11 circumscripții din Chișinău
Tot ce trebuie să știți despre candidații în circumscripțiile uninominale din capitală
În Chișinău, orice alegeri înseamnă întotdeauna imprevizibilitate, intrigi și luptă politică acută. La alegerile parlamentare din februarie, 11 din cele 51 de circumscripții electorale au fost create în capitală și în suburbiile ei. În lupta pentru mandatele din capitală, multe partide și-au înaintat anume aici cei mai de cunoscuți reprezentanți. NM a adunat tot ce se știe despre candidații în circumscripțiile uninominale din Chișinău.

23
Circumscripția 23
Botanica
Oleg Lipskii, PSRM
Președinte al Organizației teritoriale a Partidului Socialiștilor din Chișinău. În actuala legislatură a parlamentului, a fost deputat al PSRM unde, timp de doi ani, a câștigat puțin peste 300 mii de lei. În lista electorală a socialiștilor ocupă locul al 17-lea. De asemenea, Lipskii este vicepreședinte al Uniunii transportatorilor și drumarilor. Profesia sa: inginer-mecanic și sociolog.
Vasile Grădinaru, ACUM
Administrator al „Move Flex" SRL. Timp de doi ani de activitate în această companie, a câștigat salariu/dividende în sumă totală de aproximativ 3,4 milioane de lei. Deține și o a doua cetățenie, pe lângă cea a Republicii Moldova. Conduce automobilul Skoda Superb, anul 2009, în valoare de 14 mii de euro.
Valentina Rotaru, PDM
Fost deputat din partea PDM în parlamentul recentei legislaturi. Profesia sa: medic. În doi ani, a câștigat 315 mii de lei în parlament și 49 mii de lei în Centrul Mamei și al Copilului. În anul 2018, a procurat în leasing jeep-ul Toyota RAV4, anul 2018, care costă 22,3 mii de lei.
Petru Jardan, Partidul „Șor"
Director general al SRL „Avia Invest" – compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. În doi ani de când ocupă această funcție, a primit salariu în valoare de 1,6 milioane de lei. Profesia sa: jurist. Merge la volanul automobilului Porsche Cayenne, anul 2013, care valorează 68 mii de euro. Este considerat una dintre persoanele de încredere ale lui Ilan Șor.

24
Circumscripția nr. 24
Botanica
Grigore Colun, ACUM
Administratorul Agenției imobiliare SRL „Locuința Confortabilă", ACC nr. 55/188 și al Agenției de turism SRL „GLOBALCONTACT-TU". În doi ani, a câștigat, în aceste trei locuri, aproximativ 264 mii de lei. Profesia sa: jurist. Familia Colun deține patru automobile, cel mai nou dintre care a fost procurat în anul 2018 – jeep-ul Mitsubishi Outlander, anul 2013, în valoare de 180 mii de lei.
Vasile Bolea, PSRM
Unul dintre cei mai proeminenți deputați ai Partidului Socialiștilor în parlamentul actualei legislaturi. În doi ani, a câștigat, în funcția de deputat al parlamentului, aproximativ 300 mii de lei. Profesia sa: jurist. Este unul dintre coautorii proiectului de trecere la sistemul electoral mixt, pentru care socialiștii au votat împreună cu Partidul Democrat. Se implică foarte mult în activitățile de partid. Bolea este autorul mai multor proiecte de partid: „Garda tânără", Fundația „Soluția", „Iubesc Moldova". Este fondatorul Federației Sportive Naționale de Rugby din Republica Moldova.
Andrei Donică, Mișcarea „Speranța- Надежда"
Activist civic. În anul 2016, în semn de protest împotriva politicii economice a guvernării și a furtului miliardului, l-a stropit pe ministrul finanțelor Octavian Armașu cu o căldare de lapte. Pentru aceasta, în luna octombrie 2018, instanța l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare, conform articolului „Huliganism".
Alexandr Bannicov, PDM
Lider al Organizației teritoriale a PDM la Botanica. În parlamentul actualei legislaturi a fost ales pe listele Partidului Comuniștilor, apoi, fiind în grupul celor 14 deputați comuniști, a părăsit fracțiunea PCRM și, mai târziu, a aderat la fracțiunea Partidului Democrat. În funcția sa de deputat, a câștigat în doi ani aproximativ 300 mii de lei. Alte aproape 220 mii de lei a obținut în întreprinderea comercială TINA SRL. Ca deținător al cotei de 25%, a obținut aici dividende în valoare de 2,43 milioane de lei. De asemenea, a primit cadou un automobil în valoare de 1,13 milioane de lei. În total, are în proprietate trei automobile, dintre care două au fost achiziționate în anul 2017: Acura MDX clasa premium, anul 2017, cu 1,18 milioane de lei și jeep Toyota RAV4, anul 2017, cu 612 mii de lei. În anul 2017, el a primit cadou încă aproape 700 mii de lei. În ambele cazuri, numele donatorului nu este indicat în declarația publicată pe site-ul CEC.
Serghei Burgudji, Partidul „Șor"
Liderul Organizației teritoriale a Partidului „Șor" la Botanica. Activează în calitate de profesor la Colegiul Internațional de Business și Administrare și manager în compania „DFM"/„Dufremol" SRL (rețeaua de magazine Duty Free). În doi ani, el a câștigat aproximativ 230 mii de lei, ca manager și 21,5 mii de lei, ca profesor. Conduce automobilul Hyundai, anul 2006, procurat în anul 2011, cu 10 mii de lei.
Artur Croitor, independet

25
Circumsripția nr. 25
Centru
Inga Grigoriu, ACUM
Este unul dintre liderii „Platformei Demnitate și Adevăr", participantă activă la protestele antiguvernamentale din anii 2015-2018. Studii: licențiată în domeniul artei dramatice. Este fondatoare și președintă a Asociației pentru dezvoltarea democrației „Decid". A activat și în compania „Neomatrix" SRL unde, în ultimii doi ani, a câștigat 32,8 mii de lei. Colaborează cu Fundația „Konrad Adenauer" și Fundația „Youth Development for Innovation", unde, în doi ani, a câștigat aproape 70 mii de lei. Este unul dintre puținii candidați la funcția de deputat care nu are un automobil propriu.
Sergiu Ungureanu, „Partidul Nostru"
Liderul Organizației de partid a „Partidului Nostru". Profesia sa: medic.
Victor Mîndru, PDM
Liderul Organizației teritoriale a PDM în sectorul Centru. Are studii de masterat în domeniul relațiilor internaționale, obținute la Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. A fost ales în parlamentul actualei legislaturi pe listele Partidului Comuniștilor, apoi, fiind în grupul celor 14 deputați comuniști, a părăsit fracțiunea PCRM, iar mai târziu, a aderat la fracțiunea Partidului Democrat. În funcția sa de deputat, a câștigat în doi ani 234 mii de lei și a primit compensația care se cuvine deputaților – 132 mii de lei. De asemenea, a primit aproape 48 mii de lei pensie. Este deținătorul câtorva depozite în diferite bănci, în sumă totală de peste 800 mii de lei și 20 mii de dolari. Conduce automobilul Toyota Camry, anul 2011, procurat în același an, cu 10 mii de euro.
Alexandr Odințov, PSRM
Consilier municipal în Chișinău, reprezentând Partidul Socialiștilor. Este membru al Consiliului republican al PSRM. Profesia sa: politolog. Pentru participările sale la ședințele Consiliului Municipal Chișinău, a primit, în doi ani, 37 mii de lei. Activând în SRL „Licha", a câștigat, în anul 2018, 12,3 mii de lei. Alte 120 mii de lei le-a primit cadou, însă numele donatorului nu este indicat. Deține un automobil Subaru, anul 2007, procurat în anul 2015, cu 12 mii de lei.
Corina Fusu, PL
Prim-vicepreședinte al Partidului Liberal, ex-ministru al educației. În parlamentul actualei legislaturi a fost deputat PL. Profesia sa: biolog și jurnalist. Până a veni în politică, a activat în jurnalism.
Ludmila Boiadji, PCRM
Jurist. Lider al Organizației teritoriale PCRM sectorul Centru. L-a înlocuit în această funcție pe Victor Mîndru care, fiind în componența celor 14 deputați, a părăsit Partidul Comuniștilor și a aderat la PDM. În prezent, concurează cu Mîndru în aceeași circumscripție.
Dumitru Chitoroagă, Partidul „Șor"
Reprezentant al Partidului „Șor" în sectoarele Botanica și Centru. Este directorul „Media Resurse" SRL (înființată de compania „Klassika Media" SRL, și administrează „Televiziunea Centrală"). Profesia sa: jurnalist. În funcția de director al „Media Resurse" SRL, a câștigat 12 mii de lei. Alte 238 mii de lei le-a câștigat în doi ani activând în cadrul Agenției informaționale internaționale «Россия сегодня» („Rusia astăzi"). Deține numeroase terenuri unite în Gospodăria țărănească „Chitoroagă Dumitru". Venitul său din această activitate a constituit, în ultimii doi ani, aproximativ 96 mii de lei.

26
Circumscripția nr. 26
Centru, Buiucani
Iurie Reniță, ACUM
Diplomat, ex-ambasador al Moldovei în Belgia și la NATO (anii 2016-2017), iar până la aceasta, a condus misiunea diplomatică din România (anii 2010-2015). Și mai devreme, a activat la Ambasada Moldovei în SUA, la MAE de la Chișinău și la Misiunea OSCE din Croația. Profesia sa: jurnalist.
Mihail Stratulat, ДПМ
Medic neonatolog, pediatru, director al clinicii de pediatrie „Medlifeinvest" SRL, lector al Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu". În doi ani, a câștigat la clinică 178 mii de lei, iar alte 102 mii de lei – la universitate. În anul 2018, Stratulat i-a învinuit pe medicii din două spitale de stat din capitală că aceștia își completează locurile din spital cu pacienți, punându-le intenționat diagnosticuri incorecte, în special, pneumonie, pentru a atrage finanțări pentru spital. Cei din respectivele clinici au respins învinuirile lui. Pentru alegerile în parlament, el a reușit să se înregistreze doar din a doua încercare, după colectarea repetată a semnăturilor. Până la aceasta, consiliul de circumscripție a refuzat să-l înregistreze pe Stratulat, anulând 293 de semnături din listele acestuia.
Valeriu Cerba, independent
Jurist, doctor în drept.
Dinari Cojocaru, PSRM
Consilier municipal în Chișinău din partea PSRM. Membru al Consiliului republican al Partidului Socialiștilor. Medic urolog la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga". În doi ani, a câștigat acolo 85 mii de lei. Alte 36 mii de lei le-a obținut în calitate de consilier municipal. În anul 2017. Și-a procurat un apartament cu suprafața de 125,8 m.p., în valoare de 831,7 mii de lei.
Victor Cotelea, Partidul „Șor"
Jurist, șef de tură în compania „Avia Invest" – compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. În doi ani, a câștiat în această funcție 480 mii de lei. De asemenea, predă la Colegiul Internațional de Business și Administrare, unde a obținut 21,6 mii de lei. Totodată, a primit pensie în sumă totală de 159 mii de lei. Conduce un automobil Mitsubishi Outlander, anul 2006, procurat în anul 2014, la prețul declarat de 10 mii de lei.
Vlad Bilețchi, PL
Președinte al Mișcării unioniste „UNIREA – Onoare, Demnitate și Patrie". Este profesor de educație civică la Liceul „Gheorghe Asachi". Profesia sa: economist, jurist. În ultimii doi ani, activând în calitate de pedagog, a câștigat 11,7 mii de lei.
Miron Anton, PCRM
Ex-deputat în parlament din partea Partidului Comuniștilor. Pensionar. Profesia sa: agronom și politolog.

27
Circumscripția nr. 27
Buiucani
Vladimir Bolea, ACUM
Director al companiei GFC Holboca SRL, înregistrată la Iași (România), unde, în doi ani, a câștigat 33,4 mii de lei românești. În declarația pe venit a mai indiat că a obținut 20 mii de euro din partajarea averii în procesul de divorț. Profesia sa: istoric și jurist. Deține un automobil Honda 2007, procurat în anul 2014, cu 10 mii de lei.
Ilian Cașu, „Partidul Nostru"
Vicepreședinte al „Partidului Nostru", liderul fracțiunii PN în Consiliul Municipal Chișinău. Profesia sa: politolog. Până a veni în politică, a lucrat în calitate de consultant politic la Ambasada Turciei în Moldova, analist politic la posturile de radio „Europa Liberă", „Vocea Americii" și BBC. În anul 2015, a candidat la funcția de primar de Chișinău, obținând 4,87 la sută din voturi.
Veaceslav Nedelea, PDM
În parlamentul actualei legislaturi, a fost deputat PDM. Profesia sa: istoric, jurist. De asemenea, a lucrat la „Expo-Business Chișinău", unde, în doi ani, a câștigat 891,4 mii de lei. În anul 2018, și-a procurat un autormobil Land Rover Range Rover, anul 2018, în valoare de 111,8 mii de euro.
Radu Mudreac, PSRM
În parlamentul actualei legislaturi, a fost deputat PSRM, șef al comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară. Lider al Organizației teritoriale a socialiștilor la Buiucani. Profesia sa: medic veterinar, jurist. În doi ani, a câștigat în parlament 342 mii de lei, iar 13 mii de lei ia primit îndemnizație pentru îngrijirea copilului. Deține un autormobil Toyota Land Cruiser, anul 2011, care costă 600 mii de lei.
Cristian Botnarenco, Partidul „Șor"
Lider al Organizației teritoriale a Partidului „Șor" la Buiucani. Studii: medii. Activează în calitate de consilier în Consiliul Municipal Orhei. A câștigat 12,7 mii de lei „prestând servicii" Partidului „Șor". A primit salariu de la primăria Orhei – 6,5 mii de lei. De asemenea, la ziua sa de naștere, a primit 30 mii de lei cadou din partea familiei sale.
Augustin Volconovici, PCRM
Predă la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Doctor în științe tehnice.28

28
Circumscripția nr. 28
Râșcani
Alexandru Slusari, ACUM
Vicepreședinte al „Platformei Demnitate și Adevăr" (DA). Director „Rural-Asig" SRL. Profesia sa: jurist, istoric. În ultimii doi ani, a câștigat 6,3 mii de lei în Asociația Republicană a Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, alte 15,4 mii de lei – în „Rural-Asig" SRL, 74,8 mii de lei – în „Edit-Prom" SRL și 51,6 mii de lei – în „KA GRUP" SRL. Totodată, a obținut dividende în „Rural-Asig" SRL – 570,5 mii de lei, iar suma de 77,1 mii de lei a câștigat-o ca antreprenor individual. Deține un automobil Nissan X-Trail, anul 2005, procurat în anul 2015, cu prețul declarat de 25 mii de lei.
Dmitrii Ciubașenco, „Partidul Nostru"
Vicepreședinte al „Partidului Nostru", jurnalist. Până a veni în politică, timp de aproape 30 de ani a activat în jurnalism, a fost redactor-șef al ziarului «Молдавские ведомости» („Moldavskie vedomosti") și «Панорама» („Panorama"). În anul 2009, a candidat la alegerile parlamentare în listele Partidului Liberal Democrat (a fost cu numărul 25 în listă, nu a devenit deputat), iar în anul 2010 – în listele Partidului Umanist din Moldova (această formațiune nu a trecut pragul electoral). În anul 2016, Ciubașenco a declarat că pleacă din presă, a devenit vicepreședinte al „Partidului Nostru", care l-a desemnat candidat la funcția de președinte.
Nicolae Balaur, PDM
Pretor al sectorului Râșcani. Profesia sa: inginer. În doi ani de activitate la pretura sectorului Râșcani, a câștigat 196 mii de lei, alte 11,4 mii de lei – în secretariatul parlamentului, iar 20 mii de lei – în ACC nr. 55/414. De asemenea, a obținut venit din vânzarea unui imobil – 540,6 mii de lei.
Reghina Apostolov, Partidul „Șor"
Viceprimar de Orhei. Profesia sa: profesoară de geografie. În anul 2018, a fost candidat al Partidului „Șor" la alegerile primarului de Chișinău. Cu o săptămână până la alegeri, ea a fost exclusă din cursă din cauza finanțării campaniei din străinătate. În calitate de viceprimar de Orhei, a obținut în doi ani 147,1 mii de lei. De asemenea, a primit pensie în sump totală de 89,6 mii de lei.
Vlad Bătrâncea, PSRM
Secretar executiv al Partidului Socialiștilor, membru al Consiliului republican al partidului, fondatorul Mișcării „Garda tânără" – aripa tânără a PSRM. La aceste alegeri, a fost inclus în lista de partid, cu numărul 2. Profesia sa: jurist. În parlamentul actualei legislaturi, a fost deputat al PSRM. În doi ani, a câștigat în parlament aproximativ 324 mii de lei. Tot acolo, a mai primit 137 mii de lei compensație care se cuvine deputaților parlamentului. Din anul 2014, Bătrâncea este proprietar al 1/3 dintr-un apartament cu suprafața de 95 m.p. Potrivit declarației, el nu are automobile, afaceri sau bani în conturi. În ultimii ani, a fost unul dintre deputați proeminenți ai PSRM. În anul 2015, la ședința parlamentului, a rupt harta „României Mari". În anul 2018, a devenit protagonist al unei campanii homofobe: liderul „Partidului Nostru" Renato Usatâi a declarat că Bătrâncea este homosexual. Socialistul a respins acest lucru, spunând că PSRM nu va merge niciodată în coaliție cu astfel de oameni ca Usatâi.
Ion Cebanu, PL
Consilier municipal în Chișinău din partea Partidului Liberal. În anii 2009-2013, a fost ministru al tineretului și sportului conform cotei PL. Ulterior, a condus Agenția Moldsilva. Este absolvent al Universității de Stat din Moldova. Profesia sa: jurist.
Andrei Zapșa, independent
Dirijor, pedagog și scriitor, în vârstă de 22 de ani. Ese fondatorul Smile Youth String Orchestra. Profesia sa: economist, specialist în domeniul administrării publice și relațiilor internaționale.
Dumitru Cebotarescu, independent
Om de afaceri. Proprietar/coproprietar al câtorva restaurante, cafenele și cluburi din Chișinău: rețeaua Star Kebab, restaurantul Trattoria, Clubul La Roma ș.a. Profesia sa: inginer mecanic și psiholog. La locul său principal de muncă (director al întreprinderii individuale „Cros Cebotarescu") a câștigat, în ultimii doi ani, următoarele venituri: salariu de aproximativ 30 mii de lei și alte 104,4 mii de lei venituri din activitatea de antreprenoriat. O altă sumă, de 13,8 mii de lei, a obținut-o în „Trattoria" SRL, unde a primit și dividende – 62,5 mii de lei. Deține trei automobile. În actuala campanie, a încercat să-și înregistreze Steaua ca simbol electoral, însă CEC a respins, considerând că acest simbol este asemănător cu cel al Partidului Socialiștilor. Cebotarescu a contestat decizia CEC, declarând că simbolul său este „steaua europeană" imprimată pe drapelul UE și reprezintă tendința Moldovei de a deveni parte a Uniunii Europene.

29
Circumscripția nr. 29
Centru, Râșcani
Valentin Guznac, PDM
Membru al Consiliului politic național al Partidului Democrat. Director al Centrului Multifuncționar nr. 1 (Chișinău) din cadrul Agenției Servicii Publice. Profesia sa: inginer, jurist. La locul său principal de muncă, în Agenția Servicii Publice, a câștigat în doi ani 263,2 mii de lei.
Adrian Lebedinschi, PSRM
Membru al Consiliului republican al PSRM, lider al Organizației teritoriale a partidului în sectorul Centru din Chișinău. Este jurist, doctor în drept. În parlamentul actualei legislaturi, a fost deputat PSRM. În afară de cetățenia Moldovei, mai deține cetățenia altui stat. În doi ani, a obținut salariu, în parlament, de 338 mii de lei. De asemenea, a primit 190 mii de lei pensie și 23 mii de lei compensație care se cuvine foștilor angajați ai MAI. Este membru al biroului de avocați din Chișinău, al Uniunii ofițerilor din Moldova și al Asociației veteranilor MAI și ai trupelor de carabinieri din Republica Moldova.
Inna Popenco, Partidul „Șor"
Medic terapeut în spitalul raional Orhei. Ex-candidat al Partidului „Șor" la funcția de președinte al Moldovei la alegerile din anul 2006. A fost exclusă din cursă prin decizia instanței, fiind învinuită de mituirea alegătorilor – distribuirea cartelelor cu care cei nevoiași puteau procura, la prețuri reduse, mărfuri în „magazinele sociale" ale Partidului „Șor" în Chișinău.
Ruslan Verbițchi, ACUM
Profesia sa: inginer mecanic. Ativează în calitate de mecanic în cadrul „R-Stil Design" SRL. La locul său principal de muncă a câștigat, în doi ani, 12 mii de lei.
Dumitru Jelescu, PL
În parlamentul actualei legislaturi a activat în calitate de consilier de deputat. Este jurist. A mai lucrat la Ministerul Afacerilor Interne și în Serviciul pază al MAI. Pe pagina sa de Facebook, la întrebarea: „Ce ați face dacă ați deveni președinte pentru o zi?", a răspuns că ar uni Moldova cu România.
Erica Zucec, independent
Manager regional al organizației de rețea „Femeile pentru democrație". Este juristă. Antrenoare de imagine, dezvoltare personală, comunicare și liderism.

30
Circumscripția nr. 30
Ciocana
Dan Perciun, ACUM
Vicepreședinte al PAS, lider al organizației de tineret a partidului. Manager de proiecte în cadrul Civitta Moldova. În doi ani, a câștigat la locul principal de muncă 116 mii de lei salariu și alte 286 mii de lei pentru participare în cercetare. În anii 2014-2015, a lucratîn calitate de șef de direcție la Ministerul Educației, condus atunci de Maia Sandu. A absolvit Universitatea Cambridge. Profesia sa: politolog, sociolog, psiholog.
Nae-Simion Pleșca, PDM
Membru al Consiliului politic național al PDM. În parlamentul actualei legislaturi, a fost ales pe listele Partidului Liberal Democrat, iar mai târziu a părăsit fracțiunea PLDM și a aderat la fracțiunea Partidului Democrat de la guvernare. Profesia sa: filolog, jurist. În doi ani, a câștigat în parlament 407 mii de lei și alte 12 mii de lei – în Academia de Științe a Moldovei. De asemenea, a primit 152 mii de lei pensie și 366 mii de lei din darea în arendă a unui imobil. În anul 2012, a luat un credit la Moldindconbank, în sumă de 535 mii de lei, cu rambursare până în anul 2020.
Veronica Herța, PL
Economist, lector la Centrul de instruire în domeniul economiei și finanțelor. A fost director al Apă-Canal Chișinău. În doi ani, a câștigat aproximativ 500 mii de lei la întreprinderea Apă-Canal și alte 32 mii de lei în direcția principală finanțe.
Petru Burduja, PSRM
Vicepreședinte al fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău, lider al Organizației teritoriale Ciocana. Profesia sa: economist. Este director al „Exlusiv Media" SRL. La locul său principal de muncă, a câștigat în doi ani 262 mii de lei. Alte 37 mii de lei le-a obținut pentru participările la ședințele Consiliului Municipal Chișinău. Este coproprietar al ziarului «Панорама ДЧ» („Panorama DC") SRL.
Galina Bostan, independent
Ex-pretor al sectorului Ciocana. A fost demisă din această funcție în luna martie 2018, iar mai târziu, s-a retabilit în funcție prin judecată, dar a fost demisă repetat. În prezent, este șomeră. Profesia sa: jurist. În ultimii doi ani, a câștigat 393,6 mii de lei. Deține o cotă în compania „PrimaFarm" SRL.
Stanislav Cvasnîi, Partidul „Șor"
Consilier la primăria Orhei. Manager regional al organizației obștești „Pentru Orhei". Profesia sa: jurist. În ultimii doi ani, a câștigat 27,5 mii de lei în organizația „Pentru Orhei" și 6,5 mii de lei la primăria Orhei. În anul 2018, și-a procurat un automobil BMW, anul 2008, cu prețul declarat de 10 mii de lei.
Oleg Golopiatov, independent
Administrator al casei de comerț MTZ-Lider. A câștigat acolo, în doi ani, 553 mii de lei. De asemenea, a avut un venit de 27 mii de lei și, respectiv, 6 mii de lei din depozitele păstrate la MAIB și ProCreditBank. Suma de 1,4 milioane de lei a obținut-o dividende la MAIB. Profesia sa: inginer mecanic.
Valentin Dolganiuc, independent
Deputat în primul parlament al Moldovei (anul 1990) și al următoarelor două legislaturi. în anul 2015, a fost unul dintre fondatorii Platformei civice „Demnitate și Adevăr", a participat la instituirea partidului cu același nume, însă mai târziu, a renunțat la activitatea de partid și la proteste. În prezent, este jurist la „WVP Broker de Asigurări" SRL. În doi ani, a câștigat aici 209 mii de lei.
Maxim Uvarov, independent
Șomer. Profesia sa: jurist. Conform declarației, nu a câștigat nimic și nici nu deține nimic în afară de un automobil Mazda, anul 2001, care valorează 10 mii de lei.

31
Circumscripția nr. 31
Râșcani, Ciocana
Liliana Nicolaescu-Onofrei, ACUM
Vicepreședinte al PAS. Ex-ministru al educației. Profesia sa: filolog, profesoară de limba și literatura română. În calitate de expert independent în domeniul educației, colaborează cu diferite fundații și organizații obștești, câștigând prin aceasta, în ultimii doi ani, aproximativ 300 mii de lei și 3,2 mii de euro. La fel, a primit 34 mii de lei onorarii din partea editurii Cartier.
Chiril Gaburici, PDM
Ministru al economiei și infrastructurii. Din februarie până în iunie 2015, a ocupat postul de prim-ministru. În această perioadă, a semnat decizia prin care Banca Națională a oferit garanții de stat pentru creditarea a trei bănci care au fost jefuite – Banca de Economii, Banca Sociala și Unibank. Și-a dat demisia după începutul investigației despre falsificarea diplomei de studii (mai târziu, dosarul a fost clasat în legătură cu exprimarea termenului de prescripție). Până a veni în politică, s-a ocupat de afaceri, a fost director general al Moldcell, apoi a lucrat în calitate de director al Azercell Telecom în Azerbaidjan.
Grigore Novac, PSRM
Membru al Consiliului republican al PSRM. În parlamentul actualei legislaturi, a fost deputat al Partidului Socialiștilor. Profesia sa: jurist, politolog. În doi ani, el a câștigat în parlament aproximativ 300 mii de lei, tot acolo, a primit 207 mii de lei compensație, care se cuvine deputaților.
Iurii Cuznețov, Partidul „Șor"
Lider al Organizației de partid a Partidului „Șor" în sectorul Râșcani. Este specialist în bănci și finanțe. În prezent, este în concediu de îngrijire a copilului (a obținut îndemnizație în sumă de 97 mii de lei). Mai devreme, a activat la Banca Sociala (în ultimii doi ani, a câștigat acolo 208,6 mii de lei) și la Federația Moldovenească de Fotbal. De asemenea, activând la SA Ceproserving și Global Business AV SRL, a câștigat acolo 18 mii de lei și, respectiv, 40,6 mii de lei.
Igor Grițenco, PCRM
Prim secretar ar Organizației de partid a PCRM în sectorul Ciocana. Profesia sa: jurist.
Mihai Cârlig, independent
Ex-pretor al sectorului Râșani. Este directorul Asociației proprietarilor de condominiumuri. Profesia sa: medic.
Ilie Crețu, PL
Jurist, manager al companiei „Atlantis" SRL.

32
Circumscripția nr. 32
Suburbiile, nord
Mihai Popușoi, ACUM
Vicepreședinte al PAS. Este doctorand în științe politice la Universitatea din Milano (în doi ani, a primit bursă în sumă totală de 497 mii de lei). Este specialist în relații internaționale și administrație publică. Colaborează cu diferite organizații obștești și fundații (Asociația pentru politică externă din Moldova, „Soros-Moldova", Fundația Friedrich-Ebert, Fundația Konrad Adenauer ș.a.). timp de doi ani, a câștigat, în aceste proiecte, 179 mii de lei.
Nina Costiuc, PDM
Primar al comunei Budești. Jurist. În funcția de primar, a câștigat,în ultimii doi ani, 142 mii de lei. La fel, a primit pensie în sumă totală de 125 mii de lei.
Svetlana Popa, PSRM
Consilier municipal în Chișinău. Profesia sa: matematician, specialist în administrație publică. Este marketolog în compania "Europrod Invest" SRL. În anul 2018, a câștigat acolo 30 mii de lei. În Consiliul Municipal, a primit, în doi ani, 33 mii de lei.
Dorin Chirtoacă, PL
Președinte al Partidului Liberal. Ex-primar al Chișinăului, a deținut această funcție din anul 2007 până în anul 2018. A fost arestat la 25 mai 2017, de către colaboratorii Centrului Național Anticorupție, fiind învinuit de corupție în dosarul parcărilor cu plată, după care a fost suspendat temporar din funcție, pe perioada anchetei. La începutul anului 2018, a demisionat din funcția de primar.

33
Circumscripția nr. 33
Suburbiile, sud
Constantin Țuțu, PDM
Deputat în parlament din partea PDM. Este luptător profesionist, practicant de kickboxing, multiplu campion al Moldovei și câștigător al competițiilor internaționale de K1. În anul 2012, a fost implicat într-un schimb de focuri lângă restaurantul „Doi haiduci", lângă Orhei, în urma cărora a decedat Alexei Veretco. În anul 2014, a intrat în Partidul Democrat și a fost ales deputat în parlament pe listele PDM. În anul 2016, instanța l-a achitat pe Țuțu în cazul de complicitate în omorul lui Veretco.
Andrei Năstase, ACUM
Președinte al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr". Este avocat. În ultimii doi ani, nu a câștigat nimic. A obținut 35 mii de euro din vânzarea unui automobil Mercedes. Are în proprietate opt terenuri și șapte construcții și încăperi, inclusiv (parțial) o casă procurată în anul 2014, cu suprafața de 156,1 m.p., în valoare de 2,2 milioane de lei.
Andrei Năstas, independent
Șef de departament al Centrului de combatere a traficului de persoane de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. Este doctor în drept, avocat. În doi ani, a câștigat, la MAI, 259 mii de lei. Alte 286 mii de lei le-a obținut din activitatea de lector. Înregistrarea lui în aceeași circumscripție cu politicianul din opoziție, care are un nume aproape identic – Andrei Năstase, a fost percepută ca o apariție intenționată a unui candidat-clonă, cu scopul de a-i induce în eroare pe alegători. Năstase a învinuit Partidul Democrat de această situație, iar candidatul PDM Constantin Țuțu a declarat că Năstase „și-a creat el însuși o clonă". Interesant e faptul că grupul de inițiativă al lui Năstas – candidatul aproape necunoscut, compus din trei persoane, a reușit, în doar patru zile, să adune numărul necesar de semnături pentru înregistrare. Iar grupul de inițiativă al lui Năstase, din care fac parte 28 de persoane, a adunat semnături timp de aproape o săptămână.
Călin Vieru, independent
Ex-deputat în parlamentul Moldovei (pe listele Partidului Liberal Democrat). Este consultant juridic în compania SC „Opera Magna" DRL. Profesia sa: medic neurolog, jurist, manager. În ultimii doi ani, a activat în patru firme, câștigând în total aproximativ 168 mii de lei. Este proprietar al unui apartament cu suprafața de 222 m.p., pe care l-a procurat în anul 2011.
Vladimir Roșca, PSRM
Membru al Consiliului republican al PSRM. Este administratori al companiei „Tehnologii Matlasate" SRL. Conform declarației pe venit, în ultimii doi ani, nu a câștigat nimic, a obținut doar 5,4 mii de lei în calitate de consilier local la Durlești. Deține șase automobile, anii de producție 1989-2008.
Prezentare: Tatiana Bulgac
Foto: AP Photo / John McConnico
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: