Facebook.com

Maia Sandu va efectua deplasări oficiale în Cehia și Elveția, săptămâna viitoare. Programul vizitelor

Președintele Maia Sandu va efectua, în perioada 16 – 19 octombrie, vizite oficiale în Cehia și Elveția, a anunțat instituția prezidențială. Printre altele, șefa statului va avea întrevederi cu omologul său ceh Petr Pavel și cel elvețian Alain Berset.

Pe 16 octombrie, Maia Sandu își va începe vizita oficială în Republica Cehă, unde va avea întrevederi cu președintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale legislativului ceh. Împreună cu președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică.

Președinția a informat că președinta Sandu va participa și la reuniunea Platformei de Sprijin pentru Moldova. Evenimentul va avea loc pe 17 octombrie, la Chișinău.

Iar în perioada, 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Confederația Elvețiană, în vizită de stat, la invitația președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Camere video în grădinițele din Moldova – protecția copiilor sau neîncredere în educatori?

În grădinițele din Republica Moldova ar putea fi instalate camere de supraveghere video. Ministerul Educației consideră că măsura ar spori siguranța copiilor și ar răspunde plângerilor părinților privind comportamentul unor educatori. Autoritățile dau asigurări că echipamentele vor fi montate doar în spațiile comune, fără a afecta viața privată a celor mici. NewsMaker a întrebat locuitorii Chișinăului ce părere au despre această inițiativă. Unii o susțin, considerând-o o garanție a siguranței și o formă de protecție împotriva eventualelor abuzuri. Alții cred însă că supravegherea video încalcă dreptul copilului la viață privată și reflectă neîncrederea în cadrele didactice. Există și opinii potrivit cărora este suficientă încrederea în educatori și atenția la comportamentul copilului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: