Mihai Armas

AAC, după ce Fly One a anulat zboruri: Convocăm pentru mâine Comisia de certificare a operatorilor aerieni

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) reacționează la anulările de zboruri de către compania Fly One. Autoritatea a anunțat că a convocat, pentru 12 iunie, Comisia de certificare a operatorilor aerieni. În cadrul acesteia, potrivit instituției, va fi evaluată situația creată și se va investiga „motivele care au dus la anulările în lanț”. 

Autoritatea Aeronautică Civilă a convocat pentru mâine Comisia de certificare a operatorilor aerieni în scopul evaluării situației create și investigarea motivelor care au dus la anulările în lanț”, se arată într-o declarația a Autorității.

Totodată, Autoritatea Aeronautică Civilă amintește că în cazul anulării sau întârzierii de lungă durată a zborurilor, operatorul aerian este obligat să acorde toată asistența necesară, inclusiv oferirea de hrană, cazare, dar și compensați în funcție de distanța ortodromică dintre aeroporturi.

Compania Fly One a anunțat că și pe 11 iunie este nevoită să anuleze unele curse – „până la 25% din toate zborurile planificate” pentru ziua de astăzi. Reprezentanții Fly One au spus că o aeronavă „rămâne în continuare la sol” și că au invitat o companie europeană să le acorde suport în acest sens. Potrivit panoului de la Aeroport, sunt anulate mai multe zboruri planificate pe 11 iunie de pe Aeroportul Chișinău și altele retur, pentru 12 iunie, spre Moldova.

Și în ajun, compania a anulat curse – spre Parma și Nice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mitropolitul Basarabiei, Petru, a depus cerere de retragere din funcție: motivul invocat. A fost numit locțiitor

Mitropolitul Basarabiei, Petru, a depus o cerere de retragere din funcția de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei. Cererea a fost motivată de vârstă și starea sa de sănătate. Informația a fost comunicată de reprezentanții Mitropoliei Basarabiei.

Potrivit sursei citate, cererea a fost depusă pe 27 mai. Mitropolitul Basarabiei, Petru, a solicitat retragerea din slujirea de Arhiepiscop și Mitropolit din motive de vârstă și sănătate. Cererea va fi prezentată spre aprobare în cadrul unei ședințe de lucru a Bisericii Ortodoxe Române, care va avea loc în zilele de 3 și 4 iunie 2026.

Între timp, patriarhul României, Daniel, l-a numit locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei pe părintele Teofan, arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Acesta va deține funcția până la alegerea unui nou Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei.

Mitropolitul Petru, în vârstă de 79 de ani, a fost numit în această funcție în octombrie 1995.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: