Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrei Sibiga, au avut o întrevedere la Chișinău. În timpul acesteia, Sibiga i-a înmânat lui Popșoi Ordinul „Pentru Merit” de gradul II, conferit de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.
Ce a declarat Popșoi
Popșoi a spus că a discutat cu Sibiga despre „cele mai recente atacuri rusești asupra infrastructurii Ucrainei, parcursul european al țărilor noastre, proiectele comune în domeniul energiei și infrastructurii, precum și despre cum putem acționa împreună pentru a contracara tentativele Rusiei de a destabiliza țările noastre și întreaga regiune”.
„Republica Moldova și Ucraina merg împreună pe drumul către Uniunea Europeană. Suntem pregătiți să deschidem toate clusterele de negociere și contăm pe sprijinul statelor membre ale UE pentru a avansa în acest proces”, a scris Popșoi pe o rețea de socializare, pe 2 septembrie.
Totodată, el a anunțat că Sibiga i-a înmânat Ordinul „Pentru Merit” de gradul II, conferit de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. „Îi mulțumesc președintelui Zelenski pentru această distincție, pe care o primesc cu recunoștință”, a menționat oficialul moldovean.
Ce a declarat Sibiga
Sibiga a spus că Ucraina apreciază formatul „Triunghiul de la Odesa”, care reunește Republica Moldova, România și Ucraina, menționând că acesta va fi consolidat în continuare.
Totodată, Sibiga l-a informat pe Popșoi despre „escaladarea terorii de către Rusia și incapacitatea acesteia de a obține rezultate pe câmpul de luptă”, precum și despre ultimele atacuri rusești asupra infrastructurii comune a Republicii Moldova și Ucrainei de la frontieră. Părțile au discutat, de asemenea, despre „pașii comuni pentru contracararea tentativelor Rusiei de a destabiliza Ucraina, Republica Moldova și regiunea în ansamblu”.
„Pentru mine a fost o onoare să îi înmânez personal colegului meu Ordinul „Pentru Merit” de gradul II, conferit de președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Această distincție reprezintă o recunoaștere a contribuției personale a lui Mihai la consolidarea relațiilor dintre Ucraina și Republica Moldova, precum și a sprijinului constant acordat de Republica Moldova Ucrainei”, a comunicat Sibiga pe 1 septembrie.
