nerecunoașterea Holocaustului și de a stimula studierea acestuia. De asemenea, deputații au cerut guvernului să pregătească timp de 60 zile Planul de acțiuni pentru păstrarea memoriei Holocaustului din Moldova. Guvernul a adoptat acest plan care prevede, în principal, evenimente de informare.

Prin culuare, deputații mărturiseau că fără presiunile din partea partenerilor externi: Consiliului Europei, OSCE și SUA - aceste hotărâri nu ar fi fost aprobate. Apropo, până în prezent, toate evenimentele asociate Zilei Naționale a memoriei victimelor Holocaustului au fost organizate de către Comunitatea Evreilor din Moldova, iar banii pentru executarea Planului de acțiuni elaborat de guvern încă nu au fost repartizați.

Directorul Comunității Evreilor, Marina Șuster a relatat într-un interviu pentru NM cum stau lucrurile cu păstrarea memoriei Holocaustului în Moldova și când va fi deschis la Chișinău un muzeu al Holocaustului.
Directorul Comunității Evreilor, Marina Șuster a relatat într-un interviu pentru NM cum stau lucrurile cu păstrarea memoriei Holocaustului în Moldova și când va fi deschis la Chișinău un muzeu al Holocaustului.
În muzeul principal al țării "nu există imic despre Holocaust)
Muzeul Național de Istorie al Moldovei nu expune niciun fel de informație referitoare la Holocaustul din Basarabia. NM a vizitat muzeul pentru a afla de la ghizi ce povestesc ei vizitatorilor despre această perioadă și să filmeze materialele expuse în muzeu. Directorul departamentului de relații cu publicul din cadrul muzeului, Aurelia Cornețchi, ne-a declarat că în muzeul principal al țării "nu există nimic referitor la Holocaust".

Potrivit acesteia, ghizii pot pomeni Holocaustul uneori "în context". Se întâmplă ca muzeul să găzduiască expoziții temporare dedicate acestei tragedii. "Avem o expoziție despre deportări, dar una dedicată Holocaustului nu avem" - spune Cornețchi.
Potrivit lui Alexei Tulbure, fostul reprezentant al Moldovei la Consiul Europei și ONU, contrapunerea a două tragedii: deportărilor staliniste și a Holocaustului este una dintre celemai importante piedici în calea păstrării amintirii Holocaustului din Moldova. "Și Siberia și Holocaustul" - este unica abordare corectă, care deocamdată întârzie să fie adoptată. Într-un interviu video pentru NM, Alexei Tulbure a oferit mai multe detalii despre cum trebuie să fie politica de stat în acest domeniu.
Unicul loc din Chișinău unde se poate afla mai mult despre Holocaustul din Basarabia este Muzeul moștenirii evreiești din Moldova. Acesta se află în sediul Centrului culturii evreiești Kedem și a fost creat datorită sprijinului organizațiilor evreiești. Curatorul muzeului, Irina Șihova a povestit pentru NM de ce în țările dezvoltate există obiceiul de a crea separat și Muzee ale moștenirii evreiești și pe cele ale Holocaustului. Șihova ne-a mai spus și ce fel de informație oferă ea vizitatorilor.
Toți cei care se interesează de istoria moldovenească vor avea parte în curând de încă o sursă de informație despre Holocaustul basarabean - Institutul de istorie orală. Fondatorul acestuia, Alexei Tulbure, speră ca prin prezentarea unor istorii personale ale supraviețuitorilor și martorilor Holocaustului să trezească interesul către studierea trecutului, inclusiv a paginilor sale tragice. Deocamdată, Institutul lucrează doar în varianta on-line. Pe pagina acestuia deja se poate face cunoștință cu câteva istorii concrete. Tulbure a povestit de ce este importantă difuzarea mărturiilor personale și ce pot învăța oamenii de astăzi din acestea.
La Chișinău există două monumente legate de istoria Holocaustului. Monumentul deținuților ghetoului din Chișinău se află la intrarea în fostul ghetou de pe strada Ierusalim. Monumentul dedicat "Victimelor fascismului" a fost inaugurat anul trecut pe strada Calea Orheiului, după o restaurare prelungită, însoțită de scandaluri. În locul unde se află acum monumentul au avut loc execuții în masă ale evreilor.
În anul 2003, comunitarea romilor, cu sprijinul financiar al Alianței Franceze din Moldova a instalat la Poșta Veche un monument dedicat Holocaustului romilor. A fost aleasă Poșta Veche pentru că acolo locuiesc compact romii din Chișinău. Monumentul a rezistat mai puțin de un an, până când a fost vandalizat, iar granitul a fost furat. Poliția nu i-a găsit făptașii până în prezent. Istoricul Ion Duminică ne-a arătat acest loc și a povestit de ce ar fi logic ca monumentul victimelor Holocaustului romilor să fie instalat lângă monumentul victimelor represiunilor staliniste din piața Gării din Chișinău.
Ion Duminică despre monumentul dedicat victimelor Holocaustului romilor.
Evenimentele tragice ale Holocaustului sunt excluse până în prezent nu doar din programul școlar, ci și din mediul urban.
Evenimentele tragice ale Holocaustului sunt excluse până în prezent nu doar din programul școlar, ci și din mediul urban.
Între timp, una dintre străzile centrale ale Chișinăului poartă numele lui Octavian Goga, conducătorul României între 1937-1938. Potrivit datelor Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel", promovarea antisemitismului a devenit politică de stat în România guvernului Goga: în ținutul administrativ Basarabia și în Nordul Moldovei a fost instituită interdicția asupra limbii idiș, 225222 evrei au fost lipsiți de cetățenie, ziarele evreiești au fost închise.
Capitolul opt
Surse de informație despre Holocaustul din Basarabia
Cât încă evenimentele din timpul Holocaustului din Basarabia nu sunt oglindite în manualele de istorie, subiectul poate fi studiat individual. Cel mai amplu material referitor la aceasă tragedie îl constituie raportul comisiei internaționale conduse de Elie Wiesel, care poate fi accesat on-line în limba română aici. În raport este descris clar și în detalii sistemul organizării Holocaustului în Basarabia și rolul revenit armatei române în acest proces.
În 2016, la Chișinău a avut loc prezentarea cărții cercetătorului american Paul Shapiro - "Ghetoul din Chișinău 1941-1942". Deși cartea a fost tradusă și în română, la Chișinău ea nu poate fi cumpărată. În schimb, ea poate fi procurată on-line, sau citită la biblioteca evreiască Ițic Manger.

Tot acolo pot fi studiate amintirile lui Samuel Aroni despre viața în ghetoul din Chișinău, la care ne-am referit în primul capitol. Amintiri ale martorilor Holocaustului pot fi găsite și pe pagina Facebook a Institutului de istorie orală. În următoarele luni se prevede deschiderea site-ului Institutului, unde, informația va fi sistematizată și organizată pentru o experiență de studiu mai bună.

Edituri de prestigiu din străinătate au publicat cercetările referitoare la Holocaustul din Basarabia scrise de istoricii moldoveni Diana Dumitru și Vladimir Solonari. Astfel, Cambridge Press a editat cartea Dianei Dumitru "Statu, antisemitismul și colaboraționismul în timpul Holocaustului. Frontiera României cu URSS", în care autoarea descrie implicarea populației locale în crime. Cartea este disponibilă doar în limba engleză și poate fi cumpărată on-line.

Anul trecut, a fost publicată în limba română cartea lui Vladimir Solonari "Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944". În original, cartea a apărut la Woodrow Wilson Center Press și John Hopkins University Press. Nici ea nu poate fi găsită deocamdată în librăriile din Chișinău. Solonari este autorul unor numeroase articole științifice referitoare la Holocaust, inclusiv la cel al romilor.

Despre Holocaustul romilor din Basarabia se mai poate afla din filmul documentar al lui Mihai Andrei Leahu "Valea plângerii".
Documentarul jurnalistei Natalia Ghilașcu. La moment Ghilașcu este în proces de colectare a fondurilor pentru un film documentar despre deportarea evreilor basarabeni în Transnistria. Mai multe detalii despre proiect se găsesc aici.
Documentarul jurnalistei Natalia Ghilașcu. La moment Ghilașcu este în proces de colectare a fondurilor pentru un film documentar despre deportarea evreilor basarabeni în Transnistria. Mai multe detalii despre proiect se găsesc aici.
Merită notat că atât Nicoleta Esinencu cât și Natalia Ghilașcu, promotoare active a memoriei Holocaustului, au aflat despre aceste evenimente tragice din Moldova, fiind la studii în străinătate.
Merită notat că atât Nicoleta Esinencu cât și Natalia Ghilașcu, promotoare active a memoriei Holocaustului, au aflat despre aceste evenimente tragice din Moldova, fiind la studii în străinătate.
Text: Marina Șupac.
Foto: Alexandr Antoniu, Denis Topal (colaj), Marina Șupac, Times of Israel, Bundesarchiv, yadvashem.org, oldchisinau.com, prospect.md, platzforma.md
Video: Alexandr Antoniu, YouTube
Concept și redactare: Natalia Melnic
Traducător: Valeriu Turea