În urma solicitării premierului, Agenția Proprietății Publice (APP) a prelungit perioada concursului de privatizare atât în cazul hotelului „Zarea”, cât și în cazul altor trei întreprinderi de stat. Termenul inițial pentru depunerea cererilor era 19 august, iar până pe 14 august, 13 potențiali investitori au manifestat interes pentru cele patru întreprinderi, însă niciunul dintre aceștia nu a depus o cerere de participare. Informațiile au fost comunicate de reprezentanții APP.
„În urma solicitării premierului Vasile Tofan de a oferi investitorilor mai mult timp pentru analiză și pregătirea ofertelor, Agenția Proprietății Publice a extins perioada concursului pentru privatizarea a 4 întreprinderi de stat. (…) Termenul inițial se încheia la 19 august curent. Noul termen de depunere a cererilor este 19 octombrie 2026, ora 12:00, iar licitațiile vor avea loc pe 20 octombrie 2026”, au comunicat reprezentanții APP.
Potrivit Agenției, cele patru întreprinderi sunt: Hotelul „Zarea”, cu un preț de pornire de 106 milioane de lei; întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, cu un preț de pornire de 9,5 milioane de lei; întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, cu un preț de pornire de 6,3 milioane de lei; și editura Didactică de Stat „Lumina”, cu un preț de pornire de 530 de mii de lei.
Agenția a precizat că hotelul „Zarea”, amplasat în centrul Chișinăului, are 137 de camere și un imobil cu 12 niveluri, care poate fi utilizat pentru activități hoteliere, administrative, comerciale sau mixte. Întreprinderea experimentală chimică „Izomer” deține patrimoniu imobiliar cu potențial de reconversie și proiecte noi de dezvoltare. Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința” are peste 65 de ani de activitate și un portofoliu în domeniul manualelor, publicațiilor științifice și cărților de patrimoniu. Editura Didactică de Stat „Lumina” activează de circa 60 de ani în domeniul manualelor, materialelor didactice și publicațiilor editoriale și are potențial de modernizare și dezvoltare a serviciilor digitale.
Potrivit sursei citate, până la 14 august, APP a înregistrat interes din partea a 13 potențiali investitori pentru cele patru întreprinderi: 5 pentru „Izomer”, 4 pentru Hotelul „Zarea”, 2 pentru „Știința” și 2 pentru „Lumina”.
„Este vorba despre persoane care au venit la sediul APP pentru a consulta dosarele de privatizare și, după caz, au efectuat vizite la întreprinderile respective pentru a examina activele și situația acestora la fața locului. Deși 13 părți și-au manifestat interesul, până în prezent nu a fost depusă nicio cerere de participare”, au precizat reprezentanții APP.
***
Amintim că, în dimineața zilei de 14 august, Guvernul a anunțat că APP prelungește perioada de desfășurare a concursului pentru privatizarea hotelului „Zarea” cu aproximativ două luni și că decizia a fost luată în urma unei solicitări din partea premierului. Potrivit premierului, „privatizarea unui obiect de o asemenea importanță nu trebuie să se desfășoare în plin sezon estival, când perioada concediilor ar putea limita participarea potențialilor investitori și, implicit, diversitatea ofertelor”. Detalii AICI.