„Afacere” condusă din Penitenciarul Cricova. Cum ajungeau droguri în Moldova din Germania
Full Article 2 minutes read

„Afacere” condusă din Penitenciarul Cricova. Cum ajungeau droguri în Moldova din Germania

O grupare specializată în contrabandă și comercializarea de droguri, condusă de un deținut al Penitenciarului nr.15 Cricova, a fost destructurată de oamenii legii. Locurile de păstrare a drogurilor, precum și persoanele implicate în afacerea ilegală, au fost deconspirate de ofițerii de investigație, ca urmare a unei achiziții de verificare a produselor ilegale. În cadrul investigațiilor, polițiștii au stabilit că drogurile erau expediate camuflat din UE de un membru al grupării. La moment, au fost reținute cinci persoane, printre care și un minor.

Astfel, în noiembrie-decembrie curent, ofițerii de investigație, prin investigator sub acoperire, au efectuat o achiziție de verificare, fiind procurate 500 de pastile Ecstasy. În acest fel, au fost întreprinse acțiuni pentru identificarea locurilor de păstrare a drogurilor, precum și a tuturor persoanelor implicate în afacerea ilegală.

Ca rezultat, au fost reținute cinci persoane cu vârsta cuprinsă între 17 și 35 ani. Toate sunt originare din raionul Cantemir. Minorul avea rolul de distribuire a drogurilor, ceilalți acționau la indicația organizatorului (asigurau transportarea, depozitarea drogurilor, etc.)

Organizatorul și liderul grupării infracționale s-a dovedit a fi un deținut al Penitenciarului nr.15 Cricova, care își ispășește pedeapsa pentru comiterea unor infracțiuni similare. În context, în data 9 decembrie, au avut loc percheziții în Penitenciarul nr.15, precum și pe alte adrese care erau utilizate pentru păstrarea drogurilor.

Urmare tuturor acțiunilor desfășurate, Poliția a sechestrat peste 5 000 de pastile Ecstasy și Subutex. Valoarea drogurilor este estimată la peste 2 milioane de lei.

În cadrul investigațiilor, polițiștii au stabilit că drogurile erau expediate camuflat din UE, de către un alt membru. La moment, acesta este stabilit cu domiciliul în Germania.  

Totodată, oamenii legii menționează că un membru a grupului, o femeie, a fost influențată de către deținut să acționeze în interesul acestuia. Ea a fost responsabilă de colectarea banilor proveniți din vânzarea drogurilor, precum și plasarea drogurilor în ascunzișuri.

Cei patru suspecți au primit mandat de arest pe un termen de 30 zile. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

În continuare pe acest caz, urmează să fie solicitat suportul autorităților competente din Germania, pentru documentarea și reținerea tuturor persoanelor care organizau expedierea drogurilor spre Republica Moldova.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: