screenshot

A doua zi de proteste cu tractoare și acuzații la adresa poliției. IGP: Vor să blocheze vama Sculeni UPDATE

În raionul Rezina, mai mulți fermieri au ieșit la protest cu tractoarele și le-au parcat pe marginea drumului. Alți fermieri acuză că poliția le-a oprit vehiculele agricole și nu le permite ieșirea pe traseu. De cealaltă parte, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că mai multe utilaje agricole se deplasează spre punctul de trecere a frontierei Sculeni, existând intenția de a bloca activitatea acestuia. Poliția a declarat că manifestanții nu cooperează cu forțele de ordine și i-a îndemnat să evite orice acțiuni care pot perturba circulația rutieră.

Unii manifestanți au acuzat poliția că le-a oprit tractoarele și nu le permite ieșirea pe traseu. În satul Gherman, raionul Ungheni, de asemenea a fost semnalată o astfel de situație.

Între timp, fermierii din raionul Rezina, ieșiți la protest, și-au parcat utilajele pe marginea unui drum.

De cealaltă parte, poliția a anunțat că mai multe utilaje agricole se deplasează spre punctul de trecere a frontierei Sculeni, pe diferite căi de acces, existând intenția de a bloca activitatea acestuia.

„Potrivit autorităților, atât organizatorii protestului, cât și conducătorii utilajelor nu cooperează cu forțele de ordine aflate la fața locului. Polițiștii sunt prezenți în teren și acționează pentru menținerea ordinii publice, prevenirea blocării punctului de frontieră și asigurarea fluenței traficului. Facem apel către toți participanții să respecte solicitările polițiștilor și ale celorlalte structuri competente și să evite orice acțiuni care pot perturba circulația rutieră sau activitatea punctului de trecere a frontierei”, au comunicat reprezentanții poliției.

Actualizare 12.56: Poliția de Frontieră a anunțat că, în urma protestelor organizate de fermieri, accesul către punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni este blocat temporar. „Autoritățile competente se află la fața locului pentru menținerea ordinii publice și gestionarea traficului. Recomandăm participanților la traficul transfrontalier să opteze, după posibilitate, pentru traversarea frontierei prin PTF Cahul–Oancea Giurgiulești–Galați sau Leova–Bumbăta”, au comunicat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Actualizare 14:10: Poliția a anunțat că, la această oră, din cauza protestului fermierilor, sunt înregistrate mai multe blocări ale circulației rutiere pe unele trasee naționale și în apropierea unor puncte de trecere a frontierei. Mai exact, pe traseul Hîncești – traseul M1, km 7, în zona PTF Leușeni–Albița, este permisă doar trecerea mijloacelor de transport care transportă persoane bolnave și copii. Și traseul Ungheni – în zona PTF Sculeni este blocat, la această oră. IGP precizează că oamenii legii discută cu organizatorii pentru deblocarea traseului.

Actualizare 14.20: Poliția de Frontieră a anunțat că, în urma protestelor fermierilor, accesul către punctele de trecere frontierei Palanca și Tudora a fost blocat blocat temporar. Traficul este redirecționat pe traseele L 516, L 530 și R-31. 

Actualizare 15.15: Poliția a anunțat că deputatul „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, a blocat intenționat cu un tractor un traseu din raionul Ștefan Vodă. Ulterior, a lovit un polițist cu roata tractorului, potrivit IGP.

Actualizare 17.01: Deputatul Sergiu Stefanco susține că poliția „se bagă sub roțile la tractor”. În același timp, a calificat drept „minciună” informația Inspectoratului General al Poliției (IGP), potrivit căreia ar fi lovit cu roata tractorului un polițist. Deputatul a cerut poliției să prezinte probe în acest sens.

***

Amintim că, după protestul din 24 iunie, Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că agricultorii vor protesta și pe 25 iunie, adăugând că o parte dintre ei se va deplasa spre mai multe vămi. Poliția declara, într-un mesaj anterior, că sunt planificate proteste inclusiv la punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni și a avertizat că blocarea nejustificată a drumurilor sau a vămilor contravine legii.

Totodată, Asociația „Forța Fermierilor” a solicitat o întâlnire, pe 25 iunie, între președintele Parlamentului, președintele țării și reprezentanții fermierilor. Între timp, „Forța Fermierilor” a anunțat că, la ora 12:30, va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului Igor Grosu.

Mai amintim că, pe 24 iunie, la Cahul, fermierii au blocat drumul de acces către postul vamal de frontieră Cahul-Oancea. La fața locului a intervenit poliția, iar o oră mai târziu s-a anunțat că drumul a fost deblocat. Ministra Agriculturii a declarat, în contextul protestului, că fermierii sunt îngrijorați de politica fiscal-bugetară și că ministerul lucrează la soluții pentru îmbunătățirea acesteia. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari/NewsMaker

Oficial: Moldova a deschis negocierile cu UE pentru încă 17 capitole. Declarații după reuniunea de la Luxemburg (LIVE)⚡️⚡️⚡️

Republica Moldova a deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Reuniunea a avut loc pe 13 octombrie, la Luxemburg. NewsMaker transmite în direct declarațiile comisarei europene pentru Extindere, Marta Kos, ministrului de stat irlandez pentru Afaceri Europene și Apărare, Thomas Byrne, și viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Cele două grupuri cuprind 17 capitole de negociere. După deschiderea grupului „Valori fundamentale”, pe 15 iunie, și a celui privind relațiile externe, pe 14 iulie, numărul capitolelor deschise ajunge, astfel, la 24 din cele 33.

Chișinăul intră „într-o cursă contra cronometru”? Reacții la Chișinău

Premierul Vasile Tofan a fost primul oficial de la Chișinău care a anunțat deschiderea celor 17 capitole. Oficialul spune că evenimentul este un pas important, dar avertizează că urmează o etapă și mai solicitantă. Potrivit lui, acum Moldova este „într-o cursă contra cronometru” pentru a încheia negocierile de aderare până în 2028.

„Hotărârea noastră de a merge în UE este mai puternică decât obstacolele care ne stau în față. Vrem ca cetățenii și antreprenorii din Moldova să beneficieze de aceleași drepturi și oportunități ca în orice stat membru. Mulțumesc tuturor colegilor implicați în acest proces și felicitări nouă, tuturor, pentru acest progres. Continuăm drumul spre Uniunea Europeană!”, a scris Tofan pe rețele.

Și președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a salutat decizia celor 27 de state membre și le-a mulțumit celor implicați în pregătirea aderării.

„Decizia celor 27 de state membre arată că progresele noastre sunt recunoscute și că putem înainta atunci când ne facem bine temele. Vă mulțumesc, dragi prieteni europeni, pentru sprijin și pentru că munca moldovenilor este răsplătită. Noi vom munci în continuare, cu mai multă determinare, pentru a pregăti țara de aderare. Să avem încredere în Moldova și în oamenii ei. Să fim generația care duce Moldova în marea familie europeană!”, a scris Grosu pe rețele.

Ce beneficii vor aduce cetățenilor cele două capitole

Grupul „Piața internă” cuprinde nouă capitole și vizează libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor. Moldova trebuie să-și alinieze legislația și standardele la cele europene în domenii precum siguranța produselor, protecția consumatorilor, concurența, serviciile financiare și sănătatea publică.

Printre beneficiile urmărite se numără mai multe oportunități de muncă și afaceri în UE, recunoașterea calificărilor profesionale în condițiile normelor europene, protejarea drepturilor sociale și accesul companiilor moldovenești la o piață de peste 450 de milioane de consumatori.

Grupul „Competitivitate și creștere incluzivă” cuprinde opt capitole. Acesta include transformarea digitală, fiscalitatea, politica economică și monetară, ocuparea forței de muncă, industria, cercetarea, educația, cultura și domeniul vamal.

Reformele asumate urmăresc modernizarea economiei, consolidarea drepturilor angajaților, dezvoltarea serviciilor digitale, îmbunătățirea educației și alinierea politicilor fiscale și vamale la cele ale UE.

Ce urmează după deschiderea capitolelor

Deschiderea negocierilor nu înseamnă încheierea reformelor, precizează Biroul de reintegrare. Republica Moldova va trebui să îndeplinească angajamentele asumate, reflectate în Programul Național de Aderare, iar UE va evalua progresele înregistrate și respectarea condițiilor pentru închiderea negocierilor.

În paralel, vor fi negociate perioadele de tranziție solicitate de Guvern. Acestea ar permite aplicarea treptată a unor reguli europene după aderare, în domenii justificate și pentru intervale limitate.

Moldova urmărește și accesul la anumite oportunități înainte de aderare. Printre obiective se numără recunoașterea semnăturilor electronice moldovenești în cadrul mecanismului european relevant, obținerea statutului de țară asociată la Erasmus+ și participarea mai strânsă la sistemele europene de protecție a consumatorilor, securitate socială și supraveghere financiară.

***

Reamintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, alături de Ucraina. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare.

Pe 14 iulie, Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles.

Chișinăul speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.

În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: