omicron
digi24.ro

A apărut o nouă versiune a variantei „Omicron”. Aceasta nu este identificabilă prin testul PCR. Ce spun oamenii de știință

Oamenii de știință au identificat o nouă versiune a variantei Omicron, pe care au denumit-o drept „invizibilă”, pentru că nu poate fi detectată prin testele RT-PCR pe care oficialii de sănătate publică le folosesc pentru a urmări răspândirea SARS-CoV-2 în întreaga lume. 

Varianta „ascunsă” descoperită de cercetători are multe mutații în comun cu tulpina Omicron standard, dar îi lipsește o modificare genetică specială care să permită ca testele de laborator să fie folosite ca mijloc de semnalare a cazurilor probabile, relatează digi24.ro.

Cercetătorii britanici spun că este prea devreme pentru a ști dacă noua formă de Omicron se va răspândi în același mod ca varianta standard Omicron. Însă aceștia subliniază că versiunea „ascunsă” este distinctă genetic și, prin urmare, se poate comporta diferit.

Varianta ascunsă a fost observată pentru prima dată printre genomurile virusului SARS-CoV-2 trimise în ultimele zile din Africa de Sud, Australia și Canada. Dificultatea de a detecta varianta înseamnă că este posibil să se fi răspândit deja pe scară mai largă.

Descoperirea a venit în momentul în care oficialii britanici au recunoscut că există posibilitatea impunerii unor restricții suplimentare, având în vedere transmisibilitatea tulpinei Omicron. Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a declarat, în data de 7 decembrie, că încă 101 de cazuri confirmate ale variantei Omicron au fost raportate în Marea Britanie. Acest lucru aduce numărul total de cazuri din Regatul Unit la 437.

De asemenea, la reuniunea din 7 decembre a guvernului britanic, la care au participat și consilierul științific al guvernului, Patrick Vallance, dar și directorul medical al Angliei, Chris Whitty, premierul Boris Johnson le-a spus miniștrilor că „indiciile timpurii” arată că Omicron este mai transmisibil decât varianta dominantă existentă, Delta.

Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a declarat că următorul pas de urgență a rămas impunerea așa-numitului plan B, care constă în introducerea certificatului care atestă dovada vaccinului anti-COVID și a unui set de recomandări pentru a lucra de acasă acolo unde este posibil.

Descoperirea noii forme de Omicron i-a determinat pe cercetători să împartă descendența B.1.1.529 în Omicron standard, cunoscut sub numele de BA.1, și varianta mai nouă, cunoscută sub numele de BA.2. Profesorul Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică de la University College London, a spus că există două descendențe în Omicron, BA.1 și BA.2, care sunt destul de diferențiate din punct de vedere genetic. Acesta a adăugat că „cele două descendențe se pot comporta într-un mod diferit.”

Oamenii de știință folosesc analiza întregului genom pentru a confirma care variantă a cauzat o infecție cu COVID, chiar dacă testele PCR pot oferi uneori o indicație.

În mod informal, unii cercetători numesc noua variantă „Omicronul ascuns”, deoarece nu are caracteristicile care permit testelor PCR să o detecteze. O preocupare printre unii cercetători este că varianta „stealth Omicron” s-ar putea răspândi neobservată, în timp ce oficialii din domeniul sănătății se concentrează pe analizarea testelor RT-PCR pentru a detecta tulpina Omicron standard.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: